Parintele Antim de la Schitul Sfanta Ana (1913-1996)

Desi parintele Antim de la Schitul athonit Sfanta Ana (1913-1996), nu se numara inca intre sfintii Calendarului Bisericii Ortodoxe, multi dintre cei care l-au cunoscut, dau marturie despre sfintenia vietii sale. Iubit atat de monahi, cat si de mireni, pentru masura sa duhovniceasca, Parintele Antim a vietuit aproape saizeci de ani in Sfantul Munte Athos. Dupa ani de nevointe, a devenit parinte duhovnicesc, atat al monahilor de la Schitul Sfanta Ana, cat si al multor stareti si monahi athoniti. Parintele Antim a avut, de asemenea, numerosi fii duhovnicesti in Grecia si in multe alte tari ortodoxe.

Un alt mare parinte al timpului nostru, Parintele Paisie Aghioritul, avea sa spuna unui ucenic despre Parintele Antim: “Cand Parintele Antim vorbeste, luati aminte. Cuvintele sale sunt intelepte, curate, pline de har dumnezeiesc.”

Parintele Antim de la Schitul Sfanta Ana - Copilaria

Parintele Antim s-a nascut pe 5 noiembrie 1913, in satul Kallianoi din Peloponez. Parintii sai, Haralambie si Vasilica Zapheiropoulos, crestini evlaviosi, i-au dat la Botez numele Constantin. Atat el, cat si fratele sau mai mic, Anastasie, au deprins inca din primii ani de viata in casa parinteasca dragostea pentru Dumnezeu si virtuti.

Mama parintelui a trecut la cele vesnice cand Constantin avea numai sapte ani. Caldura si dragostea casei parintesti, s-a transformat brusc intr-un cosmar pentru cei doi copii, cand tatal lor, a hotarat sa se recasatoreasca. Mama vitrega, nu doar ca nu a aratat nicio grija fata de ei, ci chiar i-a batut in numeroase randuri, fara mila, supunandu-i la multe suferinte.

Nemaiputand sa indure abuzurile mamei vitrege, Constantin a hotarat sa paraseasca satul natal in cautarea unui loc de trai mai bun. Ajungand intr-un sat apropiat, Nemea, a gasit o slujba intr-un magazin de alimente, ce prin care ii erau oferite hrana de toate zilele si adapost. Tot in Nemea a intalnit Constantin un parinte athonit care l-a luat cu sine in Atena. Aici a urmat si a finalizat scoala primara. In timpul acestei perioade, Constantin a aratat o mare dragoste pentru lectura, vizitand constant bibliotecile din oras, pentru a-si potoli setea continua de cunoastere.

In capitala elena, Constantin l-a cunoscut pe Parintele Ieronim de la Manastirea Sfantul Pavel din Athos, un mare parinte duhovnicesc. Acest ascet imbunatatit l-a luat pe Constantin sub ocrotirea sa. In timp, cand sanatatea parintelui Ieronim a devenit tot mai subreda, acesta l-a trimis pe Constantin la parintele athonit Mihail cel Orb, care traia intr-o mica sihastrie, a Sfintilor Arhangheli din Vyrona.

Parintele Mihail a traise vreme de douazeci de ani in Schitul Sfanta Ana din Muntele Athos, lucrand la Chilia Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, impreuna cu fratele sau Gavriil. Numai dupa ce a orbit complet, a parasit definitiv Sfantul Munte. S-a mutat in Vyrona, unde a devenit cunoscut ca mare duhovnic si povatuitor, aducand neincetat suflete pe calea pocaintei.

Sub influenta Parintelui Mihail, in tanarul Constantin a luat nastere dorinta de a vizita Sfantul Munte. Marea sa dragoste pentru citit l-a facut sa-si doreasca sa viziteze cele mai bogate biblioteci ale marilor manastiri athonite. Astfel, cu binecuvantarea Parintelui Mihail, Constantin ajunge in Sfantul Munte la varsta de saptesprezece ani.

Parintele Antim de la Schitul Sfanta Ana - Sosirea la schit

Constantin a ajuns in Muntele Athos in anul 1927. In anii din urma, amintindu-si despre aceasta perioada, parintele spunea: ”Nu am venit aici cu dorinta de a deveni monah, ci pentru a citi carti din inepuizabilele biblioteci ale manastirilor si schiturilor din Munte”.

A calatorit catre Schitul Sfanta Ana, unde parintele sau duhovnic petrecuse douazeci de ani in nevointe ascetice. Biserica schitului, centru intregului asezamant, se afla pe stanci, deasupra Marii Egee. In 1920 in schit vietuiau 270 de monahi, care se intretineau din rucodelie: sculptura in lemn, pictarea iconaelor, caligrafie, impletirea de metaniere.

La chilia Intrarii In Biserica a Maicii Domnului, Constantin l-a cunoascut pe parintele Gavriil (Lambi) si ucenicul acestuia, Parintele Teofil. Parintele Gavriil era fratele dupa trup al Parintelui Mihail cel Orb. Acesta era, de asemenea, un parinte duhovnicesc renumit, ales de catre Patriarhul Ecumenic sa fie duhovnicul Marii Biserici din Constantinopol.

Viata virtuoasa a Parintilor Gavriil si Teofil a dat nastere la un zel duhovniceasc in inima tanarului Constantin. Motivul initial pentru care venise in Sfantul Munte si-a pierdut din importanta, el incepanad sa se dedice rugaciunii si vietii ascetice.

Pe 21 noiembrie 1930, de praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, Constantin a primit tunderea in monahism, din mainile parintelui Gavriil, care i-a dat numele Antim. In toata aceasta perioada a invatat arta iconografica, insa lucra doar cat pentru a-si putea obtine cele necesare traiului.

Parintele Antim de la Schitul Sfanta Ana - Hirotonia si duhovnicia

Observand progresul sau rapid in cele duhovnicesti, Parintele Gavriil l-a hirotonit diacon pe Parintele Antim la numai cativa ani dupa tundere. La hirotonie, pe 13 aprilie 1933, Parintele Antim a avut o descoperire minunata: ”acoperisul bisericii schitului a disparut brusc iar cerurile erau deschise. Atat Biserica Luptatoare, cat si cea Triumfatoare erau alaturate, intru bucuria hirotoniei Parintelui Antim”.

Trei ani mai tarziu, pe 24 august 1936, Mitropolitul Hieroteos al Militopolei l-a hirotonit preot pe Parintele Antim. Si de aceasta data parintele a avut parte de o descoperire. Parintele Antim a vazut lumina dumnezeieasca ce ii invaluia pe preotii ce concelebrau Sfanta Liturghie. Numai un singur preot se afla in afara acestei luminii. Chiar acel preot avea sa fie ulterior caterisit. Aceasta descoperire de care a avut parte Parintele Antim a fost unul dintre primele exemple ale darului inaintevederii pe care l-a primit de la Dumnezeu.

In setea sa pentru cunosterea duhovniceasca, Parintele Antim s-a retras pentru o vreme la biblioteca Manastirii Xiropotamu. Aici a studiat Sfintele Sscripturi, scrierile Sfintilor parinti, cartile liturgice, si Pidalionul. A asimilat tot ceea ce a citit, in asa masura, incat oricand era capabil sa citeze din aceste izvoare datatoare de viata, la momentele potrivite, pentru a-i lumina pe fiii sai duhovnicesti. Cunoasterea sa, nu se limita insa doar la teologie. Era bun cunoscator al filosofiei, medicinei, astronomiei, matematicii si istoriei. Multi cercetatori si profesori au fost uimiti nu numai de intelepciune parintelui, ci si de profunzimea si vastitatea cunostintelor sale.

Pana la moartea Parintelui Gavriil, in 1959, Parintele Antim a ramas in ascultare desavarsita fata de acesta. Ascultarea fata de parintele duhovnicesc era foarte importanta pentru parintele Antim. El spunea adesea: “Ascultarea este mormantul propriei noastre vointe”. La fel de importanta era pentru parintele marturisirea gandurilor inaintea parintelui duhovnicesc: “Daca noi nu marturisim gandurile, acestea vor deveni serpi si bestii si ne vor manca de tot. Fermierul care a gasit un sarpe amortit si l-a pus la piept este lipsit de sansa. Caci acesta, de vreme ce se incalzeste, se trezeste din somn si il musca. Astfel, daca nu marturisim gandurile noastre, ele devin fapta, si pacat, “iar pacatul, odata savarsit, aduce moarte” (Iacov 1:15).

Parintele Antim a dus o viata foarte simpla. Singurele lucruri pe care le avea constau intr-un rand de vesminte simple si o cruce mica de la Ierusalim.

Dupa moartea Parintelui Gavriil, parintele Antim a luat asupra sa jugul povatuirii duhovnicesti. Oricine venea la chilia sa era primit cu dragoste si smerenie, iar mesajul sau pentru fiecare era dragostea pentru Dumnezeu.

Calitatile sale ca parinte duhovnicesc sunt descrise astfel de Arhiepiscopul Hristodoulos: “Intr-o maniera foarte priceputa, combina duhovnicia cu discretia. Era un parinte intelept in sensul deplin al cuvantului. Cunostea si respecta masura povatuirii duhovnicesti, limitele sale, uzul sau. […] Riguros, practic si simplu, asa cum era in viata sa, acelasi era si in cuvintele sale. Purtarea sa nu avea nimic pretentios sau fals.”

Dupa o vreme, parintele Antim a fost ridicat la rang de Arhimandrit de catre Mitropolitul Pantelimon I al Tesalonicului. Astfel, faima sa ca parinte duhovnicesc a crescut si chiar marile “lumini” ale Athosului, precum Ieromonahul Efrem Katunakiotul, Avva Georghe de la Grigoriu, Arhimandritul Emilian Simonopetritul si Arhimandritul Alexie de la Xenofont l-au luat ca parinte duhovnicesc. Parintele Antim avea, de asemenea, numerosi fii duhovnicesti in afara Muntelui Athos, pe care ii vizita periodic, consolandu-i pe barbatii si femeile care nu puteau veni la chilia sa.

Strictetea sa cu privire la respectarea Canoanelor Bisericii era recunoscuta. Era stiut ca atunci cand se afla in afara Sfantului Munte, niciodata nu savarsea nicio Sfanta Taina sau Ierurgie pana nu primea binecuvantarea ierarhului locului.

Batranul Antim era cunoscut de semenea pentru ospitalitatea sa. De doua ori a fost ales dicheu al schitului. Responsabilitatile sale incluzand pe langa partea administrativa si cea duhovniceasca, primirea pelerinilor. Parintele Antim il intampina pe fiecare pelerin dupa randuiala primirii atonite: cu uzo, rahat si cafea. Cu dragoste ii calauzea pe acestia in jurul schitului, vorbindu-le despre vechile icoane al Maicii Domnului si Sfintei Ana, si despre toate minunile care au loc aici.

In fiecare pelerin vedea chipul lui Dumnezeu si atunci se bucura de oportunitatea de a-i sluji acestuia. In acest sens, parintele Antim repeta adeseori fratilor: “Nu uitati ospitalitatea. Nu cunosteti in ce se poate transforma aceasta ospitalitate! Avraam a fost onorat sa arate ospitalitate Sfintei Treimi la Stejarul din Mamvri, iar Lot ingerilor, inaintea distrugerii Sodomei.”

Parintele Antim de la Schitul Sfanta Ana - Adormirea

In anul 1995, cu un an inainte de trecerea sa la Domnul, Parintele Antim a vorbit despre adormirea sa nu numai ucenicilor sai apropiati, ci si mirenilor din intreg Sfantul Munte. In cel de-al 82 -lea an al vietii sale, sanatatea parintelui a devenit tot mai slabita.

In iunie 1996, parintele Antim a slujit in biserica ultimul sau praznic pamantesc de Inaltarea Domnului. De atunci, nu a mai sputut sluji in biserica, ci a stat numai la chilie unde isi lucra neincetat pravila. Pe 26 iunie, in urma unui accident in afara chiliei, va ramane paralizat.

Inrautatindu-se starea sa de sanatate, a fost dus cu elicopterul la un spital din Tesalonic. Aici ucenicii sai l-au inconjurat cu dragoste si au primit de la el ultimele sfaturi duhovnicesti. In scurt timp parintele a trecut la cele vesnice.

Trupul parintelui a fost adus in Sfantul Munte pentru a fi inmormatat dupa randuiala, in cimitirul Schitului Sfanta Ana.

Potrivit obiceiului, ramasitele monahilor athoniti sunt deshumate dupa trei ani, pentru a fi mutate in osuarul manastirii sau schitului, in asteptarea Celei de-a Doua Veniri a Domnului.

Pe 28 iunie 1999, mormantul Arhimandritului Antim a fost deschis iar oasele sale au fost scose din pamant. Nuanta lor galbuie arata ca viata parintelui a fost bineplacuta lui Dumnezeu. Moastele Parintelui Antim au fost mutate in capela Chiliei Intrarea in Biserici a Maicii Domnului fiind cinstite in locul unde parintele a trait pentru mai bine de jumatate de veac.

Parintele Antim este cinstit in mod deosebit si in Rusia. Putem vedea icoana sa in Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova, iar intr-o alta parohie din acest oras, Acatistul inchinat Parintelui Antim este cantat in fiecare saptamana. Fragmente din ramasitele sale pamantesti pot fi gasite atat in Moscova, cat si la Manastirea Valaam.

Radu Alexandru

• Moastele Sfintei Ana, bunica lui Hristos
  Publicat in : Religie
• Ospitalitatea
  Publicat in : Pilda zilei
• Parintele Calinic cel trezvitor
  Publicat in : Parinti
• Trucul iubirii
  Publicat in : Pilda zilei

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: