Parintele Gherman Stavrovuniotul (1906-1982) a fost unul dintre marii duhovnici din Cipru. Nu este o exagerare sa afirmam ca, pentru un mare interval de timp, parintele Gherman a reprezentat inima vietii autentice din aceasta insula. Exemplul sau viu a ramas pentru totdeauna in inimile celor pe care i-a indrumat duhovniceste si care, cu binecuvantarea sa, incearca in continuare sa mearga pe drumul trasat de el.

Parintele Gherman Stavrovuniotul s-a nascut in 1906 in satul Avgoru din Cipru, din parinti evlaviosi - Nicolae si Margareta -, apartinand neamului Hagigheorghis. La botez a primit numele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe.

Citind in copilarie viata Sfantului Ioan Colibasul, s-a hotarat sa urmeze calea monahala.

La varsta de 16 ani, s-a dus la Manastirea Stavrovuni. Ca frate, a dovedit o ravna exemplara, facand ascultare adevarata fata de ceilalti. A fost tuns in monahism la varsta de 24 de ani, primind numele Gherman. Dupa un an, a fost hirotonit diacon. A primit schima cea mare la 29 de ani si a fost hirotonit preot la 38 de ani.In toti acesti anii, s-a distins prin smerenie, lepadare de sine, harnicie, rabdare in incercari, credinta puternica si post.Viata curata dar si calitatile administrative remarcabile au dus la alegerea sa ca staret, in anul 1952, dupa rtrecerea la cele vesnice a predecesorului sau, parintele Dionisie al II-lea (1948-1952). In calitate de staret, parintele Gherman incerca sa dea tuturor exemplul faptelor sale, in orice domeniu. Era cunoscut pentru bunatatea sa, pentru marea capacitate de a ierta, pentru blandete, rabdare, slujirea aproapelui, harnicie si tacere. In acelasi timp, cultiva constant in inima sa rugaciunea neincetata.Cel mai de pret rod al vietii sale curate si al rugaciunii neintrerupte a fost dragostea sfanta fata de Iisus Hristos. Aceasta dragoste era adesea exprimata in versuri, prin care incerca, folosind cuvintele saracacioase ale oamenilor, sa redea maretia Imparatiei cerurilor.

Una din calitatile sale cele mai remarcabile era faptul ca prefera anonimatul. Parintele Gherman se ingrijea sa-si ascunda virtutile. Din acest motiv, putini au fost in stare sa isi dea seama de comoara care se afla in spatele infatisarii sale smerite. Insa oricat s-ar fi ascuns, roadele bogate ale duhului sau erau evidente pentru cei care “aveau ochi sa vada”.Rugaciunea neincetata, insotita de lacrimi, slujirea curata dinaintea Sfantului Altar si exemplul vietii sale au adus roade nu numai in manastirea Stavrovuni, ci in toate manastirile de maici din Cipru, care au inflorit in urma stradaniilor acestui parinte neobosit.

Parintele Gherman a fost un duhovnic desavarsit, care a indreptat o multime de oameni spre pocainta si spre viata in Hristos. Toata viata sa a fost o marturie vie a lui Dumnezeu. Viata sa pamanteasca s-a sfarsit prin moarte muceniceasca, ceea ce si-a dorit el insusi in adancul sufletului, dupa cum i-a marturisit odata unui frate duhovnicesc de-al sau. Vrednic de subliniat este faptul ca au avut parte de un asemenea sfarsit si alti barbati alesi ai Bisericii, cum ar fi, de exemplu, Cuviosul Atanasie Athonitul.In dupa-amiaza zilei de 31 august 1982, in ultima zi a anului bisericesc, inchinata cu precadere Maicii Domnului, pe care parintele o indragea in mod deosebit, in timp ce se intorcea cu tractorul dupa o zi grea de munca la livada de maslini a manastirii, a cazut dintr-odata intr-o prapastie, unde a murit singur, neajutat de nimeni, cu moarte muceniceasca. Astfel, la finele anului bisericesc, a sfarsit si parintele Gherman - o personalitate bisericeasca autentica, a carui viata a fost o jertfa si o liturghie neintrerupta. Odata cu inceputul noului an bisericesc, a fost mutat cu sufletul acolo unde se savarseste Liturghia fara de sfarsit, dinaintea jertfelnicului de sus. Calugarii l-au cautat toata dupa-amiaza si l-au gasit abia a doua zi. Trupul sau era in pozitie de rugaciune, cu mainile si picioarele incrucisate, semn al lucrarii duhovnicesti chiar si din ultimele clipe pline de durere si suferinta ale vietii sale, care ca niste dureri ale facerii, l-au dus spre viata vesnica.In chip minunat, pana in momentul ingroparii, trupul sau nu a devenit rigid. Lucrul acesta este comun in cazul Sfintilor Bisericii.

Radu Alexandru

.