Ioan Grigore, preotul care a raspuns cu bucurie chemarii divine
In cimitirul bisericii din Vanatori - Neamt e liniste. Culmea Plesului si Cetatea Neamtului vegheaza in zare la eternitatea locului, aducand un plus de pace si reflectie pentru timp, istorie si mit. Crucile reci si albe, ordonate ca intr-un dispozitiv de lupta, transmit parca ceva din personalitatea si viata celor care odihnesc aici.
Maretia si frumusetea locului fac, parca, mai usoara trecerea din prezent spre trecut, dar si din vremea lor spre timpul nostru, dinspre viata lor spre zbuciumul nostru sufletesc. Timpul lui "a fost odata" este ireversibil si ireconciliabil, pentru ca viata lor s-a scurs si a ramas in urma un munte de amintiri, regrete, suspine si... fapte bune.
Parca ieri a fost, parca ieri s-a intamplat, parca ieri a spus, parca ieri a facut, parca ieri a murit... parca ieri! Ma indrept spre marmura alba si rece care dezvaluie conturul unui mormant mai vechi, plin de flori, amintiri, regrete. Este locul unde tatal meu, preotul Ioan Grigore, a fost depus acum sapte ani. Un preot cu har, care L-a slujit si L-a iubit pe Hristos mai mult decat orice pe lume.
In predica folosea pilde alese cu grija din viata de zi cu zi a comunitatii
Imi aduc aminte cum, ajunsa la varsta adolescentei, nu intelegeam de ce noi nu avem o masina scumpa, o casa opulenta sau de ce, inainte sa primesc banii pentru gazda, haine sau cartile necesare studiului, mama imi atragea atentia sa-i folosesc cu chibzuinta, pentru ca sunt facuti din sudoare, munca cinstita si grea. De multe ori am izbucnit in lacrimi pentru ca familia mea nu avea nici strictul necesar, iar comparatia cu ceilalti ma dezavantaja mereu. Dar am crezut si credem cu ardoare in mantuire, dreptate, credinta si adevar! Intr-o discutie cu tatal meu, am protestat fata de situatia noastra si am spus ca toti cei din jur se lauda cu masinile si averile lor, cu bogatie si fast, dar raspunsul tatalui meu a fost prompt si ritos: "Si noi ne laudam cu numele lui Dumnezeu!"
Imi aduc aminte cum, intr-o seara de iarna, a venit la noi o maicuta si a cerut sa o gazduim peste noapte. Cum nu aveam decat doua camere incalzite, tatal meu i-a cedat camera lui, si el s-a odihnit toata noaptea pe holul de la intrare, pe un pat improvizat din covoare, paturi si scaune. De fiecare data cand izbucnea o furtuna, tatal meu nu se speria, ci spunea rugaciuni si cerea indurare pentru oameni, recolta si animale.
In fiecare duminica dimineata se trezea la ora patru si isi recitea predicile concepute cu migala si responsabilitate. Totdeauna a predicat minunat de frumos si comprehensibil, cu pilde alese cu grija din viata de zi cu zi a comunitatii, cu exemple pertinente din cartile sfinte. A reconstruit si sfintit trei biserici, a renovat si ingrijit trei case parohiale, a pastorit timp de treizeci si trei de ani in trei parohii: Vutcani, judetul Vaslui, unde a fost hirotonit in anul 1969, apoi, in orasul Husi, a slujit in Biserica Sfantul Gheorghe, iar timp de optsprezece ani - in parohia Topolita, judetul Neamt, care a fost, ulterior, divizata, tatal meu optand pentru biserica cu hramul Sfanta Varvara, din satul Ocea, comuna Grumazesti.
A inteles ca voia Domnului era sa-I urmeze oricand, oriunde si oricat
A facut parte dintr-o generatie de aur a Seminarului Teologic de la Manastirea Neamt, care a daruit in perioada tulbure a comunismului multi conducatori duhovnicesti destoinici, elevati si puternici in credinta, in virtute si in dragostea pentru Hristos. Dupa absolvire a intrat la Facultatea de Teologie din Bucuresti, unde si-a sustinut licenta sub indrumarea ilustrului profesor si duhovnic Dumitru Staniloae. A urmat o cariera de succes in slujba Domnului, in care s-a bucurat de pretuirea ierarhilor, mai ales a Inalt Preasfintitului Parinte Eftimie al Romanului si Bacaului, care il vizita si indruma ca un parinte duhovnicesc; a primit inca de la treizeci de ani distinctia de iconom stavrofor, a fost secretar al Protopopiatului Husi, iar la apogeul carierei s-a retras spre alesele meleaguri nemtene, la cinci kilometri de orasul Targu Neamt.
A fost fericit si implinit pentru ca a urmat intotdeauna calea Domnului, s-a intristat atunci cand si-a condus enoriasii spre cimitir, s-a bucurat la nunti si botezuri, s-a implicat in activitati misionare, sociale si catehetice. Viata comunitatii pastorale a fost totdeauna mai importanta decat propria sanatate, care era deseori neglijata, considerand ca voia Domnului era sa-I urmeze oricand, oriunde si oricat.
A avut incercari multe si mari, a suferit enorm atunci cand nu era inteles, cand pierdea un suflet din randul dreptilor, cand nu putea ajuta mai mult si mai des. I s-a agravat diabetul si s-a imbolnavit de inima. Si-a prezis propria moarte, dar nimeni din cei apropiati nu l-au luat in serios, pana in seara zilei de 22/23 iunie 2004, la ora 23, cand o insuficienta respiratorie i-a fost fatala. Avea doar 56 de ani, cand vointa divina a hotarat ca timpul sau s-a scurs, ca viata sa alaturi de noi s-a incheiat.
Parintele Ioan Grigore a fost un preot demn, drept si cu frica de Dumnezeu. Intotdeauna era bucuros si plin de gratitudine pentru ca Dumnezeu l-a ales sa-I slujeasca si sa-L urmeze, dintr-un orfan de tata si o familie pauperizata de zece copii. A urcat cu entuziasm si smerenie anevoiosul drum al mantuirii. A fost un fiu, frate, sot, tata minunat, dar mai presus de toate a fost un preot, un preot adevarat !
Adina Grigore
-
Schitul Icoana Veche
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania -
Biserica Sfantul Ioan Iacob Hozevitul
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.