Pe 22 februarie 2025 se implinesc 14 ani de la trecerea la cele vesnice a protosinghelului Petroniu Tanase, fost egumen al Schitului Prodromu din Sfantul Munte Athos. Parintele Petroniu Tanase de la Prodromu a fost propus spre canonizare Patriarhiei Ecumenice de catre Patriarhia Romana. Dreptul de a canoniza pe cineva apartine Bisericii locale unde acea persoana si-a trait ultima parte a vietii si unde a trecut la Domnul.

Parintele Petroniu de la Sfantul Munte, chip de intelepciune si de smerenie

Pe Parintele Petroniu l-am cunoscut, mai mult din vedere, inca pe cand vietuia la manastirea Sihastria unde conducea cantarea la strana, la Privegherile de sambata seara sau de sarbatori. Desi, incepand cu anul 1968, am vizitat foarte des Sihastria, unde aveam duhovnici pe Parintele Paisie si pe Parintele Cleopa si unde m-am apropiat sufleteste si de alti duhovnici si calugari imbunatatiti, totusi pe Parintele Petroniu nu l-am abordat niciodata in mod deosebit. Il simteam mai retras si mai putin comunicativ, poate si din cauza problemelor de auz pe care le avea. Cu toate acestea, chipul lui smerit, cu privirea indreptata mai mult spre pamant, mi-a ramasmereu in suflet. Mi s-a spus ca este un calugar erudit, ca a are doua Facultati, ca a lucrat pe la Patriarhie… Toate acestea ma fascinau si ma bucurau ca, iata, si in manastiri se gasesc calugari culti si nu doar oameni neinvatati sau care n-au reusit in viata, cum ni se spunea pe la scoala.

Mult m-am bucurat in 1978 cand am auzit ca Parintele Petroniu impreuna cu alti cativa parinti de la Sihastria si cu Parintele Ilarion de la Cernica au primit aprobare sa se stabileasca la Schitul Prodromu din Sfantul Munte. Curand li s-au adaugat si altii, intre care si Parintele Justinian, colegul meu de teologie la Sibiu (1970-1974) cu care am legat o prietenie de viata. Prin Parintele Justinian am aflat apoi regulat vesti despre obstea de la Prodromu, cu tensiuni inevitabile intre cei cativa calugari vechi, obisnuiti cu viata de sine, dintre care vreo doi-trei erau, pe deasupra, zeloti si noua obste venita aici cu gandul de a innoi viata duhovniceasca a schitului, dupa principii cenobitice si de a restaura biserica si cladirile, aflate in stare avansata de degradare. Daca starea duhovniceasca a unei obsti monahale este greu de apreciat, pentru ca ea depinde in tot momentul de asezarea sufleteasca a fiecarui calugar, despre obstea romaneasca de la Prodromu, vazuta din exterior, stim ca a evoluat spre o comunitate tot mai inchegata si mai numeroasa.

In ce priveste restaurarea schitului, putem vorbi de adevarate minuni. Numai cel care a cunoscut starea jalnica in care se aflau biserica si cladirile la inceputul anilor 80 ai secolului trecut poate sa aprecieze munca imensa care s-a depus aici pentru a le aduce la situatia de acum. Iar Parintele Petroniu a fost omul providential prin care Dumnezeu a lucrat toate la Prodromu. In primul rand, prin prestigiul duhovnicesc pe care Sfintia sa si la castigat destul de repede in tot Sfantul Munte Athos, in Grecia si in Romania, ca si printre romanii din Diaspora americana si europeana. Aura duhovniceasca a Parintelui a atras bunavointa foarte multora asupra Schitului care au ajutat financiar la restaurarea lui. Apoi Dumnezeu i-a dat Parintelui Petroniu oameni tot atat de providentiali care sa se angajeze zi de zi, pe parcursul a aproape 30 de ani, cu ravna mereu innoita, la lucrarile de restaurare. Aici nu pot sa nu-i amintesc pe Parintele Justinian, sufletul tuturor lucrarilor de innoire de la Prodromu, pe Parintele Atanasie, actualul staret, si pe Parintele Iorest.

Prima vizita pe care am facut-o la Athos a fost in 1983. Pe vremea aceea (1982-1989) traiam la Paris, de unde puteam circula usor in orice parte. Asa am profitat de libertatea pe care o aveam ca sa vizitez Athosul de mai multe ori, ca si manastirea de la Essex a Parintelui Sofronie, de asemenea, in mai multe randuri. La Athos, l-am reintalnit pe Parintele Petroniu cu care am intrat intr-o stransa legatura duhovniceasca. Desi nu ma spovedeam la Sfintia sa, ci la Parintele Chiril (devenit la Athos schimonahul Calistrat), pe care-l cunosteam deja de la schitul Sihla, iar dupa moartea acestuia la Parintele Iulian, totusi Parintele Petroniu mi-a fost, intr-un fel, mai mult decat un duhovnic. In el vedeam chipul ideal al calugarului care imbina in modul cel mai firesc eruditia teologica si laica cu smerenia si ravna de rugaciune. Rar mi s-a dat sa intalnesc un om cult si smerit, in acelasi timp, cum a fost Parintele Petroniu! De obicei stiinta multa, cum zice Sfantul Apostol Pavel, ii face pe omeni sa se mandreasca (vezi I Cor 8,1). Poate ca asa se explica faptul ca multi intelectuali stau departe de Dumnezeu si de Biserica.

De Prodromu m-am legat sufleteste ca de putine alte manastiri. Si aceasta in primul rand datorita obstii de aici, in frunte cu Parintele Petroniu. Cea mai mare mangaiere la Prodromu am trait-o la slujbele de noapte si la privegherile de toata noaptea. Ma simteam asa de bine cu programul de rugaciune si de masa, incat aici m-am convins ca cel mai sanatos ritm de viata este cel al calugarilor din Sfantul Munte. Asa ne-a creat Dumnezeu, ca sa-L laudam, mai cu seama noaptea! Apoi ce sa spun de intalnirile si discutiile cu Parintiide aici care erau, fiecare in felul sau, izvoare de intelepciune.

De la Parintele Petroniu am invatat poate cel mai mult. Mai intai din felul sau insusi de a trai viata monahala, cu o rigoare exemplara in toate. Disciplina din sufletul Parintelui se prelungea in cele din afara, in observarea stricta a programului de rugaciune si de viata al schitului, in felul in care slujea si se ruga, in ordinea din biroul Sfintiei sale si din biblioteca manastirii de care el insusi s-a ingrijit pana la sfarsitul vietii, in corespondenta cu mii de persoane din toata lumea… Scrisorile Sfintiei sale sunt adevarate opere caligrafice. La primele vizite la Sfantul Munte, Parintele Petroniu m-a introdus in tainele vietii monahale de aici, care are multe note aparte, m-a ajutat sa inteleg mai bine caracteristicile spiritualitatii popoarelor ortodoxe reprezentate la Athos, mi-a vorbit de mai multi sfinti locali si de sfinti romani pe care Biserica nu-i canonizase la vremea aceea… Mai tarziu, devenit mitropolit in Occident, Parintele Petroniu m-a sustinut cu rugaciunea si m-a sfatuit cum sa procedez in multe situatii dificile prin care am trecut, in toate recomandandu-mi rabdarea si iertarea. De asemenea mi-a luat apararea in fata celor care in Occident confundau Biserica cu politica.

Fiind om prin excelenta de rugaciune, dar si de cultura vasta, Parintele Petroniu avea o judecata cu adevarat duhovniceasca, lipsita de orice extrema. El isi cunostea prea bine chemarea sa de monah ortodox si o traia din plin, incat nu simtea nevoia de a se angaja in polemici sterile pe teme de ecumenism sau de alta natura care pot tulbura pacea Bisericii. Aceasta nu insemna ca era strain de problemele vietii, ci ca vedea rolul monahului in sustinerea lumii prin rugaciune si asceza, nu prin mijloace lumesti. L-am cunoscut si in momente de mare durere sufleteasca tocmai pentru ca unii monahi preferau in locul rugaciunii, critica si polemica dupa duhul lumesc.

Ca Parintele Petroniu cunostea foarte bine starea lumii de astazi si nevoia omului de a-si cultiva sufletul pentru a se salva de la pieire se vede si dintr-o scrisoare pe care mi-o adresa in 1997, din care citez "Occidentul a dat Europei bunuri economice, tehnica, stiinta s. a., se cuvine ca Ortodoxia sa compenseze daruirea cu bunurile ei spirituale, de care tot mai mult se simte nevoia, in aceste vremi de adanci prefaceri, de confuzie si destramare spirituala”. Este exact ceea ce incercam sa facem noi ortodocsii aici in Occident: pe de-o parte, sa traim Ortodoxia dupa regulile cele mai stricte, pentru ca numai asa ea este mantuitoare, iar pe de alta parte, s-o prezentamoccidentalilor cu toata bogatia ei liturgica, mistica si iconografica. Nu stiu daca vreun ortodox s-a convertit din convingere sau necesitate launtrica la o alta confesiune, dar stiu, din propria experienta, ca multi occidentali au imbratisat Ortodoxia pentru ca s-au regasit in ea pe ei insisi si l-au intalnit pe Dumnezeu atat de apropiat omului.

As dori sa inchei aceste ganduri despre Parintele Petroniu marturisind ca de la trecerea lui la Domnul inima ma indeamna nu numai sa-l pomenesc in rugaciunile Bisericii pentru cei adormiti, ci sa ma rog eu insumi lui cu credinta ca a aflat har de a mijloci pentru cei ce-l cheama in ajutor. Astfel incerc sa rostesc zilnic de mai multe ori: "Parinte Petroniu, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine pacatosul”. Ma bucur si dau slava lui Dumnezeu ca la pus pe Parintele Petroniu pe cararile vietii mele. Ma bucur si mai mult ca am fost cunoscut de el.

Inaltpreasfintitul Serafim Joanta

• Parintele Petroniu Tanase
  Publicat in : Parinti
• Parintele Petroniu Tanase - Duminica Infricosatoarei Judecati
  Publicat in : Predici de duminica
• Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul explicata de parintele Petroniu Tanase
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• In memoriam: Preacuviosul Parinte Petroniu Tanase
  Publicat in : Articolele utilizatorilor

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: