Viaţa cuvioşilor noştri părinţi Spiridon şi Nicodim, prescurari la Pecerska
Aceştia rosteau Psaltirea pe de rost, în fiecare zi.
Când a luat foc o clădire, din cauza sobei, Spiridon a acoperit soba cu mantia şi, aducând apă, a stins flăcările (31 octombrie)
Un suflet binecuvântat nu are în sine nici viclenie, nici minciună, ca un vas şi o locuinţă a lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu Duhul este simplu. De aceea şi Apostolul spune: „Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi" (I Cor. 1, 27). Unul dintre aceştia a fost cuviosul nostru părinte Spiridon, despre care vom vorbi aici.
Acest fericit, care nu provenea din oraş, ci dintr-un sat, era deosebit de simplu în ceea ce priveşte cunoaşterea cea cărturărească, fiind neştiutor în a aduna cu măiestrie cuvintele, dar împodobindu-se cu înţelepciunea duhovnicească şi cu faptele plăcute lui Dumnezeu. Pentru că frica de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii, o avea în inima sa, a venit la Mănăstirea Pecerska şi a început aspra vieţuire călugărească.
Fără să ştie carte, a învăţat să citească, cu toate că nu era tânăr. A învăţat pe de rost toată Psaltirea şi s-a ostenit mult pentru mântuirea sufletului său, cântând Psaltirea, fără încetare, în fiecare zi, de la început până la sfârşit. Fostul egumen Pimen postitorul, văzând că este un bărbat smerit şi muncitor, sârguincios la rugăciune şi post şi în toate neprihănit, i-a încredinţat o ascultare plăcută lui Dumnezeu - să coacă pâinea ce se aduce la Dumnezeiasca Liturghie, adică prescurile. Fericitul Spiridon, muncind cu sârg la brutărie, nu şi-a schimbat nevoinţa şi osteneala duhovnicească, iar ascultarea încredinţată o îndeplinea cu toată evlavia şi frica de Dumnezeu. Munca mâinilor sale era pregătirea curată şi neprihănită a prescurilor pentru jertfa adusă de preot în altar; iar rodul gurii sale, pe care îl aducea, era jertfa laudei neîncetate a lui Dumnezeu (Evr. 13,15). Când tăia lemne sau frământa aluatul, avea pe buzele sale psalmii lui David, pentru ca, după obiceiul său, să termine Psaltirea în fiecare zi, lucru pe care îl îndeplinea.
Odată, acest fericit, îndeplinindu-şi lucrul său obişnuit, a aprins focul ca să coacă prescuri şi, din cauza flăcărilor care au răbufnit, s-a aprins acoperişul casei. Atunci fericitul, luând mantia sa, a acoperit coşul sobei şi, legând mânecile hainei, a fugit la fântână, a umplut-o cu apă şi s-a întors repede cu apa, chemând fraţii să-l ajute la stingerea focului. Fraţii, venind în grabă, au văzut un lucru minunat: mantia cu care fericitul a astupat coşul sobei nu s-a aprins şi apa cu care a stins focul din chilie nu a curs din haină. Şi l-au preaslăvit cu glas mare pe Dumnezeu.
Fericitul Spiridon avea un ajutor cu numele Nicodim, care totdeauna era într-un gând cu dânsul, în rugăciune şi în osteneală.
Amândoi au slujit în această lucrare, cu sârguinţă şi plăcând lui Dumnezeu, timp de treizeci de ani. Adormind întru bună mărturisire, au gustat din slava lui Dumnezeu, pe care o văd faţă către faţă.
Să ne saturăm şi noi, cu vrednicie, prin sfintele lor rugăciuni, de pâinea vieţii, a harului şi a slavei lui Hristos Iisus, Căruia I se cuvine cinstea, slava şi închinăciunea, împreună cu Dumnezeu Tatăl şi Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Arhim.Tihon (Secretariov)
Fiti desavarsiti! Patericul Lavrei Pesterilor de la Pskov, Editura Egumenita
Cumpara cartea "Patericul Lavrei Pesterilor de la Pskov"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.