Teodor M. Popescu a fost un erudit teolog ortodox, profesor de istorie bisericeasca, evidentindu-se ca un bun catehet si teolog laic misionar, precum si ca un adevarat om de cultura. Teodor M. Popescu a fost totodata un aprig apologet al Bisericii Ortodoxe, fapt care l-a transformat intr-un martir pentru Hristos, in timpul regimului comunist din Romania.

Teodor M. Popescu - viata si activitatea

Teodor M. Popescu s-a nascut la 1 iunie 1893, din parinti agricultori, in satul Boteni, judetul Dambovita. Intre 1900-1905, a facut scoala primara in comuna natala, iar intre 1905-1913 Seminarul Central din Bucuresti. Mai apoi a urmat Scoala Militara de Infanterie, devenind sublocotenent si a participat astfel la Primul Razboi Mondial. Dupa obtinerea licentei in teologie la Facultatea de Teologie din Bucuresti, a urmat cursuri de specializare la Facultatea de Litere si Filozofie a Universitatii din Leipzig (1922-1923), la Facultatea de Teologie Protestanta din Paris, la Institutul Catolic din aceeasi capitala si la "École pratique des Hautes Études, Section des sciences religieuses" de la Sorbona (1923-1925).

Intre 1927 si 1959 a fost profesor la Facultatea de Teologie din capitala, iar ca decan al acestei institutii, intre 1942 si 1944, a fost un om cu remarcabila personalitate, purtandu-se ireprosabil cu colegii.

In anul 1936 a fost delegat la Congresul International de Teologie Ortodoxa din Atena, iar in 1948 a fost prezent la Conferinta ortodoxa de la Moscova, fiind un marturisitor neinfricat al ortodoxiei si al adevarului, lucru pentru care, din 1946, a fost urmarit si supravegheat de Securitate.

Un agent informator scria in nota sa ca Teodor M. Popescu a initiat intre profesorii si studentii de la Teologie o colecta de intrajutorare a profesorului Ion Gh. Savin, proaspat eliberat de la Sighet. Vasile M. Popescu, fratele profesorului, afirma ca lui Teodor i s-a propus atat intrarea in Francmasonerie, cat si in Securitate, dar el a refuzat, spunand: "Nu-i slujesc decat lui Dumnezeu!" Pentru ca a refuzat varianta recrutarii ca informator, a fost arestat in 1959.

A fost interogat cu metode deloc blande timp de o luna, iar apoi a suferit rigorile inchisorilor comuniste, fiind condamnat la 15 ani de temnita grea.  In tot timpul anchetei, profesorul universitar Teodor M. Popescu a fost batut, torturat, amenintat cu moartea, si tratat cu bestialitate. Tot in timpul anchetei a fost acuzat ca este credincios, facandu-i-se proces de credinta, fiind chiar intimidat.

La 25 martie 1959 i s-a pus in vedere "Ordonanta de punere sub invinuire" pentru activitatea anticomunista din perioada 1934 - 23 august 1944, iar la 29 aprilie procesul verbal de inchidere a anchetei penale, unde Teodor M. Popescu era "invinuit de savarsirea infractiunii de crima de activitate intensa impotriva clasei muncitoare, prevazuta si pedepsita de art. 193, al[ineatul] 2, C[odul] P[enal]".  Procesul s-a desfasurat in data de 2 iunie 1959, intr-o aripa a Palatului de Justitie din Bucuresti. Instanta si-a insusit concluziile de invinuire ale anchetatorului, inculpatul fiind acuzat de activitatea de inainte de 1944 si, prin urmare, nu s-a mai tinut nici o dezbatere. Astfel, profesorul Teodor M. Popescu era condamnat prin Sentinta nr. 118, in ziua de 2 iunie 1959, de catre Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare la 15 (cincisprezece) ani detentiune grea pentru crima prevazuta si pedepsita de art. 193/1, al. 4, Codul Penal din schimbare de calificare conform art. 292 Codul Justitiei Militare, din crima prevazuta si pedepsita de art. 193/1, al. 2, Cod Penal". Se dispunea confiscarea totala a averii personale si era obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecata.

Dupa detentia de la Jilava, profesorul Popescu a fost transferat la penitenciarul Aiud si internat in data de 23 octombrie 1959, unde avea sa stea pana la eliberare. Aici s-a intalnit cu alti preoti inchisi pentru credinta cum au fost Ilarion Felea, Bartolomeu Anania sau Grigore Babus.

La data de 15 ianuarie 1963, profesorul Teodor M. Popescu a fost eliberat din penitenciarul Aiud, in urma decretului de gratiere 5/1963. Conform certificatului medical, eliberat de infirmeria penitenciarului Aiud la 30 martie 1959, profesorul suferea de "scleroza cardio-vasculara si hipertensiune arteriala", iar potrivit biografului sau ajunsese "o umbra de om, abia mergand din cauza flebitei si a epuizarii".

Din grija patriarhului Justinian a primit cu smerenie o jumatate de norma in administratia patriarhala, diortosind lucrari de teologie. Desi a suferit mult, nu a pomenit prea des de anii scursi in puscarie, fiind in acelasi timp foarte amarat pentru primirea ostila de care a avut parte in randul colegilor sai de catedra, fiind vazut ca un "ciumat" in mediul teologic.  I-a fost interzis insa sa redevina slujitor la altarul Catedrei de teologie, pe care o indragea atat de mult. Pentru profesorul revenit acasa incepea acum un alt capitol al vietii sale.

Cu timpul, la cererea patriarhului, a reinceput sa scrie articole si studii in reviste, precum si recenzii in revistele bisericesti romanesti, asupra lucrarilor religioase straine pe care Patriarhia le primea de la alte Biserici si de la teologi straini, pentru ca stapanea foarte bine limbile greaca, germana si franceza. A trebuit sa fie rezervat in activitatea publicistica din cauza cenzurii si a supravegherii pas cu pas de catre Securitate.

Profesorul Popescu si-a continuat activitatea sa de apologet al Bisericii Ortodoxe si prin publicarea unor studii bine alcatuite, menite sa descopere cititorilor adevarata situatie a Bisericii crestine din Rusia, cat si pericolul comunist care putea sa afecteze restul civilizatiei europene. Cel mai important studiu de acest fel este "Anticrestinismul comunist", unde dezbate in mod sistematic si cu dovezi, diferitele probleme cu care se confrunta Biserica Rusa sub oranduirea impusa de Lenin (ateismul ideologiei comuniste, persecutia impotriva Bisericii, propaganda antireligioasa).

In cursurile si studiile sale profesorul de teologie a cautat sa stabileasca relatiile dintre Biserica si Cultura de-a lungul secolelor, pledand pentru o reciprocitate a relatiilor dintre ele realizata prin completare, imbogatire si impreuna-slujire a lui Dumnezeu si a omului.

 Contributii importante aduse de profesorul Popescu in cercetarea teologica, din punct de vedere istoric, sunt alcatuirea, in anul 1964, a unui bine documentat material privitor la data Pastilor si care a fost primit cu satisfactie de catre Consiliul Ecumenic al Bisericilor sau participarea in comisia pentru dialogul cu Biserica Vechilor Catolici. Totodata, marele profesor a mai scris 321 meditatii teologice si 327 predici (195 duminicale si 132 la praznice), numai in perioada 1964-1970.

Sfarsitul vietii sale avea sa se intrezareasca cu ultima incercare a Securitatii de a-l lichida fizic pe marele profesor de Teologie. Potrivit biografului sau, "Teodor M. Popescu a plecat, in ziua de 14 februarie 1972, de la biroul sau de la Patriarhie, la ora 12. I s-a pierdut urma dupa plecare. Mai tarziu, dupa ce isi revenise din urmarile atentatului, a declarat sotiei sale ca dupa ce a plecat de la birou si a iesit din incinta Patriarhiei a fost luat in primire de doi agenti ai securitatii si dus undeva, prizonier – nu s-a putut deslusi unde anume -, tinut pana s-a inserat bine, pe vremea aceea mohorata, apoi adus, sub valul protector al intunericului, la locul atentatului, in boschetul de pe Sos. Giulesti, unde a fost lovit cu salbaticie". Plin de nori si sange a fost gasit de portarul Institutului Pasteur, de unde spre dimineata a fost internat la Spitalul Coltea. Aici avea sa fie gasit de sotia sa.

Dupa ceva timp, a fost externat, profesorul refacandu-se trupeste si sufleteste. In ziua de 12 aprilie chiar a cantat "Ingerul a strigat", axionul de Pasti, ca o iluminare a sufletului sau.  Cu toate ca in parte se refacuse, el chiar dorind sa se intoarca la lucru, incepand cu martie 1973 "a refuzat complet sa mai manance". La putin timp, a fost internat la spitalul Gheorghe Marinescu, pentru o saptamana.  La 4 aprilie 1973, intr-o zi de luni, Teodor M. Popescu s-a mutat la Domnul.

Teodor M. Popescu –  Lucrari

- Cauzele persecutiilor din punct de vedere istoric si psihologic, Atena, 1922 (teza de doctorat in limba greaca);
- Divin si uman la vechii istorici bisericesti, Bucuresti, 1924, 117 p.;
-  Denaturarea istoriei lui Origen, in BOR, an, XLIV, 1926, nr. 5, p. 246-254; nr. 7, p. 378-383; nr. 10, p. 580-586; nr.11, p. 631 -635 si .nr. 12, p. 710-718;-
-  Istoria crestinismului ca istorie a culturii, Chisinau, 1926, 48 p.;
-  Rolul istoriei in intelegerea crestinismului, Bucuresti, 1927, 29 p.;
-  Cucerirea Constantinopolului de cstre latini ca mijloc de unire a Bisericilor (sec. XI-XIV), in ST, an. I, 1930, nr. 1, p. 48 - 142 (si extras);
-  Contributiuni la istoria incercarilor de unire a Bisericilor. Tratativele de la 1337-1339, in ST, an. I, 1930, nr. 3, p. 23 -79 (si extras 59 p.);
-  Sentinta de excomunicare de la 16 iulie 1054. I Versiunea geaca, in ST, an. II, 1931, nr.1, p.49-69 si II. Versiunea latina, in ST, an. II, 1931, nr. 2, p. 35 - 46;
-  Enciclopedia lui Fotie catre patriarhii orientali (1867), in ST, an.I, 1930, nr. 2, p. 56 - 100;
-  Primii didascali crestini, in ST, an. III, 1932, nr. 2, p.140- 211 (si extras, 78 p.);
-  Tatal imparatului Justinian contra lui Origen. Studii si traducere, in ST, an. IV, 1933, p. 17- 66;
-  Encicliopedia patriarhilor ortodocsi de la 1848. Studiu introductiv, text si traducere, in BOR, an LIII, 1935, nr.11- 12, p. 545 -688 (si extras, 144 p.);
-  Teologia ca stiinta, Bucuresti, 1937, 30 p.;
-  La o suta de ani dupa schisma, in ST, an VII, 1938-1939, p. 46-89 si an.VIII, 1940 p. 77 - 104 (si extras, Bucuresti, 1940, 74 p.);
- Ce reprezinta azi Biserica Ortodoxa, in BOR, an. LIX, 1941, nr. 1 -2, p. 10-39;
- Necesitatea studiilor istorice si patristice in Biserica Ortodoxa, Bucuresti, 1941, 31p.;
-  Anticrestinismul comunist, in BOR, an. LX, 1942, nr. 1-4, p.13 -50;
- Confesionalism si obiectivitate in istoria bisericeasca, Craiova, 1943,14 p. (extras din RIB);
- Caritatea crestina (in Biserica veche), in BOR, an. LXIII, 1945, nr.13, p.20-66;
- Autocefalia Bisericii Ortodoxe Ruse, in BOR, an. LXVI, 1948, nr. 5-8, p. 301- 316;
- Cler si popor in primele trei secole, in ST, serie noua, an.I, 1949, nr. 9- 10, p. 713 738;
- Atitudinea Vaticanului fata de Ortodoxie in ultimii treizeci de ani, in “Ortodoxia",an. I, 1949, nr.1, p. 28-90;
- Cum s-au facut “unirile" cu Roma, in “Ortodoxia", an. I, 1949, nr. 2-3, p. 120 - 142;
- Privire istorica asupra schismelor, ereziilor si sectelor, in ST, an.II, 1950, nr. 7 - 8, p.347 - 394;
- Cezaropapismul romano-catolic de ieri si de azi. in “Ortodoxia", III, 1951, nr. 4, p, 495 - 537;
- Importanta istorica a Sinodului al IVlea ecumenic. in “Ortodoxia", an.III, 1951, nr. 2 - 3, p. 188 - 294;
- Cinci sute de ani de la caderea Constantinopolului sub turci, in “Ortodoxia", an. V, 1953, nr. 3, p. 381 -437;
- Geneza si evolutia schismei, in “Ortodoxia",an. VI, 1954,nr. 2-3, p. 163-217,
- Premisele primatului papal, in “Ortodoxia", an.Vll, 1955, nr. 1, p. 3-28;
- Atitudini si raporturi interconfesionale, in “Ortodoxia", an. IX, 1957, nr. 3, p. 371 - 405;
- Raporturile dintre ortodocsi si anglicani din secolul al XVI-lea pana la anii 1920, in “Ortodoxia", an. X, 1958, nr. 2, p. 177-194;
- O mie de ani in istoria Sfantului Munte Athos, in “Ortodoxia", an. XV, 1963, nr. 3 - 4, p. 590-620;
- Problema stabilizarii datei Pastilor. Privire istorica asupra divergentelor si computurile pascale, in “Ortodoxia", an. XVI, 1964, nr. 3, p. 334-444;
- Conditiile istorice ale formarii vechilor Biserici Orientale, in “Ortodoxia", an. XVII, 1965, nr. 1, P. 28 -40.
- Coautor al manualului de Istorie bisericeasca universala 2 vol ., Bucuresti, 1956, 398 + 467 p.
- Impreuna cu arhiereul Irineu Mihalcescu a tradus din limba greaca Noul Testament, aparut ca editie sinodala in 1937 si 1942.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

• Parintele Profesor Aurel Jivi
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: