Viata cuviosului nostru parinte Nichita Zavoratul
A fost înşelat de diavol, care i s-a arătat în chip de înger devenind preaînţelept şi prooroc, însă, când s-a pocăit, auitt totul. Apoi a fost episcop de Novgorod şi făcător de minut
(31 ianuarie)
Astfel de ostaşi viteji sunt mai cinstiţi decât alţii, care s-au obişnuit să nu lupte în grup, ci singuratici se avântă împotriva duşmanului; şi chiar dacă Domnul îngăduie să cadă un timp pentru a nu se mândri, văzând sârguinta şi bărbăţia lor de mai înainte, nu îi părăseşte până la sfârşit, ci îi ridică şi îi face nebiruiti. Intre vitejii oşteni ai lui Hristos la Sfânta Mănăstire Pecerske fost cuviosul Isaachie Zăvorâtul şi acest fericit Nichita, despre care vrednicul de laudă Policarp, după cum a povestit Sfântul Simon,mărturiseşte următoarele:
In timpul egumeniei cuviosului Nicon, era în Sfânta Mănăstire Pecerska un frate cu numele Nichita. Acesta l-a rugat pe egui să-l binecuvânteze să se nevoiască de unul singur, în zăvorare. Egumenul l-a împiedicat, zicând: „Copile, nu vei avea nici un folos, pentru că eşti tânăr şi ai să stai în trândăvie. Mai bine ţi-ar fi daca ai rămâne cu fraţii, să lucrezi împreună cu ei, şi nu te vei lipsi de răsplată. Tu însuţi l-ai văzut pe fratele nostru Isaachie, cum a fost înşelat de diavol în zăvorâre şi a fost salvat de marele har a Dumnezeu, cu rugăciunile cuvioşilor noştri părinţi Antonie şi Teodosie!". Nichita însă i-a răspuns: „Nicicum, părinte, nu mă voi lasa ademenit. Vreau să stau tare împotriva uneltirilor diavoleşti si Il voi ruga pe Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să-mi dea şi mie darul facerii de minuni, aşa cum i-a dat lui Isaachie Zăvorâtul, care şi până acum săvârşeşte multe minuni". Egumenul i-a spus: „Dorinţa ta este mai presus de puterile tale. Fereşte-te, fiule, ca, preaînălţându-te, să nu cazi! Eu îţi poruncesc să slujeşti mai bine pe fraţi şi, pentru ascultarea ta, vei fi încununat de Dumnezeu!".
Nichita nu a putut să se supună cuvintelor egumenului, nu a reuşit să înăbuşe în sine marea râvnă pentru viaţa în zăvorâre şi a făcut ceea ce a gândit. S-a zăvorât, a zidit uşa şi, fără să iasă, petrecea de unul singur, în rugăciune.
Dar, după câteva zile deja, nu a putut să evite cursele diavoleşti, în timpul cântării, a auzit o voce care se ruga împreună cu el şi a simţit un miros nespus, de bună mireasmă. Inşelându-se cu aceasta, şi-a zis: „Dacă nu ar fi fost un înger, nu s-ar fi rugat împreună cu mine şi nu ar fi fost acest bun miros al Sfântului Duh". Şi s-a rugat cu sârguinţă, zicând: „Doamne, arată-Te Tu însuţi, ca să Te văd!". Atunci a auzit o voce: „Nu mă voi arăta ţie pentru că eşti tânăr, ca să nu cazi, mândrindu-te". Zăvorâtul i-a spus atunci, cu lacrimi: „Nu mă voi înşela, pentru că egumenul m-a învăţat să nu iau în seamă ademenirile diavoleşti. Voi face tot ceea ce îmi vei porunci!". Atunci şarpele cel pierzător de suflete, primind putere asupra lui, a zis: „Nu poate omul care se află în trup să mă vadă. Dar eu trimit îngerul meu să fie cu tine, ca să faci voia lui". Şi înainte i s-a înfăţişat un demon în chip de înger. Nichita a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat ca unui înger. Demonul i-a spus: „De acum înainte să nu te mai rogi, ci să citeşti cărţi. Aşa vei sta de vorbă cu Dumnezeu şi vei da sfaturi folositoare celor ce vor veni la tine. Totdeauna mă voi ruga Ziditorului tuturor pentru mântuirea ta".
Increzându-se în aceste cuvinte, zăvorâtul s-a înşelat şi mai mult.şi nu s-a mai rugat, dar era sârguincios cu lectura cărţilor şi îl vedea tot timpul pe demonul care se ruga şi se bucura, crezând că un înger se roagă pentru dânsul. El vorbea foarte mult din Scripturi cu cei ce veneau la dânsul pentru folosul sufletului. A şi început să proorocească şi se răspândise despre el o mare slavă, încât toţi se minunau că toate cuvintele lui se împlineau.
Odată a trimis pe cineva la cneazul Iziaslav, zicând: „Astăzi, la Zavolocia, va fi ucis cneazul Gleb Sviatoslavici. Să-l trimiteţi neîntârziat pe fiul vostru, Sviatopolk, la tronul Novgorodului". Ceea ce a spus s-a şi întâmplat - peste câteva zile s-a răspândit vestea uciderii cneazului Gleb. De aceea avea o tot mai mare faimă de prooroc şi îl ascultau şi cneazul, şi boierii. Chiar dacă demonul nu ştie ce va fi, ce a făcut el însuşi sau ce rele i-a învăţat pe oameni să facă - să ucidă sau să fure -, poate să descopere. De asemenea, când oamenii veneau la zăvorât după cuvinte de mângâiere, părutul înger îi povestea toate cele întâmplate cu aceştia. Nimeni nu putea concura cu dânsul în cărţile Vechiului Testament, deoarece ştia pe de rost Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, cărţile Judecătorilor, ale regilor şi toate proorocirile din aceste cărţi; ştia bine toate cărţile evreieşti, dar Evanghelia şi cărţile Sfinţilor Apostoli transmise nouă prin har, nu voia niciodată să le vadă şi nici se audă de ele. Nu le citea şi nici nu îngăduia să se vorbească din cărţile Noului Testament. De aceea, toţi înţelegeau că a fost înşelat de vrăjmaşul.
Alarmaţi de aceasta, au venit la cel înşelat cuvioşii părintii Nicon egumenul, Ioan, care a fost egumen după acesta, Pimen Postitorul, Isaachie, care a fost episcop de Rostov, Matei înainte văzătorul, Isaachie, zăvorâtul din peşteră, Agapit doctorul, Grigorie făcătorul de minuni, Nicolae, care a fost episcop de Tmutarakan, Nestor cronicarul, Grigorie făcătorul de canoane, Teoctist, care a fost episcop de Cernigov, şi Onisifor înainte-văzătorul. Toţi aceştia, strălucind cu virtuţile, au venit şi au săvârşit rugăciuni pentru Nichita, izgonind demonul de la dânsul, încât nu l-a mai văzut niciodată.
Scoţându-l din peşteră, l-au rugat să le spună ceva din Vechiul Testament. El s-a jurat că niciodată nu a citit aceste cărţi, pe care mai înainte le ştia pe de rost, deşi nu ştia nici un cuvânt să citeasca, pentru că abia învăţa carte.
Atunci, venindu-şi în fire cu rugăciunile cuvioşilor părinţi, si-a spovedit păcatul, a plâns cu amar şi a început să trăiască în mare înfrânare şi ascultare, încât pe mulţi i-a întrecut cu virtuţile Domnul, Iubitorul de oameni, văzând nevoinţa fericitului şi socotindu-i virtuţile pe care le învăţase în tinereţe, a primit pocăinţa sa adevărată. Şi precum a primit pocăinţa lui Petru, care s-a lepădat de El de trei ori, spunându-i: „Paşte mieluşeii Mei, paşte oile Mele paşte pe aleşii Mei" (In 21,15-16), tot aşa i-a dat şi fericitului Nichita un semn că pocăinţa lui I-a fost plăcută. Pentru multa sa iubire întru păstrarea tuturor poruncilor, l-a făcut păstor al turmei Sale cuvântătoare, înălţându-l la catedra episcopală a Novgorodului. Acolo, spre încredinţare şi mărturie clară a iertării sfântului pentru căderea sa de mai înainte, a preaslăvit viaţa sa virtuoasă cu darul facerii de minuni. Odată, într-un timp cu secetă, s-a rugat şi a coborât ploaie din cer. De asemenea, a stins un incendiu în oraş şi a săvârşit multe alte minuni. Povătuind cu înţelepciune turma cea cuvântătoare, a trecut la Domnul. Şi după cum a fost încercat ca aurul, s-a făcut vrednic de cununa vieţii veşnice. Să ne învrednicim şi noi de aceasta, cu rugăciunile cuviosului nostru părinte Nichita, cu harul Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu Părintele Său fără de început şi cu Preasfântul, bunul şi făcătorul de viaţă Duh, Căruia se cuvine cinstea, lauda şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Patericul Lavrei Peşterilor de la Kiev
Cumpara "Patericul Lavrei Peşterilor de la Kiev"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.