Tradarea lui Iuda
Iuda - singurul Apostol de fel din Iudeia - incepuse de mult sa se instraineze de Domnul. El trebuia sa-L fi parasit inca din Galileia, cand osandise, in adancul sufletului sau, cuvantarea Mantuitorului despre painea vietii si cand multi dintre primii Ucenici se departasera de Domnul (Ioan VI, 64-66).
Fara sa creada in mesianitatea si dumnezeirea lui Iisus, el continuase totusi sa-L urmeze, nadajduind mereu ca Domnul va intemeia pana in cele din urma mult asteptata imparatie mesianica a lui Israel, pe care el si multi altii o intelegeau ca avand caracter politic-pamantesc.
Ce dezamagit se va fi simtit Iuda Iscarioteanul, cand Domnul refuzase ofertele multimilor de a-L proclama rege si cand il auzea vorbind despre drumul Crucii! Iuda regreta adesea, in adancul sufletului sau, ca nu reuseste sa abata pe Iisus spre idealul sau inferior si spre preocuparile sale terestre. Incetul cu incetul, diavolul pusese astfel stapanire pe inima lui. Acum el il impinge in prapastia miseliei, punandu-i in suflet gandul tradarii.
Iuda ia deci intr-ascuns contact cu adversarii Mantuitorului, afla locul si data convocarii sinedriului si dupa cateva zile, adica Miercuri, spre seara, lasa pe Domnul si pe ucenici in Betania, in casa lui Smion Leprosul, si vine de-a dreptul in casa arhiereului Caiafa, spre a face sinedristilor urmatoarea odioasa propunere: „Ce-mi veti da mie, si eu il voi da pe El voua? Iar ei i-au dat treizeci de arginti. Si de atunci (Iuda) cauta prilej sa-L predea" (Matei XXVI, 15-16).
Desi tradarea lui Mesia fusese prezisa in Vechiul Testament, si desi Domnul cunostea mai demult pe tradator, Iuda nu este deci un predestinat, cum il prezinta anumiti teologi protestanti, care manifesta fata de el o oarecare compatimire si care incearca sa sustina ca el a indeplinit un rol necesar in actul mantuirii. Sfintele Evanghelii ne arata ca nici o circumstanta atenuanta nu se poate invoca in favoarea lui, ca sa fie iertat, ori ca sa i se micsoreze vina. Ele ni-l infatiseaza lucrand din proprie initiativa si ne arata ca prinderea Mantuitorului, care fusese hotarata irevocabil de sinedriu, se putea face si fara el. Oferta lui serveste doar ca sa grabeasca arestarea Domnului.
Tradarea savarsita de Iuda este deosebit de grava, avand la baza pierderea credintei in Domnul. Izvorul ei nu sta insa numai in pierderea credintei, cum cred cativa comentatori, ci si in iubirea de arginti, aceasta cumplita desfigurare a caracterului omenesc. Evangheliile ne spun deci cu drept cuvant ca Iuda a vandut, pentru agonisire de castig urat, pe Cel fara de pret si ca pentru aceasta a dobandit el osanda cea vesnica.
Tradarea, ca si apostasia, este ca atare expresia celei mai infioratoare decadente morale si religioase. Iuda isi vinde fara necesitate invatatorul si primeste in schimb treizeci de arginti. Cand ofera lui Iuda aceasta suma, sinedriul crede ca respecta porunca lui Moise, care stabilise ca cel care va ucide fara voie un sclav apartinand unui iudeu, sa-si rascumpere greseala achitand stapanului pagubit prin fapta sa treizeci de arginti (Exod XXI, 32). Fara sa-si dea seama, sinedriul implineste insa profetia mesianica facuta de Zaharia, care anunta ca Hristos va fi vandut pentru aceasta suma derizorie (XI, 12-13).
Dupa Sf. Marcu (XIV, 11) si Sf. Luca (XXII, 5), sinedriul promite aceasta suma. Dupa Sf. Matei (XXVI, 15), el o achita chiar in sedinta, desigur insa numai partial, sub forma de arvuna. De acum, Iuda cauta prilejul cei mai potrivit pentru arestarea Mantuitorului.
-
Iuda Iscarioteanul, in profetiile Vechiului Testament
Publicat in : Patimile lui Hristos -
Sinuciderea lui Iuda Iscarioteanul
Publicat in : Patimile lui Hristos -
Prezicerea tradarii si demascarea tradatorului
Publicat in : Patimile lui Hristos -
Iuda si noi
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Evanghelia lui Iuda: Scriere gnostica sau Evanghelie crestina?
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.