Scrisoare Pastorala la Nasterea Domnului - 2012
.
† S E B A S T I A N,
cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei si Romanatilor,
Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu,
Tatal nostru,
iar de la Noi arhieresti binecuvantari

Preacucernici si Preacuviosi Parinti,
Preacuvioase Maici,
Iubiti credinciosi si credincioase,
Domnul Iisus Hristos S-a nascut in lume in timpul domniei regelui Irod cel Mare (37 i.Hr. – 4 d.Hr.

) care, de teama ca ii va fi pus in pericol tronul de catre „Imparatul Cerurilor”, a poruncit arhicunoscutul macel din Betleem, in intentia de a-L ucide pe Pruncul Mesia (Mt. 2, 16-18). Pronia divina, insa, a ocrotit familia sfanta in acelasi Egipt, in care scapase oarecand si pe dreptul Iosif de mania fratilor sai, pana cand Dumnezeu l-a preamarit, devenind capetenie a neamului aceluia (Fc. cap. 37 si 41).

Nici fiul lui Irod, Arhelau, devenit intre timp etnarh al Iudeii, nu inspira prea multa incredere planului mantuitor si nu putea arata prea multa bunavointa Celui nascut spre mantuirea tuturor. Pentru aceasta, a mai fost nevoie de inca o perioada de pribegie a Domnului, de asta data chiar in tara sfanta (Mt. 2, 22-23), pana ce la domnie a venit Irod Antipa (4 i.Hr.- 39 d.Hr.) care, desi un admirator al Inaintemer-gatorului Ioan initial, nu a ezitat totusi sa-i taie acestuia capul atunci cand moralitatea divina s-a aratat intolerabila fata de imoralitatea sa (Mt. 14, 1-12).

Vizavi de Mantuitorul Hristos, Irod Antipa a preferat cea mai condamnabila atitudine – si anume lipsa oricarei atitudini, potrivit Scripturilor (Apoc. 3, 16) –, de indiferenta si slalom politic, aratand ca lui ii era tot una daca invatatura Domnului este falsa ori mantuitoare, sau daca El va mai fi lasat sa traiasca ori va fi omorat (Mt. 23, 7-15). In fata acestei lipse de reactie, s-a conturat tot mai pregnant confuzia lui Pontiu Pilat, derutat de intrigile iudeilor, dar si prea oportunist si prea indiferent ca sa poata intra cu demnitate in istorie.

In sfarsit, dupa moartea si Invierea Domnului, in timpul domniei lui Irod Agripa (41 – 44), invatatura cea sfanta a fost receptata mai intai ca periculoasa si paguboasa pentru poporul ales, lucru ce l-a determinat pe rege sa o persecute, incercand astfel sa zadarniceasca orice misiune de raspandire a adevarului mantuitor (F.A. cap. 12).

Iubiti frati si surori in Domnul,
Acesta a fost traseul invataturii Mantuitorului Hristos, de la nasterea, la Invierea si propovaduirea Evangheliei Sale in toata tara sfanta; de la suspiciunea lui Irod cel Mare ca Domnul i-ar putea uzurpa tronul, la admiratia – pe cat de efemera pe atat de inutila – a lui Irod Antipa, si pana la persecutiile antihriste ale lui Irod Agripa, ingrijorat ca nu cumva sa se „schimbe” lumea. Si, daca pe Irod cel Mare il putem invinui de-a dreptul de egoism, iar pe Irod Antipa de admiratie inutila, ignoranta si indiferentism, pe ultimul dintre Irozi il putem suspecta, fara a exagera cu nimic, de rea credinta si interes meschin, mai cu seama ca el fusese martor vietii si minunilor Domnului.

Ei bine, aceeasi mi se pare ca a fost evolutia invataturii Domnului si in istorie in general, pentru ca, atitudinii ostile si pline de suspiciune a persecutorilor romani, de la Nero si pana la Diocletian, i-au urmat apoi admiratia si simpatia aratata crestinismului de o lume eliberata de paganism si aflata in cautarea a noi repere de viata, incepand cu Sfantul Imparat Constantin cel Mare. Cand, insa, nu mult dupa aceea, valorile noii religii au interferat prea mult intereselor politice de tot felul, devenind incomode si asezandu-se in calea ambitiilor seculare ale unor conducatori, atunci nu s-a ezitat sacrificarea principiilor crestine in fata celorlalte principii ori a lipsei de principii. Astfel, odata creat precedentul, conducatorii vremelnici ai lumii au inteles foarte repede ca slalomul politic ar putea fi pervertit cu usurinta oricand in indiferenta, sub masca neutralitatii sau, si mai pervers, a principiului („nobil”, nu-i asa?!) al echidistantei, care a dus la secularism si, implicit, la anticrestinism.

Asa si-au inteles menirea „Irozii” mai noi care, sub pretextul unor derapaje ale Bisericii, de fapt mai degraba a unor slujitori ai ei, si inspirati de generatorul secularismului modern − Revolutia Franceza din anul 1789 − au inceput ultima persecutie a Crestinismului, persecutie ce a imbracat pana acum mai multe forme: de la ignorarea sau chiar ridiculizarea de tip modern, la demonizarea de tip ateu, si de la anihilarea de tip comunist si „nivelarea” de tip democrat, la distrugerea de tip antihrist.

Dragii mei,
Traim astazi timpuri postmoderne, intr-o lume plictisita parca de atata indiferentism si teoretizare a Crestinismului si care pare tot mai dornica de atacuri de tot felul la adresa lui. Asalturi care mai de care mai perverse asupra institutiei Bisericii, prin denigrarea − pe drept sau nu − a tot mai vulnerabililor ei slujitori, prin lupta diabolica de scoatere a Religiei din scoli in schimbul unei educatii tot mai imorale a tinerilor, si, in general, prin izolarea si chiar demonizarea sistematica a Crestinismului, tintesc parca tot mai disperat alungarea Domnului de pe pamant; determinarea Lui de a nu mai veni; de a nu Se mai naste si anul acesta, ori in anii urmatori!…

Neobosit in iubire si neostenit in rabdare insa, Domnul Se naste si anul acesta, ce daca oamenii si-au intetit intre timp „asediul” asupra invataturii Sale cu noi si noi urzeli! Insetat de dragoste si dornic de mantuirea tuturor oamenilor deopotriva, Domnul pare a nu vedea directia gresita in care se indrepta creatia Sa! Pare a nu face tocmai o tragedie din faptul ca, pentru foarte multi semeni de-ai nostri, El Se naste astazi in zadar, pentru ca unii nici nu mai realizeaza prea bine importanta Craciunului, daramite sa se mai si pregateasca asa cum se cuvine pentru intampinarea lui.

Insa noi, luand exemplu din iubirea milostiva si intelepciunea necuprinsa a Domnului, si incurajati de „optimismul” Sau sfant, sa nutrim speranta unor vremuri mai bune, in care semenii nostri sa ajunga sa redescopere Craciunul, sa reinvete sa se bucure de sfintenia invataturii crestine, sa pretuiasca istoria unei credinte atat de legata de geneza si istoria neamului nostru si sa o imbratiseze cu determinare si entuziasm sfant!

Sa ne bucuram de ceea ce a mai ramas curat in Craciunul nostru si sa pretuim la justa valoare pe aceia dintre noi care s-au mai pastrat cu totul fideli tainei Nasterii Domnului, petrecand sarbatorile sfinte cu Hristos si impartasindu-ne de binecuvantarea si dragostea Sa cea nemarginita, Amin!

Al vostru intru Domnul povatuitor,
† SEBASTIAN
EPISCOPUL SLATINEI SI ROMANATILOR

.