Nasterea Domnului, bucuria copiilor si a parintilor - PASTORALA DE CRACIUN, 2011

Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos este vestita de ingeri ca bucurie mare pentru mantuirea oamenilor. Vestea Nasterii lui Hristos in Betleemul Iudeii este adusa oamenilor de catre ingerii din ceruri, pentru ca Cel ce Se naste intr-o iesle dintr-o pestera de sub pamant este Acela prin Care si pentru Care au fost facute cerul si pamantul (cf. Coloseni 1, 16), Fiul Cel vesnic al Tatalui ceresc.

Sfantul Evanghelist Luca ne spune ca vestea Nasterii lui Hristos, adusa pastorilor de la Betleem de ingerul Domnului, a fost insotita de slava Domnului care a inconjurat pe pastori in timp ce ingerul a stat langa ei (cf. Luca 2, 9).

Asadar, vestea Nasterii Domnului se face deodata prin cuvant ceresc si prin vedere cereasca, prin slove rostite si slava privita, pentru ca Dumnezeu-Cuvantul Cel nevazut cu ochii trupesti, necuprins cu mintea si cu privirea si neatins cu mana, Se face Om vazut cu ochii, ascultat cu urechile, inteles cu mintea si atins cu mainile. De ce? Pentru ca sa ne daruiasca noua oamenilor, limitati si trecatori, slava Lui cea nemarginita si vesnica. Sa ne ridice la sfintenia Lui pe noi cei cazuti in pacat. Sa ne daruiasca viata vesnica noua celor muritori. Sa ne invete ascultarea smerita si recunostinta fata de Dumnezeu pe noi cei neascultatori si nerecunoscatori. Stapanul lumii Cel atotputernic si preaslavit de ingeri S-a facut om sarac si slujitor smerit pentru ca pe noi sa ne elibereze din robia lacomiei dupa cele materiale si din tirania orgoliului si a slavei desarte. Cel ce Se naste vesnic din Dumnezeu-Tatal, fara mama, Se naste in timp din mama fara tata, ca sa fie deodata Fiul unic al Tatalui ceresc si fiul unic al Fecioarei. Fiul Cel vesnic al Tatalui ceresc a luat chip de Copil, nascut din mama pamanteana, fara tata pamantean, pentru ca sa ne invete pe noi pamantenii sa cautam neincetat si sa iubim pururea pe Tatal Cel vesnic, Facatorul cerului si al pamantului. Hristos coboara din ceruri pe pamant, ca pe noi pamantenii sa ne inalte la ceruri. Iubirea Lui smerita este spatiul libertatii si inaltarii noastre prin iubire fata de Dumnezeu si fata de semeni. Hristos Domnul S-a facut purtator de trup pamantesc, ca pe noi sa ne faca purtatori de Duh Sfant ceresc. El S-a facut Om, ca pe noi oamenii sa ne indumnezeiasca prin har. Fiul preaslavit al lui Dumnezeu S-a facut Fiul smerit al Omului, ca pe noi oamenii sa ne inalte la demnitatea si slava de fii duhovnicesti ai lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, prin cuvintele: "Si celor cati L-au primit, care cred in Numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut" (Ioan 1, 12 – 13). Hristos a coborat din ceruri si S-a nascut intr-o pestera, in interiorul pamantului, ca pe noi oamenii sa ne inalte in interiorul Imparatiei cerurilor.

Acesta este intelesul adanc al slavei Domnului aratata pastorilor de la Betleem, cand ingerul Domnului le-a vestit Nasterea smerita a lui Hristos – Mantuitorul. De ce a fost vestit El ca Mantuitor? Pentru ca mantuirea inseamna unirea omului pacatos si muritor cu Dumnezeu Cel sfant si vesnic viu. Hristos Se naste ca Mantuitor ca sa vindece oamenii de pacat si de moarte si sa-i faca partasi vietii vesnice.

La Nasterea lui Hristos, cerul se uneste cu pamantul, iar ingerii se bucura impreuna cu pastorii, pentru a ne arata noua taina mantuirii oamenilor in Biserica lui Hristos, in care Liturghia savarsita pe pamant de pastorii sufletesti ai turmei cuvantatoare se uneste cu Liturghia cereasca savarsita necontenit de catre ingeri in ceruri, dupa cum se spune chiar in rugaciunile Sfintei Liturghii (Rugaciunea dinainte de inceperea Sfintei Liturghii si rugaciunea dinainte de intrarea cu Sfanta Evanghelie prin Usile imparatesti). In acest sens, Sfantul Evanghelist Luca ne spune ca, la Nasterea Domnului, impreuna cu ingerul binevestitor s-a mai aratat pastorilor si "multime de oaste cereasca laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!" (Luca 2, 13-14). De ce ingerul Domnului a binevestit pastorilor de la Betleem Nasterea Domnului Hristos in timpul noptii? Pentru ca pastorii erau in stare de veghe sau de priveghere. In acest inteles Evanghelia ne spune ca pastorii "faceau de straja noaptea imprejurul turmei lor" (Luca 2, 8). Intrucat pastorii erau obisnuiti cu veghea de noapte pentru a pazi oile, ei priveau mai mult decat alti oameni inaltimea si intinderea cerului si pretuiau taina luminii care risipeste intunericul. Pastorii de pe camp, nefiind robiti de grijile si de petrecerile lumesti din cetate, intelegeau mai bine legatura dintre cer si pamant, dintre darurile cerului si viata pamantenilor. De aceea, cand Se naste Hristos – Lumina lumii, "Pastorul si Pazitorul sufletelor noastre" (I Petru 2, 25), pastorii, cu ochi veghetori, cu minte si inima treaza, primesc cei dintai vestea Nasterii Mantuitorului lumii. Dupa plecarea ingerilor, pastorii de pe camp au mers la Betleem si dupa ce au vazut cu ochii lor Pruncul nascut in iesle (cf. Luca 2, 16), asa dupa cum le-a vestit lor mai inainte ingerul Domnului (cf. Luca 2, 12), ei au devenit, la randul lor, vestitori ai bucuriei Nasterii Domnului Hristos. Evanghelia spune: "Si grabindu-se, (pastorii) au venit si au aflat pe Maria si pe Iosif si pe Prunc culcat in iesle. Si vazandu-L, au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil. Si toti cati auzeau se mirau de cele spuse lor de catre pastori (.) Si s-au intors pastorii slavind si laudand pe Dumnezeu pentru toate cate auzisera si vazusera precum li se spusese" (Luca 2, 16–18 si 20).

Dupa cum odinioara ingerii si pastorii turmelor de oi de la Betleem au vestit Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos "cu bucurie mare", ca fiind o minunata lucrare cereasca implinita pentru mantuirea oamenilor, asa si astazi, in Biserica Ortodoxa, copiii si tinerii, asemenea ingerilor, si preotii pastori ai comunitatilor de crestini, asemenea pastorilor de la Betleem, vestesc in Ajunul Craciunului Nasterea Domnului, cantand troparul praznicului si aratand icoana slavei Nasterii Domnului, din casa in casa, iar apoi se intorc la Casa Domnului, in biserica, sa slaveasca si sa laude impreuna, cu mare bucurie, taina Nasterii Domnului, iubirea milostiva si minunata a lui Hristos pentru oameni.

Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos a fost vestita de ingeri ca fiind bucurie mare pentru tot poporul, pentru ca ea este bucuria mantuirii. Iar pentru ca vestea aceasta a mantuirii adusa de ingeri oamenilor a fost primita cu credinta, ea a rodit atunci bucurie mare in sufletele credinciosilor si rodeste si acum bucurie din an in an. Iata de ce Sarbatoarea Nasterii Domnului este o sarbatoare a bucuriei pe care ne-o daruieste noua Dumnezeu-Tatal in Fiul Sau, Hristos-Mantuitorul, prin lucrarea Sfantului Duh, in Biserica si in sufletele credinciosilor.

Intrucat Hristos Domnul este izvorul bucuriei depline si netrecatoare (cf. Ioan 17, 13), legatura vie cu El, prin credinta puternica, rugaciune fierbinte si fapte bune, aduce bucurie in viata Bisericii si in sufletele credinciosilor. Aceasta bucurie a credintei in Hristos si a iubirii statornice fata de El este numita de catre Sfantul Apostol Pavel "bucurie in Domnul" (cf. Filipeni 4, 4). Ea este roada a Duhului Sfant in sufletul omului credincios si iubitor de Hristos si de semeni (cf. Galateni 5, 22) si arvuna a bucuriei vesnice din Imparatia lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17). Aceasta bucurie, ca prezenta a harului lui Hristos in sufletul omului luptator cu pacatul si cu greutatile vietii, nu piere nici in vreme de incercare (cf. II Corinteni 6, 10; 7, 4; I Tesaloniceni 1, 6; 2, 19), ci, dimpotriva, creste cand cel credincios sufera pentru Hristos si pentru Biserica (cf. Coloseni 1, 24; Evrei 10, 34; 12, 2; Iacov 1, 2; 1 Petru 4, 13). Bucuria credintei se intensifica si se statorniceste prin rugaciune fierbinte, prin pocainta si iertare de pacate, prin eliberarea de patimi, prin cuvantul bun si prin fapta cea buna, prin viata curata si iubire sfanta. Ea devine bucurie deplina a celor ce inainteaza pe calea sfinteniei. Cand Sfanta Biserica a lui Hristos cheama pe toti oamenii la mantuire, ea ii cheama la aceasta bucurie deplina in Hristos - Izvorul bucuriei vesnice. Cand Hristos-Domnul vine in lume, Prunc nascut in multa smerenie, ingerii vestesc pastorilor bucurie mare. Cand Hristos -Domnul Cel rastignit inviaza din morti, El insusi intampina pe cale femeile mironosite cu salutarea: Bucurati-va! Cand Hristos Cel inviat din morti Se inalta intru slava la ceruri, El fagaduieste ca va fi cu cei ce cred in El, in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor (cf. Matei 28, 20), iar ucenicii traiesc cu "bucurie mare" (Luca 24, 52) adevarul fagaduintei lui Hristos si al prezentei Lui in ei, prin lucrarea Duhului Sfant, Mangaietorul (cf. Ioan 15, 26; 16, 13-14).

Bucuria credintei sau bucuria crestinilor in Hristos -Domnul este vestita de Sfantul Apostol Petru, ca bucurie a mantuirii, plina de har si lumina: "pe El (pe Hristos), fara sa-L fi vazut, Il iubiti; intru El, desi acum nu-L vedeti, voi credeti si va bucurati cu bucurie negraita si preaslavita, dobandind rasplata credintei voastre, mantuirea sufletelor" (1 Petru 1, 8-9).

Bucuria credintei ca bucurie a mantuirii oamenilor si ca bucurie a vietii vesnice in Hristos a fost prevestita de profetii Vechiului Testament, mai ales de profetul Isaia (Isaia 9, 2; 35, 1; 44, 23; 49, 13; 61, 7, 10; 65, 14; 66, 10). Ea este traita ca bucurie sfanta a vietii crestine de Sfintii Apostoli si de Biserica lui Hristos de-a lungul veacurilor si se daruieste deplin celor mantuiti, dreptilor si sfintilor in Imparatia lui Dumnezeu, dupa cum se spune in cartea Apocalipsei (18, 20; 19, 7). Bucuria credintei, ca bucurie a prezentei lui Hristos -Domnul in sufletele oamenilor care cred in El si Il iubesc pe El, creste pe masura tariei credintei noastre, a rugaciunii noastre, a dorintei de sfintenie si a faptelor bune pe care le savarsim. Bucuria credintei s-a facut roditoare de-a lungul veacurilor in predica Sfintilor Apostoli, in marturisirea jertfelnica a sfintilor mucenici, in lupta pentru apararea dreptei credinte a Sfintilor Parinti ai Bisericii, in zelul pastoral al preotilor de parohie si in rugaciunea necontenita a monahilor si monahiilor din manastiri, in cresterea copiilor si a tinerilor in dreapta credinta, in multimea bisericilor si a catedralelor, in multimea asezamintelor filantropice infiintate de crestini, in multimea operelor de arta crestina, dar mai ales in frumusetea sarbatorilor si a cantarilor bisericesti ortodoxe, precum si in frumusetea colindelor si a datinilor populare romanesti, inspirate de credinta crestina. Toate acestea sunt strabatute si luminate de bucuria iubirii milostive si a slavei neinserate a Domnului nostru Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.

Toate slujbele Bisericii ca lucrari de marturisire si de preaslavire a lui Hristos, ca raspuns al iubirii noastre la iubirea Lui milostiva si mantuitoare, sunt izvor de bucurie si vesminte ale bucuriei. De asemenea, rugaciunile zilnice pe care le savarsim cu credinta si evlavie acasa sau la locul de munca sunt izvor de bucurie. Toate cuvintele bune pe care le rostim si faptele bune pe care le savarsim cu dragoste si smerenie spre folosul semenilor nostri in familie, in Biserica si in societate sunt izvor de bucurie, pentru ca ele sunt semne luminoase ale credintei noastre in Hristos si ale iubirii Lui sfinte lucratoare in noi prin harul Sfantului Duh.

In viata noastra de fiecare zi, dar mai ales in aceste zile de sarbatoare, sa oferim celor din jurul nostru daruri si semne ale bucuriei. Sa aducem bucurie in casele si in sufletele in care se afla tristete si singuratate, boala si saracie, suferinta si instrainare. Sa raspundem iubirii nemarginite a lui Hristos pentru mantuirea oamenilor cu fapte ale iubirii noastre fratesti, stiind ca adevarata credinta este "credinta lucratoare prin iubire" (Galateni 5, 6). Sa nu uitam in rugaciunile noastre si in semnele iubirii noastre fratesti de Craciun si de Anul Nou nici pe fratii nostri romani care se afla departe de tara si de casa.

In noaptea de 31 decembrie 2011 spre 1 ianuarie 2012 si in ziua de Anul Nou sa inaltam rugaciuni de multumire lui Dumnezeu (Te-Deum) pentru binefacerile primite de la El in anul care a trecut si sa-I cerem ajutorul in toata lucrarea cea buna si folositoare din anul nou in care intram.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!
Al vostru catre Hristos -Domnul rugator,

† D A N I E L
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR, MITROPOLIT AL MUNTENIEI
SI DOBROGEI,
LOCTIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI SI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

.