Un monah egiptean, nu demult, petrecea la un loc liniştit aproape de Constantinopol, având şi o chiliuţă mică. S-a întâmplat de a trecut pe acolo dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr, care, înştiinţându-se că acolo petrece un monah, a lăsat pe toţi care erau cu dânsul şi, schimbându-se ca unul din ostaşii săi cei simpli, s-a dus la chilia stareţului şi a bătut la uşă.
Monahul, deschizându-i uşa, nu l-a cunoscut că este împărat, şi l-a primit ca pe un ostaş simplu. După facerea rugăciunii a stat, iar împăratul a început a-l întreba: "Părinte, cum petrec părinţii care sunt în Egipt?" Monahul a zis: "Toţi se roagă pentru mântuirea voastră". Atunci împăratul, privind prin odaia stareţului, nu a văzut nimic, decât numai o coşniţă spânzurată la perete şi într-însa puţină pâine uscată şi a zis către stareţ: "Părinte, dă-mi binecuvântare ca să gust puţin".
După aceasta, împăratul i-a zis lui: "Oare ştii cine sunt eu?" Atunci i-a grăit lui: "Eu sunt împăratul Teodosie". Auzind aceasta, stareţul îndată i s-a închinat lui. Iar împăratul a zis către dânsul: "Fericiţi sunteţi voi, monahii, fiind liberi de grijile tulburătoare ale lumii acesteia; deci, având viaţă fără de gâlceavă, vă îngrijiţi numai de mântuirea sufletelor voastre, cum să câştigaţi viaţa cea veşnică şi cereştile bunătăţi. Cu adevărat îţi spun ţie, că eu în împărăţie m-am născut şi acum sunt împărat, dar niciodată n-am mâncat pâine cu aşa dulceaţă, şi nici nu am băut apă, precum am mâncat şi am băut astăzi!"
Stareţul i-a zis lui: "De vreme ce noi, monahii, toate mîncărurile noastre le facem cu rugăciune şi cu binecuvântare, de aceea, chiar proaste de sunt ele, se prefac totuşi în hrană dulce; iar în casele voastre, toată osteneala mâncărurilor făcându-se fără rugăciune, cu multă gâlceava şi cu vorbe deşarte, de aceea bucatele voastre nu primesc îndulcitoarea binecuvântare". Apoi împăratul, sărutând pe stareţ, s-a dus. El a început de atunci a cinsti foarte mult pe monahul acela; iar stareţul, temându-se de înălţarea cea pierzătoare şi de mândrie, că nu cumva pentru cinstea omenească să-şi piardă smerenia sa şi să se lipsească de darul lui Dumnezeu, s-a sculat de acolo, a fugit şi s-a dus iarăşi în Egipt.
.-
Milostenia care nu Il bucura pe Dumnezeu
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.