Comemorarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare
- omagiu la 500 de ani de la trecerea sa la cele veşnice -

Spre o domnie de veacuri apusă,
pioasa mea gândire se îndreaptă,
să scriu strategie ce a fost dusă
de voievod cu iscusinţă-n luptă.

La Putna, clopotele dau trezire
în zi de iulie, că-i sărbătoare
pentru comemorare-n mânăstire,
a Sfântului Ştefan-Vodă-cel-Mare.

Că nu purta renume din statură,
ci din fermitate şi-nţelepciune,
de la cotropitori şi-a atras ură
şi pildă de credinţă dus-a-n lume.

Pe pământ trimis de Divinitate,
să cârmuiască neamul moldovenesc,
ecou de glorie prin timp străbate
până la urmaşii care-l prețuiesc.

Când năvăleau barbarii la hotare,
Vodă chema boieri la sfătuire.
Cu tactică să-nvingă provocare,
să nu îi cadă neamul în robire.

Voind să-şi apere meleaguri sfinte,
doar cu o mână de oşteni destoinici,
la Dumnnul făcea rugă înainte
s-alunge duşmani de mărire dornici.

Din corn vestit suna spre adunarea
vitejilor la luptă ostăşească.
Cu preţul vieţii să-şi apere ţara,
ca-n cinste şi dreptate să domnească.

Străjeri stăteau de veghe la hotare,
să apere ţara lui Vodă-Ştefan.
Întreagă de-a fi și la fel de mare,
urmaşilor de vorbire şi de neam.

Că pentru popor, nimic nu-i mai groaznic
precum vestea în tunet de robire
ce-aduce sorţii unui trai amarnic,
cu biruri şi poveri de vieţuire!

Cu vitejie strămoşească-n cuget
îşi conducea oştirea-n luptă dreaptă.
Și înălţa lăcaş creştin, de suflet,
când bătălia era câştigată.

Stau mărturie-n vreme să grăiască,
lăcaşuri de credinţă şi cultură.
Ecou să fie-n vatra românească,
pe file de istorii şi scriptură.

Nu pregeta slujindu-şi ţărişoară,
cu preţul vieţii şi cu risc de moarte,
ca eroism din neam să nu dispară.
Să dăinuie-n victorii repurtate!

Că s-a luptat ades cu otomanii
ce năvăleau doar cu scop cotropitor,
prin credinţă-n luptă biruia duşmani.
Chemând pe Domnul, să-i vină-n ajutor.

Ca voievod din neamul moldovenesc,
credinţa şi-a păstrat nestrămutată,
cum moştenit-a în graiul strămoşesc.
Țara cârmuind spre mai bună soartă.

Ce exemplu mai mare de virtute
poate dovedi cineva prin fapte,
ca Ştefan-Vodă, când învins în lupte,
punea eşec pe ale lui păcate?!

Când turcii îi ameninţau hotare,
chema viteji, cu gândul de-a învinge.
Îmbărbătându-i cu voinţă mare,
spre gloria cea tributară-n sânge.

Strigând că nici de moarte nu-i e frică,
încăleca pe cal ce-n luptă-l ducea.
Biruitor dorind să se întoarcă,
săruta sabia şi cruce-şi făcea.

N-a pregetat nicicând să cârmuiască
Moldova cu destinul greu încercat
de vitregii în vatra strămoşească.
Purtând renume de domn neînfricat.

Când neputinţa, grav îl copleşeşte,
venind din bătrâneţi apăsătoare,
Bogdan-Vodă, fiul, se-nvrednicește
să țină țara în străvechi hotare.

De timp răpus, cu tâmple-ncărunţite,
din trup şi-a înălţat suflet la Domnul.
Eu scriu ce ştiu din cărțile citite,
de Domnitorul Ştefan-Voievodul.

În istorie intrând biruitor,
e-ntâmpinat cu trâmbiţe şi torţe.
Dangăt de clopot bătând răsunător,
anunţă noi mobilizări de forţe.

Dar nu să lupte cu trupe viclene,
ci pentru cinstirea lui Ștefan cel Sfânt.
Că pelerinaj sacru va fi-n vreme,
la sfânt din icoană, cu oase-n mormânt.

Din vremuri legendare, el revine
în conştiinţe de noi generaţii.
Când la moaște vin să i se închine
și icoana să-i sărute confrații.

Parcă ecou se mai aude-n zare,
ducând fermitatea Voievodului
în cârmuirea sa răzvrătitoare,
potrivnică înrobirii neamului.

Că n-a pus preţ pe viaţa trecătoare
şi-n credinţă a slujit al său popor,
a fost canonizat la sărbătoare,
de-a fi prăznuit ca un nemuritor.

Prin altă lume, sufletu-i străbate,
dar este în seama cărturarilor,
domnia cu momente zbuciumate.
Iar numele său e-n slava sfinţilor.

În criptă stă şi astăzi, să vegheze
la soarta ţării şi neamului iubit.
Noi conştiinţe spre a ţine treze,
întreg de-a păstra pământul păstorit.

Prin ritual cu nume pomenite,
ecou vor duce bangăte de clopot
pornind din mânăstiri ce-s ctitorite
de voievod ce-a reprimat un despot.

În demnitate să-i păstrăm cinstire,
comemorând de fiecare dată,
cu gând pios, de sacră preţuire.
Că pildă poate fi oricui, prin soartă.

Luptând cu mintea, inima şi braţe,
rămâne-n conştiinţe de vlăstare,
ca iubitor de ţară şi dreptate.
Dar și exemplu de credinţă mare.

La Putna, Ştefan-Vodă se-odihneşte,
de secole dormind în criptă sacră.
Dar tot mai treaz prin conştiinţe este
când gloria-i sună în clopot și-n toacă.

Dorinţă din mormântul său străbate
cu-aceeaşi strategie înţeleaptă.
Spre cârma ţării, grabnic să se-ndrepte,
popor să ducă pe calea cea dreaptă.

Ar vrea să se trezească, să mai lupte
şi ţara să îşi apere prin vremuri,
de toţi care îi vor hotare rupte.
Simţind oştenii ce ar vrea să-l cheme.

Dar neputând, rămâne să se roage
la Dumnezeu, de undeva din ceruri,
spre binele meleagurilor drage.
Și cuget temerar duce prin vremuri.

Iar duhul său veghează la hotare,
ca-n tronul de cetate din Suceava.
Că aprig fost-a Ştefan-Vodă-Mare,
stârpind duşmani şi pedepsind gâlceava.

O rugăciune-mi fac în încheiere,
dorind ca-n suflet să-mi aducă tihnă.
De-a fi citite gândurile mele,
şi când voi trece-n veşnica odihnă.

2 Iulie, Sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare
Din anuarul ,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"
© Maria Filipoiu

.

• Manastirea Sfantul Stefan cel Mare - Slanic
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Sfantul Stefan cel Mare in literatura poporului
  Publicat in : Vietile sfintilor