
Draga suflete, dulcele meu eu,
Te-am scos din mine de mult prea multe ori
Te-am lepadat uitarii, te-am stins cu focul greu,
Te-am prins in lanturi ude, in negre inchisori.
Ti-am sufocat avantul incet, patimitor.
Te-am omorat cu lacrimi si cu adanci suspine
Cand tu, al meu prieten, ai fost mereu izvor
De vesnica credinta la care sa se-nchine.
Ti-am smuls esenta vietii, ideea nemuririi.,
Te-am dezlegat potrivnic de cerurile-nalte
Dar undeva, acolo in inima gandirii.
Se-aprind din nou scantei de mult abandonate.
Si ma trezesti pe mine din moartea cugetata,
Cand eul meu tresare de groaznica durere
Si-mi spune: tu, copila, sa fii mereu curata
Caci viata ta e-acolo, iar sufletul nu piere.
Elena Pravalici.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.