
Când iarna viscolește timpul din calendare,
Iar a naturii viaţă o duce-n hibernare,
Omule credincios, la cristică sărbătoare,
Sfârşit de an să-ţi fie prilej de împăcare!
Că praznic sfânt te-ndeamnă la veselie mare,
Din cornul abundenţei dă şi celui ce n-are,
Când întâlneşti prin viaţa scurtă și trecătoare,
Destin nefast la oameni supuşi la îndurare!
Şi străduieşte-te să faci din fiecare zi,
Trăire creștinească, neştiind cât îţi va fi
Pe Cale, firul vieţii cu visul nemuririi!
Amintește-ți și cinstește Praznicul Nașterii!
Că doar natura-nvie din anotimp de iarnă,
Din oamenii ce mor, prin vremuri o să rămână
Schelete în morminte sau cenuşă în urnă,
Precum în poruncă scrisă de lege creştină.
Şi aleluia va fi trăirea pentru tine,
Prin noaptea nesfârşită când nu există mâine!
Nici nu-ţi vei mai aminti de ți-a fost rău sau bine
Prin viața ce s-a dus și înapoi nu revine!
Iar sărbători, de-a pururi, nu vei ştii când vin şi trec,
Nici câte generaţii, destin sortit își petrec
De sărbători creștine, în tristețe ori cântec!
După cum noroc primesc, un car plin sau pahar sec.
25 Decembrie
Autor Maria Filipoiu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.