Veti auzi foarte des zilele acestea, mai colindat, mai predicat, aceasta expresie: „Nasterea lui Hristos sa va fie de folos!“ Daca va pare ca fiind depasita, va asigur ca la o analiza atenta veti constata ca ea este cat se poate de actuala, de vrednica de meditat. Pentru ca, in esenta, Praznicul Craciunului nu tine doar de vremea de atunci si de oamenii de acolo. Betleemul este astfel orice asezare omeneasca in care Hristos devine stapan bucuros al sufletelor si al caselor, stapan smerit si iubitor, Imparat a Carui stralucire este data de adancul smereniei Sale.
Cand este, asadar, de folos noua Nasterea lui Hristos? Desigur ca, pe de o parte, Nasterea Domnului este darul Lui pentru noi. Dar pentru ca acest dar sa devina al nostru este nevoie sa facem efortul iesirii in intimpinarea Sa, efortul cautarii Sale, magi saraciti de darurile proprii prin imprastierea in nedarul lumii careia-i apartinem, ratacitori tulburati pe cararile pe care alergam, haotic si mediocru, dar aprinsi de dorul unei biruinte ceresti.
Cu alte cuvinte, Nasterea Domnului ne este de folos numai atunci cand inseamna si nasterea noastra de Sus, cand se umple de sensul pocaintei, al increderii fata de Acesta Ce Se naste, cand se umple de sensul nadejdii si al iubiri aproapelui. Al aproapelui care, prin credinta noastra in darul nasterii Domnului, este asemeni fratelui. O poveste, sa-i spunem de Craciun, am socotit ca va prinde bine la vremea de acum. Un batrin calugar spunea: „intr-o zi, privind spre padure, am vazut alergand spre mine o fiara. Cand s-a apropiat de mine am vazut ca este om. Cand mi-a cazut in brate, plangand, am inteles ca este fratele meu“.
Hristos este Acela Care ne-a daruit aceasta putere de a vedea dincolo de zarile tulburi ale vietii acesteia apropierea aproapelui, descoperindu-ne taina fratelui. A fratelui care ne este frate pentru ca Hristos S-a facut, prin innomenire Fratele nostru.
Dispersati de istorie si disperati de a fi oameni, dupa o lunga istorie de asteptare in care profetii au fost ucisi, curatia hulita iar sfintenia uitata, cei care-L asteptau se crescusera pentru a-L intampina. Hristos niciodata nu vine la intamplare, El este Cel Ce Este. Cale, Adevar si Viata, pentru a putea sa-si transmita mesajul dragostei Sale primeste sa Se arate lumii sub chipul smereniei bucuroase, sub chipul unui copil. Asa intra in istorie Biruitorul iadului, invesmantat in curatia copilariei, curat si luminat de stea, purtat pe brate fecioresti, ocrotit de camaraderia lui Iosif si a pastorilor, colindat de ingeri, mesagerii glasului lui Dumnezeu catre o omenitate ce-si pierduse omenia.
Nu-i altfel astazi. Acelasi duh trebuie sa intimpine Nasterea Domnului. Curatia luminoasa, dragostea vie, bucuria nadajduitoare si jertfelnicia curata sunt cheile in care trebuie inteleasa clipa aceasta de har mantuitor. Orice trucare a bucuriei in clipele Craciunului atrage dupa sine spectacolul penibil pe care-l simtim inundandu-ne sarbatorile. Anuleaza smerenia transparentei divine infasata in cumintenia Betleemului. Agreseaza cumintenia pe care Hristos o cere trarii momentului Betleem.
Aceasta este cheia acestei urari. Nasterea lui Hristos, asadar, sa ne fie de folos. Ca o fructificare a darului celui mare al Intruparii, care Il aduce pe Hristos pe pamant, pentru ca Cerul sa ne fie accesibil, iar indumnezeirea posibila. Adica mantuirea aproape.
Caci dincolo de tot zgomotul care inconjura clipa Craciunului, aceasta este chemarea tacerii care freamata in linistea ei: caci Fiul lui Dumnezeu nu a venit ca sa piarda lumea, ci sa o mantuiasca.
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.