Te simt cum umbra ta celesta
cade-n genunchi si striga:
Luati-mi crucea de lumina!
Te simt cum umbra-ti clatinata
cade in coate, se ridica
si merge spre altarul jertfei.
Iti simt ranile-adanci:
piroanele ce uriase intra,
adie-un gand si bate-un clopot
in marea ce suspina de durere.
Iti simt surasul de durere
ce-ncurajeaza patimi
sa rastigneasca-spre a mantui.
Da, eu le simt si doare,
doare a durere surda,
incoronata printre spini.
La umbra ta ma-nchin,
la umbra ta.
cazuta in genunchii cei loviti
si biciuiti de jalnici farisei
care nu cred…dar se vor mantui.
Da, ranile adanci ne dor
dar oare le simtim, le vrem
sau le dam lui Iisus chiar, inapoi?
Nu e durerea mea? A ta?
Dar, oare ce ne mira…spuneti,
pandind cu streang de rautati?
El nu ne vrea azi sfinti - nici gand!
El vrea, macar din cand in cand,
sa ne mai doara ranile-I adanci.
Gheorghe A. Stroia,
Adjud, judetul Vrancea.
scriitor Gheorghe Stroia
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.