
Te-astept eu Doamne, ca o arsita ce-asteapta vantul
Ca o gura insetata ce nu si-a potolit setea,
Lupii nu si-au incetat niciodata urletul si cantul,
Puii de cerb n-au inteles durerea mea.
Am urlat din adancul meu ca Tu sa m-auzi,
Trasnetele si vazduhul tunau impreuna,
Numai eu singur, suspinam ca Tu sa ma vezi
Si noaptea dormea, ca-ntuneric s-apuna.
Pe-o margine de stea, ma privea o speranta,
Si-aproape de Luna un cuget dormea,
Caci Luna era in loc de instanta
Si soarele nostru de mult se stingea.
Dar cand sa se stinga, Tu Doamne-ai venit,
Nedeslusit erai, ca un foc ce-ti mistuie suflarea,
Eu Te-asteptam, ce-i drept, insa m-am prabusit,
Cu capul in pamant, plangeam si-Ti umezeam cararea.
Iacob Nasaudean
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.