Ca un cerb
"Cum doreste un cerb
izvoarele de apa,
asa Te doreste sufletul meu
pe Tine, Dumnezeule !”
(Psalm 41, 1)
Ca un cerb insetat de izvoare,
Te mistui in sufletul meu,
nazuind spre lumini viitoare
Te-adulmec prin noapte, mereu.
Pe urcusul de stanci colturoase
pipai cu copita subtire,
banuiesc si-alerg dupa miroase,
gand-viu, insetat de iubire.
In poieni sau sub crengi, la racoare,
adormind, Te simteam duios cant,
adiind peste toate o boare...
Dar Te-ascunzi, ca samanta-n pamant !
Peste buza genunii, in bezne,
peste culmea cu muchii de-argint,
prin vazduh, Te-am catat, ca-ntr-o iesle,
sa Te vad, sa Te-aud, sa Te simt !
Printre tancuri, in joc de sidef,
Te-am pandit impletit din lumini...
Dar in fulger Te-ascunzi si in ev,
scanteiere prin ochii senini.
La parau, in genunchi, sa Te beau,
sa-Ti aud pasii lini peste unda...
Nici in ape de Chipu-Ti nu dau,
toate apele stiu sa Te-ascunda !
Nicaieri nu Te vad, fiindca toate
sub eterna-Ti Marire le tii
mai presus de pliniri si izvoade,
esti Stapan peste lumi si vecii.
Din pamant, ca dorinta din sange,
si din ape, viata impins,
din vazduh incercand a Te smulge,
in al Dragostei-Foc Te-am cuprins.
Esti in mine ca astrul in raza,
ori parfumul luminii-n vazduh
si ca apa in care lucreaza,
cu puterea-i de foc, Sfantul Duh !
Spre Izvorul-iubirii curate
nazuind, pui-de-cerb-insetat,
m-am aprins nou luceafar in noapte
si-n urcus, din izvor, Te-am gustat !
Virgil Maxim (1923-1997)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.