Întrebarea nu-mi aparţine. Un masterand în Comunicare, Cornelius Florin Stoica, s-a gândit că o astfel de temă ar fi binevenită pentru cititorii săi. Aşa că m-a provocat la un interviu. Ca mulţumire, îi public acest interviu, deşi pare arogantă publicarea pe blog a un interviu cu tine. O fac însă pentru frumuseţea întrebărilor, căci fără întrebare nu există răspuns.

Cornelius Florin Stoica: Ce părere aveţi despre mâncarea de post din restaurante/fast-food-uri?

Eugen Tănăsescu: Este o găselniţă de marketing, care exploatează dorinţa celor ce doresc să postească. Calitativ, nu mă pot pronunţa asupra acestui tip de alimentaţie, dar se ştie că, în post, creştinul nu ţine doar post alimentar ci practică şi alte exerciţii sufleteşti. Printre ele cred că s-ar regăsi şi schimbarea stilului de viaţă, care ar include, pe cât posibil, renunţarea la acest tip de alimentaţie (junk-food, dovedit nesănătos) şi de viaţă. În fond, postul este o eliberare din adicţii, o îndreptare a greşelilor, o revenire la frumuseţea divinului din om.

Este de datoria creştinului să întrebe înainte de a comanda, care este garanţia că mâncarea de post este gătită aparte de celelalte mâncăruri de frupt?

Desigur. Uneori, din raţiuni de economie, se mai întâmplă ca la bucătărie, alimentele să se mai amestece. Asta ar pune în umbră seriozitatea celor de acolo.

În cazul în care suntem invitaţi la o petrecere sau la o onomastică la un anumit local iar mâncarea nu este de post, ce facem în acest caz? Mâncăm sau ne abţinem?

Eu aş începe un pic invers. Dacă organizatorul este creştin, ar trebui el să se gândească la o alimentaţie de post dar şi la o „petrecere de post”, adică mai sobră, întrucât veselia nu este specifică postului. Tocmai de aceea, Biserica nu oficiază nunţi în post. Postul este pentru toţi creştinii, fie ei organizatori sau invitaţi.

Pe de altă parte, dacă mâncarea nu este de post, avem trei opţiuni. Prima, plecăm. Sigur, mulţi ar spune că gazda s-ar simţi ofensată. Dar oare cum se simte cel care, dorind să postească, este tratat dispreţuitor de gazdă, neoferindu-i-se această posibilitate? A doua, căutăm totuşi ceva de post. Eventual cerem gazdei să ne ofere ceva de post. N-ar trebui să ne ruşinăm cu faptul că postim. Dar nici nu trebuie să ne lăudăm. Din această pricină, a apărut o a treia posibilitate, care ţine de o raţiune duhovnicească mai înaltă: pentru a nu face tulburare în jur şi pentru a păstra o discreţie a postului, putem gusta (doar gusta) ceva, formal, după care ne putem retrage din veselia acestor momente, care nu cadrează cu sobrietatea postului.

Fructele de mare sunt de post sau nu?

Nu, pentru că nu sunt deloc „fructe”. Este drept că în anumite zone din Grecia (Sf. Munte Athos, de pildă) se consumă în post astfel de alimente. Dar acolo este o dezlegare a locului, datorată specificului resurselor alimentare din zonă.

În restaurante, se gătesc paste cu diferite sosuri. La anumite paste, la ingrediente scrie “Poate conţine urme de ouă”.Ce facem în acest caz? Întrebăm ospătarul de acest aspect? Mai mâncăm acele paste?

Postul presupune înfrânare, cum spuneam. El contravine cumva, plăcerii de a alege un anume fel de mâncare. Cred că, în acest caz, schimbarea felului de mâncare incert, cu unul cert, este un fel de a te înfrâna. În fond, postul trebuie să ne educe voinţa de a renunţa la plăceri, roade ale instinctelor.

Putem avea încredere că mâncarea este 100% de post în fast-food-uri?

Nu ştiu să vă răspund pentru că nu cunosc ingredientele. Acolo chimizarea/aditivarea alimentelor este o problemă.

În anumite fast-food-uri am văzut cum cartofii sunt prăjiţi în aceleaşi cuve cu carnea. În acest caz mâncarea mai este de post?

Tehnic vorbind, nu. Bătrânii ar spune că „sunt contaminate” sau, mai dur, „spurcate”. Aş reveni însă la ceea ce am spus anterior, în cazul pastelor. Înfrânarea presupune schimbarea felului de viaţă. Starea duhovnicească nu este determinată doar de alimentul în sine, ci şi de ambianţa locului unde luăm masa. Ar trebui să postim de la mersul la fast-food.

Ce facem dacă părerile preoţilor cărora le cerem sfatul, sunt diferite? Adică unul zice “Mâncarea rămâne de post pentru că nu îşi schimbă consistenţa” iar altul zice: “Mâncarea nu mai este de post dacă prăjim în acelaşi ulei cu carnea”. De cine ascultăm?

De sfatul duhovnicului. Acela este răspunzător pentru ceea ce ne îndrumă. Iar dacă sesizăm că părerea lui contravine flagrant cu conştiinţa noastră, avem libertatea să îl schimbăm. Este ca şi la medicul de familie: îl alegi pe cel ce te ajută mai bine. Dar cu mare atenţie. Uneori libertinajul pare libertate. Părerea de sine poate deveni mai nocivă ca fast-foodul.

Mâncare de post în restaurante sau mâncarea de post de acasă? Ce este de preferat?

Categoric de acasă. Restaurantul este, prin definiţie, un loc al plăcerilor culinare. Doar în cazuri în care nu se poate altfel, putem apela la restaurant. Un vechi canon dezleagă pe călător să între în „cârciumă” (pe vremea aceea era un loc imoral) şi să mănânce, păstrând limita înfrânării. Atitudinea face postul. Iar postul zideşte atitudinea. E un cerc.

Mâncarea de post din fast-food-uri, sau cea de acasă? Ce este de preferat?

S-a tot spus că mâncarea fast-food poate fi periculoasă pentru sănătate. Repet, măcar în post să nu mai călcăm pe acolo, deşi aş putea fi bănuit de atacare a unei afaceri. Dincolo de asta, eu mă gândesc la starea sufletească a celui ce merge la fast-food. Nu întotdeauna este una a postitorului.

Mai aveţi câteva sfaturi de dat creştinilor cu privire la acest subiect?

Da. mai întâi, să ne schimbăm mentalitatea. Constat că multe din alimentele de azi vor să imite pe cele de „dulce”. Avem lapte, brânză, carne de post. Aştept să apară şi ouă de post. Această imitaţie nu este chiar potrivită postirii. Scoaterea proteinei animale din alimentaţie nu este o garanţie a postului, ci este doar dietă alimentară.

Postul singur nu ne poate ajuta dacă nu-l unim cu o trăire mai intensă, cu iertarea, cu dragostea. Hristos mai recomandă ca postul să fie unit cu rugăciunea, o altă formă de asceză duhovnicească. N-ar trebui să ne preocupe atât de mult alimentele, cât progresul sufletesc.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

 

• A fost Mantuitorul vegetarian?
  Publicat in : Editoriale