Nu este împărăţia lui Dumnezeu mâncare şi băutură, ci dreptate şi nevoinţă cu sfinţire20.

Dacă orice om, ca să înveţe meşteşugul lui şi să reuşească în munca lui, cheltuieşte timp şi osteneală multă, dacă fiecare elev ca să afle câteva cunoştinţe folositoare pentru această viaţă muritoare şi trecătoare consacră mulţi ani, uneori zeci de ani, cum este cu putinţă ca cineva, fără nici o osteneală şi fără o pregătire duhovnicească să se apropie şi să dobândească mântuitoarea cunoştinţă a lui Dumnezeu? Fără rugăciune zilnică, fără studiul dumnezeiescului Cuvânt şi cuvântului Sfinţilor Părinţi, care ne tâlcuiesc corect Cuvântul lui Dumnezeu, fără luptă şi fără înmulţirea virtuţilor şi nimicirea patimilor, fără post în hrană, în gânduri şi obiceiuri, fără participare la Sfintele Taine ale Bisericii, cum este cu putinţă să simţim marile şi minunatele Taine care se săvârşesc în spaţiul duhovnicesc al credinţei noastre?

Insăşi firea adevărată a omului cere nevoinţă în viaţa noastră. Dar fiindcă cele care domină în viaţa omenească sunt stricăciunea şi moartea şi înclinaţia omului pentru o viaţă opusă voii lui Dumnezeu, este necesar ca oricine vrea să trăiască viaţa lui corect să lucreze din toate puterile ca să poată, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se opună acestei puteri contrare a răului, să primească înlăuntrul lui harul necreat al lui Dumnezeu şi să devină împreună-cetăţean cu sfinţii, în această lucrare necesară trebuie nevoinţă.

Nevoinţa nu este ceva facultativ sau ceva în plus în viaţa creştinului. Este întreţesută cu adevărul vieţii lui, este un instrument necesar pentru a izbuti mântuirea lui. Nivelul stării lui duhovniceşti este indicat de modul în care înţelege fiecare creştin sensul ascezei.

De pildă, postul, adică depărtarea creştinului de anumite mâncăruri pentru anumite intervale de timp sau zile, este impunerea voinţei noastre asupra poftei naturale a trupului nostru pentru hrană şi în special asupra lăcomiei şi plăcerii care însoţesc de obicei această poftă naturală a noastră. Când cineva reuşeşte, aşadar, prin continua nevoinţă a postului să se impună asupra acestei pofte a lui naturale şi să-şi supună voinţa puterii lui raţionale şi să o cârmuiască aşa cum trebuie, fără să fie atras de ea, atunci cel ce luptă astfel va putea să se impună în chip asemănător şi asupra celorlalte patimi iraţionale chinuitoare care îl muncesc zilnic, cum ar fi mânia, iubirea de arginţi, egoismul, iubirea de slavă, iubirea de plăceri şi plăcerile trupului, ura, ţinerea de minte a răului, pizma şi celelalte. Cel care posteşte arată că începe să depăşească cele pământeşti şi vremelnice şi să le dorească pe cele cereşti şi veşnice.

Ascetica ortodoxă nu poate să aibă nici o relaţie cu mentalitatea apuseană, care hotărăşte cu exactitate cu câte ore înainte de împărtăşire poate credinciosul să ia din feluritele feluri de mâncăruri, creând astfel un post numai cu numele, sau mai bine zis desfiinţând postul într-un mod simplist, cu scopul de a odihni conştiinţa credincioşilor.

Dar o asemenea odihnă mincinoasă a conştiinţei lor pot să o accepte numai acei credincioşi care consideră Biserica drept o organizaţie ale cărei rânduieli precise sunt datori să le ţină ca să fie împăcaţi cu ea, iar nu credincioşii care trăiesc Biserica drept un fapt al unirii lor personale cu Dumnezeu şi al dobândirii harului Preasfântului Duh.

Credinciosul încearcă să postească cât poate de mult, fiindcă scopul lui este să se apropie de dragostea lui Dumnezeu, să devină prieten şi casnic al lui Dumnezeu şi nu să rămână ţintuit de satisfacţia aparentă pe care i-o aduce îndulcirea de bunătăţile materiale.

Posturile consfinţite ale Bisericii constituie o măsură şi un semn pentru credincioşi, precum şi un ajutor duhovnicesc, şi niciodată o lege sau o obligaţie care funcţionează separat şi indiferent la fiecare persoană concretă. Posturile consfinţite de Biserică sunt ceva firesc şi realizabil pentru un om sănătos trupeşte şi duhovniceşte. Fiecare credincios totuşi, care are o problemă duhovnicească sau trupească, prin sfătuire cu duhovnicul lui poate stabili durata şi felul postului lui, numai pe criteriul şi exclusiv în interesul mântuirii sale.

Nu există greşeală mai mare şi un mai mare exemplu de lipsă a dragostei faţă de omul contemporan obosit decât mentalitatea de consum, decât a considera că ajutăm prin faptul de a falsifica, a subaprecia, a limita sau a face accesibil Adevărul Bisericii, prin faptul că încercăm să coborâm şi să supunem Adevărul la cerinţele societăţii contemporane prospere.

Arhimandritul Tihon
Tărâmul celor vii, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Tărâmul celor vii"

Nota:
20.Triodul, Slava laudelor, Utrenia Duminicii a 5-a din Post.

• Timpul si viata
  Publicat in : Editoriale
• Cuvant la inceputul Postului Mare
  Publicat in : Postul Pastelui
• Cum trebuie sa te caiesti
  Publicat in : Religie
• Evanghelia nu trebuie inlocuita cu o carte de bucate
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: