Postul si educatia sexuala

Postul si educatia sexuala

Sexul în post este „interzis“, cred unii. „Restricţionat“ spun alţii. „Abstinenţă“, susţin cei mai apropiaţi de cele spirituale. Termenul potrivit este însă „înfrânare“. De ce? Simplu: postul este, practic, un exerciţiu de educare a instinctelor, inclusiv cel sexual. Adică postul este şi o lecţie de educaţie sexuală.

Tema educaţiei sexuale preocupă, de ceva vreme, societatea românească. Recent, am citit un articol în care un expert în domeniu făcea referire la religie şi Biserică, în sensul unei invitaţii la includere prin excludere: dincolo de religie, educaţia sexuală este necesară, iar Biserica ar trebui să se implice. Păi, se poate implica Biserica fără religie?

Trecând peste această idee, mi-am zis „iată o interesantă ecuaţie: sexualitate şi Biserică“. De altfel, tema este ceva mai veche, mulţi crezând că religia este principalul opozant al educaţiei sexuale. Da şi nu. Să ne lămurim…

La noi, deocamdată, discuţia despre educaţia sexuală este ca discuţia despre politică: toţi au o părere, pentru că toţi votează. Dar nu toţi pot fi politicieni…

O abordare serioasă a temei presupune definirea clară a scopurilor finale şi a programei educaţionale în domeniu. Însă în România nici scopurile nu-s clare, nici programa şcolară nu e limpede. Pentru mulţi, educaţia sexuală se reduce la o simplă discuţie despre mijloacele contraceptive (ce sunt şi cum se folosesc), care să îngăduie plăcerea fizică fără multă bătaie de cap. Ceea ce este nefiresc, întrucât se uită de restul implicaţiilor, fie că ne referim la riscurile folosirii acestor mijloace contraceptive, fie la latura emoţională. Cum la fel de nefiresc este să aud un ministru susţinând obligativitatea educaţiei pentru sănătate în şcoală (ideea nu e rea în sine), dar fără să ofere prea multe detalii despre ce vor face concret copiii. De altfel, însăşi educaţia naţională pare un fel de Triunghi al Bermudelor, în care copilul intră, dar nu ştie cum (şi mai ales ce) iese.

Simplu spus, educaţia sexuală poate avea două mari direcţii de abordare:

fie educă tânărul pentru a-şi controla instinctul sexual în mod echilibrat, definind limpede toate laturile vieţii intime (fizice şi psihice) şi, totodată, arătând riscurile înţelegerilor eronate şi ale confuziilor, la care tinerii pot ajunge foarte uşor, găsind informaţii eronate în diverse medii virtuale sau audiovizuale (parteneri multipli, lipsa implicării emoţionale, semnificaţia actului marital, influenţa anturajului etc.) fie „eliberează“ instinctul sexual, stimulând consumul de sex, caz în care educaţia sexuală se îngrijeşte mai mult de prevenirea „accidentelor“ ce pot interveni în consumul de sexualitate: boli specifice, sarcini nedorite etc.

Dacă vreţi să complicăm problema, putem adăuga „sare şi piper“. De pildă, consider că sexul nu poate fi văzut doar ca un act mecanic. Relaţia trupească presupune şi o relaţie psihologică, sufletească, despre care nu am auzit prea multe dezbateri. Omul nu poate trăi asemenea unui animal, care se împerechează oriunde şi oricum. Riscul stimulării sexualităţii mecanice este dispariţia „aproapelui“, transformarea acestuia în obiect sexual sau „marfă“ pentru industria plăcerilor carnale. Şi aşa, provocările financiare de azi tind să ne transforme în cifre, imoralitatea născându-se, ca la Scriptură, „între vânzare şi cumpărare“. Ca să nu mai aduc în discuţie tema familiei, adeseori anexată indecent sexualităţii.

Ca „delicatesă“ putem pune în discuţie şi modul în care se va dezbate la ore. N-am văzut niciun studiu serios care să explice avantajele şi dezavantajele tratării chestiunilor legate de sexualitate la clasă, în colectivitate. Ce impact emoţional are asupra elevilor faptul că se discută nişte chestiuni care sunt, totuşi, intime? Balanţa cunoaştere versus intimitate nu a fost abordată prea des până acum. Sau poate n-am văzut eu... Nu neg necesitatea temei, dar nu văd prezentată o soluţie optimă, care să ţină cont de specificul fiecărui elev. Nu toţi sunt extrovertiţi, cum nu toţi sunt introvertiţi.

Uitasem „piperul“. Consumismul. E un subiect iute. „Eliberarea“ instinctului înseamnă, practic, consum de sex, ceea ce, în vremurile economiei globale, e o afacere profitabilă, dar şi o discuţie complicată. Erotismul nu este doar un instinct complex, e şi o bună strategie de marketing, din cele mai vechi timpuri. Dilema alegerii între direcţiile a şi b ale educaţiei sexuale are şi impact economic.

Un om echilibrat va consuma mai puţin, în vreme ce un om controlat de instinct poate fi un bun client, care răspunde rapid la stimulii din reclamă. Ori, la acest capitol, economia îşi doreşte oamenii cât mai instinctivi cu putinţă, indiferent că vorbim de mâncare, sex sau prestigiu social. „Nu contează pe ce palier al piramidei lui Maslow purtăm discuţia, important e să fie consum, pentru că asta aduce profit“, îşi spun mai toţi afaceriştii. Nu putem lăsa educaţia sexuală să alunece pe panta educaţiei erotice, stimulând consumul de sexualitate sau materiale pornografice.

Prin urmare, educaţia sexuală nu e ceva ce trebuie gândit „pe genunchi“, ci trebuie luat în calcul un întreg univers uman, cuprins între eros şi agape, între instinct şi echilibru. Cheia o constituie definirea clară a scopului acestei educaţii. În niciun caz eliminarea religiei nu mi se pare soluţia.

A exclude religia din ecuaţia educaţiei sexuale înseamnă a da la o parte tot ce ţine de scara de valori a umanităţii în faţa instinctului. Adică a fabrica un „om nou“, fără reguli morale profunde şi clare, clătinându-se în faţa stimulilor erotici ca o frunză în vânt.

Să luăm, ca pildă, postul. În sens religios, el nu este o simplă dietă alimentară, ci un întreg exerciţiu de supunere a instinctelor controlului raţiunii şi, mai ales, iubirii creştine. S-a gândit cineva ce impact are postul asupra vieţii sexuale? După mine, postul este cea mai frumoasă lecţie de educaţie sexuală. Biserica nu-i vrea pe toţi abstinenţi, cum eronat s-ar crede, ci îi vrea pe toţi desăvârşiţi. Echilibraţi şi demni.

Ideea centrală a postului este lupta cu plăcerea, inclusiv cu cea sexuală. Metoda este limpede şi este enunţată în Noul Testament: „Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre”(1 Cor. 7, 5).

Astfel, Biserica susţine că, în post, credinciosul se înfrânează chiar şi de la plăcerile îngăduite, pentru a-şi redobândi controlul asupra instinctelor. Căci, fără control, nu ajungem decât la dependenţă. Iar dependenţa ruinează pe oricine este atins de ea. Vorba Sf. Maxim Mărturisitorul: „Orice plăcere naşte durere“. Desigur, se referă la un mecanismul psihologic al adicţiei: o plăcere neîmplinită naşte durerea celui dependent de ea. Înfrânarea este singura metodă sănătoasă prin care se poate evita căderea în dependenţă. Inclusiv în viaţa sexuală.

Din păcate, societatea de consum de astăzi se bazează pe plăcere, ca stimul de marketing. Oriunde te uiţi, plăcerea este încurajată, stimulată, marketizată. Aşa se face că religia apare ca duşman al „modernităţii”, din păcate o modernitate care se bazează prea mult pe consum instinctiv şi prea puţin pe echilibru raţional. Riscul este ca, trăind aşa, umanitatea să se transforme într-o gloată de zombies consumerişti.

Biserica nu se va opune niciodată unei educaţii sexuale ce-şi va propune, ca ţintă, un om echilibrat, care să-şi controleze instinctele, nelăsându-se pradă dependenţei de sex, lipsei de igienă, stimulilor erotici din jur, dezinformării sau, mai grav, lipsei totale de informaţie din domeniu. Dacă vrem să fim realişti, trebuie să înţelegem că, mai devreme sau mai târziu, în viaţa fiecărui copil care a trecut pe la ora de religie va veni şi momentul întâlnirii cu provocarea sexuală. Trecerea cu bine peste „ispită” presupune posesia unui bagaj de cunoştinţe cât mai complet.

De altfel, spiritualitatea creştină (ca şi diverse analize sociale) afirmă că ignoranţa este un păcat grav, care lasă pe om să devină „bătaia de joc a dracilor”, prin manipulare, înşelare şi minciună. Sf. Marcu Ascetul atrage atenţia că: „Tuturor relelor le premerge neştiinţa…Neştiinţa îndeamnă la împotrivire fata de cele ce sunt de folos”. Părintele Constantin Galeriu zice „un creştin autentic nu poate fi prost” (Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Sorin Dumitrescu, Dialoguri de seară. Părintele Galeriu, Editura Harisma, Bucureşti, 1991, pp. 90-91). Părintele Nicolae Steinhardt susţine şi el că „Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti.”, preluând cuvintele Sf. Pavel „Drept aceea, nu fiţi fără de minte...”.

În schimb, Biserica se va opune oricărei educaţii ce doreşte „eliberarea sexuală controlată“ a umanităţii, în fapt dezechilibrarea omului, sub asaltul instinctelor (inclusiv erotice), spre a fi un client docil campaniilor de marketing.

Consumul diverselor plăceri instinctuale nu trebuie să ajungă nici factor de dezechilibru sufletesc, nici motor al creşterii economice. Acesta este, finalmente, rostul postului, descris succint de Sf. Pavel prin cuvintele:

„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva“.

 (Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 27 Decembrie 2025

30 Martie 2016

Vizualizari: 6275

Voteaza:

Postul si educatia sexuala 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

postul educatia sexuala

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 20.00 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 60.00 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 60.00 Lei
Duhul Sfant si unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu
Duhul Sfant si unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu Ce altceva reprezintă reflecția sa teologică, pledoaria pentru dialog, efortul de a face posibile întâlniri și de a transmite chipul lăuntric al Ortodoxiei în lumea care-l ignora, decât o mărturie a celui care ascultă planul lui Dumnezeu? Viața tânărului 50.00 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact