„Postul cel bun hranind inima, odrasleste dumnezeieste spic de virtuti; pe care sa-l dorim intru aceste sfinte zile, primind sfintenie” (Triod, stihira I, cantarea a IX-a, de la Utrenia de marti dimineata din a doua saptamana a Sfantului si Marelui Post)
„Suflete, opreste-ti gura cu postul si cu cuget de pace, si hraneste pe Domnul cu facerea de bine, aducandu-I Lui bucatele virtutii, ca niste jertfe bine-mirositoare, si striga neincetat: binecuvantati lucrurile Domnului pe Domnul” (Triod, stihira a 4-a, cantarea a VIII-a, de la Utrenia din Joia branzei)
„Sa ne incingem mijloacele noastre cu omorarea placerilor. Sa ne impodobim picioarele noastre cu incaltaminte opritoare de la toata calea rea, si sa ne sprijinim pe toiagul credintei; sa nu ravnim la vrasmasii Crucii Stapanului, facandu-ne pantecele dumnezeu. Ci sa urmam Celui ce prin post ne-a aratat biruinta asupra diavolului, Mantuitorul sufletelor noastre” (Triod, stihira, glasul al IV-lea, de la stihoavna Vecerniei de joi seara din prima saptamana a Sfantului si Marelui Post)
Mentalitatea de consumerism a Occidentului de la jumatatea secolului al XX-lea a considerat postul ca fiind ceva neactual si inutil.
Oarecum influentati de mentalitatea anilor 1960-1970, ortodocsii se aflau si ei intr-o anumita tentativa de readaptare a normelor traditionale privind postul. Insa, dupa 1975-1976, s-a produs o schimbare de atitudine, incat in anul 1982, cand s-a discutat din nou despre post in comisiile panortodoxe pregatitoare ale Sfantului si Marelui Sinod, nu s-a mai vorbit despre readaptare, ci despre „Importanta postului astazi”.
Prin urmare, s-a ajuns la o anumita redescoperire a semnificatiei existentiale a postului pentru viata noastra. Deci postul nu mai pare ca fiind depasit, vetust sau anacronic. Totusi, persista intrebarea de ce postim? sau de ce ne cere Biserica sa postim? De ce sunt interzise unele alimente? Am pus in contrast interdictia si libertatea, pentru ca libertatea este o dimensiune fundamentala a credintei.
„Unde este Duhul Domnului, spune Sfantul Apostol Pavel, acolo este libertate” (II Corinteni 3, 17). Hristos-Domnul a venit sa ne elibereze de pacat si de moarte. Mantuirea inseamna vindecare, dar si eliberare de pacat si de moarte.
Dar ne putem intreba: cum ne eliberam noi prin aceste reguli de post care par foarte adesea restrictive sau ceva impus? Omul de azi, in general, nu mai pretuieste ascultarea in sine, o ascultare si o supunere oarba, iar daca se supune, o face pentru ca a cunoscut sensul si folosul unei reguli. Foarte adesea, virtutea ascultarii a fost pervertita si s-a abuzat de ea, iar in numele ascultarii au fost mutilate multe suflete si chiar libertatea crestina.
Dar exista si o libertate rau inteleasa care nu e duhovniceasca, care ne poate mutila si mai rau personalitatea si destinul, poate chiar si mantuirea. Insa, credinta crestina ne descopera libertatea adevarata ca fiind comuniune cu Dumnezeu.
In aceasta perspectiva, patru sunt intrebarile la care vom incerca sa raspundem pentru a surprinde mai bine relatia dintre post si libertate: Ce este postul? Cand se posteste? Cum se posteste? De ce se posteste?
a) Ce este postul?
Postul este o abtinere totala sau partiala, liber acceptata, de la mancare si bautura, sau abtinere de la alimente de origine animala (carne, lapte, oua) si inlocuirea lor cu produse vegetariene pentru o anumita perioada. Postul, ca abtinere totala de la mancare si bautura, pentru o zi, doua, trei sau mai multe, a fost numit in poporul roman „post negru”.
Postul acesta este un post aspru si a fost practicat in Biserica de la inceputurile sale. La tara, postul total este cel mai greu vara, cand trebuie sa mergi la prasit sau la cosit. Desi muncesti in ziua respectiva, nu trebuie sa mananci nimic, nici sa bei apa, ci doar sa te rogi si sa muncesti.
In manastirile noastre, in general, se practica acest post aspru in prima saptamana a postului (primele patru zile) si apoi in Saptamana Mare, Saptamana Patimilor, inainte de Sfintele Pasti.
Dar acest post nu este obligatoriu, ci este facultativ. Ca urmare a unei indelungi experiente, Biserica a randuit ca in perioada de post, doar produsele animale precum carnea, laptele, ouale si produsele lactate sa fie lasate la o parte, iar omul sa se hraneasca cu produse vegetale. Exista numai doua sarbatori in care se face dezlegare la peste: Buna Vestire si Floriile (Intrarea Domnului in Ierusalim).
Hrana vegetala din timpul postului are inteles adanc si folos bogat. Alimentele vegetale pun organismul intr-o anumita predispozitie pentru rugaciune si pentru priveghere, in timp ce produsele animale, care sunt legate de sange si grasime molesesc organismul sau suscita in el patimi egoiste.
In plus, produsele provenind din plante au adunat prin fotosinteza mai multa lumina. In acest sens, cand mancam vegetale ne hranim cu lumina solara asimilata in plante. Iar lumina aceasta din plante devine simbol al luminii harice din Scripturi si din rugaciuni, lumina postului.
De altfel, astazi, din ratiuni de ordin medical, nu atat religios, a fi vegetarian a devenit o moda, incat prin avioane, restaurante, din ce in ce mai mult se respecta dorinta celor ce sunt vegetarieni, adica nu mananca niciodata carne. Totusi, postul religios e mai mult decat a fi vegetarian.
Abtinerea de la produsele animale nu inseamna prin ea insasi post, daca se tripleaza cantitatile pentru ca ajungem iarasi la imbuibare. In unele tari majoritar ortodoxe, datorita faptului ca in timpul postului nu se poate manca de dulce, unele bucatarii s-au specializat si au creat feluri de mancare atat de delicioase, incat acestea sunt poftite cu mai multa lacomie decat mancarea de dulce (carne, oua si produse lactate).
Mai retinem si faptul ca recomandarea produselor vegetale ca hrana in timpul postului este bazata pe experienta indelungata, mai ales pe experienta parintilor din pustie, si din manastiri care au postit mai mult, unii devenind ierarhi si autori ai Sfintelor Canoane. Sfintele Canoane ale Bisericii nu au fost facute de teoreticieni, ci au fost facute de asceti, de pastori de suflete, de mari duhovnici, oameni mereu penitenti si postitori pentru ca se aflau permanent in lupta de induhovnicire.
b) Cand se posteste?
Daca citim in Sfanta Scriptura, vedem ca postul insotea evenimente deosebite sau stari deosebite din viața unei comunitati sau din viata unei persoane. Foarte adesea, postul era motivat de boala, sau moartea cuiva, dar si de pocainta, de regretul pentru pacate, de dorinta cuiva de a-si schimba felul de a fi, de a gandi, de a actiona. Se postea in general cand se produceau cataclisme, cand erau situatii dificile, cand comunitatea intreaga era in necaz, fie din cauza calamitatilor, a invaziilor, a persecutiilor, a unor boli, in caz de ciuma, si de cutremur. Atunci se cerea iertarea pacatelor si se invoca harul lui Dumnezeu pentru izbavire de necaz.
De asemenea, in Vechiul Testament se postea cand cineva se pregatea pentru o fagaduinta, pentru un eveniment mare in viata sa, la inceputul unei misiuni, al unui drum, al unei actiuni importante in care se angaja o persoana sau o comunitate credincioasa. Asa de pilda, Moise, inainte de a primi Tablele Legii, a postit 40 de zile pe muntele Sinai. Acest post de 40 de zile al lui Moise va fi reluat apoi de Iisus, inainte de inceperea activitatii Sale mesianice. Postul de 40 de zile dinaintea Pastilor, la care, se adauga Saptamana Mare, a fost inspirat de postul lui Moise si mai ales de postul din pustie al Mantuitorului Iisus Hristos.
Postul inseamna, asadar, pregatire pentru un eveniment mare din viata noastra, pregatirea pentru o activitate sfanta si, mai ales, pregatire pentru intalnirea cu Dumnezeu. De aceea, inainte de Sfanta Impartasanie, in Biserica Ortodoxa, in mod obligatoriu, preotul si credinciosul se afla in stare de post, deci in starea de jertfa, pentru a se uni cu Hristos, Care Se afla pururea in stare de jertfa, adica in stare de daruire de Sine. Deci, se posteste cand se cere ceva de la Dumnezeu sau se asteapta intalnirea cu El in Sfanta impartasanie.
Postul care precede marile sarbatori - Pastile, Craciunul -, are aceasta semnificatie biblica, de lucrare sfanta pentru intampinarea lui Dumnezeu, apropierea de El si unirea cu El prin Sfintele Taine.
Se mai postea in Biblie, in comunitatile credincioase despre care vorbeste Scriptura si cand se hotara o rugaciune intensa pentru un act sfant. Asa, de pilda, vedem in Faptele Apostolilor ca, inainte de hirotonia unui diacon, preot sau episcop, comunitatea intreaga postea si se ruga.
De asemenea, se postea cand surveneau incercari in viata unei persoane sau in viata unei comunitati. Sfantul Apostol Pavel spune ca a petrecut in nopti de priveghere si post.
Postul, in crestinism, inca din primele veacuri, a fost legat si de comemorarea unor evenimente triste. Se postea miercurea - pentru ca Mantuitorul a fost vandut intr-o zi de miercuri de catre Iuda pentru treizeci de arginti; vinerea - pentru ca Mantuitorul a fost rastignit intr-o zi de vineri. Dar in Ortodoxie este interzisa postirea in zi de duminica, fiind Ziua invierii. In perioadele de post, duminica este dezlegare la vin si untdelemn.
De asemenea, se posteste in plus fata de postul Craciunului si al Pastilor, inainte de Adormirea Maicii Domnului, doua saptamani de la 1 august pana la 15 august, si o perioada variabila inainte de sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, care au fost martirizati.
Mai postim in ziua Sfintei Cruci, 14 septembrie, si in ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul, 29 august.
In total, sunt foarte multe zile de post in Ortodoxie. Sunt totusi unele miercuri si vineri cand scrie in calendar „harti”, in aceste zile de miercuri si vineri nu se posteste. Aceste zile, in general, urmeaza dupa marile sarbatori. Pentru a nu umbri bucuria mare a sarbatorilor, Biserica, prin iconomie sau pogoramant, a indulcit regula generala a miercurilor si a vinerilor. Uneori, chiar si inainte de inceperea lungilor perioade de posturi, una sau doua miercuri si vineri sunt exceptate de la regula. Se posteste, de asemenea, in ajunul sarbatorii Craciunului si Botezului Domnului.
c) Postul este nu numai material, ci si spiritual, adica postul ochilor, al gurii, al inimii. Lasa sa posteasca nu numai gura ta, ci si ochii tai, si urechile tale, si picioarele tale, si mainile tale, si toate membrele corpului tau. Ochii postesc cand nu privesti cu patima la lucruri si la persoane. Mainile postesc cand esti curat si lipsit de lacomie.
Asadar, nu este vorba doar de a ne infrana de la carne, a schimba felul de mancare, ci a ne schimba si comportamentul. Schimbarea hranei, a felului de a manca trebuie sa antreneze si schimbarea atitudinilor noastre. Aflam, astfel, de la profeti ca in fata lui Dumnezeu, zilele de post nu erau bine placute, daca cel ce postea nu avea mila de saraci, daca-i asuprea, daca nu-i ajuta.
Despre aceasta, Sfantul Ioan Gura de Aur, unul din marii parinti duhovnicesti ai Bisericii, a spus: „Cel ce posteste si nu face milostenie posteste ca sa se imbogateasca”, cum am zice noi, aduna provizii. Tot Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca rugaciunea primeste aripi catre cer daca este insotita de post si de milostenie.
d) De ce postim?
Astazi, nu numai Biserica impune postul, ci si medicii recomanda uneori celor bolnavi regim dietetic. Nutritionistii si esteticienii impun postul pentru recastigarea sanatatii si frumusetii trupului. Unii postesc, cum se spune, ca „sa-si pastreze linia”.
Desigur, si acest aspect de igiena sau aspect medical este important, dar postul crestin nu se reduce la aceasta, ci are o semnificatie mult mai profunda. Ajungem, astfel, la problema libertatii, libertatea spirituala care ne face mai iubitori de Dumnezeu si de semeni. Cu cat omul poate iubi mai mult pe Dumnezeu si pe semeni, cu atat este mai liber, cu cat iubeste mai putin pe Dumnezeu si pe semeni, cu atat este mai inrobit. Iata perspectiva din care se priveste postul.
Referatul Sfintei Scripturi despre caderea protoparintilor a suscitat cele mai diverse interpretari de-a lungul vremii si ramane, pana astazi, foarte fascinant si poate chiar intrigant.
Dar ceea ce retinem noi din interpretarea Sfintilor Parinti este faptul ca Dumnezeu nu a interzis omului de a manca, in general, ci doar dintr-un singur pom.
Aceasta interdictie era o pedagogie a lui Dumnezeu, era un fel de examen, de test, pe care trebuia sa-l treaca Adam, ca un fel de prag al cresterii sale spirituale, primul exercitiu al libertatii sale in raportul cu lumea si cu Dumnezeu, primul examen al vietii sale. Prin interdictia respectiva, Adam a fost pus in starea de a alege intre Dumnezeu si faptura, intre Daruitor si dar. Din toate putea sa manance, din toate cele ce erau in Paradis, din toate fructele, din toti pomii, cu exceptia unuia. Insa omul incalca porunca, atasandu-se de ceea ce era interzis.
Sfintii Parinti afirma ca pacatul lui Adam nu a fost dorinta de a fi ca Dumnezeu, intrucat el fusese creat dupa chipul lui Dumnezeu. Astfel, Sfantul Maxim Marturisitorul († 662), cel mai mare teolog al epocii bizantine, spune ca pacatul lui Adam nu consta in faptul ca a dorit sa fie ca Dumnezeu, ci in faptul ca a dorit sa fie ca Dumnezeu fara Dumnezeu, rupand comuniunea de iubire cu Dumnezeu prin neascultare fata de Dumnezeu. Creat dupa chipul lui Dumnezeu, omul putea deveni asemenea lui Dumnezeu, asa dupa cum in ghinda este inscris stejarul si cum in genele fiecarei fiinte umane este inscris faptul de a deveni om. Deci, era legitim ca omul sa doreasca sa fie ca Dumnezeu, intrucat a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, in perspectiva asemanarii cu Dumnezeu pe cat este cu putinta unei creaturi.
Dar omul a voit sa fie ca Dumnezeu, fara Dumnezeu. In starea de pacat, omul uita de Dumnezeu Daruitorul. Pacatul este o uitare a lui Dumnezeu si un atasament excesiv al omului prin simturi, fata de lume, ca si cand lumea materiala ar fi ultima si singura realitate.
Lumea este facuta sa fie o fereastra catre Dumnezeu, iar daca pentru darurile pe care le primim de la El ii multumim lui Dumnezeu, ele devin un fel de scara catre Dumnezeu, o fereastra spre Dumnezeu. Il vedem pe Daruitor prin darurile Sale, il vedem pe Artist prin opera sa. Insa cand darurile sunt folosite in uitare fata de Daruitor, atunci lumea devine zid intre noi si Dumnezeu, precum si necropola mortii noastre sufletesti.
Noi ne suparam cand oferim un cadou cuiva si vedem ca persoana respectiva pretuieste mai mult cadoul decat prietenia cu cel ce ofera cadoul. Iar dupa ce s-a rupt prietenia, toate cadourile nu mai au sens spiritual.
Pacatul, in limba ebraica, implica ideea de rupere a aliantei, rupere a comuniunii. In capitolul al II-lea al Facerii se spune ca Domnul Se plimba cu Adam in racoarea serii, adica mergeau in aceeasi directie; omul era foarte familiar cu Dumnezeu. Dupa pacat, omul se ascunde, pentru ca Dum-nezeu ii devine exterior. Cand purtam pe cineva in suflet, indraznim mult, cand ne devine exterior, pentru ca nu-l mai iubim, atunci, ori ne temem de el, ori il judecam, ori il uitam, ori il dispretuim. De aceea, pomenirea lui Dumnezeu este starea normala a libertații noastre. Uitarea de Dumnezeu este libertatea decazuta. In starea aceasta, omul devine robul simturilor. De la hranirea cu Duhul lui Dumnezeu omul a ajuns la instrainarea de Dumnezeu.
Prin postul randuit de Biserica, noi dam prioritate Daruitorului, hranei care vine din comuniunea cu Dumnezeu prin rugaciune, prin implinirea voii lui Dumnezeu in viata noastra, fata de inrobirea care ne face sa fim dependenti numai de lucrurile trecatoare ale acestei lumi. Iata de ce postul este un mare exercitiu de libertate.
Scriptura ne arata ca, indata ce a cazut din comuniunea sa cu Dumnezeu, omul nici nu a mai fost capabil sa raspunda cum trebuie. Solidari in pacat, atat sarpele, cat si femeia si barbatul s-au desolidarizat cand a fost vorba de raspundere sau responsabilitate, dand vina unii pe altii. Pacatul era dublu, nu doar caderea, ci si lipsa de pocainta ca recunoastere a pacatului: „Sarpele m-a indemnat”, iar barbatul, cand este intrebat, raspunde: „femeia pe care mi-ai dat-o”. Cu alte cuvinte, tot Tu esti de vina, Doamne, intrucat mi-ai dat femeie. Iar femeia, la randul ei, da vina pe sarpe.
De aceea, in Taina Pocaintei sau in Taina Spovedaniei, primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa nu dam vina pe altii, inclusiv pe draci: „M-a ispitit necuratul si iata ce am facut.”. Era libertatea ta sa raspunzi sau nu ispitei. Ispita nu te face sa fii slab, ci te arata cum esti, spune un sfant parinte. Deci lipsa de pocainta, si lipsa de raspundere pentru pacate se vede constant in viata noastra. De aceea, postul este insotit de spovedanie, este insotit de recunoasterea greselilor: „Am gresit, Doamne”. Iarta-ma pe mine, pacatosul!
Cand ai gresit o data, mergi la Biserica si-ti marturiseste pacatul si cere iertare, spune Sfantul Ioan Gura de Aur in predicile lui celebre despre pocainta. Ai gresit si a doua oara, mergi si a doua oara, ai gresit si a treia oara, si a patra oara si a mia oara, mergi la Biserica, pocaieste-te, pune inceput bun si cere iertare, deoarece Biserica este spital, nu este tribunal.
Iertarea pacatelor incepe cu recunoasterea lor si cu cererea iertarii. De aceea, cel ce se poate pocai, cel ce-si poate recunoaste pacatul si limitele sale vede nevoia de a fi iertat de Dumnezeu si astfel isi manifesta libertatea. Cu adevarat liberi sunt doar sfintii. Iar cand suntem inrobiti de patimi, nu avem libertate deplina.
Sfintii Parinti din Rasarit si din Apus spun ca nepatimirea sau despatimirea, eliberarea de patimile egoiste sunt semnele libertatii, iar postul este un medicament, un tratament, o scoala, un exercitiu, un antrenament, prin care stabilim prioritatile in viata noastra si dobandim libertatea. Dar de unde stim noi toate acestea? Toate sunt concentrate in ispitirea din pustie a Mantuitorului, pe care o arata Sfanta Scriptura a Noului Testament: „Atunci Iisus a fost dus de Duhul in pustiu, ca sa fie ispitit de catre diavolul. Si dupa ce a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti, la urma a flamanzit. Si apropiindu-se, ispititorul a zis catre El: De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini. Iar El, raspunzand, a zis: Scris este: Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Atunci diavolul L-a dus in sfanta cetate, L-a pus pe aripa templului, si I-a zis: Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos, ca scris este: ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau. Iisus i-a raspuns: Iarasi este scris: Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau. Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte inalt si I-a aratat toate imparatiile lumii si slava lor. Si I-a zis Lui: Acestea toate Ti le voi da Tie, daca vei cadea inaintea mea si Te vei inchina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti. Atunci L-a lasat diavolul si iata ingerii, venind la El, ii slujeau” (Matei 4,1-11).
Acest pasaj al ispitirii in pustie nu este doar experienta Mantuitorului Iisus Hristos, este experienta umanitatii intregi, dar El, „noul Adam”, in aceasta experienta, il corecteaza pe primul si ne arata care este adevarata libertate fata de lume, in fata ispitelor placerii, averii si puterii egoiste.
In perioada postului, exista o rugaciune a Sfantului Efrem Sirul care este ca un laitmotiv, ca o respiratie a Bisericii: „Doamne si stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si grairii in desert nu mi-l da mie. Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii tale. Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu”. Vedem cum rugaciunea aceasta a sintetizat experienta ispitirii in pustie.
Cand respingem ispitele pacatelor si patimilor egoiste, atunci putem fi liberi pentru a savarsi fapte bune, placute lui Dumnezeu si oamenilor.
Deci postim ca sa putem iubi mai mult pe Dumnezeu si pe semeni. Acesta este rostul postului. Dar iubirea fata de Dumnezeu cum se arata, fara a fi doar o declaratie? Se arata prin faptul ca ne ducem cu mai mult dor la rugaciune si citim mai intens Sfanta Scriptura. Pentru ca exista o hrana a Sfintei Scripturi, asa cum exista o hrana din alimente. Origen spunea in primele veacuri ca, asa cum ne hranim din potir cu painea si vinul, cu Trupul si Sangele Mantuitorului, tot asa ne impartasim cu El si din citirea Sfintei Scripturi, „mestecand” oarecum cuvintele Sfintei Scripturi.
Cel ce este indragostit de o persoana citeste si reciteste scrisorile pe care le-a primit de la ea. Cand suntem indragostiti de Dumnezeu si dorim sa-I facem voia Lui, Ii citim scrisorile Lui catre noi, adica Sfanta Scriptura si Scrierile Sfintilor Parinti, care sunt prietenii lui Dumnezeu. De aceea, postul este insotit de mai multe rugaciuni, cantari si citiri duhovnicesti.
Totodata, prin post ne infranam de cuvintele care pot jigni, care pot darama, sau care pot umili. Este o mare virtute sa ne smerim pe noi insine, dar este un mare pacat sa umilim pe semeni.
Ne infranam de la mancare ca sa putem face si milostenie. Pe timpul postului ne infranam de la atasamente excesive fata de lucruri, ca sa ne putem apropia mai bine de semeni si de Dumnezeu, sa-i ascultam mai bine. O mare ispita, astazi, este cea a risipirii, caci nu mai avem timp sa mai ascultam pe semenii nostri.
Prin postul sau infranarea ochilor, trebuie sa invatam sa-i privim altfel pe oameni, decat ca simpli cetateni. In post, trebuie sa vedem chipul lui Dumnezeu in fiecare om, lumina din el, nu atat raul pe care l-a facut. Acesta este un efort, este o lupta. Exista in post o rastignire a egoismului din noi.
† DANIEL
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE
(Text preluat din lucrarea FOAME si SETE dupa DUMNEZEU - ințelesul și folosul postului -, aparuta la Editura BASILICA a Patriarhiei Romane, București, 2010)
Pe aceeaşi temă
-
La Pasti ajungi dupa un lung urcus: Postul Mare
Publicat in : Sfintele Pasti -
Duminica Ortodoxiei - prima Duminica din Postul Mare
Publicat in : Duminica Ortodoxiei -
Zece cuvantari la Postul Mare - Cuprins
Publicat in : Zece cuvantari la Postul Mare
-
Postul Mare, antrenament pentru Rai
Publicat in : Postul Pastelui
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.