Scopul nostru nu va fi niciodată răul. Nu vom înceta să luptăm cu păcatul. Nu vom dezerta din oastea binelui. Scopul principal creației este fericirea omului (propășirea binelui), dar nu este unicul scop, ci doar cel mai important. Trebuie doar să ne încredem în bunătatea divină. Ne străduim să nu permitem răul. Ereziile vin cu soluții copilărești, cu o filosofie facilă, deci sunt tot emanații malefice. Deși există mult rău, optimismul nu este un non-sens, dimpotrivă.
Păcatul este o afacere ale cărui venituri nu acoperă nici pe departe cheltuielile.
Păcatul a introdus în lume dezordinea. Fără păcat, nici un rău nu ar exista. Răul stă în a iubi rău, dacă am orândui iubirea, răul ar dispărea. Păcatul este aversiunea pentru bine și pervertirea către cele efemere. Cu cât suferim mai mult din cauza răului, cu atât suntem mai aproape de bine. Răul se înmulțește, tocmai pentru ca să nu îndrăgim lumea. Mai avem o șansă: să detestăm păcatul! Lumea nu e scutită de rău, dar poate fi condiția unui mai mare bine. Iar crucea de la gât este MEDALIA TA DE ÎNVINGĂTOR!
Mai bine suferim nevinovați, decât să fim corupți moral: mai ușor scapi de o rană dureroasă, decât de o cangrenă nedureroasă.
Cuvintele Evangheliei nu sunt simple LOZINCI, pe care să le repetăm ipocrit, ci sursa credinței noastre înnoitoare, care ne scoate din bezna păgânismului. Acest lucru l-a înțeles cu prisosință SIGFRID DE VAXJO, luminătorul Suediei (prăznuit pe 15 februarie). În anul 1008, din mila divină, regele Olaf și regina Estrida (mama Sfintei Ingegerd Ana de Novgorod) s-au încreștinat, împreună cu cele 12 căpetenii locale și mult popor din Varend. Lucrarea de evanghelizare a fost continuată pe teritoriile scandinave de către ucenicii săi, Eskil și David (mare ascet, învăluit în foc în timpul rugăciunii).
Utilizarea în mod conștient a smereniei (ca armă împotriva patimilor și ușă de acces a harului) și creșterea numărului de sincerități îngenuncheate contribuie decisiv la scăderea poticnirilor, impulsivităților, frustrărilor, neajunsurilor, tulburărilor și blocajelor.
Copiii RĂTĂCIȚI în pădure sunt speriați. Se bucură când aud o voce familiară, plină de iubire. Și răspund: Sunt aici! Aceasta este rugăciunea.
Deoarece nu Îl cunosc pe Dumnezeu, mulți oameni nu se roagă. Tocmai prin rugăciune L-ar putea cunoaște. Adame (Omule), unde ești (rătăcit)? Rugăciunea este răspunsul la această căutare. Mare putere are rugăciunea fierbinte! Rugăciunea este un mod de a zice: Ține cârma, eu nu mai pot face nimic! La Botez, suntem trecuți în Registrul Vieții: copilul lui Dumnezeu. La Liturghie, primim ceea ce ne ține în Viață, Euharistia.
Așteptare: știm că El trebuie să vină! Împărăția Lui e aproape. Vino, Doamne! Ajută-ne să priveghem, dăruiește-ne răbdare și nădejde! Singuri, suntem cuprinși de teamă. Cu El, suntem plini de curaj!
La masă cu Gazda. Oamenii nu ar veni la Ospăț, dacă nu ar fi invitați. Nu există nici un lucru mai important decât Ospățul. Invitația este de nerefuzat. Cei chemați inițial nu vor mai veni, pentru că mereu apărea altceva mai urgent. Amânarea răspunsului este un refuz. Invitația este refuzată de cei ce nu au crezut, de fapt, în posibilitatea unei realități veșnice. Amânarea aceasta este plină de nesimțire: Nu acum, mai târziu, azi în nici un caz...
Toți vrem să fim fericiți, dar nu toți căutăm binele (condiția fericirii) și, de aceea, nu toți suntem fericiți. Fericitul Augustin ne convinge că fericirea este doar DESCOPERIREA binelui, singura VALOARE care conferă vieții noastre SENS, motivare și țintă.
Păcatul este separarea de Dumnezeu, adică de viață. Moartea este sfârșitul total al păcatelor. Răul este o contra-natură, o corupție a naturii, un defect, o distrugere a măsurii, a formei și a ordinii. Răul nu stă în substanță, ci în defectul elementelor ei, fiind mai mult o nepotrivire. Coruperea (degradarea, descompunerea) înseamnă moarte. Este nevoie de o restaurare. Aceasta nu poate fi parțială. Este nevoie de înviere, ca anihilare totală a păcatului și a morții. Este nevoie de luptă contra răului.
Listele zilnice de urgențe să nu fie prea aglomerate de itemi, pentru a evita distragerea atenției și demotivarea.
Răul stă în neconformitatea cu binele, în neascultare și depărtare de Izvor. Răul rațiunii constă în ignorarea adevărului despre iubirea veșnică, negația unei fericiri eterne. Lumea este rea doar privită fragmentar, ca și cum am vedea o singură stea pe cer. Noi resimțim lumea ca fiind rea, deoarece știm că vom muri, iar moartea din lume ne sperie. Și credem că orice sperietură care ne trezește este rea, dar nu este așa. Este doar agațamentul morții, păcatul, care își exagerează puterile, mințind, ca de obicei. Este o iluzie, o amăgire a răului. Răul nu are putere decât în măsura în care noi i-o conferim, ca absență a binelui. Grijile exagerate nu sunt toate extrem de rele, dar ne distrag atenția de la scopul vieții și ne demotivează. Universul este frumos, chiar dacă păcătoșii sunt mizerabili. Pentru că toți pot deveni curați.
Marius MATEI
Marius Matei
-
Patimile - boli ale sufletului
Publicat in : Credinta -
Cum se nasc patimile ?
Publicat in : Editoriale -
Patimile si Invierea in psalmi
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Patimile Celui fara de patimi
Publicat in : Saptamana Patimilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.