Predica la Duminica Iertarii

Predica la Duminica Iertarii Mareste imaginea.

In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!

Slavă Ţie, Doamne! încă ne-am învrednicit să ajungem la sfântul post; încă ni se mai dă timp să ne dezmeticim din beţia vieţii păcătoase, când Domnul este gata să ne primească în braţele părinteşti ale milei Sale.

Deja trei săptămâni am strigat în rugăciune către Domnul: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viată!".

Şi iată, a venit această vreme mântuitoare.

Ne aflăm în pragul Sfântului şi Marelui Post - al tărâmului pocăinţei noastre şi al milostivirii Domnului faţă de noi, păcătoşii, care ne căim. Să ne apropiem, aşadar, dragii mei, cu îndrăzneală şi să păşim cu dorinţă pe acest tărâm mântuitor. In marile şi mântuitoarele zile ale Postului prin rugăciunile deja alcătuite, prin post, prin taina pocăinţei Mântuitorul - Domnul e gata să ne ridice iar din adâncul păcatului şi să ne facă făpturi noi. Iar Sfânta Biserică - maica noastră, ca o educatoare înţeleaptă treptat ne-a pregătit pentru nevoinţa postului prin cântări de umilinţă şi citirea rugăciunilor bisericeşti, prin trecerea noastră de la mâncarea cu carne şi cu peşte la cea cu brânză, iar de la cea cu brânză la cea vegetală, încurajându-ne prin exemple din Evanghelie şi din vieţile sfinţilor.

Aproape din primele zile ale noului an am auzit chemarea Botezătorului Domnului Ioan: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 4,17); apoi a început să răsune propovăduirea Mântuitorului însuşi despre aceeaşi pocăinţă, în pilda vameşului şi a fariseului am auzit cum trebuie să ne rugăm, ca Domnul să asculte rugăciunea noastră. In povestirea fiului risipitor a stat în faţa noastră exemplul milostivirii nesecate a lui Dumnezeu către păcătosul, care se pocăieşte. In cele citite despre înfricoşata Judecată am aflat ce ne aşteaptă dincolo de mormânt şi cum trebuie să trăim aici pe pământ, ca învierea în veşnicie să nu devină plângere târzie şi chin. Iar în Evanghelia de astăzi ni s-a vorbit despre cea mai scurtă cale a mântuirii: Iertaţi şi veţi fi iertaţi (Luca 6, 37). Toată această rânduială înţeleaptă şi mântuitoare a vieţii an de an ni se aminteşte în Biserică. De ce, dar, dragii mei, mulţi dintre noi deseori rămân surzi la aceste adevăruri clare şi vădit mântuitoare? Cred că pricina constă în faptul că noi nu înţelegem destul de profund şi nu acceptăm în inimă ceea ce cere de la noi, ceea ce ne dăruieşte şi ne făgăduieşte nouă postul.

Ce cere el? Postul cere de Ia noi pocăinţă şi îndreptarea vieţii.

Ce dăruieşte el? Iertarea tuturor păcatelor noastre şi întoarcerea tuturor milelor lui Dumnezeu.

Ce ne făgăduieşte el? Bucurie întru Duhul Sfânt aici şi fericire dincolo în veşnicie.

Este de ajuns să acceptăm toate acestea nu numai cu mintea rece, ci cu inima fierbinte, vie, ca totul în viaţa noastră să învieze. Vom învia şi noi înşine, râvnind la legătura vie cu Dumnezeul Cel viu. Şi postul va fi acea cărăruie care ne va duce la o fericire necunoscută până acum. Iar acele necazuri şi strâmtorări, care ne stau înainte, nu sunt piedici către mântuire, ci însăşi calea cea mântuitoare, poruncită nouă de Hristos. Dar, intrând în zilele Sfântului şi Marelui Post, înainte de a sta înaintea fetei lui Dumnezeu cu pocăinţă pentru greşelile noastre, trebuie să înviem în inimă legea cea mântuitoare - iertaţi şi veţi fi iertaţi. Aceasta este singura condiţie, fără de care iertare pentru noi nu poate fi. De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre (Matei 6,14-15).

Să luăm aminte, dragii mei, la aceste cuvinte cu atenţie, pătrunzându-le sensul, să dăruim iertare celor ce ne-au greşit şi nu din vârful limbii, ci să eliberăm inima noastră de greutăţile şi întunericul jignirilor, al bănuielilor, care precum un zid de nepătruns cresc între noi şi Dumnezeu. Inima trebuie să rostească iertarea deplină şi desăvârşită nu numai pentru cei ce ne-au jignit, dar şi pentru toţi cei ce ne urăsc, ne osândesc, ne clevetesc, pentru toţi, toţi cei ce ne fac nouă orice fel de rău. Trebuie să fim pătrunşi de gândul că toate acestea Domnul ni le trimite pentru urcuşul nostru duhovnicesc, ca mijloace de încercare, de îndreptare şi de desăvârşire. Iar astăzi iubirea cea atotiertătoare a lui Dumnezeu ne aşteaptă pe noi, pe cei ce am iertat şi pe cei iertaţi, pe cei nedreptăţiţi şi pe cei ce am nedreptăţit, ca pe toţi fiii Săi să îi acopere cu milă, ca ei să simtă adierea împărăţiei cereşti în sinea lor.

Pare atât de simplă şi de accesibilă calea mântuirii. Şi ea depinde numai de noi înşine. Potoleşte-ţi inima neîmpăcată, treci de la sentimentele neîmpăcate la milă, la compătimire şi la iubire, înfrânează-ţi egoismul şi iubirea de sine. Şi gata. Eşti mântuit!

Duminica iertării este o mare zi cerească, dumnezeiască. Sfânta Biserică a rânduit în această zi să ne iertăm unul altuia greşelile. Şi, dacă toţi ne-am alipi cu inima de făgăduinţa acestui lucru, în această zi comunităţile creştine s-ar transforma cu adevărat în comunităţi ale raiului şi pământul s-ar uni cu cerul. Iubirea lui Dumnezeu şi iubirea omenească, întâlnindu-se, ar da naştere la o asemenea bucurie pascală, în pragul nevoinţei postului, încât ea ar deveni un izvor de puteri pe tot tărâmul postului.

Dar, oare, ştim noi să iertăm? Putem noi, oare, să iertăm cu adevărat? Ne vedem noi, oare, neputinţele şi greşelile noastre faţă de aproapele ca să rostim sincer cuvintele: „Iartă-mă pe mine, păcătosul"? La aceste întrebări toţi, fără vreo excepţie, trebuie să ne răspundem singuri.

Căci, dacă după cuvântul Apostolului Iacov: Dacă aveţi râvnire amară şi zavistie în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului. Inţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi ronda dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea (Iacov 3,14-18).

Toţi avem nevoie de iertare, de mila lui Dumnezeu. Pentru a nu fi în zadar osteneala şi nevoinţa noastră în ceea ce priveşte postul, astăzi trebuie să conştientizăm toţi că darul nostru poate fi respins de Dumnezeu dintr-o singură pricină - nu am îndeplinit chemarea la iubire, nu ne-am împăcat, nu am iertat din toată inima, încă îmi amintesc îndemnul Mântuitorului însuşi către noi: Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău (Matei 5, 23-24). Iertarea jignirilor! Dar de unde mai vin şi ele, aceste jigniri?

Rădăcina tuturor relaţiilor noastre nefrăţeşti: a certurilor, a duşmăniei, a mâniei - se ascunde în inima noastră iubitoare de sine. Iubirea de sine hrăneşte mândria şi zavistia. Din ele cresc toate celelalte patimi. Să lupţi cu ele nu este uşor, dar este necesar, altfel mântuirea noastră este cu neputinţă. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău (lacov 3,16) - ne aminteşte Apostolul Iacov. Dragii mei! Acum este vremea potrivită, acum este ziua mântuirii. Astăzi este primăvară în suflete! Să râvnim, dar, de acum înainte la mântuire, la curăţirea inimii noastre. Harul lui Dumnezeu aşteaptă voinţa noastră, ca să ne ajute pe noi, cei slabi şi neputincioşi. Să dorim mântuirea, să răspundem la iubirea şi chemarea lui Dumnezeu prin a fi pe placul Său prin însăşi viaţa noastră. Să ne sârguim să avem în memoria inimii faptele şi roadele căderilor noastre, care duc la veşnica pieire.

Am căzut prin gustarea din rodul oprit - să ne silim a ne ridica prin postul cel poruncit.

Am căzut prin îngâmfare - să ne ridicăm prin blândeţe şi umilire de sine.

Am căzut de la faţa lui Dumnezeu prin nepocăinţă - să ne întoarcem la El prin lacrimi de căinţă.

Pierim prin nepăsare şi uitare de Dumnezeu - să înviem prin grija pentru mântuire şi prin frica de Dumnezeu.

Să ne sârguim să ne eliberăm de toate aceste curse, prin care ne prinde pe noi, cei vii, satana în voia sa, despărţindu-ne de Dumnezeu. Să ascultăm glasul lui Dumnezeu, care prin apostolul ne trezeşte din somnul morţii: Este chiar ceasul să vă treziţi din somn. Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii (Romani 13,11-12). lată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii (2 Corinteni 6, 2).

Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos! (Efeseni 5,14). Amin.

Arhimandrit Ioan (Krestiankin)

Predici la Postul Mare, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Predici la Postul Mare"


27 Februarie 2017

Vizualizari: 1023

Voteaza:

Predica la Duminica Iertarii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE