Predica la Sfantul Apostol Onisim

Predica la Sfantul Apostol Onisim Mareste imaginea.

PREDICĂ LA SF. AP. ONISIM - 15 FEBRUARIE

Frați creștini,
După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă şaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfântul Evanghelist Luca astfel: După aceştia a arătat Domnul şi alţi şaptezeci (şi doi), şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale; pentru că pe cei doisprezece îi avea lângă Dânsul, ca pe nişte martori ai vieţii Sale, iar pe cei şaptezeci îi trimitea.

Dar care erau numele celor şaptezeci nu este adeverit, de vreme ce, precum scrie Sfântul Evanghelist Ioan: Mulţi din ucenicii Lui s-au dus şi după aceea nu mai umblau cu Dânsul. Şi a zis Iisus celor doisprezece: Oare şi voi voiţi să vă duceţi? Şi a fost aşa, căci aproape de patima cea de bunăvoie a Domnului, se împuţinaseră foarte mult ucenicii lui şi abia câţiva din cei şaptezeci rămăseseră lângă El, dar şi din cei doisprezece a căzut unul. Iar după Înviere, ceata sfinţilor doisprezece apostoli s-a împlinit cu Matia, iar ceata celor şaptezeci s-a inmulțit încet cu cei nou încredinţaţi prin buna vestire a celor care erau în ceata celor doisprezece şi prin propovăduirea Sfântului Pavel, cel chemat de sus, fiind în aceeaşi ceată cu Sfântul Petru. Deci se află despre cei şaptezeci de apostoli o istorie, sub numele Sfântului sfinţit Dorotei, episcopul Tirului, scrisă şi la începutul cărţii faptele apostolilor.

Dar acolo sunt scrişi unii care numai la început au fost apostoli, iar după aceea au căzut din credinţă şi din apostolie, precum Nicolae, nemernicul antiohian, fiind din cei şapte diaconi, care cu Simon vrăjitorul s-a abătut de la credinţă. La fel Figel, Hermogen şi Dimas, despre care scrie Sfântul Apostol Pavel către Timotei: ,,Ştii că s-au întors de la mine toţi cei din Asia, dintre care este Figel şi Hermogen" (II, 1, 15). Şi iarăşi: ,,Dimas m-a lăsat, iubind veacul de acum, pentru că s-a făcut mai pe urmă jertfitor idolesc în Tesalonic” (II, 4, 10). Pentru aceasta scrie şi Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în epistola sa cea sobornicească dintii: ,,De la noi a ieşit, dar n-a fost de la noi. De ar fi fost de la noi, ar fi fost cu adevărat cu noi” (I, 2, 19). Şi nu se cuvine pe unii ca aceia să-i cinstim în numărul sfinţilor celor şaptezeci ai soborului.

Însă mulţi sunt în acea istorie trecuţi sub tăcere, pe care Sfânta Biserică în sinaxarul lunilor îi numeşte sfinţi, din cei şaptezeci de apostoli, precum sunt Timotei, Ţiţ, Epafras, Arhip, Ahila, Olimp, Codrat, Ahaic. Sunt încă şi altele multe cu îndoire, în acea istorie sub numele Sfântului Dorotei, scrise de cineva. Deci s-a adunat acestea aici cu multă cercetare, din dumnezeiasca Scriptură, din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi de la vechi istorici şi povestitori bisericeşti vrednici de crezare, făcând o enumerare după numele şi rânduiala sfinţilor apostoli şaptezeci. Printer aceaștia se află și numele Sf. Apostol Onisim a cărui pomenire o facem astăzi.

Dreptmăritori creștini,
În Colose, cetatea Frigiei, trăia un bărbat vestit şi cu dregătorie, anume Filimon. Acesta a crezut în Hristos şi s-a învrednicit mai pe urmă de treapta episcopiei, apoi s-a numărat şi în ceata celor 70 sfinţi apostoli. La Filimon, mai înainte de apostolia lui, se afla un rob, anume Onisim. Acesta, greşind stăpânului său şi temându-se de pedeapsă, a fugit de la dânsul şi s-a dus la Roma, unde, aflând pe Sfântul Apostol Pavel în legături, a auzit de la dânsul sfânta propovăduire şi, învăţând sfânta credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, a fost botezat de Apostolul Pavel, căruia acum îi slujea în Roma, împreună cu sfântul Tihic şi îi era lui de trebuinţă în acea slujbă. Apoi Sfântul Apostol Pavel, trimiţând pe Sfântul Tihic cu scrisoarea sa la coloseni, a trimis pe dânsul şi pe acest Sfânt Onisim, precum scrie la sfârşitul epistolei: ,,Pe toate cele despre mine le va spune vouă Tihic, iubitul frate, credinciosul slujitor şi împreună ajutător întru Domnul, pe care l-am trimis la voi ca să cunoască cele despre voi şi să vă spună toate cele de aici”.

Aceasta a scris-o apostolul prin Tihic. Iar prin Onisim a scris o deosebită scrisoare către Filimon, stăpânul lui, rugându-l să-l ierte pe Onisim pentru greşeala lui şi să-l primească nu ca rob, ci ca pe un frate iubit şi ca pe însuşi Pavel. Apostolul Pavel numeşte în scrisoarea sa pe Onisim fiu al său: ,,Rogu-mă ţie, pentru fiul meu Onisim, pe care l-am născut fiind eu legat şi care odată era ţie netrebnic, iar acum ne este şi mie şi ţie de folos; pe el l-am trimis la tine, iar tu să-l primeşti ca pe inima mea”. Deci, Filimon a făcut aceasta cu bucurie, căci nu numai că l-a primit cu dragoste pe Onisim, ci i-a dăruit libertate şi l-a trimis iarăşi la Roma, la Sfântul Apostol Pavel, ca să-i slujească acolo, pentru că-l dorea apostolul Pavel, precum scrie în scrisoarea aceea: ,,Am voit ca să-l ţin la mine pe Onisim să-mi slujească mie în locul tău, fiind în legăturile bunei vestiri, dar fără a ta voie nimic n-am voit să fac, ca astfel nu de nevoie să fie binele tău, ci de voi”.

Sfântul Apostol Onisim a stat în Roma, slujind sfinţilor apostoli, până la sfârşitul lor. Apoi a fost pus de dânşii episcop pentru bunăvestirea cuvântului, iar după sfârşitul lor, ieşind din Roma, a străbătut multe cetăţi şi ţări propovăduind pe Hristos în Spania, Carpetania, Colose, Patra. Apoi a luat scaunul în Efes, după Sfântul Timotei şi după Sfântul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu.

Episcopia lui din Efes este însemnată prin scrisoarea Sfântului Ignatie Teoforul, pe care o scrie din Smirna către Efeseni, când l-a întâmpinat Sfântul Onisim pe cale, cu câţiva Efeseni, fiind dus din Antiohia la Roma, pentru mâncarea fiarelor. Sfântul Ignatie scrie către Efeseni astfel: ,,În numele lui Dumnezeu am primit pe toţi, pentru Onisim, episcopul vostru, care este nespus în dragoste, pe care îl rog întru Iisus Hristos să vă iubească, iar pe voi vă rog să-i fiţi lui asemenea, căci binecuvântat este cel ce v-a învrednicit a avea un episcop ca acesta”. Şi iarăşi, scriind de acolo la antiohienii săi, zice: ,,Închină-se vouă Onisim, păstorul Efesului”. De acestea este încredinţat că, Sfântul Onisim, după înconjurarea a multe ţări şi cetăţi, fiind bătrân, a rămas în Efes, păstorească acolo Biserica lui Dumnezeu câtăva vreme.

După aceea a fost prins de necredincioşi şi de acolo l-au dus la Roma, pe vremea împărăţiei lui Traian, unde l-au dus înaintea lui Tertil eparhul, spre cercetare. Există un dialog celebru între cei doi, Sfântul Onisim ținând o adevărată lecție de teologie. El zice că a fost robul unui bărbat, dar acum seste rob credincios al bunului Stăpân, Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Onisim recunoaște că Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, cu cinstitul Său sânge l-a răscumpărat din pierzare și l-a mutat la nestricăciune, precum este scris în Scripturile noastre: nu cu argint sau cu aur stricăcios v-aţi izbăvit de viaţa voastră cea deşartă, ce era de la părinţi, ci cu cinstitul sânge, ca al unui miel fără de prihană şi preacurat al lui Hristos.

După Onisim deşartăciunea viaţii este concretizată prin: desfrânarea cea fără de lege, care pentru puţină dulceaţă trupească găteşte veşnicul foc celor pătimaşi şi iubitori de păcate; iubirea de argint, pentru care aproapele este năpăstuit; farmecele, care sunt rădăcina a toată asuprirea şi vânarea; mândria ce se arată prin înălţarea minţii asupra altora; zavistia, care pe Cain şi pe alţi mulţi i-a învăţat uciderea de frate; grăirea cea rea şi limba cea neînfrânată care ca un nor întinde asupra tuturor luarea în râs; făţărnicia şi minciuna, vrăjmăşia adevărului şi prietenia diavolului, prin care şi pe Eva a împiedicat-o cel rău; mânia, aflătoarea blestemului, îndemnătoarea războiului şi tatăl uciderii; beţia care locuieşte cu neînfrânarea şi este soră şi născătoare celei necurate vorbe, străină de gândul cel bun şi fără de chip cu obiceiul şi cu cuvântul. Acestea toate ce s-au zis, sunt considerate viaţa cea deşartă.

După acestea toate pentru o viaţă ca aceasta deşartă este izvor şi maică slujba idolilor cea făcută de voi. Pentru că aceea este temelia desfrânării, învăţătoarea neştiinţei de Dumnezeu, orbirea minţii, rânduitoarea gândirii celei rele, străină de cinste, ce se luptă împotriva Domnului şi care se sârguieşte să strice hotarul adevăratei cinstiri de Dumnezeu; povăţuitoarea morţii, slujitoarea năravului, hrana celor răi, împotrivitoarea faptelor bune, prigonitoarea de nestricăciune, propovăduitoarea legii voastre cea pierzătoare, prietena vărsării de sânge, domnul urâciunii, ce vânează pe cei proşti, prin neştiinţa de Dumnezeu, mijlocitoarea de întuneric, cea străină de darul cel luminos, care leagă pe slujitorii săi cu lanţurile lucrurilor celor necinstite. Hulitoarea ce învaţă slava deşartă, care şi pe cei bătrâni îi umple de necinste, poruncindu-le să joace la glasul trâmbiţelor jertfelor, care pierde curăţia fecioriei, cu fier şi cu sabie, amestecând praznicele sale şi prin vărsarea sângelui de dobitoace îşi arată necurăţiile sale cele fără de ruşine; care goleşte trupurile bărbaţilor prin mijlocul cetăţii şi le arată la femei. Ceea ce tainele sale le săvârşeşte prin ucideri şi desfrânări şi ca pe o corabie înviforează minţile omeneşti, prin chipuri idoleşti. Se jertfeşte boul, tot pentru un bou, ca zeu; jertfeşte oile, tot pentru o oaie, ca zeiţă. Pe om îl ucide, pentru jertfa omului celui cioplit în piatră sau lemn şi în loc de sănătate face ucidere, aducând la cele neînsufleţite pe cele însufleţite, ca jertfă.

Văzând o viaţă ca aceasta deşartă, a închinării la idoli care este întru voi, zicea Sfântul Onisim, dar descoperită de Sfintele Scripturi, am fugit de la dânsa ca de o mare ce se învăluieşte şi am alergat la limanul cel bun şi către viaţa cea legiuită şi cuvioasă, a Unuia adevăratului Dumnezeu şi spre dragostea aproapelui.

Sfântul Onisim îi sfătuiește pe toți să împlinească legea dragostei, adică ,,să-l iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi”. El îi îndemna pe toți să lase deşertăciunea vieții cea vremelnică, deoarece toate din lumea aceasta trec precum trece visul şi umbra. Așadar, degrabă trebuie să ne apropiem de Dumnezeu, Ziditorul tuturor ca să te mântuieşti, venind întru înţelegerea cea adevărată pentru că nu se bucură Dumnezeu de moartea celor ce l-au mâniat pe El, ci se veseleşte de întoarcerea şi de pocăinţa lor, iar păcatele lor cele trecute le iartă.

Auzind toate acestea și convins fiind că Onisim n-o să aducă jertfă zeilor, a poruncit ca să fie aruncat în temniţa cea mai întunecată şi mai înfricoşătoare, în care fiind dus a petrecut 18 zile ca în raiul cel luminos şi în locul cel răcoros, veselindu-se întru Domnul Dumnezeul său. Deci se adunau la dânsul credincioşi, care îi fericeau pătimirea lui şi cu cuvintele lor îl întăreau spre nevoinţă. Iar pe cei erau necredincioşi, propovăduindu-le sfântul cuvântul lui Dumnezeu, îi povăţuia la calea cunoştinţei adevărului.

Dar după 18 zile, eparhul, arătându-se a fi milostiv, nu l-a condamnat la moarte, ci l-a izgonit din cetate şi l-a trimis la Putiol, în surghiun. Dar Sfîntul Onisim şi acolo nu înceta a propovădui Evanghelia lui Hristos şi a povăţui pe mulţi la viaţa veşnică. Înştiinţându-se de aceasta Tertil, iarăşi l-a prins şi, legat, l-a adus înaintea judecăţii sale. Dar, întrebându-l şi aflându-l neplecat în credinţă, a poruncit ca, întinzându-l, patru oameni să-l bată cu toiege, fără de cruţare. După aceea, bătându-l mult, cu nemilostivire, i-au sfărâmat foarte rău fluierele picioarelor şi alte oase. Apoi, tăind capul Sfântului Onisim, a murit. O oarecare femeie de neam împărătesc, fiind creştină, l-a luat şi a pus sfântul său trup în raclă de argint şi săvârşea pomenirea mucenicului, câştigându-şi ei, prin rugăciunile lui, pomenire de la Domnul, întru cereasca Împărăţie.

Iubiți credincioși,
Din Vietile Sfintilor deducem că sfinții cunosc întreaga taină a omului, a tuturor oamenilor, pentru că ei au cunoscut taina Singurului Om desă¬vârșit și prin El au dezlegat în chip desăvârșit și definitiv problema omului. În același timp, ei au soluționat problema întregii creații. Pentru că, în esență, toate problemele sunt cuprinse în problema omului și toate soluțiile în soluționarea problemei omului. În afară de Dumnezeul-om și fără Dumnezeul-Om, omul este întotdeauna un sub-om și neom, adică nu există în sensul esențial al cuvantului.

Caută să te găsești pe tine însuți în Viețile Sfinților, te vei găsi oricum în ele. Mai mult, vei găsi acolo și leacurile cu care poți să te vindeci de toate bolile spirituale și să te faci sănătos pentru totdeauna. Sănătos în amândouă lumile, așa încât să nu mai poți fi vătămat de nici o moarte. În Viețile Sfinților vei găsi tot ce-ți trebuie ca să trăiești în amândouă lumile, tot ce-ți este necesar ție, omule, care esti o ființă veș-nică, o fiintă divino-umană.

În lumea noastră pământească, singura realitate nestricăcioasă, invincibilă, sfântă și nemuritoare este Dumnezeul-om Hristos, același lucru suntem și noi, oamenii, dacă suntem cu El. Și suntem cu El și în El, prin Sfintele Taine și prin Sfintele Virtuți. Fără El, oamenii sunt niște fantasme, un basm, o umbră, un vis, pe care-l împrăștie orice păcat, numai împreună cu El noi, oamenii, suntem mai puternici. Lucrul acesta îl putem vedea la oricare sfânt. În el toate sunt mai puternice decât diavolul. Pentru că în fiecare sfânt este Hristos și întreaga Lui realitate, întreaga Lui nemurire, întreaga Lui veșnicie.

În fața noastră se găsesc viețile sfinte ale sfinților care au bineplăcut înaintea lui Dumnezeu. Sfinții au parcurs cel mai lung drum pe care-l poate face un om, drumul ce se intinde de la iad până la rai. Sau mai degrabă, unul și mai lung decât acesta, drumul de la diavol la Dumnezeu. Îmbrățișați de Dumnezeul-Om Cel înviat și înălțat la cer, sfinții au inviat cu El și au fost înălțați la cer împreună cu El. Mai înainte însă, ei s-au răstignit împreună cu El și s-au făcut asemenea Lui în moarte. Dar și asemenea Lui prin viața pe care a dus-o până la înviere și la înălțare. În acest fel, ei au reînnoit în ei însiși pe Hristos, au reluat pe învingătorul păcatului, al morții și al diavolului. Au reînnoit în ei pe Dumnezeul-Om, s-au ,,hristificat”. Așa încât au izbutit să realizeze scopul pe care Dumnezeu l-a pus existenței umane, au deve-nit ,,dumnezei după har”, ,,dumnezeu-oameni după har” și ,,hristoși după har”, așa cum atât de expresiv proclamă Sfântul Simeon Noul Teolog.

Dar viata cea sfântă nu o putem trăi singuri, ci întotdeauna împreună ,,cu toți sfinții”, cu ajutorul și sub călăuzirea lor, prin mijlocirea Sfintelor Taine și a virtuților în Biserică. Pentru aceasta, ,,Pe Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră Născătoa¬rea de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenindu-o, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Amin!

Preot DAVID MARIAN, parohia ,,NAȘTEREA MAICII DOMNULUI”, NĂVODARI

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
115 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

Pe aceeaşi temă

15 Februarie 2019

Vizualizari: 163

Voteaza:

Predica la Sfantul Apostol Onisim 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE