In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh! Amin.

Orice cuvant am spune ca sa talcuim intr-un fel sau altul Nasterea Maicii Domnului, ar fi prea putin. Nici Privegherea de aseara, care a durat suficient de mult, nici slujba in sine nu fac altceva decat sa ne intareasca gandul ca in taina lui Dumnezeu e greu sa mergi. Esti ca in padurea aceea minunata de aur si de argint din basmele romanesti, in care, pe masura ce te afunzi, descoperi ca e tot mai adanca si tot mai luminoasa, si tot mai plina de minuni.

De aceea poate ca astazi n-ar fi rau sa ne oprim asupra unui singur lucru din momentul acesta mare al Nasterii Maicii Domnului, cea prin al carei cuvant de raspuns la chemarea Arhanghelului Gavriil - "Fie mie dupa cuvantul tau, in pace…” - a facut cerurile sa se deschida si sa se apropie iarasi de pamant.

Dupa caderea lui Adam nu exista decat o singura posibilitate. Inainte de caderea lui, putea si omul sa se urce la cer. Dar dupa aceea numai cerul putea sa se coboare la om, pentru ca omul ajunsese prea indepartat de Dumnezeu ca sa mai creada ca poate urca pana la El. Si aceea care s-a facut scara si chivot, povara si turn, lumina si colimvitra binecuvantata a venirii lui Hristos, aceea este astazi praznuita intru Nasterea sa.

In fond, astazi este duminica bunicilor. Sa nu va mintiti! Pentru ca astazi praznuim, intr-un fel sau altul, harul daruit lui Ioachim si Anei, curajul lui Ioachim si rabdarea Anei, doi oameni trecuti bine de varsta de cincizeci, saizeci de ani… Daca i-ai spune unui medic ca o femeie e insarcinata la saizeci de ani, ar impusca-o! "N-are voie! Nu intra in canoanele stiintifice. Genetic, nu-i corect! Se va naste un monstru!…” Ei, iata, nu-i chiar asa. Femeia asta cu rabdare a asteptat implinirea Cuvantului lui Dumnezeu.Vreau sa va povestesc ceva. Ganditi-va! Astazi este Duminica bunicilor lui Hristos. Vrem-nu vrem sa recunoastem, a avut bunici Hristos. Se poate ca de aici si dragostea copiilor catre bunicii lor, dintr-aceea ca, intr-un fel sau altul, ei identifica laolalta cu Hristos ca e important sa ai bunici buni, ca sa ai parinti buni. Pentru ca educatia copiilor incepe cu douazeci de ani inainte de nasterea lor: cu educatia parintilor. Cum sa nu fie Hristos multumitor lui Ioachim si Anei, care I-au daruit o Maica atat de binecuvantata, cum e Fecioara Maria?! Nu le-a fost usor. Sigur, nu existau problemele economice de acum. Nici nu se punea problema ca daca ai mai multi copii, saracesti, ca acum. Nici nu existau astfel de lucruri, dracesti, de ucidere a copiilor. Despre avort nici nu se discuta macar in Scripturi, pentru ca era atat de interzis, incat nici macar pomenirea numelui nu se facea in Cartile Legii. Sa stiti, evreii aveau un cult al cuvintelor. Si asa cum numele lui Dumnezeu - Iahve - nu-L pomeneau decat foarte rar, tot asa si cuvintele mizere, pe care noi astazi le folosim pe tot locul, n-o sa le vedeti pomenite in Scriptura, pentru ca nu au ce cauta acolo.

Ei bine, oamenii acestia au asteptat o viata intreaga sa primeasca si ei copii. Si unul, si celalalt erau drepti inaintea lui Dumnezeu. Faceau minuni in mijlocul poporului. O poveste a vietii lui Ioachim relateaza ca, de exemplu, acesta vindeca oameni. Iar Ana nu era nici ea lipsita de bucuriile acestea ale unei sotii a unui om atat de deosebit. Oameni rugatori, oameni postitori, oameni care mergeau la Templu, care participau la viata liturgica a poporului lui Israel. Si atunci… "Cum n-au copii?!”, si-au pus intrebarea evreii, care socoteau intotdeauna ca familiile care n-au copii sunt blestemate.

La noi e invers. Daca ai prea multi copii, socoteste lumea ca esti dus un pic, ca esti o tar’ blestemat. Dar daca reusesti sa nu ai copii decat atunci cand iti calculezi cu calculatorul, cu sublerul, atunci lumea te crede destept. Ei, desteptaciunea nu-i chiar asta!

Ioachim, satul oarecum de lipsa copiilor in viata lor, face un lucru extraordinar. Domnule, e un om curajos! Pleaca de acasa si - ne spune Evanghelia apocrifa a vietii Maicii Domnului - spune urmatoarele cuvinte: "Sa traiasca Domnul Dumnezeul meu! Ma voi retrage in pustiu si voi sta si nu voi manca nimic, ci numai ma voi ruga si voi plange, pana cand Dumnezeu va da roada pantecelui sotiei mele”. Punct! Putea fi o zi, puteau fi 40 de zile, putea fi un an, puteau fi o mie de ani. Iata! Ioachim forteaza mana lui Dumnezeu sa faca minuni. Ce mult Ii place lui Hristos sa fie fortat sa faca minuni, la modul acesta!

Ioachim, barbat desavarsit, ramane acolo departe si sade pana la o vreme, cand i se arata ingerul Domnului si-i zice: "Du-te, intra in cetate, fii impreuna cu sotia ta si va prinde prunc!”

Nici macar nu se indoieste Ioachim. Vine si, intr-adevar, Ana ramane insarcinata. Dar Ioachim face si altceva. Iarasi fuge in pustiu, si zice: "Voi sta aici numai cu paine si cu apa pana ce Dumnezeu va da semn ca, intr-adevar, pruncul misca in pantecele sotiei mele”.

Si a stat Ioachim timp de cateva luni bune numai pe paine si apa, pana cand copilul a inceput sa miste in pantecele Anei. Ce curaj! Ce curaj! Sa fortezi mana lui Dumnezeu sa-ti dea darul! Dar cat de mult Ii plac lui Dumnezeu lucrurile acestea! Inchipuiti-va cum Se va fi uitat Hristos la bunicul Lui, Ioachim! Eu nadajduiesc ca l-a vazut, si cred ca l-a vazut, ca Maica Domnului era copila cand L-a avut pe Hristos. Va dati seama cu ce ochi mirati s-a uitat la el si i-a zis: "Mai, cum M-ai fortat tu sa vin din Imparatia Cerurilor sa Ma intrupez pe pamant, pentru ca Mi-ai daruit o mama atat de binecuvantata, incat ea insasi L-a fortat pe Tatal s-o umbreasca in Duhul Sfant si sa Ma daruiasca pe Mine lumii…”

Vedeti, poate ca de aceea Hristos Domnul pune foarte mare accent de fiecare data pe curajul marturisirii. Numai ca nu ne zice: "Mai, fratilor, Imparatia lui Dumnezeu nu-i a balalailor si a mutalailor!…” Ioachim nu zice: "Doamne, daca-mi dai - bine; daca nu-mi dai - iara-i bine”. Nu. "Doamne, da-mi! Nu pentru ca merit, ci pentru ca sa se slaveasca Numele Tau in mijlocul poporului lui Israel.” Si se spune ca a fost uimire mare in mijlocul poporului lui Israel, pentru ca femeia aceea, Ana cea batrana, a nascut prunca pe care, mai mult decat atat, socotind-o darul lui Dumnezeu, a inchinat-o Templului. Nu-i lucru putin acesta.

Noi ne inchinam copiii cate unei meserii. Nici nu schelalaie bietul bine cand iese si deja-i doctor, matematician, inginer, astronaut - stiu eu - , popa, daca-i fiu de popa… Va dati seama? Toti i-au pus pecetea, ca-i musai sa fie popa… O meserie mai mare decat alta. Era la gradinita una mica odata si am intrebat-o: "Mariuca, ce ai sa te faci, tata, cand ai sa fii mare?” "Fizician atomist.” Ce-i aia nici nu stia copila aceea de la grupa mica, dar i se pistonase in cap ce trebuie sa se faca.

Putini dintre noi mai suntem atenti ca la Taina Botezului, dupa ce copilul este botezat, dupa ce este miruns, la imbisericire, preotul ia pruncul in brate si merge cu el in dreptul icoanelor Mantuitorului si Maicii Domnului. Pentru ca esential pentru un om nu este sa intre intr-o casa, nu este sa intre intr-o profesiune, ba, uneori, nu este important nici ca intra in neam. Important este ca poti sa daruiesti un copil Bisericii, ca poti sa-l daruiesti lui Hristos, Cel Care ti l-a trimis, ca poti sa-l daruiesti Cerului, de unde a venit prin harul lui Dumnezeu. Sa stiti: pana astazi, copiii sunt, poate, singurele scari curate de unire intre cer si pamant, cata vreme avem constiinta ca sunt darul lui Dumnezeu si ca ne sunt dati ca sa ne aducem aminte de Dumnezeu in mijlocul nostru. Caci prezenta oricarui copil in mijlocul unei comunitati schimba pamantul, il incercuieste, il face plin de fluturasi, de norisori. Copilul reinventeaza o lume a lui in care, daca nu incapem, suntem nemernici, inseamna ca n-avem loc nici in Imparatia lui Dumnezeu.

Iata dar, duminica aceasta, de departe, e duminica bunicilor. Vrem-nu vrem sa recunoastem, noroc ca oamenii acestia s-au zbatut o tara sa aiba copii, chiar batrani fiind, de dragul de a oferi mai apoi pe fecioara lor lui Dumnezeu din Ceruri, pentru ca Hristos Domnul sa Se intrupeze in mijlocul nostru.

Sa nu va inchipuiti ca ar fi aparut altfel decat cu lupta, cu post si cu rugaciune o fecioara de talia Maicii Domnului. Sunt multi care se indoiesc asupra fecioriei ei, mai cu seama dupa nastere. Sunt multi care ii pun in carca lucruri unele mai urate decat altele. Dar cine n-a gustat din Trupul si Sangele lui Hristos n-are cum s-o inteleaga pe Fecioara Maria, care Ii daruieste Fiului ei, in primul rand, trup si sange, pentru ca altfel n-ar fi avut de unde lua. Cand am ridicat potirul astazi si am zis: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!”, sigur ca am aratat Trupul si Sangele lui Hristos, dar potirul nu semnifica altceva decat pe Maica Domnului, cea care I-a daruit lui Hristos trupul si sangele necesar trairii in mijlocul nostru, intruparii in mijlocul nostru. De aceea e mare Maica Domnului, pentru ca Hristos o face mare, pentru ca Hristos ii acorda dragostea Lui si toata bucuria Lui.

Vedeti, in Evanghelia de astazi, cea de-a doua Evanghelie, la un moment dat Hristos intra intr-o casa, ca toate casele din lume. Este intampinat de oamenii casei, ca in toate casele din lume. Se pune Hristos la masa si incepe sa vorbeasca despre Imparatia lui Dumnezeu. Maria, alta decat Maica Domnului - sa n-o confundati niciodata! - sade la picioare si asculta cuvintele lui Hristos. Marta se agita. O fi facand acolo o omleta, stiu eu, trebuie sa fi gasit evreica ceva de pus pe masa, ca sunt bune la bucatarie. S-a agitat, a transpirat, a pregatit cuptorul, au curs apele pe ea… Hristos se arata a glumet. Glumeste cu Marta. Lumea crede ca o cearta: "Marto, Marto, te-ngrijesti si pentru multe te silesti, ci un lucru trebuie; Maria partea cea buna si-a ales-o, care nu se va lua de la ea”. Ia uite cum o cearta Hristos pe Marta! ar spune unii. N-o cearta! Stati linistiti! Glumeste. O fi invatat de la bunicii Lui, Ioachim si Ana, care erau cunoscuti drept hatri in Israel, cum ne spune cartea despre ei. Ce-i zice? "Marto, ce te agiti atata? In fond, trebuie o bucata de paine si un pahar cu apa… Dar daca te-ai dus si ai facut masa, ai pierdut ceea ce Maria a castigat: cuvintele vietii vesnice”.

Este mare diferenta sa-I slujesti lui Hristos tot agitandu-te, transpirand, facand tot felul de lucruri. Uitati-va la pomenile noastre. Mai, munceste biata vaduva ramasa in viata, de gandesti ca-i musai sa se mute langa mort, sau invers, vaduvul sa se mute langa nevasta-sa. Si atat alearga in toate partile, cand, de fapt, pana la urma, fie vorba-ntre noi, pomana ramane tot aceea pe care o faci cu amaratul, aruncandu-i, cine stie, odata, in gluma, 1.000 de lei, sau 500 de lei, sau 10.000 de lei, pomana avand valoarea ei, fara-ndoiala, dar mult mai de pret fiind sa fii atent la cuvintele vietii vesnice, pe care moartea respectiva te invata sa le vezi in alta parte.

Vedeti ce taina este Maica Domnului? Aproape ca ne simplifica viata. Ce zice femeia aceea? "Fericit este pantecele care Te-a purtat si sanii la care ai supt!” Mai, aproape ca-i un pic jenant sa vorbesti despre pantece si sani in fata unui barbat de talia lui Hristos. Si totusi! Cata curatie in icoana aceasta!…

Noi ne tot ascundem sa abordam asemenea lucruri. Si ati vazut, in ultima vreme, prin scoala, cum copiii sunt obligati, sarmanii, sa faca tot felul de educatii sexuale, cum sa n-aiba copii - nu cum sa se pastreze si sa aiba copii, nu cum sa se tina sanatosi la minte si la trup, ca sa poata da nastere unor copii sanatosi… Si imediat ne inrosim. Daca ar trebui sa predea un preot in scoala educatie sexuala, s-ar balbai tot, ca doar popa n-are voie sa vorbeasca despre asa ceva! Desi el este intaiul care intra in casa dupa nasterea unei femei, desi el este cel care boteaza copilul, cel care il scufunda in colimvitra aceea - care seamana cu un pantece, pana la urma. Acesta este rostul nasterii. Colimvitra aceea, cristelnita in care-l boteaza pe copil, e pantecele Bisericii, din care-l scoate pe copil, nascut din nou din apa si din Duh la viata cea vesnica in Hristos. Ca si toate celelalte pe care le binecuvanteaza. Pentru ca in Dumnezeu nu exista mizerie pusa pe lucruri de felul acesta. Vedeti ce taina este? Din timpul vietii o femeie reactioneaza si o preamareste pe Maica Domnului. Hristos spune: "Da, asa este, dar mai fericiti sunt aceia care asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l implinesc”, adica noi.

Suntem identici in fericire cu Maica Domnului. N-avem identitate in sfintenie. N-avem identitate in marire. N-avem identitate in jertfa pe care-o pune la baza. Niciodata n-o sa putem jertfi ce a nascut si ce a jertfit Maica Domnului, pentru ca niciodata nu-L vom naste pe Hristos. Pentru ca, asa cum spunea cantarea, o data cu nasterea Maicii, si inima prin care va strapunge sabia Crucii s-a nascut. In mijlocul bucuriei acesteia, marcata de nasterea Maicii Domnului, nu uitati ca prunca pe care astazi o praznuim, cu inimioara ei, aceea mica-mica din cale-afara, abia ticaind, are insemnata inlauntru si Crucea lui Hristos, ce-i va frange inima in doua si o va darui si pamantului, si cerului, pentru mantuirea noastra.

E asa interesanta perioada aceasta din an! Dintr-un punct de vedere, in chip desavarsit! Doar acum cateva zile am praznuit c-a murit Maica Domnului si, iata-ne, acum praznuim ca se naste. Ce taina tine in ea Biserica, de vreme ce mortii si vii se fac una?!… Ce taina tine in ea Biserica, de vreme ce cei inca nenascuti si cei morti sunt una in Hristos?! Moartea si viata se fac una in Imparatia lui Dumnezeu, care este Biserica.

De aceea este duminica bunicilor, pentru ca nimeni mai mult decat bunicii n-a daruit mai multa viata si nu se apropie mai tare de moarte in toate icoanele ce ne stau in sufletul nostru. E in taina bunicilor ceva din taina cerului. M-am tot gandit eu asa, de ce copiii - ai mei cel putin - au respect din cale-afara fata de bunici. Si-mi explicam in zilele trecute: nu pentru ca sunt mai duiosi, ca sunt mai tandri, pentru cum se poarta, pentru ca le permit orice… Chiar daca si-ar face un cuib de berze acolo, in capul bunicii, n-ar zice nimica, sarmana, ea sperand ca va putea recupera tot ceea ce a pierdut in copilul pe care l-a scapat candva, undeva, printre degete. Devin bunici foarte afectuosi aceia care au fost raniti adanc in maternitatea lor si-n paternitatea lor, in putinta de a sta mult cu copiii. Si sunt bunici care stau mult cu nepotii, in speranta ca recupereaza vremea in care n-au stat destul cu copiii lor. Lucrurile nu sunt asa recuperabile in Imparatia lui Dumnezeu, pentru ca timpul la Dumnezeu n-are valoare. Si atunci va spun: bunicii sunt mai buni intotdeauna decat parintii, pentru ca au in ei mai multa moarte decat viata. Si copilul, care simte primul suferinta, se apropie mai tare de ei, pentru ca stie ca numai dinspre el se poate transfuziona viata unuia care nu mai nadajduieste aproape nimic.

Sa stiti ca ochii mei au vazut multe la viata lor, dar cel mai impresionant moment a fost odata cand am intrat cu nepotica unei doamne - doamna era paralizata, la pat, avea si un cancer nenorocit, ca toate cancerele, de altfel - si s-a apropiat nepotica de patul bunicii si a inceput sa-i zica rugaciunile.

Atunci veti fi bunici buni cand nepotii - va veti pierde vederea, va veti pierde puterea de deplasare - se vor apropia de pat si vor zice rugaciunile in locul fratiilor voastre.

Mai este un motiv pentru care o pomenesc mult pe bunica mea, in afara de acela ca o chema Maria, Dumnezeu s-o ierte! Cine stie cate din neam nu or fi fost Maria?!… Vreau sa va mai spun un lucru: in atacul acesta pe care structura occidentala il duce impotriva Bisericii - de fiecare data cand Biserica incearca sa scoata capul in societate - pana si existenta mea, ca preot tanar in Biserica, se datoreaza bunicilor. Parintii erau prea preocupati si prea prinsi, saracii, cu conspectarea Scanteii, a raportului la Congresul al XIII-lea, la Congresul culturii si educatiei socialiste… Erau prea prinsi in astea ca sa ne mai arate cu degetul si Biserica. Si apoi, se temeau. Vazusera pe cei care fusesera contemporani cu ei facand puscarie, fiind batuti si umiliti pentru Biserica, si n-ar fi vrut ca si copiii lor sa fie asa. Dar bunicii, in ascuns, in biblioteca, au tinut intotdeauna Scriptura, iar adanc in inima lor au tinut rugaciunile pe care le-au invatat, la randul lor, nu de la parinti, ci de la bunicii lor.

Daca vreti, suntem ortodocsi prin aceea ca bunicii si-au facut datoria. Avem in picioare o Biserica si stam in picioare ca Biserica prin aceea ca bunicii si-au facut datoria. Este onorant sa avem o Biserica plina de bunici si de nepoti, de tati, de mame care-L iubesc pe Dumnezeu! Pentru ca, in primul rand, Hristos astazi praznuieste, laolalta cu noi, pomenirea bunicilor Sai si a Maicii Sale care se naste.

Ganditi-va astazi ce bucurie este in ceruri! Noi stam asa tristi si abatuti pe pamant, ca-s toate gramada peste noi. Dar priviti dincolo de azur si ganditi-va ca astazi, in vizita la Maica Domnului merge Tatal Ceresc, Care a ales-o, Duhul Sfant, Care a umbrit-o, Fiul, Ce S-a nascut dintr-insa!… Merg Apostolii, merge Ioan Botezatorul, merg toti-toti-toti sfintii, de la facerea crestinismului pana la sfarsitul veacurilor!

Noi suntem coada inchinarii, dar stam la coada si, fiind in rand, am praznuit-o atat cat ne-a ingaduit Dumnezeu s-o facem. Nu-i taina mai mare decat aceasta, ca o copila a miscat soarele si a astupat luna si luceafarul de pe cer a tremurat - cum zice cartea ce vorbeste despre nasterea ei - si pana si pasarea ce statea in dreptul camerei in care nastea Sfanta Ana o clipa a tacut, pentru ca se auzea de sus cantand cerul.

Dumnezeu sa ne binecuvanteze laolalta cu toti ai casei. Celor care poarta numele Maria, sub orice forma ar fi el - si in fond, ce femeie nu poarta numele Maria, cata vreme e mama sau va fi mama?!… - ani buni cu rod, nu multi, dar bine trecuti prin Imparatia lui Dumnezeu, sanatosi sufleteste si plini de harul lui Dumnezeu! Amin.

Parintele Constantin Necula

• Pelerinaj - Nasterea Maicii Domnului
  Publicat in : Pelerinaje
• Nasterea Maicii Domnului - Sfanta Maria Mica
  Publicat in : Nasterea Maicii Domnului

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: