Activitatea Sfintilor Apostoli

La inaltarea Mntuitorului, credinciosii Lui formau doua grupuri cunoscute : unul in Galileea (peste 500, I Cor. XV, 6), altul la Ieru­salim (ca la 120; Fapte I, 15), traind in rugaciune, in asteptarea Mangaietorului promis (Ioan XV, 26) si a botezului lor cu Duhul Sfant (Fapte I, 4-5). Apostolii au completat numarul lor, alegand prin sorti, in locul lud Iuda, pe Matia. Dupa zece zile de la inaltare, fagaduinta facuta de Iisus s-a implinit, prin pogorarea Sfan­tului Duh, care a intarit pe Apostoli cu puteri si daruri supranaturale pentru misiunea lor in lume (Fapte II).

La originea Bisericii crestine, intemeiata de Sfintii Apostoli dupa invatatura si puterea Mintuitorului, sta acest fapt extraordinar din ziua praznicului Cincizecimii. Impreuna cu invierea Lui, el explica zelul, abnegatia si curajul cu care Apostolii au pornit sa implineasca porunca Lui, mergand si invatand toate neamurile.

Efectul pogorarii Sfantului Duh a fost imediat si revelator. Graind in limbile multimii de iudei si de prozeliti adunati la Ierusalim pentru praznic, Apostolii au convertit din prima zi «ca la trei mii de suflete». Dupa cuvantarea Sfantului Petru, ascultatorii «patrunsi la inima», s-au pocait de pacatele lor si au primit botezul (Fapte II, 14-36).

Prima comunitate crestina era astfel formata. Se traia o viata noua, «staruind in invatatura Apostolilor, in comuniune, in frangerea painii si in rugaciuni» (Fapte II, 42). Acesti trei mii de primi crestini, iudei si prozeliti, din Palestina si din alte tinuturi, martori ai eveni­mentului din ziua pogorarii Sfantului Duh, dovedesc succesul prodi­gios al predicii apostolice si caracterul supranatural al evenimentu­lui care sta la inceputul Bisericii.

Acesti primi crestini continua sa mearga la templu, pentru ruga­ciune, si constituiau o comunitate proprie, avand un cult special, frangerea painii si un nou mod de viata.

Cresterea numarului credinciosilor era urmata de unele greutati in viata comunitatii. Iudeii elenisti se plang Apostolilor ca vaduvele lor sunt trecute cu vederea la impartirea ajutoarelor. La propunerea Apostolilor, credinciosii au ales sapte barbati «plini de Duh si inte­lepciune», asupra carora Apostolii si-au pus mainile. Ei aveau sa supravegheze si sa asigure buna randuiala la mesele comune. Slujirea lor nu se mar­ginea insa la aceasta ; diaconii puteau sa si predice cuvantul (Fapte VI).

In vederea raspandirii crestinismului trebuie sa amintim si urmatoarele evenimente:

Diaconul Filip boteaza eunucul de la curtea reginei Candachia a Etiopiei, acesta intorcand-se crestin in Etiopia. (Fapte VIII, 26-40).

Botezul sutasului Corneliu - Prin botezul sutasului Corneliu, se castiga nu numai o familie dintre paganii trecuti la iudaism, ci si un principiu foarte important : primirea neamurilor, adica a credinciosilor celorlalte religii, in Bise­rica, direct, prin botezul crestin, nu prin circumciziunea mozaica. Solu­tia aceasta era absolut necesara pentru interesele propovaduirii cres­tine. Cand s-a aflat la Ierusalim despre existenta crestinilor la Antiohia, Apostolii au trimis pe Barnaba, ca sa cerceteze si sa spo­reasca lucrul evanghelic. Barnaba a avut succes la Antiohia. Din acest loc si moment, istoria misiunii crestine se imbogateste cu experienta unui om si un fapt de importanta exceptionala : Barnaba a trimis la Tars si a chemat pe Saul, care, intre timp, se convertise la crestinism. Ei au lucrat impreuna un an intreg, invatand «multime multa». «Si s-au numit intai in Antiohia ucenicii «crestini» (Fapte XI, 26).

Crestinii, care in mediul iudaic se numeau ucenici, cre­dinciosi, frati, sfinti, se vor numi de acum inainte cu numele lui Hristos, nume propriu si specific lor, pe care-l vor purta cei ce vor veni la Biserica, fie din iudaism, fie din celelalte religii. Alta comunitate crestina insemnata s-a format in Siria, intre iudei si prozelitii din Damasc.

La Ierusalim, domnia lui Irod Agripa (41-44), nepotul lui Irod cel Mare si rege din gratia romanilor peste toata Palestina, aduse tulburare crestinilor. Din porunca acestuia, a fost ucis Apostolul Iacob, fratele lui Ioan, primul Apostol martir (an 44).

Dintre ceilalti Apostoli, Faptele Apostolilor numesc alaturi de Petru pe Ioan, iar pe Iacob cu prilejul uciderii lui. Apostolii n-au pa­rasit toti Ierusalimul. Prezenta lor se constata peste cativa ani, cu pri­lejul asa-numitului Sinod apostolic tinut in anul 50, care a rezolvat problema privitoare la situatia crestinilor dintre pagaini, pusa la An­tiohia (Fapte XV).

• Misiunea misiologiei
  Publicat in : Dogma
• Sfantul Apostol Pavel
  Publicat in : Istoria bisericii in primele trei secole
• Maica Gavrilia Papaiannis
  Publicat in : Parinti

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: