Anaximandru
Un progres mai esential face gindirea filozofica prin al doilea filozof milezian, Anaximandru. Acesta este concetatean cu Tales si ceva mai tinar decit acesta. Anaximandru este socotit a fi cel dintii filozof grec, care a scris o lucrare cu continut filozofic si de aceea aceasta este cea dintii lucrare in proza. Cartea este intitulata Despre natura, care insa s-a pierdut. In Anaximandru se intilnesc intr-un chip ideal omul de stiinta cu filozoful. El este cel dintii om de stiinta al antichitatii care intelege sa schiteze o harta a pamntului, in care el indica oceanele si uscatul, cautind sa explice, intr-un mod stiintific, chipul in care s-au format marile. Si - dupa indelungate cercetari - Anaximandru ajunge la concluzia ca lumea este un "cosmos", iar, ceea ce este si mai indraznet, el mai sustine ca pamintul este un corp rotund ce pluteste in spatiu. Indraznetul milezian incearca chiar sa fundamenteze matematic aceasta afirmatie. El construieste un "aphaira", (Diog. Laert. II, 2), cel dintii glob al cerului si formuleaza teorii foarte ingenioase cu privire la originea plantelor, animalelor si a omului, ce nu mai tineau cont de factorul mitologic si religios. Se spune ca Anaximandru ar fi inventat si ceasornicul solar (gnomon). El a murit in 547 i.Hr. Si mai indraznete sint insa ideile filozofice ale lui Anaximandru. Dupa spusa lui Teofrast, Anaximandru a fost elevul si urmasul lui Tales, ceea ce inseamna ca este mai mult ca posibil, ca intre milezieni - dupa cum crede si Diels - sa fi existat scoli filozofice. Asa se explica faptul ca si la Anaximandru problema fundamentala a preocuparilor lui filozofice sa fie aceeasi ca si la Tales. Caci si pe Anaximandru il preocupa problema lui „arhe" . Dar concluziile la care ajunge acesta sint cu totul deosebite de acelea ale lui Tales.
Tales afirma ca temeiul ultim al lumii este apa. Acest lucru probabil ca nu l-a multumit pe Anaximandru, caci atunci - concludea acesta - ar putea sa fie considerate ca principii ultime ale lumii si alte elemente decit apa. O concluzie foarte justa in urma careia acest milezian sprinten la minte ajunge la ideea ca temeiul ultim al lumii, ce asigura unitatea acesteia, trebuie sa fie cu totul de alta natura decit un dat senzorial. Din acest motiv, Anaximandru este silit sa caute temeiul unic si ultim al lumii inapoia fenomenelor senzoriale. Caci - zice el - "arhe" nu mai poate avea, ca celelalte materii senzoriale, un inceput empiric in timp, ci el trebuie sa fie neprodus, netrecator, nemarginit si in trecut si in viitor. Principiul originar al lucrurilor trebuie sa fie "ceva" nemarginit. Asa apare, pentru prima data in istoria gindirii omenesti, ideea "Nemarginitului". Principiul trebuie sa fie o natura nemarginita sau principiul este natura Nemarginitului. Si, din pricina ca nici un element material nu indeplineste aceste conditii, atunci, in determinarea principiului originar al lucrurilor, trebuie sa se faca abstractie de toate calitatile senzoriale, asa ca principiul originar trebuie sa fie nedeterminat. De aceea, Anaximandru numeste acest principiu "apeiron" sau "Nedeterminatul", vrind sa arate prin acest nume ca acest principiu este in acelasi timp nemarginit si de nimic ingradit. In felul acesta filozoful se ridica, pentru prima data in istoria filozofiei, prin abstractie, de la ceea ce este senzorial, constatat cu simturile, la ceea ce este notional : "arhe" este "apeiron", Nedeterminatul. Asa ne-a ramas exprimata ideea anaximandrica la Aristotel: temeiul ultim al lumii trebuie sa fie marginit, pentru ca devenirea sa nu inceteze niciodata, ci sa se produca mereu in eternitate. Daca n-ar sta asa lucrurile, viata din univers ar inceta sa mai existe.
Prin "Nemarginit", Anaximandru intelege - dupa cum ne confirma acest lucru si Aristotel - o materie nemarginita, desigur in sensul unui "ce" originar vesnic viabil si care se misca numai prin sine. De aceea Anaximandru isi numeste Nedeterminatul "nemuritor", "netrecator", "neprodus" si "vesnic tinar". Ca el ar fi afirmat - cum se crede acest lucru pe temeiul unui loc din Aristotel - ca Nemarginitul ar fi si "divin", fiindca cuprinde si sustine totul, nu se poate spune cu siguranta.
Ceea ce se poate spune despre "Apeiron"-ul lui Anaximandru este ca :
1. El este inaintea oricarei materii senzoriale;
2. El n-are nici o calitate pe care o intilnim in experienta la alte elemente. El n-are virsta;
3. El este nemarginit, neschimbator si netrecator.
Aceasta conceptie despre "arhe" este formulata de catre Anaximandru numai pe temeiul gindirii rationale si de aceea ea este o cunoastere rationala. Aici intilnim, deci, pentru prim adata, faptul ca gindirea se ridica de la cunoasterea senzoriala la cunoasterea pur notionala, asa cum se va intimpla mai tirziu la filozofii eleati si la toti filozofii rationalisti. In acest caz, "Aperion"-ul lui Anaximandru poate fi considerat identic cu "existenta pura" a eleatilor si cu "substanta" lui Spinoza, desi la Anaximandru nu poate fi vorba inca despre un concept abstract al substantei, din pricina ca - cum am mai amintit - Anaximandru concepe existenta ca fiind ceva material.
Dar cum actioneaza acest nemarginit in procesul lumii ? La intrebarea aceasta fundamentala a filozofiei naturii, Anaximandru nu raspunde multumitor. Pentru Anaximamdru Nedeterminatul este o materie subtila, invizibila, care, dintr-o pornire interna, iese din omogenitatea originara si prin diferentiere produce elementele contrare, ca rece si cald, umed si uscat etc, din care s-au nascut toate lucrurile si lumea. Acest milezian gindeste formarea lumii ca o diferentiere, ce este produsa de eterna miscare a elementelor contrare, pe care le cuprinde Nemarginitul, in chip potential.
Aceasta miscare eterna, pe care noi trebuie s-o gindim ca un virtej, Anaximandru si-o inchipuie, ca toti hylozoistii, ca ceva ceea ce nu mai trebuie fundamentat si de aceea el nu se mai ocupa de originea ei. O asemenea miscare tine de fiinta temeiului originar.
Plecind de la aceste daturi, Anaximandru concepe o cosmologie indrazneata si naiva in acelasi timp, pe care din lipsa de material mai amplu nu o putem reconstitui decit in chip incomplet. Dupa ce caldul a fost diferentiat, acesta s-a urcat in sus, in timp ce masa rece a ramas jos. In jurul recelui s-a concentrat caldul in forma unui glob, si asa "cum imbraca coaja copacul", recele raminind in mijloc. Din aceasta masa s-a format lumea vizibila. Desigur nu numai o lume, ci o infinitate de lumi, pe care temeiul originar le va absorbi iarasi in sine. Caci aceasta este caracteristica fiintiala a acestuia. "Unde este originea lucrurilor, acolo se afla si apunerea lor, in concordanta cu necesitatea. Ele platesc astfel unora altora pedeapsa si cainta pentru nedreptatea lor, in concordanta cu ordinea timpului", zice Anaximandru. De aceea din eternitate are loc continua producere si apunere a lumilor, ce se nasc intr-un numar infinit.
Prin aceasta Anaximandru afirma unele idei ce vor avea o importanta epocala pentru evolutia de mai tirziu a filozofiei grecesti. Intii este ideea periodizarii lumii. Apoi ideea ca exista o lege a naturii, ce stapineste asupra intregii vieti cit si asupra fenomenelor si a schimbarilor din lume.
N. B
-
Elemente de cosmologie traditionala
Publicat in : Sanatate si stiinta -
Cosmologie - intrebari si raspunsuri
Publicat in : Dogmatica -
Filosofia naturii sau fizica stoica
Publicat in : Perioada etica - religioasa -
Creatie si restaurare in dogmatica ortodoxa
Publicat in : Dogma -
Dumnezeu si Cosmos
Publicat in : Lumea vazuta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.