Filosofia platonica a naturii
In ceea ce priveste fizica sau filozofia naturii se pot observa la Platon influentele filozofilor antesocratici, mai ales aceea a lui Democrit, Pitagora si Empedocle. Totul in natura este ordonat dupa masura si numar. Noi regasim la Platon pana si sferele pitagoreice, numai cu deosebirea ca acesta aseaza pamantul in centrul universului (vezi Timaios, 40 B ; Phaidon, 108 B). La fel ca si Empedocle, Platon gandeste universul ca un fel de sfera (Timaios, 33 B), folosindu-se chiar si de limbajul inaintasului sau, atunci cand arata ca Dumnezeu n-are trebuinta de organe si nici de alte unelte senzoriale. Dupa unii se crede ca si Platon ar fi cunoscut fenomenul invartirii pamantului in jurul axei sale, ca el ar fi cunoscut greutatea aerului si ar fi dat o explicatie stiintifica sunetului. Dar, cu toate acestea, in fizica sa, Platon ramane un copil al timpului sau, fiindca in filozofia naturii Platon n-a depasit pe filozofii antesocratici. El este constient de acest lucru si de aceea afirma ca consideratiile pe care el le face asupra naturii sunt un simplu joc. De aceea el nici nu le atribuie acestora o adeveritate, ci numai o probabilitate si le numeste "mituri probabile", ce n-au alt rost decat sa-i slujeasca filozofului ca recreatie dupa lucrul sau asa de serios, pe care acesta il face cercetand existenta, pentru a descoperi legile Logosului netrecator.
Platon reprezinta conceptia ca Logosul sau Ratiunea universala interpatrunde lumea si o formeaza. Ordonatorul mitic al lumii, despre care vorbeste "Timaios", formeaza universul, facand mai intai focul si pamantul, intrucat el priveste la existenta eterna si netrecatoare a ideilor. Fiindca, din motivul ca Dumnezeu a voit ca totul sa fie bun, caci el este Binele, a supus lumea senzoriala ideilor eterne ale Ratiunii, transformand miscarile haotice in miscari ordonate dupa legi rationale. Totul este interpatruns de Ratiune. Lumea este opera unui spirit universal. Pentru Platon, insa, acolo unde se afla ratiune, acolo se afla si suflet, din acest motiv Creatorul a trebuit sa creeze lumea ca un fel de organism insufletit, ca un "Divin fericit". Aceasta este atat de dezbatuta teorie platonica a "sufletului lumii", dupa care lumea nu este altceva decat o fiinta plina de viata ; o fiinta armonica sau un organism desavarsit. Prin aceasta teorie Platon introduce in filozofia naturii un principiu nou, ce va influenta timp de doua milenii stiinta occidentului.
Dar ce este acest suflet al lumii ? El este, in limbajul mitic al lui Platon, o fiinta de mijloc, constituita dintr-un amestec al simplului si al compusului, al identicului si al schimbatorului. Asa ca sufletul lumii este - gandit ca unitate in multiplicitate - inrudit pe de o parte cu Esenta ce ramane vesnic identica cu sine a Ideilor, iar pe de alta cu schimbarea continua a aparitiilor. Din acest motiv peste tot in universul vizibil regularitatea este imperecheata cu schimbarea. Sufletul imprumuta lumii regularitate, ceea ce inseamna o miscare regulata si alta ce se schimba mereu si acestor doua feluri de miscari le corespund doua feluri de cunoasteri sau de cunostinte : Stiinta ce sesizeaza ceea ce ramane identic cu sine si perceptia ce nu prinde decat ceea ce este schimbator. Acest lucru inseamna ca principiile dialecticii sunt valabile si pentru filozofia naturii.
Mai departe Platon pune ideea sufletului lumii in legatura cu principiul pe care el il introduce in Philebos, pentru a mijloci intre Idee si aparitii, asadar in legatura cu "marginirea" matematica si urmarea este ca sufletul lumii nu este numai principiul oricarei miscari, ci de asemenea si totalitatea ordinei matematice a universului. Aceasta este o idee fundamentala a viziunii astronomice a lui Platon. Caci aceasta faptura de mijloc, creata de Demiurgos, pentru a mijloci intre Unul si multiplu, Creator si creatura, nu este numai originea intregii vieti, ci in acelasi timp si puterea ce produce miscarea ce este ordonata dupa legile numarului. De aceea el se si imparte, pe temeiul numerelor armonice, in cercurile diferitelor planete si ale constelatiilor. Toate elementele sunt produse in virtutea numerelor : focul din corpuscule ce au forma tetraedica, aerul din forme octaedrice, apa din forme icosaedrice, pamantul din forme cubice. Universul poseda cea mai desavarsita forma ca si pamantul, care se afla in centrul acestuia : forma sferica. Planetele sunt numite de catre Platon "zei vizibili", care se invartesc in forma de inel in jurul axei universului. Platon deduce apoi din suprafetele mici triunghiulare calitatile fizice si chimice cat si miscarile si impartirea acestora in spatiu. In partea finala a dialogului "Timaios", opera platonica cea mai citita in antichitate, Platon isi expune conceptia sa psihofiziologica. Kinkel este de parere ca teoria platonica despre sufletul lumii a trebuit sa faca o impresie adanca asupra spiritului grec antic, care era indragostit de masura, armonie, ritm, ordine si frumusete. Imprumutandu-i lumii un suflet, Dumnezeu a facut ca, din miscarea haotica si dezordonata a haosului, sa se nasca un cosmos stapanit de Ratiune. Astfel, lumea este un intreg armonic desavarsit, desavarsirea descoperita , ea este un neasemuit individ divin. Aceasta ratiune este identica cu "Nusul" lui Anaxagora, dar mai desavarsit. Trupul urias al lumii isi are cauza lui in acest Nous, care se pare ca ar fi identic cu Dumnezeu. Ultima instanta pe care se fundamenteaza totul este Binele, bunatatea lui Dumnezeu. Lumea este o manifestare a Binelui.
N.B.
-
Democrit din Abdera
Publicat in : Perioada cosmologica -
Leucipp din Milet
Publicat in : Perioada cosmologica -
Psihologia aristotelica
Publicat in : Perioada sistematica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.