Copiii părinţilor toxici au o nevoie atât de mare de aprobarea părintească încât aceasta îi împiedică să trăiască viaţa pe care şi-o doresc.

Ce-i drept, marea majoritate a adulţilor experimentează cel puţin o fuziune parţială cu părinţii lor. Dacă îi întrebi: "Eşti capabil să gândeşti, să acţionezi şi să simţi fără a ţine cont de speranţele sau de aşteptările părinţilor tăi?”, foarte puţini ţi-ar răspunde printr-un„da” categoric. De altfel, într-o familie sănătoasă o anumită doză de fuziune între membrii ei este chiar benefică, întrucât contribuie la crearea unui sentiment de apartenenţă şi de comuniune familială. Pe de altă parte, această influenţă poate merge prea departe, chiar şi în familiile cele mai sănătoase.

Cât despre cele toxice, ea depăşeşte orice limite.

Unii oameni se simt stânjeniţi sau plini de resentimente atunci când le sugerez că identificarea lor cu părinţii contravine intereselor lor personale. Foarte puţini oameni sunt suficient de evoluaţi pentru a prelua controlul complet asupra vieţii lor, fără a simţi vreodată nevoia aprobării parentale. Cei mai mulţi dintre oameni au plecat fizic de acasă, dar extrem de puţini şi-au părăsit căminul inclusiv în plan emoţional.

In esenţă, există două tipuri de fuziune familială. Primul tip se referă la cedarea în faţa părinţilor pentru a le face acestora pe plac Indiferent de nevoile şi de dorinţele personale, cele ale părinţilor prevalează întotdeauna.

Al doilea tip presupune exact opusul. Realitatea este că atunci când ţipi la ei, când îi ameninţi sau când te simţi complet înstrăinat de părinţii tăi, tu trăieşti o fuziune la fel de mare cu aceştia. In cazul de faţă, oricât de contradictoriu ar părea, părinţii tăi continuă să îţi controleze masiv sentimentele şi comportamentul. Atât timp cât continui să reacţionezi atât de intens în faţa lor, tu le acorzi puterea de a te irita, fapt care le permite să te controleze.

Pentru a te ajuta să stabileşti cât de mare este fuziunea dintre tine şi părinţii tăi, am conceput trei chestionare, unul pentru convingeri, altul pentru sentimente şi al treilea pentru comportamente. Foloseşte-te de ele ca de un catalizator pentru a-ţi scoate la iveală convingerile, sentimentele şi comportamentele care te autosabotează.

Iţi reamintesc că atunci când folosesc cuvântul părinţi, acesta se poate referi doar la unul dintre ei. Am preferat să folosesc pluralul pentru a simplifica lista.

Ce crezi?

Aşa cum am arătat în capitolul 8, convingerile sunt atitudini, percepţii şi concepte adânc înrădăcinate în psihicul personal, referitoare la alte persoane, la relaţii şi la moralitate. Inainte de a începe orice proces de maturizare psihică şi de schimbare a vieţii tale, este foarte important să devii conştient de conexiunea dintre convingerile tale eronate, sentimentele negative şi comportamentele care te autosabotează.

Iată cum funcţionează acest mecanism: o convingere de gen: „nu am cum să câştig; părinţii mei deţin întreaga putere” te poate face să te simţi neajutorat, speriat, frustrat şi copleşit. In efortul de a te apăra în faţa acestor sentimente, tu te poţi certa cu părinţii, poţi ceda în faţa dorinţelor lor şi eventual poţi consuma droguri sau alcool în încercarea de a evita complet aceste sentimente. Totul începe însă cu convingerile.

Acest prim chestionar te va ajuta să îţi identifici o parte din convingerile care stau la baza sentimentelor şi comportamentelor tale. Bifează fiecare afirmaţie care ţi se pare adevărată.

In relaţia mea cu părinţii, iată ce cred:

_ Depinde de mine să îmi fac părinţii fericiţi.

_ Depinde de mine să îmi fac părinţii mândri.

_ Eu sunt întreaga viaţă a părinţilor mei.

_ Părinţii mei nu ar putea supravieţui fără mine.

_ Eu nu aş putea supravieţui fără părinţii mei.

_ Dacă le-aş spune părinţilor adevărul despre... (divorţul meu, avortul pe care l-am făcut, faptul că sunt gay, faptul că logodnicul meu este ateu etc.), i-aş ucide.

_ Dacă mă voi împotrivi voinţei părinţilor mei, îi voi pierde pentru totdeauna.

_ Dacă le voi spune vreodată cât de mult m-au rănit, vor rupe orice legătură cu mine.

_ Nu trebuie să spun sau să fac ceva care să le rănească părinţilor mei sentimentele.

_ Sentimentele părinţilor mei sunt mai importante decât mine.

_ Nu are niciun rost să discut cu părinţii, căci nu aş rezolva nimic.

_ Dacă părinţii mei s-ar schimba, m-aş simţi mai bine în pielea mea.

_ Trebuie să mă recompensez în faţa părinţilor pentru că sunt o persoană atât de rea.

_ Dacă i-aş putea face să înţeleagă cât de mult m-au rănit, cu siguranţă s-ar purta diferit.

_ Indiferent ce au făcut, sunt părinţii mei şi trebuie să îi respect.

_ Părinţii mei nu au niciun control asupra vieţii mele. Mă cert tot timpul cu ei.

Dacă ai bifat cel puţin patru convingeri din lista de mai sus, înseamnă că eşti încă foarte fuzionat cu părinţii tăi. Oricât de greu ar fi de acceptat, toate aceste convingeri te autosabotează, împiedicându-te să fii o persoană separată şi independentă. Ele îţi sporesc dependenţa şi te privează de puterea ta de adult.

O parte din aceste convingeri plasează întreaga responsabilitate pentru sentimentele părinţilor pe umerii tăi. Amnci când părinţii toxici se simt rău, ei se grăbesc de regulă să dea vina pe altcineva, iar acest altcineva este de regulă copilul lor. Dacă ai ajuns să crezi că sentimentele părinţilor tăi sunt responsabilitatea ta, probabil continui să crezi că stă în puterea ta să îi„faci” (pe ei şi adeseori inclusiv pe alţii) să se simtă fericiţi sau trişti.

Numeroşi experţi în domeniul comportamentului uman afirmă că noi nu putem „face” niciodată pe altcineva să simtă ceva, persoana respectivă fiind în totalitate responsabilă pentru ceea ce „optează” să simtă. Personal, nu cred că acest lucru este adevărat. Eu cred că noi aveam intr-adevăr un anumit efect asupra sentimentelor celor cu care interacţionăm, dar acest lucru nu este totuna cu ideea că suntem responsabili pentru rezolvarea acestor sentimente. Aşa cum noi înşine suntem responsabili pentru descoperirea celor mai bune modalităţi de a ne simţi mai bine atunci când altcineva ne răneşte, părinţii noştri sunt la fel de responsabili pentru găsirea propriilor lor modalităţi de a se simţi mai bine atunci când altcineva îi răneşte.

Spre exemplu, dacă faci ceva care nu este crud sau abuziv, dar îţi întristează mama - cum ar fi căsătoria cu o persoană pe care aceasta o dezaprobă sau luarea unei slujbe într-un alt oraş, depinde numai de mama ta să descopere cele mai bune modalităţi de a se simţi mai bine. In aceste condiţii, este cât de poate de adecvat să îi spui ceva de gen:„Imi pare rău că te-ai supărat", dar în niciun caz nu este responsabilitatea ta să îţi schimbi planurile numai pentru a-ţi împăca mama. Atunci când îţi ignori propriile sentimente de dragul sentimentelor mamei tale, tu nu numai că îţi faci ţie un deserviciu, dar îi faci şi ei unul, căci mai devreme sau mai târziu, mânia şi resentimentele acumulate astfel vor răbufni şi vă vor afecta relaţia. Pe de altă parte, dacă eforturile tale de a-ţi face mama fericită vor da greş, te vei simţi în egală măsură vinovat şi inadecvat.

Atunci când îţi bazezi majoritatea deciziilor din viaţa ta pe ceea ce simt părinţii tăi în legătură cu ele, tu te privezi singur de liberul arbitru. Atât timp cât sentimentele lor vor fi puse întotdeauna pe primul loc, ei vor rămâne cei care îţi vor controla viaţa.

Gândeşte-te inclusiv la celelalte convingeri pe care le-ai putea avea şi care te împiedică să fii un adult eficient în relaţia cu părinţii tăi. Adaugă-le la lista de mai sus, de care vei avea nevoie pentru un mic exerciţiu pe care te voi invita să îl practici ceva mai târziu.

Convingeri false şi sentimente dureroase

Convingerile care te autosabotează conduc întotdeauna la sentimente dureroase. Prin examinarea sentimentelor tale, tu poţi începe să îţi înţelegi atât convingerile care le-au dat naştere cât şi comportamentele care rezultă din ele.

Majoritatea oamenilor cred că sentimentele lor sunt reacţii la ceea ce li se întâmplă, adică la ceva din exteriorul lor. In realitate, chiar şi cea mai extremă teamă, plăcere sau durere are la bază o convingere.

Spre exemplu, să spunem că într-o zi îţi iei inima în dinţi şi îi spui tatălui tău alcoolic că nu mai vrei să bea. Acesta începe să ţipe la tine, spunându-ţi că eşti nerecunoscător şi lipsit de respect. Tu te simţi vinovat. Ţi se pare că această vinovăţie este consecinţa faptului că tatăl tău ţi-a spus acele lucruri, dar aceasta este doar jumătate din adevăr. Inainte de a simţi starea de vinovăţie, anumite convingeri s-au activat în mintea ta. Cel mai adesea tu nu eşti conştient de aceste convingeri. De pildă, o astfel de convingere ar putea fi: „copiii nu trebuie să îşi contrazică niciodată părinţii”, sau „tata este bolnav şi depinde de mine să îl îngrijesc”. Vinovăţia este reacţia ta la aceste convingeri adânc înrădăcinate.

Atunci când te confrunţi cu o situaţie care generează o reacţie emoţională, convingerile familiei se activează automat în mintea ta. De aceea, înţelegerea că ele preced aproape întotdeauna sentimentele reprezintă mai mult decât un simplu exerciţiu psihologic interesant.

Inţelegerea relaţiei dintre convingerile şi sentimentele tale este un pas esenţial către oprirea comportamentului care te autosabotează!

„BINE, DAR EU NU SIMT NIMIC”

Cu toţii avem reacţii emoţionale intense legate de părinţii noştri. Unii oameni sunt în contact cu sentimentele lor, dar alţii se protejează de intensitatea lor îngropându-le în inconştient.

Este posibil să fi primit în copilărie mesaje puternice care ţi-au transmis că nu este sigur să simţi ceva. Poate că ai fost pedepsit pentru că ţi-ai exprimat sentimentele, sau poate că acestea au fost atât de dureroase încât le-ai refulat adânc în inconştient pentru a putea supravieţui. Poate că ai fost nevoit să te convingi singur că nu îţi pasă, sau poate ai simţit nevoia de a le dovedi părinţilor tăi că nu au niciun efect asupra ta.

Ajuns în stadiul de adult, este posibil să îţi vină foarte greu să îţi reactivezi latura emoţională. Cel mai greu ar putea fi să sesizezi conexiunea dintre sentimentele tale dureroase şi relaţiile din trecut şi din prezent cu părinţii tăi. Prin urmare, sentimentele despre care discut în această carte ţi s-ar putea părea străine. Poate că te consideri un om rece sau cu inima amorţită, ori poate crezi că nu ai deloc sentimente, deci nu poţi oferi nimănui prea multă iubire sau afecţiune. Dacă acesta este cazul, este foarte posibil ca în copilărie sentimentele tale să fi fost extrem de intense, iar tu să îţi fi construit ziduri groase de autoapărare pentru a putea ajunge la stadiul de adult.

Dacă sentimentele tale sunt îngropate adânc, tu te poţi folosi de aceste chestionare pentru a începe să intri în contact cu ele. De asemenea, îţi poţi imagina ce simte altcineva care are acelaşi gen de relaţie cu părinţii cum ai tu. Foarte mulţi oameni consideră că nu pot ajunge la sentimentele lor fără ajutorul psihoterapiei. Sentimentele tale nu sunt pierdute, ci doar ascunse, iar uneori este nevoie de ajutor profesionist pentru a le regăsi. Oricum ar fi, trebuie să înţelegi că nu vei putea progresa către vindecare fără a te reconecta cu sentimentele tale.

Pe de altă parte, este important să fii extrem de delicat atunci când îţi laşi sentimentele reprimate să iasă la suprafaţă. Nu este exclus să te simţi extrem de supărat pentru o vreme atunci când acestea se trezesc din nou la viaţă. Foarte mulţi oameni se simt debusolaţi când constată că trebuie să se simtă mai rău înainte de a se simţi mai bine. Ceea ce facem noi este un fel de chirurgie emoţională, şi la fel ca în cazul chirurgiei fizice, rănile trebuie mai întâi curăţate înainte de a se vindeca, iar durerea are nevoie de timp pentru a dispărea. Ea reprezintă însă un semn că procesul de vindecare a început.

Pentru a te ajuta să îţi scoţi sentimentele ascunse la suprafaţă, le-am împărţit în patru grupe; vinovăţie, teamă, tristeţe şi mânie. Ceea ce ne interesează pe noi sunt aceste sentimente automate, previzibile şi negative, care au cele mai nocive efecte asupra ta.

Bifează afirmaţiile din lista de mai jos care descriu cel mai bine ceea ce simţi.

lată ce simt în relaţia cu părinţii mei:

_ Mă simt vinovat atunci când nu mă ridic la înălţimea aşteptărilor părinţilor mei.

_ Mă simt vinovat atunci când fac ceva care îi supără.

_ Mă simt vinovat atunci când nu le iau în considerare sfatul.

_ Mă simt vinovat atunci când mă cert cu ei.

_ Mă simt vinovat atunci când mă înfurii pe ei.

_ Mă simt vinovat atunci când îmi dezamăgesc părinţii sau când le rănesc sentimentele.

_ Ma simt vinovat atunci când nu fac suficient pentru părinţii mei.

_ Mă simt vinovat atunci când nu fac tot ce îmi spun părinţii.

_ Mă simt vinovat atunci când le spun nu.

_ Mă simt speriat atunci când părinţii mei ţipă la mine.

_ Mă simt speriat atunci când sunt furioşi pe mine.

_ Mă simt speriat atunci când mă înfurii pe ei.

_ Mă simt speriat atunci când trebuie să le spun ceva ce nu îşi doresc să audă.

_ Mă simt speriat atunci când mă ameninţă că nu mă vor mai iubi.

_ Mă simt speriat atunci când nu sunt de acord cu ei.

_ Mă simt speriat atunci când încerc să le ţin piept.

_ Mă simt trist atunci când părinţii mei sunt nefericiţi.

_ Mă simt trist atunci când ştiu că mi-am dezamăgit părinţii.

_ Mă simt trist atunci când nu le pot îmbunătăţi viaţa.

_ Mă simt trist atunci când părinţii mei îmi spun că le-am ruinat viaţa.

_ Mă simt trist atunci când fac ceva ce îmi doresc, dar părinţii mei nu sunt de acord.

_ Mă simt trist deoarece părinţii mei nu sunt de acord cu soţul, sofia, prietenii, iubitul sau iubita mea.

_ Mă simt furios atunci când părinţii ma critică.

_ Mă simt furios atunci când încearcă să mă controleze.

_ Mă simt furios atunci când îmi spun cum să îmi trăiesc viaţa.

_ Mă simt furios atunci când îmi spun ce să gândesc, ce să simt şi cum să acţionez.

_ Mă simt furios atunci când îmi spun ce trebuie să fac sau să nu fac.

_ Mă simt furios atunci când îmi cer diferite lucruri.

_ Mă simt furios atunci când încearcă să îşi trăiască viaţa prin intermediul meu.

_ Mă simt furios atunci când se aşteaptă să am grija de ei.

_ Mă simt furios atunci când mă resping.

Adaugă la lista de mai sus celelalte sentimente pe care le simţi, dar pe care nu le-ai regăsit în listă, inclusiv reacţiile fizice la adresa părinţilor tăi.

Reacţiile fizice sunt de multe ori limbajul prin care ne exprimăm sentimentele dureroase, îndeosebi atunci când nu ne simţim în siguranţă să le verbalizăm în faţa celor pe care ne simţim supăraţi. Noi exprimăm adeseori prin corpul nostru ceea ce nu reuşim să spunem verbal. Simptomele fizice sunt influenţate de istoricul medical al familiei, de predispoziţiile şi vulnerabilităţile din anumite părţi ale corpului, şi de personalitatea noastră unică, inclusiv de structura ei emoţională.

Nu este deloc neobişnuit ca un copil devenit adult al unor părinţi toxici să sufere de dureri de cap, de stomac, de tensiuni musculare, oboseală, pierderea apetitului sau impulsul obsesiv de a mânca, tulburări ale somnului şi greaţă. Astfel de reacţii nu trebuie ignorate, căci dacă se intensifică în situaţiile stresante, aşa cum se întâmplă cu bolile cardiovasculare sau gastrointestinale, ele pot fi letale. Prin urmare, este foarte important să soliciţi ajutor medical pentru toate condiţiile fizice care persistă, chiar dacă eşti convins că au o cauză emoţională.

Dacă ai bifat cel puţin o treime din afirmaţiile de mai sus, înseamnă că eşti foarte fuzionat cu părinţii tăi şi că lumea ta emoţională este controlată în mare măsură de aceştia.

SESIZAREA CONEXIUNII

Exerciţiul pe care ţi-l propun acum este să pui un „pentru că” după fiecare sentiment pe care îl simţi, urmat de o convingere din prima listă (de la pag. 179). Această tehnică te poate ajuta să îţi înţelegi mult mai bine reacţiile. Spre exemplu: „Mă simt vinovat atunci când fac ceva care îmi supără părinţii pentru că nu trebuie să fac sau să spun ceva care îi deranjează pe aceştia”; „Mă simt trist atunci când ştiu că mi-am dezamăgit părinţii pentru că depinde numai de mine să îi fac fericiţi”; „Mă simt speriat atunci când mă înfurii pe părinţii mei pentru că dacă le spun ce gândesc, risc să îi pierd pentru totdeauna.”

Dacă vei începe să faci astfel de conexiuni importante, cel mai probabil vei rămâne surprins de numărul sentimentelor care îşi au rădăcinile în convingerile tale. Acest exerciţiu este extrem de important, căci dacă înţelegi sursa sentimentelor tale, poţi începe să preiei controlul asupra lor.

Cum (re)acţionezi?

Convingerile conduc la reguli, iar sentimentele te fac să le asculţi, conducându-te implicit la anumite comportamente. Dacă doreşti să îti schimbi comportamentul, trebuie să te întorci la începutul ecuaţiei, schimbându-ţi convingerile şi sentimentele, şi implicit regulile.

Dacă vei începe să înţelegi că acţiunile tale sunt rezultatul final al convingerilor şi sentimentelor tale, o bună parte din comportamentele tale vor începe să capete noimă.

Iată o listă cu comportamente la care conduc frecvent convingerile şi sentimentele enumerate mai sus. Ele se împart în două categorii principale: supuse şi agresive.

Bifează-le pe cele care ţi se potrivesc. Şi de această dată, dacă identifici comportamente distructive care nu apar pe listă, adaugă-le.

Iată cum mă comport în relaţia cu părinţii mei:

Comportamente supuse:

_ Cedez adeseori în faţa părinţilor mei, indiferent de ceea ce simt.

_ De cele mai multe ori, nu le spun ce gândesc cu adevărat.

_ Mă comport adeseori ca şi cum totul ar fi bine între noi, chiar dacă nu este.

_ Atunci când sunt în compania părinţilor mei, mă comport adeseori fals sau superficial.

_ In relaţia cu părinţii, fac multe lucruri din vinovăţie sau din teamă, fără să îmi folosesc liberul arbitru.

_ Incerc din răsputeri să îi fac să se schimbe.

_ Incerc din răsputeri să îi fac să îmi înţeleagă punctul de vedere.

_ Fac adeseori pe împăciuitorul atunci când se ceartă între ei.

_ Fac adeseori sacrificii extrem de dureroase pentru mine, numai pentru a le face pe plac.

_ Continui să fiu păstrătorul secretelor familiei.

Comportamente agresive:

_ Mă cert tot timpul cu părinţii, pentru a le arăta că eu am dreptate.

_ Fac tot timpul lucruri despre care ştiu că nu le plac, numai pentru a le demonstra că sunt propriul meu stăpân.

_ Ţip şi îmi înjur adeseori părinţii, pentru a le demonstra astfel că nu mă pot controla (ei pe mine).

_ De multe ori, trebuie să fac un efort pentru a nu-i ataca fizic.

_ Mi-am exclus complet părinţii din viaţa mea.

Dacă ai bifat cel puţin două comportamente din lista de mai sus, înseamnă că ai probleme din cauza fuziunii cu părinţii tăi.

Nu este greu de înţeles în ce măsură te împiedică un comportament supus faţă de părinţi să fii independent. Fuziunea cu părinţii printr-un comportament agresiv este însă mai puţin evidentă. La prima vedere, acest comportament pare să te separe de părinţi. El îţi creează iluzia că ripostezi, nu capitulezi în faţa lor. In realitate, comportamentul agresiv indică aceeaşi fuziune cu familia, datorită intensităţii sentimentelor care stau la baza lui, a repetitivităţii şi previzibilităţii reacţiilor şi a faptului că acest comportament nu este determinat de liberul arbitru, ci doar de o nevoie defensivă de a le dovedi părinţilor că te-ai separat de ei.

Supunerea şi agresivitatea nu sunt decât feţele opuse ale aceleiaşi monede behavioriste.

Reacţia la chestionare
Carol, fostul model devenit designer de interioare care a fost abuzată verbal de tatăl ei, a rămas şocată când şi-a calculat răspunsurile la cele trei chestionare. Ea a descoperit astfel, la vârsta de 52 de ani, că era în continuare foarte strâns legată de părinţii ei.

Mă simt atât de ruşinată. Am ajuns la o vârstă mijlocie, am fost măritată de trei ori, am un fiu adult, iar părinţii mei continuă să mă manipuleze trăgând sforile. Iţi vine să crezi că am bifat aproape toate convingerile şi sentimentele de pe cele două liste?... Şi apropo de supunere... Oare când o să îmi bag în cap că părinţii mei nu se vor schimba niciodată? Au fost întotdeauna cruzi şi lipsiţi de înţelegere, şi bănuiesc că aşa vor rămâne până când vor muri.

I-am spus lui Carol că ruşinea şi stânjeneala sunt extrem de comune în rândul celor care se consideră adulţi, dar descoperă că sunt controlaţi în continuare de părinţii lor. Cu toţii ne dorim să credem că suntem adulţi care iau propriile lor decizii legate de viaţa lor.

Cel mai probabil, Carol avea dreptate: părinţii ei nu aveau să se schimbe vreodată. Ea avea însă această opţiune. Primul pas în renunţarea la aceste legături distructive este înţelegerea mecanismului care le face să fie atât de puternice.

La fel ca foarte mulţi dintre clienţii mei, Carol a reacţionat cu mânie atunci când a înţeles că este în continuare dependentă de părinţii ei. Ea şi-ar fi dorit să alerge chiar atunci şi să îşi pună la punct părinţii. Dacă simţi un impuls similar, opune-i rezistenţă, căci momentul nu este potrivit. Acţiunile impulsive au aproape întotdeauna consecinţe neplăcute.

Evită orice confruntare atât timp cât emoţiile tale sunt încă foarte intense, căci ele îţi vor întuneca raţiunea.

Ai suficient timp la dispoziţie pentru a-ţi integra în viaţă noua capacitate de înţelegere. Mai întâi de toate, trebuie să îţi faci un plan de acţiune.

Reţine: acesta este doar începutul procesului, nu un remediu care te va vindeca peste noapte. Listele din acest capitol nu reprezintă decât începutul explorării tale. Există aspecte extrem de complexe, uneori de-a dreptul şocante, pe care mai trebuie încă să le descoperi. Nu are sens să te arunci în apă înainte de a verifica ce pietre ascuţite se ascund sub suprafaţa ei. Indiferent cât de nocive sunt tiparele pe care le-ai descoperit, tu nu le vei putea schimba peste noapte. Ceea ce poţi face însă este să îţi pui la îndoială aceste convingeri limitatoare şi aceste comportamente care te autosabotează, încercând să te eliberezi de ele, astfel încât şinele tău real să poată ieşi la suprafaţă. înainte de a-ţi descoperi însă acest sine, trebuie să descoperi cine eşti.

Susan Forward

Părinţii toxici. Vindecă-ţi rănile din copilărie şi reia controlul asupra vieţii tale; Adevar Divin

Cumpar cartea "Părinţii toxici. Vindecă-ţi rănile din copilărie şi reia controlul asupra vieţii tale"

• Copii si parinti
  Publicat in : Morala
• Parintii nostri
  Publicat in : Religie
• Lipsa dragostei fata de copii
  Publicat in : Morala
• Incapatanarea
  Publicat in : Religie
• Sunt copilasul care a ramas uitat in negura durerilor
  Publicat in : Credinta