„Tradița este identitatea sufletească a neamului care a creat-o." (Maria Filipoiu)
În ziua de 14 octombrie a fiecărui an, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva și în mod deosebit ea este cinstită în Capitala Moldovei, întrucat, de 350 de ani, moaștele ei se află la Iași, fiind cunoscuta în popor și sub numele de „Sfânta Vineri" sau "Vinerea Mare".
Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe țărmul Marii Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul).
Anii copilăriei și i-a petrecut în casa părintilor, sub ocrotirea acestora.
Se spune că, pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserică, cuvintele Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, sa-și ia crucea și sa-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte au determinat-o sa-și daruiască hainele saracilor, să-și părăsească parinții și să se retragă în pustie.
Apoi s-a îndreptat spre ținutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va rămâne timp de cinci ani. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile pe care le-au strabatut Mantuitorul Iisus Hristos și Sfintii Apostoli, unde s-a nevoit cu postul și cu rugaciunea, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Maria Egipteanca sau ca atația alți ostenitori spre cele duhovnicești.
Mitropolitul Varlaam al Moldovei în Cazania sa, tipărită la Iași, în 1643, spune că, aici nu mai avea grijă de vesminte și așternuturi, nici de mâncare, nici de casă sau slujnice, ci numai de curțtia sufletului și de raspuns judecății ce va să vină, căutând să-și înfrumusețeze sufletul, spre a-l logodi cu Mirelui ceresc, Iisus Hristos, adeseori întunecându-și ochii de lacrimi.
Într-o noapte, un înger i-a spus în vis, să se reîntoarcă în locurile părintești:
„Să lași pustia și la moșia ta și să te întorci, că acolo se cade să-ți lași trupul pământului și să treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".
Și continua mitropolitul Varlaam în Cazania sa: „Ea, fară de voie lăsă pustia și se întoarse în lume, și la Țarigrad (Constantinopol, n.n.) veni. Și mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherna, și către icoana Sfinției Sale cădea în genunchi și cu lacrimi se ruga așa: «N-am altă nadejde, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii îndreptătoare, tu-mi fii folositoare... Că până am umblat în pustie, pe tine te-am avut ajutor, iar acum, dacă m-am întors în lume, îndreptează-mâ până la sfârșitul vietii mele, ca altă nadejde nu am»".
Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivat, localitatea în care văzuse lumina zilei, fară să spună cuiva cine este și de unde vine.
„Acolo continua truda către trudă și durere către durere, cu post și cu nedormire, cu lacrimi pamântul uda și se ruga: „Doamne Iisuse Hristoase, caută din locașul Tău cel sfant. Am lăsat toate și după Tine am călătorit în toatâ viața mea. Acum îndură-te, Doamne, și spune îngerului bland să ia cu pace sufletul meu". Impăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat sufletul.
A fost ingropata ca o străină, nimeni neștiind cine era.
Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare.
Valurile l-au aruncat la țărm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând o groapă „aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mireasmă". Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corabierului. Dar în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, sezând pe un scaun luminat, înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceștia îl mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis și care era chiar Cuvioasa Parascheva, i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l aseze undeva la loc de cinste. În aceeași noapte, o credincioasă, pe numele de Eftimia, a avut aceeași vedenie.
Credinciosii de acolo, auzind de visul celor doi, au înteles că este un semn dumnezeiesc, au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au asezat în biserica Sfintii Apostoli din Epivat. Îndată au avut loc vindecări miraculoase în urma rugaciunilor care se faceau lângă cinstitele sale moaște. Se spune că dreptcredincioșii creștini din Epivat au zidit o biserică chiar pe locul în care au trait parinții ei și unde văzuse ea , lumina zilei pentru prima dată.
Din cauza evenimentelor politice, care au avut loc în secolele urmatoare, moaștele ei au fost strămutate în mai multe locuri. Întrucât, în anii 1185 -1186 bulgarii si valahii din sudul Dunarii, aflați de aproape doua secole sub dominația Imperiului Bizantin, s-au răsculat împotriva asupritorilor, sub conducerea fraților Petru si Asan, romani de neam, întemeind un stat nou, cunoscut sub numele de Imperiul vlaho-bulgar, cu capitala la Tarnovo. În jurul anului 1235, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost stramutate de la Epivat la Tarnovo, resedință patriarhală, într-o impresionantă procesiune de clerici , condusa de mitropolitul Marcu din Preslav, fiind așezate în biserica Maica Domnului, unde au rămas timp de 160 de ani.
În anul 1393, Bulgaria cade sub ocupația turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate în moschei. Este anul în care sfintele moaște sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani. Dupa lupta de la Nicopole din anul 1396, moaștele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad - Serbia, în anul 1398.
În 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereste Belgradul. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate în palatul sultanului, ulterior fiind răscumparate de la turci de Patriarhia Ecumenică și au fost asezate în Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice.
După transformarea acestei biserici în moscheie, moaștele au fost duse în mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfantul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar - noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).
Acolo au stat până în anul 1521, cand turcii au cucerit și acest oras, iar Serbia a fost transformată în pașalâc. Moastele au fost solicitate de patriarhul ecumenic Ieremia, cerând sultanului Suleiman Magnificul, să i le dea în schimbul unor daruri, hotărând să fie aduse în Constantinopol, fosta capitală a Imperiului Bizantin (cucerit de turci în 1453, care i-a dat numele Istanbul).
În drum spre Constantinopol, întemeiat de Împaratul Constantin cel Mare, cinstitele moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost asezate în biserica Sfanta Maria Panmacaristos, pe atunci catedrală patriarhalaă, până la transformarea acesteia în geamie, când au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfântul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din cartierul Fanar (1601).
Dupa 120 de ani, ele au cunoscut ultima strămutare, de data aceasta pe pâmântul romanesc. În anul 1641, dupa ce binecredinciosul Vasile Lupu, domn al Moldovei, a plătit toate datoriile Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, cărmuitorul ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrăn (1639-1644), împreuna cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva.
Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagra, fiind însotita de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei).
Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost asezate în biserica mânăstirii "Sfinții Trei Ierarhi", ctitoria domnitorului, unde au ramas până în anul 1884, când a început restaurarea sfântului lăcaș, fiind mutate în paraclisul mânăstirii, dar din seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenție a rămas aprinsă o lumanare în sfeșnicul de lângă racla din lemn, în care erau asezate cinstitele moaste, iar focul de la sfeșnic s-a extins la catafalcul pe care era asezată racla, arzând mocnit toata noaptea și totul s-a prefacut într-un morman de jar. A doua zi, dimineața, autoritățile de stat si bisericești, preoții și credincioșii au constatat că cinstitele moaste au rămas neatinse, înca o minune savarșita prin puterea lui Dumnezeu.
Moastele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la mânăstirea Sfinții Trei Ierarhi, apoi strămutate iîn noua Catedrală Mitropolitana din Iași, care fusese sfințită la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astazi, fiind cinstite de obstea dreptcredincioșilor români, care îi cer să mijlocească pentru ei înaintea Mântuitorului, fiind socotită ca o adevărată ocrotitoare a Moldovei.
În sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinți romani, precum și generalizarea cultului unor sfinți ale caror moaște care se găsesc în țara noastră.
Hotararea respectiva a fost luată în cadrul unor mari festivități bisericești, în Catedrala Mitropolitană din Iași, la 14 octombrie 1955, în prezenta a numerosi ierarhi romani, precum și a unor reprezentanți ai Bisericilor ortodoxe din Rusia și Bulgaria.
Pe teritoriul României există biserici cu hramul Cuvioasei Parascheva la Rășinari, lângă Sibiu (sfârșitul veacului XIV), Târgul Romanului (1408 - Biserica Sfânta Vineri) și alte ctitorii cu hramul Preacuvioasei, iar chipul este reprezentat iconografic în majoritatea lăcașelor de cult creștin-ortodox, la care enoriașii îngenunchează și se roagă pentru ocrotire și ajutor spiritual.
Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica noastra, veacuri de-a rândul. Inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in "Targul Romanului". Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti. Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.
De aceea, să o cinstim și să ne rugam Preasfintei Cuvioase:
"Spre tine, pururea nadăjduind, de multe boli și primejdii s-a izbâvit țara aceasta, alinând și prefacând mania cea cu dreptate pornita asupra noastră, de la Dumnezeu, în buna și milostiva îndurare, prin ale tale rugăciuni, ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuți, ca să scapam din primejdie și să cântam lui Dumnezeu: Aliluia." (Din Acatistul Cuvioasei Parascheva: Condacul 3).
Amin!
Maria Filipoiu - poet, exeget, jurnalist UZPR
Poet Maria Filipoiu
-
Acatistul Sfintei Parascheva
Publicat in : Acatiste
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.