Legea conștiinței, legea zidirilor, legea scrisă (Vechiul Testament cu cele zece porunci) și legea darului (Noul Testament) sunt cele patru borne dăruite omului de Dumnezeu pentru a-l ajuta să se orienteze spre viața veșnică fericită. Însă în răstimpul acestei vieți ajungem să ne uităm rădăcinile, dar și destinația. Îndeletnicirea noastră comună este să rostogolim ceasornicul absurd al vieții - nu viața este absurdă, ci trecerea ei fără ideal și credință - de pe versantul trecutului în luminișul viitorului.
Mișunăm între pereții de sticlă ai unei cupole în care aceeași zi se repetă la infinit, iar aurora cerului de mâine nu se mai ivește vreodată. Sorbim cu nesaț cupa înspumată a clipei și ne astupăm auzul la ecoul faptelor noastre. Cum se exprima un personaj din filmul Groundhog Day (1993): „Dacă ziua de mâine nu există, aceasta înseamnă că nu ar exista consecințe..., mahmureli, am putea face tot ce ne-am dori!".
Numai că acest entuziasm nesăbuit se îneacă în oceanul aspru al conștiinței. Chiar dacă psihologic viețuim ca și când nu ar exista ziua de mâine, nici urmări, nici viață după moarte, nici pedeapsă, nici răsplată, nu scăpăm de certarea cugetului nostru. Conștiința este o primă lege, pe care Părintele Cleopa Ilie o numește „judecătorul cel drept pe care l-a pus Dumnezeu înlăuntrul nostru". Glasul lui Dumnezeu în om, conștiința este cea care ne mustră când greșim - „Această lege a firii o au și chinezii, o au și brahmanii și mahomedanii. Este legea cea dintâi pe care a pus-o Dumnezeu în inima omului de la creație, după care s-a condus omul până la Legea cea scrisă" (Ne vorbește părintele Cleopa, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2010, pp. 128-129).
Chinurile înfricoșătoare ale conștiinței sunt descrise magistral de poetul Victor Hugo în Legenda secolelor (1859-1877-1883). După ce îl omoară pe fratele său Abel, Cain fuge înspăimântat de ochiul divin care îi răsare peste tot. Copiii îi zidesc chiar și „o falnică cetate" în care să se ascundă, însă Cain nu scapă de vedenia ochiului divin care îl țintuiește: „Era un munte zidul de-a lungul și de-a latul;/ Pe poartă-au scris: - «Intrarea lui Dumnezeu oprită!»./ Când au sfârșit să-nchidă cetatea zidărită/ Au pus străbunu-n turnul de piatră ferecată./ El rămânea lugubru și-nspăimântat; - «O, tată!/ Grăi-grozită Tsilla: - Vezi ochiul, nu s-a dus?»/ Cain gemând răspunse: - «Nu, încă el e sus!»".
Disperat, îi roagă să îl bage de viu într-un mormânt, să nu mai vadă nimic și să nu mai fie văzut: „Și i-au săpat o groapă și-a zis Cain: - «E bine!»,/ El pogorât-a singur, sub bolta-ntunecoasă./ Când fu să se așeze pe jilț, în umbra deasă/ Și lespedea se-nchise deasupra lui, hain,/ Era în groapă ochiul, privindu-l pe Cain" (Pedepsele - versuri alese, Editura Minerva, București, 1996, p. 220).
Vedem însă de mii de ani cum oamenii săvârșesc rele înfricoșătoare, fără mustrări de cuget și atunci ne întrebăm: Oare există oameni fără conștiință? Cuviosul Paisie Aghioritul ne răspunde că nu există, dar aceia sunt oameni care și-au călcat pe conștiință: „Iată, atunci când cineva face un păcat pentru prima dată, simte o oarecare mustrare și se mâhnește. Dacă îl repetă pentru a doua oară, simte și mai puțină mustrare, iar dacă nu ia aminte și continuă să păcătuiască, conștiința i se face nesimțitoare" (Cuvinte duhovnicești, III, Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 137). Iar dacă stingem mustrarea cugetului, nici șansă de îndreptare nu mai avem.
Bunul Dumnezeu ne vorbește însă nu numai prin conștiință, ci ne îmbie și prin frumusețea și înțelepciunea oglindite în cartea naturii. O a doua lege este așadar Legea zidirilor, ce se referă la cunoașterea lui Dumnezeu din contemplarea naturii: „Dacă vezi corabia, trebuie să te gândești că a fost un meșter care a făcut-o; dacă vezi o haină bună pe om, trebuie să știi că a fost bun și croitorul. Dacă vezi un palat, o clădire arhitectonică frumoasă, să știi că a fost un arhitect deștept (...) Ori altceva vezi, nu poți spune că s-au făcut singure" (Ne vorbește părintele Cleopa...., p. 132).
De asemenea, El ne lasă și un cuvânt, care este Legea scrisă, ce conține Vechiul Testament cu cele zece porunci (Decalogul) predate lui Moise pe Muntele Sinai. Împlinirea poruncilor este indispensabilă pentru credința în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum reiese din parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Astfel, când bogatul îl roagă pe Avraam să trimită pe cineva din morți la cei cinci frați ai lui, ca să se îndrepte și să nu ajungă și ei în iad, i se răspunde astfel: „Și i-a zis Avraam: Au pe Moise și pe proroci; să asculte de ei./ Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi./ Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți" (Luca 16, 29-31).
Legea Darului este cea de a patra lege, adică Legea desăvârșirii, a iubirii lui Iisus Hristos, Sfânta Evanghelie, după care vom fi judecați toți creștinii botezați în numele Preasfintei Treimi. „Iar dacă o călcăm, mai mare păcat avem și mai multă muncă vom avea decât ei (i.e. necreștinii, n.n.), care n-au cunoscut Evanghelia" (Ne vorbește părintele Cleopa..., p. 133). Mai ales că sunt persoane care nu au primit în dar credința creștin-ortodoxă, ci au câștigat-o prin întortocheate peripluri spirituale. Judecători ne vor fi acești căutători ai adevărului, care știu să prețuiască cumsecade mărgăritarul dreptei credințe, pe care noi, ceilalți, îl acoperim cu noroi sau în călcăm indiferenți în picioare. Să stăm bine, să luăm aminte!
În loc de epilog - Despre legea și judecata lui Dumnezeu...
Cine îşi păzeşte conştiinţa sa curată negreşit moartea îl găseşte fericit şi pregătit. Conştiinţa este judecătorul cel drept pe care l-a pus Dumnezeu înlăuntrul nostru. Conştiinţa nu poate fi reflexia materiei în veacul veacului. Ea este glasul lui Dumnezeu în om şi ea pururea îl mustră, când greşeşte: „Omule, de ce ai făcut asta?" Această lege a firii o au şi chinezii, o au şi creştinii, o au şi budiştii, şi brahmanii, şi mahomedanii. Este legea cea dintâi pe care a pus-o Dumnezeu în inima omului de la creaţie, după care s-a condus lumea până la Legea cea scrisă.
Patru legi sunt după care Dumnezeu va judeca tot pământul. Şi nimeni nu poate scăpa de urgia şi dreptatea lui Dumnezeu, fie chinez, fie brahman, fie budist, fie creştin, fie mahomedan, fie evreu, pentru că Dumnezeu este drept, cum zice Apostolul: Dumnezeu este drept, şi tot omul mincinos. Dumnezeu, deoarece este drept, a pus legile acestea, ca pe toţi să-i judece după dreptate.
Legea cea dintâi este legea firii sau legea conştiinţei. Orice om de pe pământ, când face rău, este mustrat de conştiinţa sa, care îi spune: „De ce ai făcut rău?" Aceasta este legea cea dintâi dată de Dumnezeu omului, numită şi legea conştiinţei sau legea firii.
A doua lege care stă în faţa noastră veşnic, cum arată Sfântul Grigorie de Nissa, şi care, ca o trâmbiţă din înaltul cerului răsună pururea şi ne arată pe Dumnezeu, este legea zidirii. Cine a făcut ceasul universului care merge cu atâta precizie şi uimire, încât nimeni nu-l poate imita? Nimeni altul decât Bunul Dumnezeu! Centrul de îndrumare al acestei lumi este Ziditorul ei, Dumnezeu, Care a pus rânduială în toate.
Din secretele naturii încă nu s-a scos nici unu la miliard. Că înţelepciunea lui Dumnezeu n-are margini şi nici nu va avea în veacul veacului, pentru că nemărginită este înţelepciunea Creatorului. Deci, a doua lege care ne stă tuturor în faţă este Legea zidirilor sau a creaţiei. Că prin contemplaţia naturală în duh noi ne suim de la raţiunile lucrurilor, la Ziditorul lor. Dacă vezi corabia, trebuie să te gândeşti că a fost un meşter care a făcut-o; dacă vezi o haină bună pe un om, trebuie să ştii că bun a fost şi croitorul. Dacă vezi un palat, o clădire arhitectonică frumoasă, să ştii că a fost un arhitect deştept. Dacă vezi un ceas, negreşit este un ceasornicar priceput care l-a făcut. Deci, toate acestea ne arată că este un Făcător şi, dacă este, trebuie să ne temem şi să ascultăm de El, ca să nu ne pedepsească după dreptate.
A treia lege este Legea scrisă, dată de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, adică cele zece porunci şi tot Vechiul Testament, după care va fi judecat poporul ales, adică evreii.
A patra şi ultima lege este Legea Darului, Legea desăvârşirii, Legea dragostei lui Iisus Hristos, adică Sfânta Evanghelie. După această lege dumnezeiască vor fi judecăţi toţi creştinii, botezaţi în numele Preasfintei Treimi.
Cea dintâi a fost legea firii, care rămâne generală pentru toate popoarele până la sfârşitul lumii. Cea de-a doua, legea zidirilor, este la fel cu cea dintâi. După cea dintâi şi a doua lege se vor judeca toate popoarele lumii, afară de creştini şi de evrei. După Legea scrisă, adică după Vechiul Testament, se vor judeca evreii. Iar după Legea Darului şi după Sfânta Evanghelie vom fi judecăţi noi, creştinii, fiindcă legea noastră este mai desăvârşită decât toate celelalte legi. Iar dacă o călcăm, mai mare păcat avem şi mai mare muncă vom avea decât ei, care n-au cunoscut Evanghelia.
Aşadar, ne-a pus Dumnezeu asemenea avocat. Să nu ne înşelăm, fraţilor, şi să zicem că Dumnezeu nu ştie ce face fiecare. Nici nu vei putea să spui că nu ai păcat pentru că n-ai ştiut, că ai fost chinez, sau turc, sau ateu. Păgân dacă ai fost, dar conştiinţă ai avut şi după acea lege te va judeca. Zidirea ai văzut-o. Nu ţi-ai pus niciodată întrebarea cine a făcut cerul, soarele, pământul şi toate, ca după aceea să te gândeşti şi să te temi de Dumnezeu, care a făcut toate? (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 2)
Dr. Stelian Gomboș
Stelian Gombos
-
Constiinta si compromis - Recenzie
Publicat in : Religie -
Constiinta, ceasul desteptator al sufletului
Publicat in : Pilda zilei
-
Despre constiinta
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.