Oamenii din ziua de azi au două oportunități: lucrurile materiale sau lucrurile spirituale; banul sau Dumnezeu. Din păcate, tot mai mulți oameni aleg banul și aleargă după adunarea de averi imense. Alții, tot mai puțini, îl aleg pe Dumnezeu. Unora celor cu bogății imense, Dumnezeu, într-o clipă le ia tot ce au ei mai drag și atunci se trezesc și își dau seama că au făcut o alegere greșită, dar este prea târziu. Ei înțeleg că nu bogăția, nu faima contează cel mai mult, ci inima bună cu care îi ajuți pe semeni. Trăim într-o lume în plină confuzie, un amestec de alb și negru, de bine și rău, în așa fel încât tinerii nu mai știu cine sunt de unde vin , dar mai ales, încotro se îndreaptă. Tu ce alegi?
Dintotdeauna, omul a purtat o luptă lăuntrică, în ceea ce privește materialitatea sau spiritualitatea, care mai apoi s-a transformat într-o competiție aprigă între mai marii învățați ai lumii, cu privire la întâietatea primordială: materia sau spiritul. Reprezentanții materialismului prin învățatul Democrit au stabilit și promovat o concepție materialistă despre lume și viață: la început a fost materia, în principal atomul. Marele filozof grec, Platon, mergând pe linia marelui învățat Socrate, trece printr-o criză de înțelegere a lumii și printr-o studiere profundă a lucrurilor și fenomenelor ajunge la o concluzie diferită de cea a lui Democrit și anume că la baza alcătuirii lumii stă ideea, stă forma, stă spiritul și nicidecum materia.
Spiritul la Platon îmbracă forma Binelui. Dar ce este binele? Pentru că binele făcut unei persoane, s-ar putea să fie considerat un lucru rău. Sau dacă pe o persoană o ajuți de trei ori și a patra oară spui nu, e destul de grav. Care este măsura binelui?
Pe de-o parte, fiecare om duce înlăuntrul ființei sale o cruce pe care nimeni nu o știe, ci numai Bunul Dumnezeu. Fiecare om este unic și special. Pentru că așa cum spune filozoful „și a trăi este un semn de curaj”. Cea mai mare provocare a omului modern de astăzi, nu este iubirea aproapelui așa cum ne îndeamnă Iisus Hristos, ci aceea de suportare, de îngăduință a celor din preajma lui. Omul dorește să atingă perfecțiunea, adică să se asemene cu Dumnezeu. Dar ce este perfecțiunea? Se poate ajunge la perfecțiune? Perfecțiunea este unitatea deplină și veșnică în Hristos. Perfecțiunea este capacitatea de iubire, orice s-ar întâmpla. Sfinții lui Dumnezeu au demonstrat prin pildele vieți lor existența unei forțe puternice în univers, care poate muta și munții și marea și aceasta poartă numele de iubire.
Pe de altă parte, știința lui Dumnezeu nu este din cărți, nu este din cercetare, nu este din documentare, nu este din experimentări științifice… Nu. Știința este limitată. Dumnezeu ne prezintă realitatea. Dumnezeu ne revelează cele ce nu se pot vedea. Știința lui Dumnezeu este ca aprinderea unei lumânări sau a unui chibrit în întuneric. Ai aprins chibritul și deodată s-a făcut lumina. Așa este cu lumina duhovnicească. Omul se luminează deodată și își dă seama că a primit înțelepciunea dumnezeiască. Nu întâmplător, unui ucenic la călugărie i se cere să uite tot ceea ce a învățat, tot ceea ce știa, să golească mintea pentru a o umple cu înțelepciunea dumnezeiască.
Apoi, orice om, o dată sau de mai multe ori în viață întâmpină probleme, greutăți, necazuri, boli și chiar nenorociri și se scufundă odată cu acestea asemenea lui Petru, pentru că nu se roagă tot timpul, pentru că nu se gândește la Dumnezeu, pentru că o pierde din țintă pe cea care-l poate salva, iubirea, împărăția cerurilor. Atâta timp cât Petru a simțit că se încrede în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Petru a mers pe apă. Aici e taina negrăită a privirii, privirea permanentă la țintă, a împărtășirii și a viețuirii a formei Binelui, a împărăției lui Dumnezeu. În momentul în care Petru a mutat gândul de la împărăția cerurilor, s-a produs îndoiala și a început scufundarea, cea care duce la pierderea vieții.
Așadar, să îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute pe această cale a cumpănirii între bine și rău, să ne lumineze mintea să facem binele, să ne înalțe la demnitatea discernământului spiritual și la desăvârșirea duhovnicească. Amin.
Doamne, ajută!
Ștefan Popa
Stefan Popa
-
Milostenia care nu Il bucura pe Dumnezeu
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.