Arvo Part este un compozitor a cărui operă vizionară este motivată religios de limbajul muzicii sale, înrădăcinat în Tradiţia Bisericii. Part este nu numai un creştin ortodox credincios, ci şi un om al Bisericii angajat, care trăieşte o intensă rugăciune şi viaţă spirituală. Bogăţia experienţei sale duhovniceşti lăuntrice dobândite prin trăirea Tainelor Bisericii este pe deplin reflectată în muzica sa, care este eclezială şi sacră atât în formă, cât şi în conţinut.
Geniul şi destinul lui Arvo Part sunt caracteristice pentru vremea sa. A început să scrie în anii '60 ca un compozitor de avangardă, lucrând în tehnici seriale. In anii '70, renunţând la compoziţie îri căutarea unui stil personal, a întreprins un studiu al polifoniei timpurii. Perioada tăcerii sale voite şi a retragerii s-a sfârşit în 1976, când a scris Fur Alina pentru pian şi Trivium pentru orgă: primele sale piese într-o nouă tehnică compoziţională făurită de el însuşi, pe care a numit-o tintinnabuli (de la latinescul tintinnabulum, clopot). In 1977-1978, aceste piese fost urmate de Fratres, Cantus in Memory of Benjamin ntten, Fabula Rasa, Arbos, Summa şi Spiegel im Spiegel.
Stilul tintinabuli, care, în dialectica sa muzicală, ţinteşte la simplitatea desăvârşită, se bazează pe consonanţa terţelor şi este dezvoltat din minimalismul muzical tipic pentru postmodernism. Part crede că doar un sunet, o tonalitate şi una sau două voci sunt de-a-juns ca să-i atragă pe ascultători. „Lucrez cu material simplu - triada, tonalitatea unică. Cele trei note ale triadei sunt ca şi clopotele. De aceea am numit aceasta tintinabuli", arată compozitorul.
Insă o asemenea explicaţie nu ne ajută prea mult să înţelegem de ce muzica lui Part exercită o influenţă atât de puternică asupra ascultătorilor, chiar şi asupra celor nefamiliarizaţi cu muzica clasică. Se poate ca simplitatea, armonia şi chiar monotonia palpabilă a muzicii lui Part să corespundă căutării spirituale a omului contemporan. Iubitorii de muzică din secolul XXI, obosiţi de schimbare şi de iubirea de sine, găsesc mângâiere şi odihnă în aceste triade nepretenţioase. Ascultătorul, dezobişnuit treptat de linişte, dobândeşte, prin aceste acorduri line, dorita pace lăuntrică. Tânjind după „muzică îngerească", se împărtăşeşte de lumea de Sus prin această asemănare de monodie înrudită cu regularitatea slujbelor bisericeşti.
După ce a emigrat din Uniunea Sovietică, în 1980, Part s-a dedicat compunerii de muzică sacră anume pentru interpretare în concert. între 1980 şi 1990 a scris multe piese pentru a acompania texte catolice tradiţionale, inclusiv Patimile după Ioan, Fe Deum, Stabat Mater, Magnificat, Berliner Messe şi Fericirile. Influenţa tradiţiei catolice este evidentă în folosirea de către Part a orgii şi a orchestrei împreună cu corul şi cu un ansamblu de solişti.
De la începutul anilor '90, inspiraţia din cântarea Bisericii Ortodoxe şi din tradiţia duhovnicească ortodoxă a devenit considerabilă în opera lui Part. A scris multe compoziţii pe texte ortodoxe, mai ales pentru cor a capella, inclusiv Kanon Pokajanen (Canonul de pocăinţă) pe stihuri de Sfântul Andrei Criteanul, I Am the True Vine şi Triodion pe texte din Triodul folosit în perioada Postului Mare. Piesele lui pentru orchestră, cum ar fi Silouan's Song pentru orchestră de coarde, sunt de asemenea marcate de o profundă influenţă a Ortodoxiei.
Cunoaşterea personală a răposatului Arhimandrit Sofronie (Saharov), ucenic şi biograf al Sfântului Siluan, mult-iubitul stareţ athonit canonizat de Biserică, a exercitat o influenţă semnificativă asupra lui Arvo Part. Pe când trăia în Uniunea Sovietică, Part a întâlnit un binecunoscut părinte duhovnic care l-a sfătuit să abandoneze muzica şi lucreze ca paznic de biserică. După emigrarea sa, Part, compozitor încă necunoscut, l-a întâlnit pe Părintele Sofronie, care l-a sfătuit dimpotrivă: „Continuă să scrii muzică", a spus Părintele Sofronie, „şi lumea întreagă te va cunoaşte". Şi cu adevărat, tocmai aceasta s-a şi întâmplat.
In ciuda vârstei sale înaintate, Stareţul Sofronie şi-a păstrat interesul pentru lucrarea artistică a compozitorului şi a rămas în legătură cu el. Există o fotografie a Stareţului cu căşti la urechi, ascultând muzica lui Part. Arvo Part obişnuieşte să petreacă mai multe luni pe an într-o casă de lângă Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Essex, Marea Britanie, întemeiată de Arhimandritul Sofronie. Acolo participă zilnic la slujbele mănăstireşti.
Silouan's Song se bazează pe cuvintele Sfântului Siluan: „Tânjeşte sufletul meu dupre Domnul, şi cu lacrămi caut pre El. Cum să nu Te caut? Tu mai nainte mine ai căutat, şi mi-ai dat a mă îndulci în Duhul Tău cel Sfânt, şi sufletul meu Te-a iubit. Vezi, Doamne, amarul meu şi lacrămile... De nu m-ai fi tras Tu cu a Ta iubire, eu nu Te-aş fi căutat precum Te caut, ci Duhul Tău mi-au dat a Te cunoaşte, şi se bucură sufletul meu, că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu, şi până la lacrămi tânjesc dupre Tine".
Aceste cuvinte nu sunt de fapt redate în lucrarea lui Part, ci mai degrabă par a fi ascunse în melodia cântată de coarde. întreaga compoziţie este impregnată de dorirea adâncă după Dumnezeu: durere şi tânjire după El. Rămânem cu impresia că viorile şi violoncelele îi cântă lui Dumnezeu, îl slăvesc şi I se roagă.
După despărţirea dintre muzica seculară şi cea bisericească din Epoca Luminilor, compozitorii par a fi pierdut abilitatea de a compune în acest fel. Cine şi-ar fi imaginat că în zorii secolului XXI cei mai buni reprezentanţi ai artei muzicii vor îndrepta din nou spre Dumnezeu iscusinţa aceasta, lăudându-L „în strune şi în organe"? (Psalm 150, 4)
Articol preluat din volumul „Cantul inimii”, Editura Sophia
Cumpara cartea "Cantul inimii"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.