Biserica si modernitatea

 

Sunt voci care sustin ca Biserica Ortodoxa este invechita, ca ar trebui sa devina mai activa si sa tina pasul cu cultura vremii.

 

Trebuie sa marturisim ca orice cultura are si aspecte pozitive. Insa, a cere Bisericii sa se modernizeze, implica anumite aspecte care intra in contradictie fundamentala cu voia lui Dumnezeu. Pentru a ne da seama de consecintele si riscurile modernitatii pentru viata Bisericii si cea a omului contemporan, vom pune in evidenta trei mutatii principale, pe care modernismul le-a introdus in cultura contemporana.                                                         

 

In primul rand, modernitatea l-a facut pe om se simta autonom in fata Divinitatii. In aceasta conceptie antropocentrista, omul se realizeaza prin el insusi, fara ajutorul lui Dumnezeu.

 

In al doilea rand, modernitatea a eliminat religia din viata sociala si de a transformat societatea intr-un domeniu rezervat, cu precadere, preocuparilor de ordin economic.

 

In al treilea rand, modernitatea a separat omul de natura inconjuratoare si l-a transformat in stapanul absolut al naturii.

 

Adunarea generala a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Canberra (1990), considera ca modernismul si secularizarea sunt rezultatul unei fatale erori teologice, care a confundat transcendenta lui Dumnezeu cu  absenta sa din creatie.

                                                                                  

In lumea sistemelor panteiste, fie religioase, fie filosofice - dintre care unele supravietuiesc pana azi -, nu se vorbeste nici de creatia lumii, nici de eshatologia ei, fiindca lumea este tot atat de vesnica ca si Divinitatea, cu care se confunda. 

 

Istoria lumii are caracter circular si este dominata de mitul vesnicei reintoarceri, care ridica obstacole de netrecut in calea progresului uman. In conceptia panteista, omul era destinat sa se scufunde si sa se depersonalizeze in masa anonima sau colectivista a "Marelui Tot".

 

Lucrurile se prezinta cu totul altfel in crestinism, fiindca Hristos a schimbat sensul istoriei si destinul omenirii. Prin  intreaga  Sa  opera  de  rascumparare,   prin intrupare, jertfa, inviere, inaltare, Hristos a transformat istoria ciclica a lumii in istorie liniara.

 

Lumea si omul nu mai sunt destinati sa se scufunde in realitatea impersonala a "Marelui Tot", ci sa isi afle implinirea ei ultima, ca cer nou si pamant  nou, dupa invierea mortilor  si judecata universala, la sfarsitul veacurilor, in comuniunea desavarsita si personala a Sfintei Treimi.

 

Daca Biserica s-ar moderniza ar insemna sa se scufunde in materialitatea acestei lumi sa piarda sensul istoriei.

 

Exista astazi o lume care nu se mai considera lume crestina, ci lume secularizata si emancipata, care tinde sa elimine Biserica din societate. Omul considera ca nu mai are nevoie de Biserica, fiindca se poate mantui si prin cultura. Cultura are functie soteriologica. Dar cu totii trebuie sa stim ca fara Hristos si Biserica, lumea si omul nu are alta alternativa, decat nefiinta "Marelui Tot".

                                                                                    

Hristos nu ne-a lasat sa fim dominati de o viziune pesimista a istoriei, ci ne-a indemnat sa nu ne pierdem curajul, fiindca El a biruit lumea. Misiunea noastra nu este aceea de a ne orienta numai catre cer, uitand de pamant si nici numai catre pamant, uitand de cer, ci catre cerul si pamantul  nedespartit al imparatiei lui Dumnezeu.

 

In concluzie, trebuie afirmam ca sensul vietii noastre se descopera atunci cand ne descoperim radacinile noastre adanc infipte in realitatea treimica si cea cosmica.