„Biserica şi problema demografică”244
Cu diverse ocazii am vorbit şi am scris despre cauza şi consecinţele ratei scăzute a natalităţii şi, de asemenea, am dezvoltat în trecut, în faţa Comisiei Interpartidice a Parlamentului, opiniile Bisericii cu privire la această temă care preocupă şi ţara noastră. Relevante în acest sens sunt lucrările mele intitulate „Problema demografică şi Biserica” (1992) şi „Concluzia Comisiei Interpartidice a Parlamentului cu privire la problema demografică” (1993).
La întâlnirea de astăzi voi sublinia alte câteva aspecte.
a) Ştiinţa demografiei şi teologia ortodoxă
In ultimii ani, după cum se cunoaşte, s-a dezvoltat ştiinţa demografiei. Vorbind despre demografie, înţelegem acea ştiinţă care studiază fenomenele legate de naşterea şi îmbătrânirea populaţiei unei ţări şi a omenirii în general. Adică, demografia se ocupă cu studiul şi cercetarea evoluţiei cantitative şi calitative a populaţiei fiecărei ţări şi a omenirii. In special, analizează indicele fertilităţii fiecărei societăţi în raport cu indicele îmbătrânirii populaţiei societăţii respective. S-a constatat ştiinţific că pentru a se realiza înnoirea populaţiei unei ţări, indicele naşterilor per femeie trebuie să fie de cel puţin 2,1, altfel va exista o problemă în societatea respectivă. Pornind de la această definiţie generală a ştiinţei demografice putem evidenţia două puncte - după părerea mea - importante.
Primul este că ştiinţa demografiei analizează atât natalitatea scăzută, cât şi supranatalitatea-suprapopulaţia. Adică, în unele ţări se înregistrează un pericol provenit din scăderea indicelui fertilităţii şi sunt recomandate anumite măsuri pentru înnoirea populaţiei, în timp ce în altele se observă pericolul suprapopulării. Aşa cum am arătat anterior, ştiinţa demografiei se ocupă şi cu evoluţia cantitativă a populaţiei unei ţări.
Al doilea punct este că ştiinţa demografică examinează consecinţele sociale şi naţionale ale indicelui fertilităţii unei societăţi. Se preocupă mai mult de efectele de natură sociologică şi etno-rasială, decât de cele la nivel personal. Observăm aşadar aici elementul etno-rasial al cercetării.
Tocmai aceste două aspecte relevă şi deosebirea dintre ştiinţa demografiei şi teologia ortodoxă. Desigur, Biserica Ortodoxă studiază şi analizează constatările oricărei ştiinţe,
acceptând ceea ce este pozitiv pentru misiunea ei pastorală, însă ceea ce trebuie remarcat este că teologia ei are alte premise şi, dacă îmi este permis acest cuvânt, alte norme de funcţionare.
Din cele două aspecte precizate anterior în legătură cu ştiinţa demografiei se observă deja deosebirea, deoarece Biserica Ortodoxă nu se preocupă de scăderea natalităţii sau de supranatalitate, şi interesul ei nu se concentrează numai asupra vieţii sociale şi naţionale. Desigur, Biserica trăieşte şi activează într-un context istoric, îmbrăţişează fiecare om, respectă patria fiecăruia, însă se străduieşte ca împreună cu ipostasul biologic să-i dea şi ipostasul duhovnicesc şi să-i ridice mintea spre o altă patrie şi spre o altă vieţuire, care este cea cerească. Mai cu seamă urmăreşte să-i modeleze conduita de aici pe baza principiilor vieţuirii cereşti, fără a desfiinţa sistemele omeneşti de vieţuire, şi să-l conducă la experienţa vieţuirii cereşti. Biserica Ortodoxă se situează dincolo de orice tribalism/filetism şi rasism.
Pentru a se vedea cum lucrează Biserica Ortodoxă prin teologia ei, vor trebui precizate două aspecte fundamentale. Primul este că naşterea unui copil nu reprezintă rezultatul
necesităţii instinctuale, ci un act al libertăţii omului, al dragostei în Hristos, iar aceasta în deplină legătură cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Părinţii Bisericii au dezvoltat pe larg
acest punct. Să notăm, de pildă, învăţătura Sfantului Ioan Gură de Aur, după care naşterea unui copil nu este o lucrare a firii sau a împreunării, ci a proniei lui Dumnezeu. Adică, în om nu sunt prezente pur şi simplu nişte puteri naturale care duc la naşterea de copii, ci sunt raţiunile dumnezeieşti, este energia creatoare a lui Dumnezeu, care a fost dată imediat după facerea omului prin binecunoscutul cuvânt „ Creşteţi şi vă înmulţiţi”, cuvânt care a devenit lucrător după cădere, când omul a îmbrăcat hainele de piele ale stricăciunii şi ale morţii, adică modul de naştere al animalelor, după cum minunat explică Sfântul Grigorie de Nyssa.
Prin urmare, naşterea unei fiinţe umane nu stă în necesitatea instinctului, ci în acordul liber şi în împreună-lucrarea omului cu energia-lucrarea creatoare a lui Dumnezeu. Dumnezeu lucrează, iar omul co-laborează. Aceasta se petrece printr-o manifestare personală a dragostei şi a libertăţii - care sunt trăsături distinctive ale persoanei - şi, desigur, în cadrul binecuvântării lui Dumnezeu. Dacă analizăm atent rugăciunile şi toată rânduiala slujbei cununiei care se săvârşeşte în Biserică, vom observa această realitate. Plăcerea care vine din necesitatea instinctuală este aşezată în contextul libertăţii persoanei, însă această libertate este în legătură cu dragostea, ca dăruire de bunăvoie şi ca jertfa, şi, desigur, toate acestea se aşează în atmosfera şi în perspectiva binecuvântării lui Dumnezeu. Aceste postulate ortodoxe desfiinţează necesitatea naturii şi a instinctului, care reprezintă de fapt un fenomen de după cădere.
Al doilea punct în care se observă deosebirea dintre teologia ortodoxă şi ştiinţa demografiei este, dacă mi se permite să folosesc aici terminologia aristotelică, aşa-numita entelehie teologică. Aceasta înseamnă că teologia ortodoxă nu vede omul ca pe o simplă unitate (monadă), ca pe un individ care vine să se adauge celorlalţi indivizi, astfel încât societatea şi statul să aibă suficient potenţial uman pentru a face faţă atât problemelor sociale, cât şi pericolelor naţionale. O asemenea persoană, adusă la viaţă pentru a satisface nevoile personale, sociale şi naţionale ale altora, poate să devină o existenţă tragică şi să constituie cea mai mare problemă socială, naţională şi mondială.
Naşterea unei fiinţe umane este pricină de bucurie, deoarece este rodul dragostei dintre două persoane şi al binecuvântării lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp este şi început al
altor naşteri, adică al naşterii duhovniceşti, care se săvârşeşte în Biserică, şi al naşterii celei veşnice în Lumina lui Dumnezeu.
Referitor la prima naştere, cea biologică, am arătat cele necesare anterior. Aici trebuie să amintim pilda rostită de Hristos cu privire la aducerea unui om pe lume: „Femeia,
când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei, dar după ce a născut copilul nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume” (Ioan 16, 21). Intristarea este legată de durerile naşterii, care sunt mari, şi se poate spune că în acest mod se vindecă plăcerea. Bucuria naşterii unui om, însă, este în legătură cu toate cele ce îi urmează.
A doua naştere este cea duhovnicească, numită şi naştere din nou, care se săvârşeşte prin Taina Sfântului Botez. Prin intâia naştere, cea biologică, omul iese din pântecele mamei sale şi vine la lumină, însă prin cea de-a doua naştere iese din colimvitra sfinţită, care este pântecele duhovnicesc al Bisericii, şi vine la lumina vieţii bisericeşti. Această lumină nu este imaginară şi fantastică, nu este una morală, ci ontologică, reală. Şi aceasta o percep cei care se botează la vârste mai mari şi după o anumită pregătire, după ce trec printr-un stadiu al catehumenatului, care este un răstimp al curăţirii inimii.
Ambele naşteri însă, atât cea biologică cât şi cea duhovnicească, nu reprezintă pentru om un scop în sine, ci sunt necesare pentru a se atinge a treia şi ultima naştere, care este ţinta existenţei omului. Această naştere este într-o strânsă legătură cu îndumnezeirea omului, cu intrarea lui în Lumina necreată, în Lumina lui Dumnezeu, aşa cum se tâlcuieşte cu limpezime în imnografia Praznicului învierii şi al Schimbării la Faţă a lui Hristos. Expresie a acestei a treia naşteri este adormirea omului întru Domnul. De aceea şi ziua adormirii unui sfânt se consideră şi este zi de praznic, zi de naştere. Intreaga viaţă pământească a omului se aseamănă cu o viaţă în pântecele creaţiei, astfel încât în ziua în care el adoarme întru Domnul, iese din acest pântece în care a fost purtat mai înainte şi intră în lumina împărăţiei lui Dumnezeu.
Toate acestea înseamnă că în Biserica Ortodoxă acceptăm constatările oricărei ştiinţe - în particular, ale demografiei - şi recunoaştem eforturile depuse de oamenii de ştiinţă
pentru ameliorarea la nivel cantitativ şi calitativ a vieţii, însă, desigur, trebuie subliniat că teologia ortodoxă trece dincolo de orice ştiinţă lumească, deoarece vede lucrurile dintr-o altă perspectivă.
Dincolo, însă, de cele expuse anterior şi care exprimă deosebirea dintre scopul teologiei ortodoxe şi cel al oricărei ştiinţe, se cuvine precizat şi faptul că Biserica Ortodoxă, fără
a desfiinţa patriile pământeşti, se situează într-o perspectivă ecumenică (universală), având drept mădulare ale ei pe toţi cei botezaţi ortodox din întreaga lume, indiferent de gen, rasă sau naţionalitate. De altfel, aşa cum spune Sfinţitul Hrisostom, Biserica niciodată nu va îmbătrâni, niciodată nu-şi va pierde eugenia ei şi va naşte fii în toate veacurile.
b) Cauzele scăderii natalităţii
Este o realitate faptul că în ţara noastră ne confruntăm cu problema scăderii natalităţii. Nu este cu putinţă să identificăm problema demografică, dacă nu vedem şi cauzele care o provoacă. Pentru a exprima cumva mai bine acest lucru, aş vrea să spun că teologia ortodoxă îşi are propriile postulate pe baza cărora abordează, judecă şi analizează lucrurile. Dintre multele cauze, voi preciza aici cinci cauze concrete care provoacă, cel puţin în Grecia, problema demografică amintită.
Prima cauză este iubirea de sine, care se află în strânsă legătură cu individualismul. In limbajul Bisericii, prin iubire de sine se înţelege iubirea iraţională faţă de trup. Şi, desigur, cunoaştem că iubirea de sine este o boală a vremurilor noastre cu consecinţe teribile pentru om şi pentru societate. Prin iubirea de sine şi egocentrismul legat de aceasta, omul se consideră a fi centrul întregii lumi. Acest fenomen îşi face simţită prezenţa şi în cadrul familiei. Este posibil ca soţul sau soţia să considere copilul ca pe o ameninţare la adresa propriei existenţe, ca pe un rival în calea dragostei sale pentru partenerul de viaţă, ca pe o pricină de rupere a unirii cu persoana iubită. Este vorba de o problemă care îşi face puternic simţită prezenţa în spaţiul conjugal şi familial. Interesul şi atenţia mamei faţă de nou-născut sau faţă de copii îl îngrijorează pe soţ, care era mai înainte centrul interesului şi al atenţiei soţiei, iar acest lucru se manifestă în diverse moduri. Fenomenul mamei singure, cu excepţia cazurilor în care este legat de respingeri şi eşecuri, are legătură cu patima iubirii de sine. Acest lucru se observă în special în „cercurile înalte”, unde femeile doresc copii fără prezenţa dominatoare a soţului şi tatălui.
A doua cauză a ratei scăzute a natalităţii este hedonocraţia - dominaţia principiului plăcerii. In Biserică nu se desfiinţează şi nici nu este desconsiderată plăcerea, care, oricum ar fi, reprezintă un element al condiţiei umane după cădere, dar ea trebuie să se manifeste în anumite cadre, astfel încât să slujească şi sensului existenţial al omului. Desfătarea neînfrânată a plăcerii, ca orice desfătare care nu se face şi nu se manifestă în condiţiile corespunzătoare, sfârşeşte fie în agrcsivitate, fie în depresie. Dominaţia plăcerii, în subiectul care ne preocupă, se exprimă prin dorinţa omului de a se desfăta de plăcere fără a o pune în relaţie cu creaţia şi fără a-şi asuma răspunderea pentru această evoluţie creatoare a plăcerii. In realitate, acest fenomen se leagă de lipsa unei maturităţi psihologice şi duhovniceşti.
A treia cauză a ratei scăzute a natalităţii este eudemonia, o altă trăsătură caracteristică omului contemporan. Vorbind despre eudemonie, nu o înţelegem aici în sensul platonismului şi al neoplatonismului, ci în înţelesul curent al cuvântului, ca dorinţă de bunăstare şi mulţumire. Căutarea bunăstării nu poate îndura o viaţă a crucii, procesul îndelungat al unei dragoste jertfelnice şi al dăruirii de sine - căci, aşa cum se ştie, educarea unei persoane este o viaţă de cruce care îi cere educatorului să se jertfească şi să se răstignească în fiecare zi. Din nefericire, omul contemporan evită viaţa răstignită şi petrece mereu o viaţă fără de cruce, desfatându-şi toate simţurile sale.
A patra cauză a natalităţii scăzute este aşa-numita planificare sau control al naşterilor. La baza acestei probleme se află aşezarea ca centru al oricărei activităţi umane a motivului -just - ca omul să trăiască cele amintite mai sus. Desigur, nimeni nu neagă necesitatea raţiunii, dar trebuie subliniat că altceva este raţiunea ca organ (instrument) al activităţii umane, şi altceva raţionalismul. Când prin utilizarea raţiunii se exclude credinţa în pronia divină, atunci viaţa omenească devine crudă, inumană, iar omul un calculator impersonal lipsit de orizont şi de sens al vieţii. In cadrul planificării se realizează controlul naşterilor, care se exprimă atât sub forma fertilizării in vitro şi a altor forme ale fertilizării, cât şi sub forma diverselor metode de avort. Mai ales această a doua modalitate reprezintă o crimă oribilă şi aş vrea să remarc că nu este posibil ca Parlamentul Greciei, prin Comisia sa Interpartidică şi prin „Corolarul” emis, să sublinieze problema demografică şi să propună soluţii pentru combaterea ei, şi în acelaşi timp, acelaşi Parlament să voteze legi pentru legiferarea avortului.
A cincea cauză a natalităţii scăzute este lipsa credinţei personale în Dumnezeu. Cel care nu crede în pronia divină, care nu acceptă că Dumnezeu guvernează lumea şi istoria, şi că El este Cel Care călăuzeşte viaţa omului, nu poate să se expună acestui martiriu, adică naşterii şi creşterii - din punct de vedere fizic, psihologic şi spiritual - a copiilor.
O dovadă a acestui fapt este şi aceea că familiile cu mulţi copii se întâlnesc mai ales din rândurile celor ce au credinţă în Dumnezeu. Iar aceasta tocmai deoarece raţiunea şi principiul călăuzitor al părinţilor creştini care aduc pe lume mulţi copii nu sunt prevederile statului, ci supunerea faţă de Dumnezeu şi credinţa neclintită că El este Părintele tuturor oamenilor.
Desigur, nu fac parte din această categorie cei care nasc mulţi copii din alte raţiuni egoiste.
Aceste cinci cauze pe care le-am identificat mai sus au doar un caracter orientativ, indicând tipul de cauze pe care le stabileşte Biserica pentru aşa-numita problemă demografică.
Trebuie adăugat de asemenea şi faptul că ştiinţa genetică contemporană contribuie la amplificarea acestei probleme, deoarece favorizează atât naşterea de copii fără dragoste (prin donare), cât şi o dragoste fără naştere de copii (prin controlul fertilizării).
c) Aportul Bisericii Greciei la soluţionarea problemei demografice Pentru a nu părea că Biserica abordează această problemă doar la nivel teoretic, voi face referire la programul aprobat de Ierarhia Bisericii pentru familiile creştine ale celor patru mitropolii din regiunea Traciei, program care a fost pus deja în aplicare.
Intr-adevăr, printr-o decizie a Ierarhiei, a fost alcătuită o comisie specială care se ocupă cu subvenţionarea acelor familii creştine din cele patru mitropolii ale Traciei care nasc
un al treilea copil. Aplicarea programului a început din anul 1999 şi continuă până astăzi. In fiecare mitropolie a Traciei funcţionează o comisie locală care evaluează cererile depuse, în continuare, comisia centrală se întruneşte în fiecare lună în Xanthi sub patronajul Î.P.S. Mitropolit de Xanthi, Panteleimon, şi al reprezentanţilor celorlalte mitropolii, pentru a se lua deciziile finale cu privire la distribuirea ajutorului.
Fiecărei familii care are sau care dobândeşte al treilea copil i se acordă o subvenţie de 40.000 de drahme pe lună până când copilul împlineşte 18 ani. Rezultatele sunt considerabile. La începutul programului erau subvenţionate 93 de familii cu al treilea copil, iar până astăzi numărul lor a crescut impresionant, fiind cuprinse în program 669 de familii. Desigur, problema naşterii de copii este prin excelenţă una duhovnicească, este o chestiune de credinţă, însă are şi consecinţe economice.
Suma necesară derulării programului este acoperită de Serviciul Economic al Bisericii Greciei, care a hotărât să ofere 50 de milioane de drahme pe an, din depunerile Arhiereilor şi din cutia milei înfiinţată în acest scop în toate bisericile din Grecia. De asemenea, sunt depuse sume de bani şi de către alţi donatori, dintre care cel mai mare este Piraeus Bank, care a oferit până astăzi pentru materializarea programului suma de 350 de milioane de drahme245.
Prin urmare, deşi problema demografică este prin excelenţă de natură duhovnicească, deoarece cauzele care o generează sunt în primul rând duhovniceşti, cu toate acestea Biserica o abordează în acelaşi timp şi pe plan economic.
Trebuie subliniat, însă, în mod special ajutorul eficient pe care îl oferă Biserica sub acest aspect duhovnicesc. Mulţi copii sunt aduşi pe lume deoarece părinţii lor, insuflaţi de învăţătura Bisericii şi de întreaga ei tradiţie, şi având credinţă neclintită în Dumnezeu, doresc să le dea naştere, în ciuda condiţiilor neprielnice şi a feluritelor greutăţi pe care le întâmpină în calea lor.
Concluzie
Problema demografică reprezintă o ameninţare pentru patria noastră. Diverse studii de statistică ieşite la lumina tiparului observă un serios motiv de îngrijorare, atât în sectorul
social, cât şi în cel naţional. Desigur, statul trebuie să ia măsuri serioase pentru tratarea acestei probleme de proporţii. Sunt încredinţat că alţii, cu mai multă competenţă în domeniu decât mine, se vor referi în detaliu la acest aspect.
Biserica este interesată, însă, în mai mare măsură, de om şi de patimile prezente înlăuntrul lui, care au şi fost subliniate în expunerea de faţă. Biserica vede acest subiect nu atât sub aspect social şi etnic-rasial, cât personal; priveşte pe fiecare om din perspectivă eclezială şi - mai ales - teologică. Pune în relaţie această temă cu întrebări precum: ce e omul, de ce vine la existenţă, cine e creatorul lui, care e sensul vieţii lui, care e sfârşitul lui, cum trăieşte în istorie şi meta-istorie etc.
Şi, deoarece Biserica Ortodoxă e spital duhovnicesc care îl tămăduieşte pe om, îl primeşte în spaţiul ei şi îl face mădular al Trupului lui Hristos, din acest motiv vede problema demografică dintr-o perspectivă proprie. Aceasta înseamnă că ea vindecă patimile şi îl renaşte duhovniceşte pe omul împătimit. Deoarece omul împătimit fie refuză naşterea de prunci, fie aduce pe lume copii pe care în continuare îi abandonează - aceştia devenind, în consecinţă, un pericol pentru societate fie ucide copiii altora, el este sursă de anomalie în societate. Când omul nu-şi împlineşte ţelul existenţial, foamea şi setea fiinţei, ci mai curând trăieşte într-un gol existenţial şi viaţa i se desfăşoară într-o agonie existenţială a morţii, ba chiar într-o sinucidere existenţială de un soi aparte, el devine sursă de imense probleme chiar şi-n sectorul demografic.
Aşadar, dincolo de cifrele statisticilor trebuie să ne îndreptăm atenţia şi interesul către om şi către împlinirea înaltului său ţel, deoarece atunci când omul rămâne netămăduit,
el este ca o fiară înzestrată cu raţiune, este o existenţă tragică lipsită de sens şi de ţintă, fie că naşte sau nu copii, fie că este sau nu părinte a mulţi copii. Scopul Bisericii este de a-l scoate pe om din tragedie şi a-l conduce spre împlinirea ţelului existenţei sale.
IPS Ierotheos Vlahos
Fragment din cartea "Bioetica si bioteologie", Editura Christiana
Cumpara cartea "Bioetica si bioteologie"
Note:
244 Expunere prezentată la Simpozionul Internaţional organizat de Centrul de Sprijin Familial al Sfintei Arhiepiscopii a Athenei în data de 19 septembrie 2002. S-a adăugat aici, deşi nu are legătură cu biologia, deoarece sunt înfăţişate şi anumite principii teologice referitoare la viaţa umană.
245 Datele sunt valabile pentru perioada în care a avut loc prezentarea acestei expuneri, adică septembrie 2002.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.