"Odată, aveam prietenie cu un oarecare diacon din lavra Sfântului Gherasim. Şi nu ştiu din ce pricină a început să mă bănuiască de un lucru care-i aducea scârbă. Şi a început să se depărteze de mine. Eu, văzându-l că se depărtează de mine, l-am întrebat, ca să ştiu pricina, iar el mi-a zis:

- Ai făcut cutare lucru.

Dar eu, ştiindu-mă nevinovat de acel lucru, am început să-i spun că nu-mi amintesc să fi făcut aşa ceva.

Dar după toate acestea mi-a zis: - Iartă-mă, dar nu te cred. Şi, ducându-mă la chilia mea, am început să mă ispitesc cercetându-mă pe sine-mi dacă am făcut un lucru ca acela, dar nu am aflat nimic. Mai pe urmă, odată când l-am văzut în biserică ţinând Sfântul Potir şi dând fraţilor Dumnezeieştile Taine, m-am jurat lui, spunându-i că nu mă ştiu pe mine să fi făcut acel lucru; dar el tot nu m-a crezut. Şi iarăşi retrăgându-mă şi cercetându-mă pe sine-mi, mi-am adus aminte de cuvintele Sfinţilor Părinţi şi crezând lor, mi-am schimbat gândul şi am zis întru sine-mi: «Cu adevărat, diaconul mă iubeşte şi, pornindu-se din dragoste, a spus cele ce le avea în inima sa, ca să mă trezesc şi să nu mai fac iarăşi acelaşi lucru. Insă, o ticăloase suflete, de ce zici că nu ai făcut acel lucru, căci câte alte răutăţi fără de număr n-ai făcut şi le-ai uitat? Unde sunt cele ce le-ai făcut ieri şi alaltăieri, sau cele de mai înainte cu zece zile? Oare, îţi mai aduci aminte de ele? Aşadar, ai făcut şi acel lucru, dar l-ai uitat ca şi pe celelalte». Şi aşa am pus în inimă că într-adevăr am făcut acel lucru, precum am uitat multe dintre cele pe care le-am făcut mai înainte, aşa l-am uitat şi pe acesta. Şi am început a-I mulţumi lui Dumnezeu şi diaconului că printr-însul Dumnezeu m-a învrednicit să-mi cunosc greşeala şi să mă pocăiesc de ea.

Deci, cu nişte gânduri ca acestea, m-am dus să-mi cer iertare de la diacon şi să-i mulţumesc că mi-am cunoscut greşeala prin el. Şi cum am bătut la uşa lui, mi-a deschis, însă el mi-a făcut metanie mai întâi, zicându-mi:

- Iartă-mă, că batjocorit fiind de diavoli am crezut despre tine că ai făcut acel lucru. Şi iată, mi-a vestit Dumnezeu că nu eşti vinovat cu nimic de un astfel de lucru.

Şi nu m-a lăsat să-i mai spun nimic, zicând că nu mai este de trebuinţă.

Şi zicea fericitul:

- Iată smerenia adevărată cum a întărit inima celui ce o iubeşte, că nu numai nu s-a smintit de diacon, sau s-a supărat pe el, ci, luându-şi asupra sa greşeala pe care n-a făcut-o, i-a şi mulţumit aceluia. Şi mai zicea:

- Vezi ce face fapta bună, pe ce trepte urcă pe cei ce o iubesc? Dacă ar fi vrut acela, ar fi adus multe pricini îndreptăţindu-se, mai întâi că este minciună aceea cu care a fost clevetit, apoi că s-a mărturisit diaconului şi i-a vestit neadevărul celor zise de el. Şi cu toate că nu l-a crezut, însă, îndreptându-se spre fapta bună, nu numai că nu s-a scârbit asupra lui, ci i-a şi mulţumit.

Aşa şi noi, dacă am apuca mai înainte şi am pune în inimile noastre seminţele blândeţii şi ale smereniei, diavolul n-ar putea semăna în ele neghinele lui cele rele. Dar pentru că ne aflăm pustii de tot gândul cel bun, sau, mai bine zis, noi înşine ne întărâtăm spre răutate şi spre aducerea-aminte a răului, de aceea şi diavolul, primind pricinile de la noi, îşi împlineşte lucrările sale. Iar când Domnul ne vede însetând de mântuire şi lucrând răsadurile cele bune, şi când vede şi voinţa noastră cea bună ne umple de darurile Sale".

AVVA ZOSIMA
CÂND EŞTI NEDREPTĂŢIT, EDITURA EGUMENITA

Cumpara cartea "Cand esti nedreptatit"

.

• Smerenia
  Publicat in : Duminica Vamesului si a Fariseului