Când începem viaţa duhovnicească, să încercăm să-L avem pe Dumnezeu în amintire - noi zicem în minte, dar, în esenţă, e vorba despre amintire. Aceasta este o strădanie a minţii, fără să fie încă o ieşire sau o răpire a minţii noastre, ci doar o tindere a acestui izvor mental, a memoriei noastre, către Dumnezeu. Să nu urmărim nici desfătări, nici contemplaţii, nici trăiri! Noi vom avea pomenirea lui Dumnezeu şi ne vom lăsa în seama Lui, ca în seama singurului nostru bun, fără să ne preocupe niciun scop anume, cum ar fi bucurie, veselie, descoperiri cereşti - absolut nimic! Dumnezeu va fi singurul nostru bun!
„Bunul meu nu este dincolo de Tine!“, zice Psalmistul (cf. Ps. 15, 2). De vreme ce sunteţi începători, bunul vostru să nu fie dincolo de pomenirea lui Dumnezeu, pentru că veţi cădea în ispite şi vă veţi îndepărta de Dumnezeu tocmai în clipa în care veţi crede că luptaţi pentru a săvârşi o rugăciune duhovnicească. Veţi rămâne, aşadar, la pomenirea lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu vă va da singur harismele Lui, acelea care astăzi sunt familiare vouă.
Pomenirea lui Dumnezeu o veţi urmări şi la muncă, pentru că e păcat ca orele petrecute muncind să se piardă.
In general, veţi urmări rugăciunea oriunde vă veţi afla, clar mai ales şi mai cu atenţie când vă faceţi canonul. Adică întreaga zi să fie o zi de rugăciune, şi mai ales orele speciale pentru rugăciune.
Atât la rugăciunea făcută în chilie, cât şi la cea făcută în timpul muncii, să vă străduiţi să vă gândiţi numai la Dumnezeu! Când însă vă aflaţi în biserică, să urmăriţi să înţelegeţi ceea ce auziţi, dar nu cu un efort exegetic, ci având inima deschisă, ca să intre înăuntrul vostru înţelesurile, iar Dumnezeu va face atunci exegeza lor şi descoperirea Sa în sufletele voastre.
Lucrul acesta să-l faceţi fără zbucium, fără încordare, fără o silire a voinţei voastre. Dacă rugăciunea vă oboseşte, adică dacă vă produce o împotrivire lăuntrică, dacă simţiţi în sufletul vostru că ceva o respinge, opriţi-vă de îndată! Dacă bunul vostru va fi acesta, Dumnezeu îl va vedea ca pe un dar al vostru, ca pe o tămâie şi ca pe o ridicare a mâinilor voastre. Atunci să nu vă îndoiţi că Se va pleca, va coborî în inima care se înalţă, Se va deşerta în mintea care vrea să se umple de Dumnezeu, şi vă veţi găsi în faţa unui fapt minunat. Veţi vedea însă cât de uşor este tot ceea ce ne spune Dumnezeu! Iar ceea ce ne spune acum este să păstrăm pomenirea Lui.
Veţi vedea cât ne este de potrivit nouă Dumnezeu, cât este de desăvârşit şi cât de mult este plăsmuită mintea noastră pentru desăvârşirea Lui, aşa încât unul să locuiască în celălalt! Acela să fie cuprins în noi prin pogorământ, îndelungă-răbdare şi iubire, iar mintea noastră să fie umplută de El, fiindcă Dumnezeu este Cel ce le umple pe toate. Va veţi găsi împreună cu Dumnezeu şi vă veţi simţi ca şi cum s-ar deschide înaintea voastră noi orizonturi, ca şi cum aţi avea pentru prima dată astfel de trăiri. Să nu faceţi nimic, repet, cu zbucium, cu nelinişte, nici cu mişcările voastre, nici cu mâinile voastre, nici cu ochii voştri, ci toate să fie tihnite, mai cu seamă noaptea! Dacă vreţi, puteţi face o plimbare prin curte sau pe munte. Faceţi orice vreţi, numai să lăsaţi mintea voastră să se înalţe bucuroasă către Dumnezeu!
Numai rugăciunea voastră să nu devină un pretext de izolare a voastră faţă de ceilalţi, pentru că atunci va fi mincinoasă, cu totul pământească, trupească, egoistă. Să se săvârşească în desăvârşită armonie şi bună-înţelegere cu fraţii, într-o desăvârşită dispoziţie de smerenie şi de retragere în faţa gândului, a voinţei şi a dorinţei celuilalt! De exemplu, pleci să te rogi într-un anumit loc şi îţi dai seama că cineva a pornit tot într-acolo, după tine. Abate-te din cale, fără ca acela să-si dea seama că l-ai văzut, şi du-te undeva, unde n-ai vrut, şi lasă-l pe acela să meargă acolo! Lasă locul liber, ca să poată intra Dumnezeu! „Voi umbla întru voi şi vă voi fi vouă Dumnezeu“, zice Domnul (Lev. 26, 12). Astfel, Eu voi fi Tatăl vostru, şi voi veţi fi copiii mei! Trăind astfel, veţi simţi atâta familiaritate cu Dumnezeu, atâta apropiere, atâta înrudire, atâta unire cu El, încât mintea voastră va trece de la o bucurie la alta, de la o cunoştinţă la alta. Această cunoştinţă va fi cunoştinţa stării înaintea lui Dumnezeu, aşa cum spune aici Awa Evagrie.
Merită să depuneţi toată osteneala ca să dobândiţi această cunoştinţă, pe care o să vi-o dăruiască însuşi Dumnezeu! Orice altă reuşită este nimic faţă de aceasta!
Desigur, nu veţi lăsa deoparte nicio îndatorire de-a voastră, pentru că şi „pe acelea trebuie să le faceţi“ (Mt. 23, 23). Dacă le veţi lăsa, nu vă veţi putea ruga, pentru că trăiţi într-o obşte alături de alţii, iar aceasta nu va mai fi iubire de asceză şi dorire după Dumnezeu, ci trândăvie, lipsă de iubire şi de jertfa. Să jertfiţi chiar şi rugăciunea voastră de dragul aproapelui, dar să rânduiţi corect poziţia voastră, slujirea voastră, întreaga voastră viaţă faţă de fraţii voştri! Inţelegeţi-vă unii cu alţii, aşa încât să vă puteţi înfăţişă astfel înaintea lui Dumnezeu, înfăţişare pe care, cel puţin la început, o veţi reuşi prin pomenirea lui Dumnezeu! Urmăriţi-o pe cât vă stă în putere, şi veţi vedea snopii roadelor voastre! Aşa cum iudeii ţineau snopii şi călătoreau cu bucurie, tot aşa şi voi, ţinând snopii roadelor voastre, veţi călători cu bucurie (cf. Ps. 125, 5) şi veţi mărturisi adevărul.
Iar când veţi întâmpina dificultăţi ca mintea voastră să fie cu totul goală, atunci să faceţi ce puteţi! Când vă vin gânduri, chiar dacă sunt bune, aveţi grijă să le alungaţi fără să vă umpleţi de strâmtorare şi de crispare! Lepădaţi-le pe toate! Şi dacă nu înţelegeţi ce însemnează stare înaintea lui Dumnezeu, înţelegeţi ce înseamnă „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“, iar atunci amintirea voastră va fi la Dumnezeu, aşa cum spun şi cuvintele. Desigur, pomenirea lui Dumnezeu se realizează şi fără cuvinte, dar, pentru moment, să faceţi aşa!
Cu cât mai puţine cuvinte folosim la rugăciune, cu atât e mai bine! Iar dacă pe cineva, când spune rugăciunea, îl apucă durerea de cap, să ştie că aceasta se întâmplă deoarece este crispat. Rugăciunea nu este o lucrare intelectuală. Lucrarea intelectuală oboseşte pentru că întoarce mintea către cele omeneşti. In timp ce mintea este făcută să se înalte către Dumnezeu, iar noi o întoarcern în alte direcţii. De exemplu, problema virgulei după propoziţiile completive este familiară filologului. Ştiinţa lui este bucuria lui, dar aceasta este una artificială şi, de aceea, îi oboseşte mintea. Dar când mintea este în Dumnezeu şi se obişnuieşte să meargă la Dumnezeu este ca şi cum omul ar fi intrat în grădina lui şi miroase flori înmiresmate. De aceea nu oboseşte, ci se odihneşte.
Altceva este aşa-zisa lucrare spirituală sau intelectuală, care e ceva artificial şi duce la prisos de oboseală, şi altceva este rugăciunea. Rugăciunea îţi poate produce dureri de cap numai atunci când e săvârşită greşit sau, la început, când încă eşti lipsit de cunoaştere. Când înveţi să nu te gândeşti la nimic, ci să-ţi înfrunţi viaţa jucându-te, atunci, dacă îţi aduni mintea o oră sau două, s-ar putea să ai durere de cap, dar aceasta va dispărea mai apoi, nu e nimic. Mai ales când rugăciunea se face cu simţirea inimii, ea este şi mai odihnitoare, pentru că devine a ta, o înţelegi, ai legătură cu ea şi te bucuri. Altfel, ţi se pare un lucru izolat, străin.
In orice caz, pomenirea lui Dumnezeu nici nu este o lucrare intelectuală, nici nu oboseşte. Oboseşti când îţi aduci aminte de cineva pe care îl iubeşti? Nu, ci te bucuri. Dar când persoana respectivă începe să se îndepărteze de tine şi să-ţi facă probleme, îndată ce-ţi aminteşti de ea, te apucă durerile de cap. Tot aşa şi atunci când nu ne împotrivim lui Dumnezeu cu voirea şi cu dispoziţia, pomenirea Lui este pe deplin odihnitoare. Dar când ne împotrivim, ne oboseşte, pentru că atunci nu mintea oboseşte, ci sufletul nostru, care se teme, este mustrat, are greutăţi şi se împotriveşte. Dar, când ne rugăm, participă şi inima, însă această stare nu este simţirea despre care am vorbit în capul 43. Această simţire va veni încet-încet.
Pomenirea lui Dumnezeu nu are legătură cu suspinurile noastre lăuntrice. Pomenirea lui Dumnezeu este o lucrare, în timp ce durerea sufletului nu este. Aşa cum inima bate singură, tot aşa şi durerea este o trăire, şi nu ajunge doar dispoziţia lăuntrică, ci e nevoie şi de cultivare, de cunoştinţă. Se poate ca cineva să fie un om foarte bun, dar să nu aibă durere sufletească. Durerea este ca o liturghie a sufletului, nu este o lucrare.
In ceea ce priveşte durerea sufletească, e nevoie de un om al lui Dumnezeu care să te povăţuiască. Mireanul misionar păcate nu face, rele nu face, misiune face, toată ziua I-o închină lui Hristos, organizează grupuri, ţine cateheze, se spovedeşte, se împărtăşeşte, este un om drept. Hristos S-a răstignit, a înviat şi împreună cu El s-a răstignit şi acesta. Ce dureri sufleteşti să aibă de vreme ce este plin cu toate?
Suspinurile sunt ceva special, sunt o liturghie mai adâncă a sufletului care se pocăieşte, se înnoieşte şi înţelege de unde a căzut. Sunt jeluirea unui suflet aflat în afara raiului, pentru că sabia păzeşte poarta raiului şi el nu poate intra (cf. Fc. 3, 24).
Rugăciunea lăuntrică se săvârşeşte când duhul omului, izbăvit de mişcările sufletului, comunică si se uneste cu Dumnezeu. Atunci, si în vremea somnului, si în vremea muncii, el se roagă.
Să ne străduim să avem orele noastre de rugăciune! Să ne străduim să ne rugăm şi la muncă, atât cât ne amintim şi ori de câte ori ne amintim! Dacă uiţi, nu te întrista! Fă mai bine o plimbare, decât să stai şi să te întristezi! Nu există niciun motiv de întristare. începe din nou să te rogi! Ai uitat de rugăciune o dată, de zece ori, de o sută de ori?
Când îţi aminteşti, începe din nou! Faceţi această strădanie, mai cu seamă noaptea, şi veţi vedea aurora Duhului înlăuntrul vostru!
ARHIMANDRIT EMILIANOS SIMONOPETRITUL
Fragment din cartea "DESPRE RUGĂCIUNE", Editura Nectarie
Cumpara cartea "DESPRE RUGĂCIUNE"
-
Viata duhovniceasca
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Viata duhovniceasca si familia
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.