Cartile apocrife

Cartile apocrife Mareste imaginea.

Cărţile apocrife

1. Generalităţi

Prin cărţi apocrife se înţeleg scrieri care cuprind lucruri ascunse, secrete, neînţelese, sau vin de la autori necunoscuţi, care din anumite motive voiau să rămână anonimi.
Asemenea cărţi circulau în vechime atât la păgâni, cât şi la iudei, la creştini şi eretici, deopotrivă. In studiul biblic, pe noi ne interesează apocrifele de cuprins religios-filosofic, scrise în timpurile antice, care sunt în legătură fie cu persoane biblice, fie cu autori biblici, fie cu lucruri tratate sau amintite în scrierile inspirate. Numărul acestor cărţi este mare, încât se poate vorbi, pe drept, despre o literatură apocrifă. Cartea a 4-a a lui Ezdra vorbeşte despre 70 de scrieri secrete, iar în cartea apocrifă a lui Enoh se spune că acest patriarh biblic, ar li scris 366 de cărţi. Studiul acestor scrieri este interesant şi necesar, întrucât ele ne descoperă preocupările religioase şi filosofice ale contemporanilor lor, şi nu arareori aruncă lumină şi asupra unor chestiuni religioase, amintite obscur în Sfânta Scriptură. Multe din aceste scrieri sunt citate de unii dintre scriitorii bisericeşti ca făcând parte din Sfânta Scriptură, biserica creştină însă, dintru început a separat aceste scrieri de Sfânta Scriptura (can. 59 al sin. din Laodiceeat, oprindu-i pe creştini de a le privi şi primi ca slinte şi, mai mult decât atât, oprind cle-a dreptul citirea lor în public şi în particular. Aceasta pentru motivul că apocrifele amestecă utilul cu primejdiosul, adevărul cu falsul şi unele dintre ele sunt scrise cu vădită tendinţă eretică.

2. Originea apocrifelor

La popoarele antice păgâne (asirieni, babiloneni, greci, romani) era obiceiul de a plăsmui cărţi mistice puse sub numele zeilor sau ale unor eroi, care tratau despre învăţături esoterice. Aceste cărţi erau ascunse în temple de la fata celor profani şi neiniţiaţi. Ele puteau fi consultate numai de corporaţia preoţească şi numai în anumite cazuri şi cu anumite scopuri. Tot preoţimea avea dreptul să le interpreteze. Asemenea cărţi se compuneau adesea cu scopuri frauduloase. Despre asemenea cărţi se face amintire şi în Cicero (Or. 29 pro Domo, c. 54).

Şi iudeii au compus asemenea scrieri, pe care le-au atribuit patriarhilor biblici, profeţilor sau altor personalităţi de seama. Ele tratează despre învăţături secrete sau revelaţii particulare. Aceste scrieri au fost răspândite de unii iudei pioşi. Cu încetul însă, obiceiul a degenerat şi a început a se plăsmui asemenea scrieri cu scopuri sectare şi frauduloase. In cele din urmă, apocrifele au început a-.şi pretinde caracter sacru şi inspirat. Numărul acestui fel de scrieri a fost mare. Sfântul Irineu (Adv. Haer. 1, 17) vorbeşte despre "multimea nenumărata'’ a apocrifelor la iudei. Marea lor majoritate însă s’a pierdut în cursul veacurilor următoare.

Multe împrejurări au cauzat şi favorizat originea şi dezvoltarea acestei literaturi la iudei. Elenismul, cu tendinţa lui de a introduce elemente filosofice greceşti în monoteismul mozaic, cu scopul de a fundamenta filosofic credinţa religioasă strămoşească, pe baza concepţiei filosofice a timpului, e una din aceste cauze. Aşa se explică prezenţa unor vădite influenţe de filosofie pitagoreică sau platonică în aceste scrieri. Altă cauză a fost practicat terapeuţilor şi a esenienilor, care, pe lângă studierea aprofundată a Sfintei Scripturi, s’au ocupat şi cu filosofia religioasă şi cu interpretarea alegorică, învăţând că în cuvintele Sfintei Scripturi se ascund secrete ale naturii şi adevăruri ale filosofici sacre. Deformarea ideilor mesianice din cărţile apocrife iudaice este rezultatul frământărilor religioase şi naţionale din timpul apăsării suferite din partea Ptolemeilor şt seleucizilor. In aceste triste timpuri, bărbaţi pioşi, în lipsa darului profeţiei care cu ultimul profet, Maleahi, a încetat, se ocupau cu meditarea şi tâlcuirea Legii, mângâindu-i şi încurajându-i pe conaţionalii lor cu nădejdea într'un Mesia care va veni şi care îi va scăpa de starea umilitoare şi apăsătoare în care se aflau. Aceste aşteptări îmbucurătoare cu timpul se divulgau ca descoperiri divine, păstrate ca tradiţie nescrisă încă de la Moise, iar acum cunoscute de preoţi şi cărturari.

Toate aceste împrejurări au dat naştere la puternice îndemnuri de dezvoltare a literaturii apocrife iudaice, si deoarece autorii care le-au plăsmuit nu aveau destulă autoritate să le impună cititorilor, s'au ascuns în anonimat, le-au atribuit bărbaţilor aleşi din trecutul neamului sau persoanelor biblice mai însemnate (lui Aclam, bnoh, Matusalem, Noe. Avraam. lacob, Moise, Solomon ş. a.). Apocrifele atribuite unor persoane istorice se numesc pseudo-epigrafe.

Cele mai multe apocrife şi pseudo-epigrafe au caracter eshatologic. Fie se ocupă, pe lângă misterele divine şi umane, şi de cauzele supranaturale ale întâmplărilor din viaţa omenească, cu descoperirea sorţii oamenilor, a sorţii poporului biblic, a istoriei viitoare a neamului omenesc, a originii răului, a cauzei păcatului. Multe dintre ele cercetează cauzele fenomenelor naturale, forţele şi legile naturii. Autorii lor pretind că toate aceste lucruri le cunosc prin Descoperirea de sus. Problemele le pun, le rezolvă şi le explică în alegorii, simboluri, numere sau enigme. Scopul general al apocrifelor este completarea relatărilor biblice şi interpretarea lor. Multe apocrife sunt scrise cu bună intenţie şi păstrează integritatea învăţăturilor biblice. Insă multe pervertesc şi deformează învăţătura adevărată, adesea cu scop fraudulos, ajungând la absurd şi ridicol şi exaltând până la paroxism aşteptările mesianice profetice.

Nu toate apocrifele sunt însă de origine iudaică. S'au găsit si între creştini oameni care i-au imitat pe iudei în plăsmuirea de apocrife. Cele mai multe apocrife creştine sunt în legătura eu Noul Testament şi cu persoane amintite în această parte a Scripturii. Nu lipsesc însă nici apocrife creştine în legătură cu Vechiul Testament. Acestea sunt, în general, de origine iudeo-creştină sau iudeo- gnosticâ.

3. Impartirea si insirarea apocrifelor

In timpul din urmă se dă mare atenţie studiului apocrifelor. Cercetarea lor ajută mult la cunoaşterea configuraţiei religioase a timpului când au fost scrise. Deşi cele mai multe sunt născociri ale fanteziei supraalirnentate de pure curiozităţi apocaliptice, eshatologice sau pioase, totuşi ele cuprind, mai ales cele ale Noului Testament, şi adev ăruri istorice a căror cunoaştere contribuie într’o largă măsură la edificarea pioasă a sufletelor dornice de cunoaşterea mai amănunţită a multor întâmplări şi persoane biblice, amintite sumar sau omise din textul scrierilor inspirate şi canonice. Mai multe din aceste scrieri exagerează în ce priveşte adevărata pietate. Dacă totuşi Biserica nu le dă atenţie şi nu le recomandă pentru întărire în credinţă sau ca lectură pioasă, cum face cu cărţile necanonice, se justifică prin faptul că în aceste cărţi adevărul este atât de amestecat cu falsul, încât separarea lui nu poate fi lăsată în seama cititorului lipsit de cunoştinţe temeinice biblice şi teologice. Ba aceasta separare nu se poate face adesea nici chiar de către cei învăţaţi. Acest lucru îl dovedeşte si faptul că multe dintre apocrife au fost utilizate drept cărţi inspirate de către unii Sfinti Părinţi. Apoi multe apocrife au tendinţă eretica, vădită sau latenta. Fericitul leronim spune că în apocrife sade ascuns diavolul, ca să ucidă pe cel nevinovat. Biserica, din prudenţă, opreşte utilizarea apocrifelor, căci, după cuvintele Sfantului Atanasie. nu se cuvine a se amesteca mierea cu firea.

Cea mai potrivită împărţire a apocrifelor, este cea facută după provenienţa lor. Astfel, deosebim apocrife de origine iudaică şi apocrife de origine creştină. Cele de origine iudaică se împart în două categorii: a) compuse din zel religios şi b) compuse cu tendinţa rea. Cele de origine creştina sunt: a) de origine îudeo- creştină şi b) de origine iudeo-gnosticâ.

4. Apocrife de origine iudaică

a. Apocrife iudaice de conţinut profetic

Cărţile sibiline. Cărţile sibiline sunt o colecţie în 14 cărţi a unor fragmente de profeţii derivate din timpuri diferite şi de la autori diferiţi. Sibila, la început, a fost un nume comun care denotă o persoană feminină, semi-istorică, semimitică, vestitoarea voinţei lui Dumnezeu.  Ca nume comun este amintită şi la câţiva autori vechi: Heraclit, Euripide, Platou ş.a. Mai apoi sibilele se numesc şi cu nume proprii.

In Roma exista o colecţie oficială a oracolelor sibiline, ţinuta în secret şi consultată numai în chestiuni importante. Iudeii au imitat oracolele sibiline păgâne, din secolul (I î. H. Ei au compus asemenea oracole în hexametri greceşti. Obiceiul acesta a fost apoi imitat şi de creştini. Colecţia de azi a sibilinelor iudaice (dintre care unele sunt scrise de t.rostind au în total 4000 hexametri. Cele mai vechi cărţi se crede că sunt cartea a III a si a IV-a. Cartea a III-a, scrisă de un evreu în Alexandria pe timpul regelui Ptolomemeu VII (145-117 î. II.), începe cu edificarea turnului din Babel si termina eu cele premergătoare sfârşitului lumii.

Incepând cu a VI-a carte şi până la sfârşit, sibilinele sunt de origine creştină şi vorbesc despre lisus Hristos. Mulţi autori creştini ca Atenagora, Justin, Teofil, Clement Alexandrinul ş. a. scot din sibiline argumente pentru a dovedi că credinţa creştina a fost prevestită din vechime. Colectarea sibilinelor a început prin secolul VI d. II.
Cartea Enoh a fost scrisă de un iudeu palestinian în sec. II î. II. în original ebraic sau aramaic. Textul original însă s'a pierdut. In 1773 s’a descoperit în Abisinia traducerea etiopiana a cărţii. Traducerea aceasta însă nu pare a li făcută după originalul ebraic sau aramaic, ci după o traducere grecească din care au fost descoperite 32 capitole în Achmim din Kgipt, în anul 1886. Mulţi autori greci şi latini o citează, iar Tertulian îi atribuie origine divină. Unii autori cred că această carte e citată şi de Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, versetul 14. Cartea are 108 capitole şi vorbeşte despre căderea îngerilor, călătoriile lui Enoh în cer şi pe pământ, despre Mesia, despre soarta cerului şi a pământului. Cartea se crede că a (ost scrisă pentru a contrabalansa influenţa excesivă a elenismului.

Din anul 1880 este cunoscută o A doua carte a lui Enoh, numită cartea slavonă a lui Enoh. Originalul acestei cărţi a fost grecesc. A lost descoperită într’un manuscris din sudul Rusiei şi în manuscrise sârbeşti. Originalul grecesc al cărţii îl arată (aptul că autorul explică numele iui Aclam cu iniţialele numirii greceşti a celor patru puncte cardinale.

Cartea are 68 capitole. Vorbeşte de înălţarea lui Enoh până la al VIl-lea cer, descrie cele văzute acolo, viziunile lui Enoh despre creaţie, istoria omenirii până Ia potop, porunca divină de a comunica oamenilor cele revelate. Dă diferite sfaturi şi la sfârşit vorbeşte despre primirea lui Enoh în cer. Cartea a fost scrisă înainte de anul 70 al erei creştine, deoarece presupune existenţa templului şi a cultului divin iudaic. Autorul este un bun cunoscător al tradiţiilor iudaice despre Enoh.

b. Apocrife iudaice de conţinut istoric

Cartea a IV-a a Macabeilor se -află fa sfârşitul traducerii Septuaginta şi la losif Elaviu. Cuprinde istoria martiriului celor 7 fraţi Macabei şi a lui Eleazar, drept pildă a principiului filosofic: datoria raţiunii de a domina pasiunile. Pentru partea istorică, autorului i-a servit ca izvor întâmplarea din cartea întâi a Macabeilor (6, 18 - 7, 14). In expunerea filosofică a temei, iudaismul se combină cu stoicismul. După concepţia autorului, raţiunea îşi are norma în Legea lui Moise şi ea se arată mai ales în observarea rânduielilor ceremoniale. E vrednic de remarcat că, după concepţia autorului, moartea de martir a pioşilor e totodată şi ispăşire pentru păcatele poporului. Cartea nu e lipsită de greşeli filosofice stoice şi ele alte greşeli. A lost scrisă cu scopul de a-l îndemna pe cititor la observarea Legii iudaice şi la deprinderea pietăţii. Eusebiu şi Fericitul Ieronim au atribuit-o lui losif Elaviu. A fost scrisă între jumătatea secolului I î. H. şi jumătatea secolului I d. II. Autorul e necunoscut. Originalul a fost scris în greceşte.

Cartea Jubileelor sau Mica Geneză. Cartea cuprinde istoria biblică până la instituirea sărbătorit Paştilor. Istoria este împărţită pe perioade de 50 ani. Aşa se
explică numirea de cartea Jubileului. Cuprinsul ei fiind paralel cu istoria din Facere până la capitolul 12 din Iesire, se numeste si Mica Geneza. Deoarece cuprinsul cărţii se compune pe baza unei revelatii primite de Moise printr'un înger în muntele Sinai. se numese si Apocalipsa lui Moise. In fond, autorul comentează şi parafrazeaza istoria biblica cu multe adaosuri legendare. După autor, Tora este scrisa pe table ceresti si este observata şi de îngeri. Numai treptat ea se descoperii oamenilor. O mare parte a revelaţiilor este depusă în scrieri secrete. Cea dintâi dintre aceste cărţi este o compusă de Enoh. Legile lui Moise referitoare la cult le-au observat şi patriarhii. Cartea, probabil, a fost scrisă în secolul I î. H. in limba ebraică de către un iudeu palestinian. Ni s-a păstrat numai în traducere etiopiana. Cartea este citata de mulţi autori antici. Fericitul Ieronim a cunoscut şi textul ei ebraic. Cartea dispare în secolul XII si rămâne necunoscuta până când Ceriani descoperă în secolul XIX traducerea ei etiopiana.

c. Apocrife iudaice de conţinut poetic

O apocrifă de cuprins poetic este' Psaltirea lui Solomon. Cuprinde 1<S psalmi atribuiţi iui ,Solomon. în psalmi se deplânge soarta trista a iudeilor clin timpul Macabeilor. când se prevedea si se apropia ocupaţia romană. Psalmul I7 exprimă credinţă vie .şi dorinţa arzătoare a iudeilor după Mesia cel promis. A lost compusă în limba ebraică în sec. lî. 11. în sec. 111 d. fi. un creştin o traduce în greceşte, liste amintită în Sinopsa Pseudo-Atanasianâ. Nichifor o aşază între Antilegomene. în Codicele din Viena este aşezată între înţelepciunea lui Solomon şi înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirali.

d. Apocrife iudaice scrise cu tendinţă şi lipsite de orice suport real sau istorie

Iudeii, după ruina lor politică şi religioasă, buimăciţi şi dezorientaţi de aşteptările pseudo-mesiasianice spulberate, au fost victima usoara pentru înşelăciunile pseudo-profetilor care s-au extins cu activitatea lor la toate ramurile învataturii religioase. După nimicirea Ierusalimului începe, în apocrife, o perioada a viselor, a fanteziilor şi a gnosei false. Coruperea notiunilor credintei adevarate a început cu sincretismul şi pseudo-gnoza elenistica a caror dovada sunt Apocalipsele lui Baruh, Cartea a 4 a lui Ezdra şi Inălţarea Iui Moise.

Apocalipsele lui Baruh. Baruh a fost învatacelul si secretarul profetului leremia. Literatura apocrifă îi atribuie mai multe cârti de cuprins apocaliptic. Dintre acestea s'au publicat pună acum Apocalipsa siriacă si Apocalipsa greceasca a lui Baruh.

Apocalipsa siriaca a lui Baruh a fost pubilcata în întregime de Ceriani in 1871.Cartea are 88 capitole şi cuprinde întâmplările petrecute de Baruh înainte şi după distrugerea Ierusalimului şi descoperirile pe care i le face Dumnezeu în formă de viziuni. Aceste descoperiri privesc viitorul mai apropiat, timpul mesianic si învierea de obşte, judecata lumii şi paradisul. Deoarece vorbeşte despre nimicirea Ierusalimului prin Titus, a fost scrisă după catastrofa din anul 70.

Apocalipsa grecească a lui Baruh a fost publicată în 1897. Cuprinde cele văzute de Baruh în cele cinci ceruri, unde a fost răpit. Origen aminteşte că Baruh a fost răpit în al VII lea cer şi cele văzute le-a cuprins în Apocalipsa sa (De princ. II, 30). Se vede de aici că această Apocalipsa cuprinde numai o parte a originalului care s'a scris în limba ebraică sau aramaică.

Cartea a 4-a a lui Ezdra, în bibliile slavone si ruseşti este numită cartea a 3-a a lui Ezdra şi e înşirată între cărţile necanonice. In bibliile româneşti însă, deoarece nu figurează nici în Scptuaginta, nu e trecută printre cărţile necanonice. Cu celelalte cărţi ale lui Ezdra aceasta n-are nimic comun, afară de numele renumitului cărturar.

Cartea, în 10 capitole, cuprinde 7 viziuni pretinse ale lui Ezdra despre venirea lui Mesia, judecata lumii si nimicirea imperiului roman. Ni s'a păstrat numai în traduceri: latină, arabă, siriaeă, armeană si etiopiana. Cea mai bună şi mai fidelă traducere este cea latină. Originalul a fost grecesc. Textul de azi este o prelucrare creştină a originalului, deoarece cartea, pentru mângâierea iudeilor cu apropiata venire a lui Mesia, utilizează elemente creştine. Părerea generală susţine că autorul cărţii a trăit în secolul I al erei creştine. Lui Filon şi losif Flaviu cartea le e necunoscută. Primele citate din carte se află în Epistola lui Varnava.

Cartea s'a bucurat în trecut de mare răspândire şi de mare autoritate. Invăţătura generală a acestei cărţi este că omul nu trebuie să se trufească eu mintea lui slabă şi nu trebuie să se aservească cu totul vieţii pământeşti, ci să tindă spre viata veşnică, să nădăjduiască şi să aştepte judecata Domnului, Care ii va răsplăti pe cei nedrepţi, iar pe cei păcătoşi îi va pedepsi.

Inălţarea lui Moise la cer. Această carte s'a păstrat numai în fragmente. în traducerea latină făcută după originalul grecesc. Cartea cuprinde dispoziţiile date de Moise urmaşului său losua şi descoperirile pe care i le face despre soarta viitoare a poporului Israel si despre timpul mesianic. Probabil că la sfârşitul cărţii, care azi lipseşte, a fost vorba despre înălţarea lui Moise la cer. După Origen (De princ. III. 1, 1). Apostolul Iuda a luat ele aici cearta diavolului şi a îngerului asupra trupului lui Moise (Iuda vers. 9). Autorul e un iudeu palestinian, care a trăit cu puţin timp după nimicirea Ierusalimului.

O cauză a notei slabe, imprimată unor scrieri apocrife iudaice, este tendinţa cabalistică. Cabaliştii pretindeau eă Dumnezeu i-a descoperit lui Adam, oral, cunoaşterea tuturor misterelor. Adam insă, in urma păcătului, a pierdut aceste cunoştinţe. La rugăciunile şi pocainta lui, Dumnezeu Insusi le comunica printr'o carte. Aceste cunoştinţe, apoi, ascunsein cuvintele, literele, persoanele si numerele biblice, prin tradiţie de la Set, prin Morse si Ezdra au ajuns in posesia cabaliştilor.

Prin contactul cu popoarele păgâne s'au introdus in apocrife si elemente străine de concepţia biblică.  Acestea îl arată pe Adam ca pe autorul tuturor învăţăturilor si tuturor artelor. Cain este considerat un hoţ. EI inventează măsurile si greutăţile cu scop de fraudă. Avraam este inventatorul astrologiei ş. a.

5. Apocrife de origine creştină

Testamentul celor 12 patriarhi. Mulţi iudei creştini n-au lepădat complet iudaismul, dar nici n'au îmbrăţişat total creştinismul. Ei au încercat să împace cele două religii şi au adoptat şi elemente din apocrife. Din această fracţiune a creştinilor, încă nedeplin formaţi, au rezultat câteva apocrite cu scopul de a-i atrage la creştinism pe cei ramaşi credincioşi credinţei strămoşeşti. Asemenea scriere este Testamentul celor 12 patriarhi, care cuprinde învăţăturile şi ultimele dispoziţii ale celor 11 fii ai lui lacob către fiii lor. Se vorbeşte în ele de viaţa viitoare, despre Mesia si despre respingerea lui Israel. A fost scris de un iudeu creştin din Palestina pe la începutul secolului II. Originalul a fost grecesc.

Inălţarea la cer a lui Isaia. Tendinţa mai multor iudei creştini de a denatura puritatea învăţăturii creştine cu elemente iudaice şi gnostice si de a atrage pe creştini la doctrina lor a dat naştere mai multor apocrite, cu vădită tendinţă eretică, cum este şi înălţarea la cer a lui Isaia. Cartea este compusă din două părţi. Prima parte, care cuprinde relatarea despre martiriul lui Isaia sub regele Manase şi profeţii mesianici (capitolele 1-6), a fost scrisa in secolul II î. H. şi partea a Il-a (capitolele 7-9), care cuprinde extazul lui Isaia, calatoriile lui prin cele sapte ceruri, viziuni monstruoase şi revelatii despre imparatia mesianică, a fost scrisă între secolul II î. H. şi secolul I d. H. Originalul cartii a fost grecesc.

Alte scrieri apocrife de mai mică însemnătate sunt cartile luii Adam (6 cărţi): Evanghelia Evei; Testamentul lui Adam: Apocalips lui Ilie: Istoria lui losif si Asenet, soţia lui; Cartea lui Avraam despre Iannes si Mambres; Testamentul lui Iov etc., pline de legende rabinice, fără importantă si lipsite de vreo învăţătura religioasa.

Fragment din cartea "Studiul Vechiului Testament", Editura Renasterea

Cumpara cartea "Studiul Vechiului Testament"

 

06 Octombrie 2017

Vizualizari: 186

Voteaza:

Cartile apocrife 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE