Cei care au pacate mari nu vor sa se intoarca la Dumnezeu. Este bine sa vorbim cu ei?

Cei care au pacate mari nu vor sa se intoarca la Dumnezeu. Este bine sa vorbim cu ei? Mareste imaginea.

Cei care au păcate mari nu vor să se întoarcă la Dumnezeu. Este bine să vorbim cu ei, să-i sfătuim sau să-i lăsăm în pace?

Cel mai important lucru pentru ei este să vadă că tu ai bucurie, pentru că omul care a făcut păcate mari este nefericit, e lipsit de bucurie. Va face gălăgie, se va veseli uneori, se va distra, clar cu cât va face mai multă gălăgie, cu atât va fi mai nefericit. Şi fiecare gălăgie de'asta, fiecare petrecere, după care strigă sus şi tare „ce bine ne-am simţit", este un strigăt de durere înăbuşit de surogatele de bucurie. Atunci, bucuria ta calmă, bucuria care nu e circumstanţială, va fi pentru el o mărturie, un semn a ceva ce-i scapă.

Să ne rugăm pentru el în taină şi să-L întrebăm pe Dumnezeu: „Doamne, dacă eu pot să-i spun ceva, dă-mi Tu această ocazie". Numai aşa vei pregăti cu adevărat o discuţie, întâlnirea şi vorbirea, în aşa fel încât să audă. în clipa în care cel cu care vorbeşti, schimbă vorba, opreşte-te, că până acolo a fost. E nevoie să fii uşor la dans. Să nu vrei să schimbi oamenii, ci să-i slujeşti dacă Dumnezeu o cere.

Să facem tot ce ţine de noi, să ne rugăm, să fim la dispoziţia lui Dumnezeu şi a celuilalt, clar fără să deve¬nim noi „mântuitorii" lui. N-am fi decât sărmane victime ale rolului de „salvator" care nu s-a vindecat pe sine mai întâi.

Maica Siluana Vlad
Deschide cerul cu lucrul marunt, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Deschide cerul cu lucrul marunt"


 

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2016

Vizualizari: 1011

Voteaza:

Cei care au pacate mari nu vor sa se intoarca la Dumnezeu. Este bine sa vorbim cu ei? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE