Ceremonialul culegerii buruienilor de leac in antichitate

Cunoasterea si folosirea plantelor inzestrate cu virtuti tamaduitoare sau presupuse magice dateaza din cele mai vechi timpuri. Odiseea pomeneste de planta magica "moly" pe care Hermes i-a dat-o lui Odiseu, ca sa se apere de farmecele Circei. Textul pune in evidenta credinta ca recoltarea plantelor medicinale nu era un lucru simplu, intrucat pe de o parte planta trebuia sa-si pastreze toate proprietatile ei binefacatoare, iar pe de alta parte culegatorul sa nu fie expus la riscuri. Fiindca, scrie Homer, cand Hermes smulge planta "moly" : "a o smulge este anevoios lucru pentru muritori, dar pentru zei nimic nu este greu". Ceremonialul dupa care se proceda la culegerea plantelor vindecatoare sau magice a fost studiat de A.

Delatte intr-o destul de recenta lucrare de mare eruditie.

Descoperirea proprietatilor tamaduitoare ale plantelor, deci inceputul medicinei insasi, a fost atribuita zeilor. Pean sau Peon este aratat in Iliada ca medic al zeilor. El i-ar fi invatat pe Asclepiazi si pe nimfa Oenona cum sa vindece. Altii au facut din Apollo zeul medicinei; Peon insusi n-ar fi fost decat o ipostaza a lui Apollo. O a treia traditie pune pe seama lui Esculap si a descendentilor sai, Machaon si Podalir si a celor cinci surori : Iaso, Akeso, Aigle, Panacea, Hygaia, descoperirea plantelor vindecatoare. In sfarsit, i se mai atribuie acelasi merit centaurului Chiron.

La randul ei botanica magica a avut doi patroni: pe binefacatorul Hermes si pe raufacatoarea Hecate. Ucenicii acestora cunosteau foarte bine plantele si vremea cand trebuiau recoltate dupa un anumit ceremonial. Tehnica recoltarii se pastra de obicei secreta in anume familii de herbaristi, asa cum in neamul lui Esculap se mostenea arta vindecarii din tata-n fiu.

Un exemplu de, ceremonialul recoltarii plantelor magice ni s-a pastrat in opera lui Ovidiu, Metamorfozele. Acolo se poate citi cum vrajitoarea Medeea, rugata de Iason sa-i reintinereasca tatal, pe Eson, si-a ales o noapte cu luna plina si, goala, in cea mai deplina singuratate, si-a executat dansul ceremonial, invartindu-se de mai multe ori cu fata spre stele si insotindu-se de strigatul ritual. In felul acesta ea se ruga de stele si de pamant sa-i dea plantele de care avea nevoie. Dupa care, se inalta in vazduh pe un car purtat de dragoni inaripati, cu care se duse in Tesalia. De acolo aduse plantele de care avea nevoie, taiate cu o secera de bronz.

Alt mare scriitor antic, Sofocle, a fost autorul unei piese de teatru Rizotomul, din al carui text se mai cunosc numai fragmente. Sofocle descrie ceremonialul magic al culesului plantelor intocmai cum a fost expus si in Metamorfoze.

A. Delatte ne arata ca in afara acestor doua opere literare, o serie de monumente ale civilizatiilor preelenice, cretane si miceniene, ne redau ceremonialul recoltarii plantelor, asa cum s-a-pastrat el pana in epoca clasica. Delatte descrie pe larg opt inele de aur sigilare, pe care le si reproduce in anexe. Ele infatiseaza, cu variante, o scena tip : o femeie cu pieptul gol, cu mainile in solduri, danseaza. Ea este incadrata la stanga de un barbat care poarta o piele de fiara in jurul mijlocului si trage cu putere o planta dintr-un vas, cu intentia de a o smulge. El sta ingenunchiat si tine capul intors de cealalta parte. In dreapta, alta femeie, de asemeni goala pana la mijloc, sta aplecata deasupra unei mobile, la fel cu aceea pe care este pus vasul cu planta din stanga. Ambele femei au parul despletit pe spate.

Ceremonialul acesta foarte vechi se regaseste in lucrarile herbaristilor antici, in Theofrast, Dioscoride, Pdiniu si pseudo-Apuleius, precum si in lucrarile de botanica astrologica, incepand cu foarte vechea carte a Kiranidelor, atribuita lui Hermes Trismegistul. El poate fi urmarit astfel de-a lungul intregului ev mediu si in epoca moderna. Vechiul ceremonial pagan s-a pastrat uneori neatins pana prin secolul al XVIII-lea ; alteori a primit insa o infatisare crestina, in care s-au pastrat gesturile, dar s-au suprapus rugaciuni, binecuvantari si variate oficii religioase.

Studiul migalos al izvoarelor permite sa se cunoasca imprejurarile in care se facea culesul. In primul rand trebuia ales cu grija momentul cel mai potrivit, adica de cele mai multe ori seara : inainte sau, mai curand, dupa apusul soarelui si de asemenea dimineata, inainte de revarsatul zorilor. Dupa ce planta era cunoscuta si aleasa herbaristul o lua in stapanire. Aceasta insemna pe de o parte ca-i adresa rugaciuni si pe de alta parte ca o dezradacina din pamant si o lasa astfel peste noapte, ca sa o iradieze stelele pana a doua zi, in zori, cand o smulgea din pamant. In unele cazuri se recomanda ca herbaristul sa petreaca noaptea langa planta, dormind acolo, iar dimineata sa o desfaca din pamant, depunand pe radacini ofrande constand din paine, vin si sare. Se recita de trei ori Tatal Nostru.

In ce priveste modalitatile de luare in stapanire a plantei, izvoarele arata o mare varietate de procedee ; totusi pregatirea propriu-zisa consta de cele mai multe ori intr-o circumscriere a plantei, cu cutitul infipt si purtat prin pamant de jur imprejur. Dupa circumscriere urma o perioada de asteptare, care putea ajunge pana la noua zile, ca in cazul Medeei din Metamorfoze.

Smulgerea plantei se facea de obicei noaptea, fara luna ; dar pentru anume plante veninoase, se cerea ca recoltarea sa se faca pe luna plina, sau dimpotriva cand luna era in scadere. Fazele lunii ca si orele noptii, sunetul clopotelor de seara, cantatul cocosilor si o multime de alte imprejurari aveau un rol important, dar nu intotdeauna lesne de interpretat, in alegerea momentului potrivit pentru recolta. Motivul alegerii intunericului era ca smulgerea plantei constituia un fapt rau, un pacat: de aceea se recurgea la complicitatea lunei si se evita prezenta soarelui, martorul principal al tuturor celor ce se petrec pe lume.

Dupa cum timpul de recoltare cerea o alegere ingrijita, tot astfel si persoana care recolta trebuia sa corespunda unor conditii bine intemeiate. In primul rand trebuia asigurata starea de curatenie trupeasca si sufleteasca a culegatorului. De asemenea trupul trebuia sa aiba libertatea miscarilor, sa nu fie stanje-nit de imbracaminte. Altfel se expune la razbunari. In ce priveste curatenia, i se cerea culegatorului ca mai inainte sa se spele, de preferinta cu apa curgatoare de izvor. El trebuia sa se abtina de la relatiile sexuale. Pentru mai completa realizare a acestei cereri, se recurgea de preferinta la copii, la fete.

Un exemplu interesant este semnalat in secolul al XI-lea de Burchard de Worms. Cand era nevoie sa se puna capat unei perioade de seceta prelungita, se forma un alai de copii, de fete, care insoteau o fetita goala si mergeau sa culeaga matraguna. Planta era smulsa cu degetul mic al mainii drepte. Fetita isi lega matraguna de degetul mic al piciorului drept si pornea, in mijlocul alaiului, la garla. Acolo intra in apa, iar insotitoarele o stropeau batand apa cu crengi, in timp ce cantau descantece. La urma fetita era readusa in sat, mergand dea-ndaratelea.

Nuditatea in care opera fetita corespunde cerintelor celor mai multe ceremoniale magice. Dupa cum s-a vazut tot asa proceda si Medeea in opera lui Ovidiu. Nuditatea putea fi totala sau partiala, dezvelindu-se numai partea de sus a corpului pana la centura, ca pe inelele cretane si minoiene. Parul despletit trebuia sa atarne pe spate.

In tinuta aceasta, nuda si cu parul despletit, Medeea a calatorit prin vazduh in carul inhamat cu dragoni inaripati pana in Tesalia, de unde a adus plantele magice necesare. Credinta despre zborul vrajitoarelor s-a perpetuat prin evul mediu pana in timpurile mai noi. Singura deosebire consta in credinta ca vrajitoarele zburau calare pe matura. Dupa cum se vede tinuta nu varia, numai "vehicolul" era altul.

Culegatorul avea obligatia sa se fereasca de razbunarea plantelor, sa nu se uite inapoi, sa nu raspunda cand era chemat. Aceste conditii erau respectate, dupa cate se pare, pana tarziu in multe parti ale Europei. Uneori se recurgea la subterfugii ciudate, cum bunaoara acela de a merge de-a-ndaratelea pana la planta, chipurile pentru ca aceasta sa nu bage de seama ca se apropie culegatorul si sa nu-l atace ! La fel, in alte cazuri se recomanda ca dupa ce planta a fost smulsa, culegatorul sa plece cu ea mergand tot de-a-ndaratelea.

Dupa ce herbaristul si-a facut toate pregatirile preliminare, el va pasi la culegerea propriu-zisa. Dar grija nu trebuie sa-l paraseasca nici o clipa. Planta trebuia abordata din directia potrivita. Daca gresea si se aseza in "bataia vantului" risca sa i se umfle tot corpul; in chip profilactic i se recomanda sa se unga cu ceara. Se mai credea ca sucul plantei rupte loveste fata culegatorului si-l imbolnaveste. Acesta este motivul pentru care culegatorul era infatisat pe inelele cretane si minoiene, cu capul intors de cealalta parte.

Culegatorul trebuia sa aibe asupra lui un obiect sau un instrument de aur sau de argint, cu care sa circumscrie planta ; obiceiul s-a pastrat pana astazi in Tirol si Valonia si, poate, si in alte parti. Circumscrierea era egala cu luarea in stapanire a plantei si apararea ei de influentele straine care i-ar putea anihila proprietatile. Alteori in loc de circumscriere se executau dansuri in jurul plantei, cu acelasi caracter. Se executa asa cum am vazut ca a procedat Medeea. Dansul preceda sau urma adoratia, ruga, sacrificiul si augurarea. Strigatul ritual triplu facea si el parte din ceremonial. Era un tipat special modulat care insotea sacrificiile. Ovidiu il numeste "ululatus", iar Sofocle ,,alaiagmos". In desfasurarea operatiei magice se pronuntau neintelese cuvinte "barbare", adica descantece menite sa evoce puterile supranaturale. "Iesite din strafundul veacurilor ele ne transporta intr-o lume foarte diferita de aceea a culturii clasice".

Crestinismul neputand desfiinta vechile ceremoniale pagane, si le-a insusit. Dar chiar si sub aceasta forma, cand se smulgea planta trebuia sa i se spuna pentru ce anume scop va fi folosita si sa i se ceara ajutorul In schimbul ajutorului i se cuveneau daruri si sacrificii atat plantei cat si mamei ei Terra. Cea mai buna reparatie sau expiatie consta dintr-un aluat de grau si miere, la care -se adaugau fructe.

Se stie ca romanii, cand trebuiau sa taie o padure sacra, aduceau sacrificii. Chiar cand asezau pietre de hotar, trebuiau sa aduca ofrande Terrei. In groapa pregatita se injunghia si se ardea jertfa ; deasupra se presarau tamaie, fructe, graunte, aluaturi ca mai sus, din gnu, miere si vin. Terra jignita si facuta sa sufere primea astfel satisfactie. De asemenea se ofereau graunte de cereale si cand Terra era obligata sa primeasca un cadavru. Mai tarziu ofrandele au fost inlocuite cu un ban de aur.Cand s-a reconstruit templul lui Iupiter Capitolinul, in anul 69, Tacit spune ca s-au asvarlit la temelii atat monede de aur, cat si aur in mineral.

Instrumentarul necesar recoltarii era in raport cu respectul cuvenit plantei sacrificate. Medeea lui Ovidiu se servea de o secera de bronz ; alti autori antici spun ca se intrebuinta o coasa de otel. Fierul era rar folosit, si atunci trebuia sa fie un instrument nou, care nu mai servise. In India se cerea ca acel care culege sa foloseasca un instrument de aur sau macar sa tina in mana un ban de aur. In Germania, mai de curand, aurul era inlocuit cu orice fel de moneda. Insasi degetele cu care se opera aveau anume indicatii, dupa cazuri. Se socotea inca ca, de multe ori, toate precautiile luate nu erau suficiente pentru ca sa puna pe culegator la adapost de primejdii. Atunci se recurgea la animale, la caini. Se desfacea planta din pamant, se lega de un caine si smulgerea propriu-zisa o facea animalul, care se credea ca-si pierdea apoi viata. Aceasta ar fi fost cazul plantei magice baaras originara din Arabia, despre care istoricul Iosephus Flavius spunea ca stralucea noaptea ca o flacara si ca fugea de culegator. Alteori planta era smulsa de un arbust a carui tulpina era aplecata ca un arc si legata de planta ; cand arbustul revenea la verticala, smulgea planta in prealabil desfacuta din pamant.

Dupa ce, intr-un fel sau in altul, planta era smulsa din pamant, i se curatau radacinile cu apa sau cu vin. De multe ori se obisnuia sa fie lasata, una sau mai multe nopti, la bataia razelor astrale, dupa care era folosita potrivit cu tehnica adoptata.

In concluzia acestor note privind evolutia in timp a credintelor si ceremonialelor in legatura cu culegerea plantelor medicinale sau magice, se poate spune ca pana si cele mai umile erau considerate ca participand, in proportii variate, la dinamismul universal. Plantele investite cu virtuti terapeutice sau magice posedau un fluid capabil, in anume conditii, sa faca rau. Pentru care motiv, unele plante erau socotite tabu. Mai tarziu conceptiile despre plante au evoluat si li s-a atribuit o personalitate, o constiinta si o vointa proprie. Acum culegatorul, trebuia sa adopte un ritual de aparare, cu descantece, circumscriere, puritate. Conceptia religioasa a promovat caracterul sacru al plantelor. Culegerea era un pacat, care trebuie expiat prin rugaciuni, sacrificii, ofrande. Demonologia s-a suprapus peste vechile credinte : demonii erau pretutindeni, responsabili de actiunile bune sau rele ale plantelor. Se reinnoiesc riturile vechi, apar altele noi. Astrologia isi va imprima si ea pecetea pe acest amestec de conceptii si ceremonii. Plantele singure nu sunt totul; doar sub influente astrale isi pot dovedi virtutile. De aci si importanta deosebita care se da momentului culgerii plantelor. In sfarsit, intregul complex, in mod fatal confuz prin atatea influente, a fost preluat de Biserica si incorporat in propriul ei ceremonial. Biserica insa n-a reusit sa-l transforme complet si pana aproape de zilele noastre gesturile pagane si conjuratiile s-au pastrat, abia atinse de pojghita ultimei influente.

P. S. Nasturel si N. Vatamanu

.