Dacă n-ar exista un Dumnezeu transcendent Căruia toţi trebuie să I se supună cu smerenie, atunci oamenii s-ar putea considera drept centre de preocupare morală şi nu numai pentru că sunt agenţi morali liberi şi responsabili. Ei vor fi nu doar sursa permisiunii care conferă autoritate morală colaborării între străini din punct de vedere moral. Ei şi planul lor de viaţă va fi atunci sursa întregului sens şi măsura oricărui bine. Iluminismul se va găsi în această conştientizare a imanenţei ca sursă de valoare şi prin eliberarea de tirania unei autorităţi şi cunoaşteri presupus transcendente. Câtă vreme pretinde o autoritate de la transcendenţă, religia va fi privită drept o superstiţie nonliberală ce trebuie eliminată odată cu intrarea în secolul luminilor (siecle des liimieres).
Dacă Immanuel Kant şi alţi reprezentanţi ai Iluminismului ar fi avut dreptate, atunci am fi putut găsi în propria noastră natură, raţiune sau simpatii temeiul pentru evitarea concluziei lui Smerdeakov din Fraţii Karamazov de Dostoievski: „Acum totul este permis”. Am avea o morală seculară canonică. N-ar mai existat atunci Revoluţia franceză, Revoluţia din octombrie sau câmpurile morţii ale lui Pol Pot. în forma ei deplină, această morală ar accentua, ca şi Kant, libertatea şi autonomia umană, dând temeiuri pentru valorizarea libertăţii în toate domeniile vieţii, inclusiv cei al teologiei morale, unde proclamarea unei tradiţii neschimbate şi a autorităţii episcopilor n-ar fi doar o violare a libertăţii academice în sens îngust, ar fi o crimă împotriva demnităţii umane. Spiritul iluminist de cercetare deschisă şi de controversă îi invită pe toţi oamenii să pună sub semnul întrebării totul, să aducă totul în faţa tribunalului reflecţiei critice seculare. Din spiritul iluminist al eliberării de tradiţiile şi obiceiurile trecutului se iveşte un etos care celebrează umanul şi spiritul de libertate. Iluminismul este o încheiere a proiectului umanist occidental de a da centralitate valorilor umane, evitând dominaţia unor pretenţii transcendente.
Odată ce înţelegerea de sine a omului e desprinsă de Dumnezeul transcendent, autoritatea umană asupra naturii nu este neapărat recunoscută. Oamenii nu mai au cu natura legătura specială care vine de la un Dumnezeu Creator transcendent care-i poate oferi dreptul nu doar de a stăpâni asupra tuturor vieţuitoarelor (.Fc 1, 28-29), ci şi de a le avea ca pradă pe toate (Fc 9, 2-3). Oamenii încetează să mai fie animalul privilegiat căruia i-a fost dată porunca de a se uni cu Dumnezeu prin întruparea lui Hristos. Dacă nu există nici un focar transcendent pentru cosmos, nu putem vorbi despre evoluţie ca având un sens, adică despre o evoluţie ca ducând undeva. Evoluţia se întâmplă doar. O ia în diferite direcţii, împinsă tot atât de întâmplare şi catastrofe, ca şi de legi fizice, constrângeri chimice sau presiuni selective. Putem vorbi de specii mai bine sau mai rău adaptate la cerinţa de maximizare a adaptabilităţii inclusive în anumite medii. Dar nu mai putem vorbi de fonne de viaţă superioare sau inferioare.
Pentru morală şi bioetică în special acest fapt are implicaţii importante. Oamenii nu mai sunt separaţi de celelalte animale printr-un destin transcendent unic şi o autoritate specială. Distanţa morală între oameni şi toate celelalte vieţuitoare s-a micşorat. întrucât toate vieţuitoarele împărtăşesc binele senzaţiei şi plăcerii, acestea două oferă legătura care-i uneşte pe oameni cu toate celelalte făpturi vii. In particular, cu cât animalele se pot bucura mai mult de senzaţii şi împlinire conştientă, cu atât oamenii trebuie să se preocupe de protejarea celorlalte fonne de viaţă plecând de la un angajament de a maximiza satisfacţia şi de a minimiza durerea, de a maximiza binele comun care uneşte toate vieţuitoarele. In acest context, o fiinţă vie îşi are statutul moral nu în virtutea apartenenţei la o anumită specie, ci în funcţie de capacitatea ei de a simţi şi realiza o împlinire.
Drept rezultat, toate celelalte fiind egale, e mai rău să tai un viţel (care este o fiinţă complexă şi conştientă) pentru a produce came decât să avortezi fetuşi umani (care în stadiul lor de dezvoltare sunt mai puţin complecşi din punct de vedere senzorial) cu scopul de a realiza mai bine proiectele de viaţă ale femeilor. Etica liberală cosmopolită tinde astfel să susţină un vegetarianism opţional sau cel puţin înţelegerea că viaţa umană nu trebuie preţuită doar pentru că este umană, fără să sesizeze însă răul profund al avortului. Această legătură cu toţi cei care experimentează durerea şi plăcerea conduce la o intensă preocupare cu animalele, exprimată în cererea de eliberare a animalelor. Incă o ierarhie morală cade. Chiar şi acolo unde vegetarianisinul nu primeşte susţinere totală, va exista disponibilitatea de a investi fonduri de cercetare pentru îngrijirea animalelor, reducând astfel resursele care pot salva vieţi omeneşti. Aceasta mai ales în cazul reticenţei folosirii de primate „superioare” în cercetări care pot fi spre binele omului.
Apariţia acestui etos liberal cosmopolit e un fenomen global. Tradiţiilor culturale şi religioase de pe cuprinsul globului li se cere să dea o justificare discursivă a conţinutului lor şi să-l reevalueze în termenii valorii cardinale a alegerii autonome. Aşa cum descoperă fiecare tradiţie, o asemenea justificare nu poate fi produsă şi, mai mult, angajamentele sale nu oferă de regulă centralitate autonomiei individuale. Conţinutul tradiţiei'e atunci evacuat ca imposibil de justificat din punct de vedere raţional şi condamnat ca neliberal. Exigenţele ei religioase sunt transformate în posibilităţi estetice. Respectarea ritualurilor primeşte sensul unei legături cu istoria, iar nu cu o realitate transcendentă. Pe măsură ce oamenii dau tradiţiilor lor o descriere raţională, intră într-o cultură liberală cosmopolită posttradiţională. Cei care îşi iau această atitudine critică faţă de religia lor intră într-un etos global al eliberării de trecut ca superstiţie. Ei se găsesc totodată angajaţi în bucuriile autodeterminării şi împlinirii de sine facilitate de cultura consumistă globală. Această eliberare n-are nimic sângeros, e hedonistă şi individualistă.
Din această concentrare pe individ ca sursă de valoare şi urmărirea acestei valori într-un proiect de viaţă intramundan se ivesc pretenţii la o egalitate de şanse în realizarea valorilor individuale. Individul nu este doar o sursă de autoritate, ci şi o sursă de valoare. Individul autonom şi o viaţă de autodeterminare sunt bornele viziunii liberale cosmopolite despre viaţa morală. Lumea e mai bună, afirmă etosul liberal, cu cât mai mulţi indivizi îşi realizează proiectele de viaţă, viziunile lor despre bine în moduri compatibile cu alţii care fac acelaşi lucim. Concentrarea libertară pe libertate ca sursa drepturilor de a ne reţine de la ceea ce avem dreptul [forbearance rights] devine revendicarea şansei de a ne realiza propriile planuri de viaţă raţională, care sunt expresia cea mai concretă a alegerilor libere proprii. Datorită dorinţei de a realiza cel mai mare bine posibil în fala unei vieţi limitate (adică o alegere individuală autonomă în realizarea împlinirii de sine) există o afirmare a egalităţii în libertatea de alegere şi în căutarea satisfacţiei sau împlinirii, afirmare care dă substanţă raţionalităţii morale.
Pentru a ne asigura o distribuţie acceptabilă a resurselor, alocarea resurselor e înţeleasă din perspectiva unei distribuiri ab iniţia cvasidivine a unor beneficii în care fiecare va avea motive să accepte drept onest ceea ce i se dă. E o deplasare de pe libertate [freedom] ca limitare laterală, de pe recunoaşterea permisiunii drept condiţie dreaptă atunci când se întâlnesc străini din punct de vedere moral, pe libertatea permisivă [Liberty] ca valoare, inclusiv ca şansă de a ne defini şi realiza proiectele de viaţă pentru a ne realiza împlinirea de sine. Toate acestea sunt demarate sub îndrumarea unei înţelegeri autonome şi egalitare a raţionalităţii morale. în asemenea împrejurări, binele colaborării celor ce consimt la aceasta e găsit în autorealizarea lor autonomă reciprocă şi în afirmarea reciprocă. Binele e găsit în realizarea proiectelor de viaţă individuale şi în afirmarea de spaţiu şi resurse similare pentru alţii mai degrabă decât într-un sens exterior acelor relaţii, proiecte şi experienţe înţelese imanent. Atenţia cade asupra modelării şi realizării unei vieţi care să fie o împlinire personală reciprocă. Pentru politica de asistenţă medicală aceasta va însemna stabilirea unui sistem de asistenţă medicală cuprinzător care include printre drepturile sale la bunăstare şi pe cele ce fac parte integrantă din realizarea proiectelor individuale de viaţă, cum sunt accesul la reproducerea asistată de un terţ pentru cuplurile homosexuale, avortul şi sinuciderea asistată.
Cosmopolitismul liberal e o viziune morală particulară cu un conţinut, cu o anumită înţelegere a valorii autonomiei şi libertăţii pusă într-o relaţie particulară cu alte valori (de exemplu, libertatea şi egalitatea sunt puse într-o prioritate lexicală în raport cu prosperitatea). E liberal prin faptul că e angajat faţă de o viziune particulară asupra realizării de sine autonome. Viaţa morală a cosmopolitului nu implică nici o viaţă în acord cu sensul transcendent al universului, nici nu este proiectul limitat al colaborării cu autoritate a unor străini din punct de vedere moral, întemeiat pe consens. In schimb, viziunea cosmopolită liberală este angajată spre o viaţă în conformitate cu o înţelegere morală concretă, canonică particulară care dă centralitate libertăţii, egalităţii şi împlinirii personale. E cosmopolită întrucât e legată de un simţ moral acasă într-o cultură consumistă globală care oferă cadrul înţelegerilor ci dincolo de constrângerile tradiţiilor particulare şi angajamentelor religioase. Pentru un liberal virtutea pieţii este doar capacitatea ei de a înmulţi bogăţia şi de a îmbogăţi gama produselor şi serviciilor accesibile şi nu este cu siguranţă capacitatea ei de a permite persoanelor din interiorul diverselor comunităţi morale să-şi realizeze propriile lor viziuni morale nonliberalc, chiar dacă ele sunt consensuale. In mod semnificativ, piaţa îi răsplăteşte căutarea împlinirii de sine şi a autosatisfacţiei. Acest sprijin va tinde să susţină un etos care consideră suspecte, dacă nu deficitare moral, comunităţile morale care nu recunosc autodeterminarea autonomă drept cheia înfloririi morale. Drept urmare, această celebrare a autodeterminării autonome pune în discuţie într-un mod radical religiile tradiţionale, îndeosebi căutările ascetice, împlinirea de sine [self-filfillment) devine un fapt legat numai de această lume.
Cultura consumistă a capitalismului global poate încuraja astfel preocupările cosmopolitismului liberal pentru egalitatea şanselor, ducând în mod paradoxal la aplicarea de restricţii asupra pieţii. Cu alte cuvinte, în absenţa unor comunităţi morale robuste şi funcţionale, piaţa poate sprijini un etos dedicat cu totul satisfacerii şi împlinirii de sine, conducând la afirmarea unor diferite grade de pretenţii la egalitate a şanselor în împlinirea proiectelor de viaţă legată dc această lume (mergând, de exemplu, de la educaţia finanţată de stat şi redistribuirea impozitelor până la acţiunea afirmativă). în faţa vidului moral care apare în absenţa unor comunităţi morale robuste şi funcţionale şi dată fiind atracţia satisfacţiei imediate prin intermediul pieţei, poate deveni central un etos al garantării pentru fiecare persoană a unui nivel adecvat de satisfacţie şi împlinire, incluzând chiar pretenţii de prosperitate la o egalitate de şanse în urmărirea unor proiecte de viaţă imanente, legate de lumea aceasta. Pe scurt, piaţa nu mai este situată moral şi înţeleasă ca vehicul pentru colaborarea prin consens a unor străini din punct de vedere moral. Piaţa nu doar e un instrument neutru din punct de vedere moral pentru realizarea unor scopuri de dincolo de piaţă, ci un mod de realizare a autosatisfacerii şi a autoîmplinirii prin creşterea cantităţii şi calităţii produselor şi serviciilor25. Această înţelegere a pieţii tinde să erodeze mediul cultural necesar ca piaţa să funcţioneze liber, adică fără constrângeri ideologice particulare.
Cosmopolitismul liberal e un etos deplin şi complet, care afirmă libertatea permisivă [liberty], egalitatea şanselor, împlinirea de sine, autosatisfacerea şi prosperitatea. El reinterpretează multe preocupări morale ca proiecte estetice (de exemplu, alegerea sau hotărârea de a duce o viaţă monogamă heterosexuală devine o chestiune care ţine de împlinirea de sine ca realizare a unui stil de viaţă plăcut şi satisfăcător mai degrabă decât de o provocare etică, ca şi opţiunea avortului în cadrul planificării familiale). Accentul cade pe libertatea faţă dc constrângerile surde ale naturii şi ale autorităţii tradiţionale a celorlalţi Ca atare, cosmopolitul liberal este într-un contrast viguros cu preocupările creştine tradiţionale: răbdarea in suferinţă, smerenia, supunerea şi respectul faţă de cei însărcinaţi cu autoritate (de exemplu, a episcopilor asupra Bisericilor, a soţilor asupra soţiilor) în căutarea ascetică a mântuirii. Aşa cum am arătat deja, acest etos este în conflict cu judecăţile morale creştine tradiţionale privitoare la reproducere, suferinţă, agonie şi moarte. De exemplu, cosmopolitismul liberal găseşte sensul sexualităţii în decizia liberă dc a realiza alături de alţii proiecte comune de intimitate, satisfacere, împlinire şi plăcere. Această viziune c adeseori exprimată dc clişee de tipul: „Sper că e fericit în această nouă legătură” sau „în sfârşit şi-a găsit împlinirea în cea de-a patra căsătorie” sau „Fă orice îţi face plăcere câtă vreme ai consimţământul celorlalţi”. Accentul cade nu doar asupra permisiunii ca sursă a autorităţii morale; el cade înainte de orice pe o împlinire de sine autonomă. Sensul sexualităţii nu este căutat în supunerea liberă a bărbatului şi femeii faţă de o taină care îi conduce la unirea cu Dumnezeu. într-adevăr, încurajarea supunerii faţă de ţeluri transcendente se ciocneşte cu celebrarea lumească a autonomiei individuale de către cosmopolitul liberal.
Etosul cosmopolit în curs de apariţie este liberal de cinci ori26: (1) dă prioritate lexicală autodeterminării individuale şi autonomiei câtă vreme alegerea liberă e compatibilă cu aprecierea democratică socială a beneficiilor pieţei; acest etos e astfel liberal prin faptul că dă prioritate unei anumite înţelegeri despre libertatea permisivă [liberty], (2) e angajat în direcţia unei justiţii sociale realizate de stat ca garanţie a bazei materiale şi sociale pentai o egalitate corectă a şanselor; (3) încurajează eliberarea de trecut printr-o reevaluare critică a tradiţiei, ca şi reeducarea publică în noua cultură cosmopolită; este astfel liberal întrucât caută o eliberare de structuri care pretind o autoritate comunitară specială, fie religioasă, fie familială; (4) îi eliberează pe oameni de constrângeri morale „demodate”, încurajând căutarea autosatisfacţiei şi împlinirea într-o economie consumistă care deopotrivă stârneşte şi împlineşte dorinţa; este astfel liberal întrucât urmăreşte eradicarea constrângerilor morale împotriva satisfacerii poftei prin consens; şi (5) îi eliberează pe oameni de angajamente transcendente ori metafizice; este astfel liberal întrucât elimină sursele de obligaţie transcendente şi, prin urmare, nenegociabile democratic. Acest consumism global constrâns social şi democratic poate recruta astfel imbolduri extrem de primare spre împlinire şi satisfacere în sprijinul proiectului liberal cosmopolit de a pune sub semnul întrebării toate proiectele de viaţă care nu implică eliberarea de restrângeri împotriva autonomiei. Iluminismul şi eliberarea sunt astfel reîntărite de o economie concentrată asupra, producţiei şi consumului înăuntrul unor constrângeri de justiţie socială.
Angajamentul intelectual în eliberarea de constrângerile tradiţiei e intensificat într-o economie consumistă de stârnire a poftei în căutarea profitului. întrucât sexul se vinde, iar indulgenţa faţă de sine e atrăgătoare, un etos de piaţă poate favoriza astfel o critică cosmopolită a ascetismului, a tradiţiei creştine şi idealurilor heterosexiste.
Afirmarea generală a unei satisfacţii sexuale consensuale devine norma. Apelând la o satisfacere imediată şi simplă, sau la o autosatisfacerea rafinată (ce-i drept, nişă de piaţă mai restrânsă), focalul atenţiei devine viguros legat de lumea aceasta şi pe faţa postmetafizic. Realitatea este aşa cum o găsim în sfera de imanenţă.
Datorită înţelegerii libertăţii ca o libertate permisivă cu conţinut, acest etos nu vede cu ochi buni angajamentele faţă de structurile tradiţionale, patriarhale şi heterosexiste ale familiei (în care soţul este capul familiei şi cel care câştigă pâinea familiei, iar femeia se dedică în principal creşterii copiilor).
Asemenea structuri familiale tradiţionale sunt criticate întrucât îşi canalizează energiile creşterii copiilor înăuntrul unor concepţii morale şi religioase tradiţionale non- liberale (afirmând, de exemplu, respectul faţă de autoritatea bisericească, ascetismul în vederea mântuirii împotriva autosatisfacţiei şi o sexualitate afirmată în termeni exclusiv heterosexişti) în locul urmăririi unui standard mai înalt de viaţă şi a integrării morale înăuntrul etosului cosmopolit şi consumist liberal. Din perspectiva etosului secular liberal şi cosmopolit, asemenea angajamente religioase şi familiale tradiţionale sunt profund deficitare în ce priveşte: (1) statutul financiar, (2) şansele de împlinire şi satisfacere, (3) angajamentele lor morale (adică prin căutarea unor scopuri transcendente neliberale şi prin orientarea spre o imagine heterosexistă a familiei distanţată de modurile de socializare liberală) şi (4) fundamentele lor metafizice. E considerată un eşec îndeosebi dedicarea faţă de staicturile familiale tradiţionale moral, întrucât nu reuşeşte să elibereze femeile din roluri sociale stereotipe. Prin contrast, căutarea satisfacţiei ne eliberează de tradiţie şi de constrângerile trecutului, asigurând faptul că toţi intră în economia de piaţă (şi în ciclul dorinţei, producţiei şi al consumului), care devine un mod central de eliberare socială. Odată disociat de perspectiva unei tradiţii raţionale, caracterul imanent al acestui etos pune sub semnul întrebării angajamentele transcendente atât prin atractivitatea satisfacţiilor promise, cât şi prin recursul la argumentaţie. Acest etos cosmopolit atotcuprinzător e oferit de regulă ca un adevăr moral luat drept garantat, fără să fie remarcată particularitatea lui de conţinut şi fără ca în general să fie bine apreciate legăturile lui cu cultura consumistă globală.
Conducând dincolo apelul la agentul moral ca sursă a autorităţii morale (adică dincolo de o etică cosmopolită libertară), etosul cosmopolit liberal invită la o abandonare fundamentală a tuturor ierarhiilor, nu doar a celei a regilor asupra supuşilor lor, a puterilor imperiale asupra coloniilor lor, a bărbaţilor asupra femeilor, dar şi a oamenilor asupra animalelor. Pe măsură ce ne mişcăm de la permisiune ca sursă a autorităţii (permisiune care va condamna ea însăşi dominaţia puterilor imperiale asupra coloniilor lor în absenţa unui consimţământ) spre celebrarea libertăţii permisive în toate proiectele umane, apare o tot mai insistentă preocupare de a garanta o egalitate de şanse în urmărirea unor asemenea proiecte. Aşa cum am observat deja, dacă libertatea permisivă [liberty] este centrală, atunci dreptul de a fi liberi să ne urmărim propriile proiecte de viaţă devine central, cerând nu doar o egalitate de şanse şi drepturi la o prosperitate fundamentală, ci şi o libertate permisivă a sexelor înţeleasă ca libertate permisivă a bărbaţilor şi femeilor ca indivizi, neîncadraţi în roluri tradiţionale Pe măsură ce libertatea permisivă devine binele principal, capătă centrabtate şi scopul realizării libertăţii permisive în vieţile tuturor. Datorită centrahiâţu libertăţii permisive, statul trebuie să aibă suficientă putere şi autoritate nu doar pentru a redistribui resursele spre a asigura autonomia şi egalitatea, ci şi pentru a instaura o ideologie seculară liberală în educaţie, discursul politic şi, eventual, în relaţiile familiale28. Etosul cosmopolit liberal duce astfel la promovarea unei agende politice sociale şi democrate care este
(1) egalitară prin sprijinirea egalităţii de şanse,
(2) urmăreşte prosperitatea prin căutarea garantării unui pachet adecvat de educaţie, asistenţă medicală şi alte servicii sociale pentru toţi plasate
(3) în interiorul unor constrângeri şi reglementări menite să facă stilurile de viaţă tradiţionale costisitoare şi dificile, chiar dacă nu interzise direct prin lege,
(4) încurajând în acelaşi timp o economie de piaţă consumistă menită să stârnească poftele pentru ca apoi să le satisfacă, (5) subminând în acelaşi timp angajamentele transcendente puternice, (6) încurajând un ghimpe împotriva angajamentelor şi a comunităţilor creştine tradiţionale şi (7) producând astfel o foame care nu poate fi niciodată satisfăcută în mod adecvat.
Scopul este realizarea unei viziuni cosmopolite în care legătura cu umanitatea e mai puternică decât legăturile cu familia, rasa, religia, cultura sau cetăţenia.
Particularităţile familiei, etnicităţii, religiei, culturii sau naţionalităţii sunt reduse la preocupări estetice; ele devin variaţii ale bogăţiei culturii umane. Deşi în interiorul etosului cosmopolit liberal se vorbeşte mult de diversitate, această diversitate e domesticită, transformată şi epurată de diferenţe morale care să separe. Drept urmare, diferenţele religioase sunt regândite ca simple accidente istorice (de exemplu, ca „tradiţii” în sensul slab de simple cutume), lipsite de o profunzime metafizică. In acest sens, diversitatea seamănă cu variaţiile culinare din restaurantele cu specific etnic. Acestea oferă o multitudine de viziuni asupra gătitului, condimentatului, servitului şi decorului, fără să implice de obicei chestiuni care să poată conduce la judecăţi morale adverse (de exemplu, „Eşti un om de treabă, dar religia ta este o formă de înşelare inspirată de diavol”). Acest etos c cosmopolit atât pentru că (1) eliberează de particularităţi regionale şi istorice, cât şi pentru că (2) e accesibil oriunde pe glob prin adoptarea unei atitudini critice faţă de simplul dat al tradiţiei pentru a da prioritate libertăţii permisive. Acest etos orientează energiile morale spre o libertate permisivă, o egalitate şi o comunitate în căutarea satisfacerii de sine. Are o viziune robustă şi specială asupra justiţiei sociale, sesizată cel mai bine de John Rawls (1921-2002).
H. Tristram Engelhardt jr.
Fundamentele bioeticii crestine, Editura Deisis
Cumpara cartea "Fundamentele bioeticii crestine"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.