Cu fiece plecare murim cate putin

Cu fiece plecare murim cate putin

Inalt Preasfintitul Mitropolit Bartolomeu a trecut la cele vesnice pe 31 ianuarie 2011, la ora 19.25, in cadrul Sectiei de Terapie Intensiva a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca.

Slujba de inmormantare a Inalt Preasfintitului Parinte Mitropolit Bartolomeu va avea loc joi, 3 februarie 2011, in Catedrala mitropolitana din Cluj, la ora 12:00. Va fi inmormantat in cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane.

IPS Bartolomeu Anania


IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului s-a nascut pe 18 martie 1921 in localitatea Glavile, judetul Valcea. A urmat scoala primara intre anii 1927-1933, iar in perioada 1933-1941 a fost elev al Seminarului Central din Bucuresti. Pe 2 februarie 1942 a fost tuns in monahism la Manastirea Antim din Bucuresti, primind numele Bartolomeu. Pe 15 februarie este hirotonit ierodiacon. In perioada 1941 si 1948 urmeaza cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti, Cluj si Sibiu. Din cauza tulburarilor politice, isi incheie studiile de medicina si muzica instrumentala, din Cluj.

A fost asistent la Catedra de Istorie bisericeasca Universala de la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti, intre anii 1950-1951, decanul Centrului de indrumare misionara si sociala a clerului de la Curtea de Arges, intre 1951 si 1952 si directorul Bibliotecii patriarhale, in perioada 1952-1958. In anul 1958 este condamnat politic la 25 de ani de munca silnica, pentru "uneltire contra ordinei sociale"; inchis la Securitate, Jilava, Pitesti si Aiud. Dupa sase ani este eliberat prin decretul general de gratiere. In 1964 este numit, din nou, director al Bibliotecii patriarhale.

Din 1965 pana in 1976 functioneaza, in cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Romane din America si Canada, ca secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Cancelariei eparhiale, director al Departamentului Publicatiilor, reprezentant al relatiilor interbisericesti. Pe 29 octombrie 1967 primeste harul preotiei, fiind hirotonit de episcopul Victorin al Americii.

Intre anii 1976 - 1982 este directorul Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, la Bucuresti. In anul 1982 s-a pensionat de la Directia Institutului Biblic din Bucuresti si s-a retras ca pensionar la Manastirea Varatec.

Pe 21 ianuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, iar pe pe 25 martie 2006, a fost intronizat ca primul Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, mitropolie infiintata pe 4 noiembrie 2005.

"Cu fiece plecare murim cate putin"

"De obicei, in limbajul curent, noi spunem ca moartea cuiva este o pierdere - pentru familie, pentru comunitate, pentru cultura, si asa mai departe. Or, intr’un astfel de caz, plang cei ce pierd; cauza reala, ascunsa, a plansului nu e moartea, ci pierderea.

Intre moarte si pierdere, insa, poate fi si o alta pricina a plansului indoliat: despartirea. Un poet francez a scris un vers memorabil, pe care vi-l citez in traducerea unui mare poet roman: "Cu fiece plecare murim cate putin". Din experienta proprie stim ca orice despartire - chiar temporara - de o fiinta draga este insotita si urmata de mahnire, de tristete, de o lacrima, de o batista la ochi. Cu atat mai mult cand despartirea e definitiva, cand conducem pe cineva "pe ultimul drum" sau "pe drumul cel fara de intoarcere".

Moartea e un dat al vietii si, la urma urmelor, singura noastra certitudine. Ne putem indoi de orice pe lume. In momente grele, de depresie sufleteasca, ne putem indoi chiar de propria noastra existenta, de faptul ca ne-am nascut, dar nu ne indoim ca faptul ca vom muri. ... Daca stim ca nimeni, de la Adam pana astazi, nu a scapat de moarte, fie el imparat, rege, satrap, sihastru, sfant, barbat sau femeie, nu avem nici un motiv sa banuim ca noi vom face exceptie. Asadar, e natural sa credem ca moartea e naturala.

Daca moartea e naturala, atunci de ce ne temem de ea? Frica de moarte e tot atat de frecventa ca si spaima "de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea asupra-ne a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi”, asa cum suna una din rugaciunile vecerniei. De ce oare ne temem de o inundatie sau de o eruptie vulcanica? Pentru ca, in ciuda faptului ca sunt numite "calamitati naturale", ele reprezinta tot atatea rupturi in curgerea fireasca a naturii, accidente menite sa descumpaneasca armonia cu care ne-am obisnuit. Prin urmare, daca noi ne temem de moarte, inseamna ca ea, moartea, este un accident al existentei noastre, un eveniment nenatural, in pofida faptului ca o numim "moarte naturala" sau "moarte buna". Ea este o ruptura in alcatuirea fiintei noastre, si anume ruptura dintre trup si suflet.

Asadar, fiind un accident, moartea nu are ultimul cuvant. Ceea ce numim noi moarte nu este altceva decat un prag, trecerea omului dintr’un mod de existenta in alt mod de existenta" (Mitropolitul Bartolomeu Anania).

Dumnezeu sa il odihneasca in pace si pe toti cei indurerati sa ii aline cu mangaierea Duhului Sfant!

Sursa: CrestinOrtodox.ro
Foto: Dorin Galos

Pe aceeaşi temă

01 August 2012

Vizualizari: 3041

Voteaza:

Cu fiece plecare murim cate putin 0 / 5 din 0 voturi. 3 review utilizatori.

Comentarii (3)

  • maria iacobPostat la 2011-02-03 11:55

    Ieri am participat la Sfanta Liturghie de la Catedrala Mitropolitana Cluj, unde Preainaltul isi primea tacut de la credinciosii sai iubiti, asa cum ne spunea el, ultimul omagiu. A fost atat de bine sa vad cu cata iubire, respect si buna cuviinta e inconjurat de oameni simpli si apropiatii sai. Cand din sutele de piepturi au rasunat ,,Dumnezeu sa-l ierte!'', am simtit cu tarie ca este asa si ca acum e cu Domnul in Rai.

  • costel popescu Postat la 2011-02-03 09:19

    Am inteles ca va fi inmormantat in cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane, alaturi de ctitorul catedralei, Nicolae Ivan, decedat in 1936 si arhiepiscopul Teofil, plecat la cele vesnice in 1992. Traiesc sentimentele pe care le am la Pasti - durere ca nu mai este si trupeste cu noi, bucurie pentru ceea ce a spus fata de lumea de dincolo: "Am in fata o viata de dincolo in care pot sa traiesc asa cum nu am reusit sa traiesc pe pamant". Dumnezeu sa-l odihneasca.

  • anca-otilia jehaliucPostat la 2011-02-03 09:02

    o dimineata trista de februarie dumnezeu sa-l odihneasca pe inaltul bartolomeu anania

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact