Inalt Preasfintitul Mitropolit Bartolomeu a trecut la cele vesnice pe 31 ianuarie 2011, la ora 19.25, in cadrul Sectiei de Terapie Intensiva a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca.
Slujba de inmormantare a Inalt Preasfintitului Parinte Mitropolit Bartolomeu va avea loc joi, 3 februarie 2011, in Catedrala mitropolitana din Cluj, la ora 12:00. Va fi inmormantat in cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane.
IPS Bartolomeu Anania
IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului s-a nascut pe 18 martie 1921 in localitatea Glavile, judetul Valcea. A urmat scoala primara intre anii 1927-1933, iar in perioada 1933-1941 a fost elev al Seminarului Central din Bucuresti. Pe 2 februarie 1942 a fost tuns in monahism la Manastirea Antim din Bucuresti, primind numele Bartolomeu. Pe 15 februarie este hirotonit ierodiacon. In perioada 1941 si 1948 urmeaza cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti, Cluj si Sibiu. Din cauza tulburarilor politice, isi incheie studiile de medicina si muzica instrumentala, din Cluj.
A fost asistent la Catedra de Istorie bisericeasca Universala de la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti, intre anii 1950-1951, decanul Centrului de indrumare misionara si sociala a clerului de la Curtea de Arges, intre 1951 si 1952 si directorul Bibliotecii patriarhale, in perioada 1952-1958. In anul 1958 este condamnat politic la 25 de ani de munca silnica, pentru "uneltire contra ordinei sociale"; inchis la Securitate, Jilava, Pitesti si Aiud. Dupa sase ani este eliberat prin decretul general de gratiere. In 1964 este numit, din nou, director al Bibliotecii patriarhale.
Din 1965 pana in 1976 functioneaza, in cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Romane din America si Canada, ca secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Cancelariei eparhiale, director al Departamentului Publicatiilor, reprezentant al relatiilor interbisericesti. Pe 29 octombrie 1967 primeste harul preotiei, fiind hirotonit de episcopul Victorin al Americii.
Intre anii 1976 - 1982 este directorul Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, la Bucuresti. In anul 1982 s-a pensionat de la Directia Institutului Biblic din Bucuresti si s-a retras ca pensionar la Manastirea Varatec.
Pe 21 ianuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, iar pe pe 25 martie 2006, a fost intronizat ca primul Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, mitropolie infiintata pe 4 noiembrie 2005.
"Cu fiece plecare murim cate putin"
"De obicei, in limbajul curent, noi spunem ca moartea cuiva este o pierdere - pentru familie, pentru comunitate, pentru cultura, si asa mai departe. Or, intr’un astfel de caz, plang cei ce pierd; cauza reala, ascunsa, a plansului nu e moartea, ci pierderea.
Intre moarte si pierdere, insa, poate fi si o alta pricina a plansului indoliat: despartirea. Un poet francez a scris un vers memorabil, pe care vi-l citez in traducerea unui mare poet roman: "Cu fiece plecare murim cate putin". Din experienta proprie stim ca orice despartire - chiar temporara - de o fiinta draga este insotita si urmata de mahnire, de tristete, de o lacrima, de o batista la ochi. Cu atat mai mult cand despartirea e definitiva, cand conducem pe cineva "pe ultimul drum" sau "pe drumul cel fara de intoarcere".
Moartea e un dat al vietii si, la urma urmelor, singura noastra certitudine. Ne putem indoi de orice pe lume. In momente grele, de depresie sufleteasca, ne putem indoi chiar de propria noastra existenta, de faptul ca ne-am nascut, dar nu ne indoim ca faptul ca vom muri. ... Daca stim ca nimeni, de la Adam pana astazi, nu a scapat de moarte, fie el imparat, rege, satrap, sihastru, sfant, barbat sau femeie, nu avem nici un motiv sa banuim ca noi vom face exceptie. Asadar, e natural sa credem ca moartea e naturala.
Daca moartea e naturala, atunci de ce ne temem de ea? Frica de moarte e tot atat de frecventa ca si spaima "de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea asupra-ne a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi”, asa cum suna una din rugaciunile vecerniei. De ce oare ne temem de o inundatie sau de o eruptie vulcanica? Pentru ca, in ciuda faptului ca sunt numite "calamitati naturale", ele reprezinta tot atatea rupturi in curgerea fireasca a naturii, accidente menite sa descumpaneasca armonia cu care ne-am obisnuit. Prin urmare, daca noi ne temem de moarte, inseamna ca ea, moartea, este un accident al existentei noastre, un eveniment nenatural, in pofida faptului ca o numim "moarte naturala" sau "moarte buna". Ea este o ruptura in alcatuirea fiintei noastre, si anume ruptura dintre trup si suflet.
Asadar, fiind un accident, moartea nu are ultimul cuvant. Ceea ce numim noi moarte nu este altceva decat un prag, trecerea omului dintr’un mod de existenta in alt mod de existenta" (Mitropolitul Bartolomeu Anania).
Dumnezeu sa il odihneasca in pace si pe toti cei indurerati sa ii aline cu mangaierea Duhului Sfant!
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Foto: Dorin Galos
-
Credinta in viata de apoi in crestinism
Publicat in : Editoriale -
Viata de apoi in Babilonul antic
Publicat in : Babilonieni si Asirieni -
Viata de apoi in budism
Publicat in : Budism -
Viata de apoi la Celti
Publicat in : Celtii -
Viata de apoi in China antica
Publicat in : Confucianismul
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.