Cum invatam copilul sa fie sincer?

Cum invatam copilul sa fie sincer?

Sinceritatea copiilor e deseori o mare problema pentru parinti, care constata uneori cu stupoare ca cel mic a deprins obiceiul de a minti de ingheata apele. Uneori descopera asta prea tarziu, cand naravul s-a impamantenit, si de cele mai multe ori este deprins chiar din familie, fara ca adultii sa isi dea seama ca vina este a lor.

Asa cum cel mic invata bunele deprinderi de la parinti, si asculta sfaturile bune tot de la ei, de la bunici si alti membri ai familiei, in acelasi mod poate deprinde si naravuri, unul dintre ele fiind acela de a minti.

Puterea exemplului, mai mare ca orice pedeapsa

Din acest motiv, principalul mod prin care il putem invata pe copil sa spuna adevarul este sa ii oferim, prin purtarea noastra, un model. In primul rand, micutul nu trebuie sa suprinda momente in care sustinem un lucru, dar actionam impotriva a ceea ce am declarat. Aici sunt incluse numeroase alte practici nefaste, care uneori sunt tolerate, precum minciuna prin omisiune sau promisiunile nerespectate.

Corectitdinea parintelui are mare trecere in fata copiilor: chiar si fapte marunte, precum calatoria cu autobuzul fara bilet sau trecerea strazii cand semaforul arata rosu ofera un exemplu prost copiilor.

In special atunci cand un parinte face o promisiune pe care nu o respecta, relatia cu copilul poate avea mult de suferit. Nu numai ca cel mic deprinde acest obicei, dar isi poate pierde complet respectul pentru parinte. Aceasta este o grava eroare, care se corecteaza foarte greu, si numai cu un efort sustinut din partea parintelui.

Acesta este cel care trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru ceea ce a facut si sa isi indrepte purtarea, spre a oferi constant un model copilului.

Pedepsele prea aspre sau rasfatul pot duce la minciuna

Cel mai des, copiii invata sa minta din doua motive: fie teama de o pedeapsa aspra este prea mare, in cazul parintilor care fac exces de zel cu educatia, fie cei mici constata repede ca minciuna le poate aduce avantaje nesperate si, mai ales, nemuncite. Cei mici isi doresc mult sa fie preferatii parintilor, sa primeasca daruri si laude tot timpul, chiar si daca nu le merita.

Atunci cand vedeti ca cel mic minte pentru a scapa de pedeapsa primita atunci cand a facut ceva rau, inseamna ca nu stie ce inseamna responsabilitatea. Acesta trebuie incurajat sa spuna cand a gresit, sa recunoasca acest lucru. Trebuie sa ii aducem aminte, ca, la fel cum a spus Iisus, "greseala recunoscuta este pe jumatate iertata".

In cel de-al doilea caz, in care copilul minte pentru a obtine diverse avantaje, parintii trebuie sa invete sa descopere aceste cazuri si, cu atentie si cu rabdare, sa le elimine din purtarea copilului. Cel mai des, rasplata pentru ceea ce face bun trebuie oferita numai atunci cand este meritata, iar copilul trebuie sa afle ca ceea ce obtine prin minciuna nu are valoare: "comorile câstigate cu o limba mincinoasa sunt o desertaciune care fuge, si ele duc la moarte." (Proverbele 21:6)

Diferenta dintre fantezie si minciuna

Cand eram mai micuta, imi placea sa le povestesc prietenilor despre cum parintii vin acasa de fiecare data cu plase pline de fructe exotice, de genul acelora care nu se gaseau prea des pe piata, in acea vreme. Nu conta ca nimic din ce spuneam nu era adevarat, in mintea mea culoarea portocalelor, a bananelor si a rodiilor era extrem de vie, le simteam si gustul dulce si chiar si parfumul.

Micutii au uneori o imaginatie debordanta, iar fantezia lor poate fi usor interpretata ca o tendinta de a minti. Adevarul este insa ca parintii nu trebuie sa exagereze, considerand dorinta lor de a "inflori" povestile ca fiind o problema serioasa. Dimpotriva, imaginatia copilului trebuie incurajata si dezvoltata pentru a ajunge sa construiasca ceva durabil, sa il ajute sa rezolve probleme reale.

Diferenta dintre adevar si minciuna

Sinceritatea nu poate fi sadita in personalitatea copilului decat atunci cand acesta reuseste sa diferentieze clar intre adevar si minciuna, dar si intre efectele acestora asupra vietii lor. De aceea, copiii trebuie expusi, pe cat se poate, situatiilor in care adevarul este pus fata in fata cu minciuna, si pot observa consecintele unei actiuni sau a alteia. Copiii trebuie sa invete ca adevarul ii elibereaza, iar minciuna le aduce numai batai de cap.

Livia Popescu

Despre autor

Livia Popescu Livia Popescu

Senior editor
33 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2010

Pe aceeaşi temă

03 August 2012

Vizualizari: 3423

Voteaza:

Cum invatam copilul sa fie sincer? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact