Trebuie să adoptăm aceeaşi atitudine pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul atunci când L-a întâlnit pe Domnul, şi anume Hristos trebuie să crească în noi, să Se mărească, iar noi să ne micşorăm. Dacă îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, atunci ne deşertăm de tot ceea ce este pământesc şi vremelnic în noi, ca să-I facem loc să Se sălăşluiască nestânjenit înlăuntrul nostru. Şi cu cât El va creşte înlăuntrul nostru, cu atât se va afla în noi mai multă dragoste de Dumnezeu şi de aproapele. Mândria este o patimă grea. Când vezi pe cineva mândru, nu te trage inima să te apropii de el şi să-i vorbeşti, pentru că este atât de plin de sine, încât înlăuntrul lui nu mai este loc pentru nimeni şi nimic. însă omul smerit, prin deşertarea de sine, face loc înlăuntrul lui Oaspetelui ceresc şi aproapelui său.
Chiar şi Fecioara Maria, atunci când a vorbit despre marea cinste pe care a primit-o de a deveni Maica lui Dumnezeu, nu a amintit de nicio altă virtute decât de smerenie: „Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale". Este ca şi cum ea ar spune: „Nu am nimic să-I dăruiesc lui Dumnezeu pentru marea cinste pe care mi-a făcut-o, decât să îmi recunosc, cu smerenie, nevrednicia". Şi în ceea ce ne priveşte, orice apropiere a noastră de duhul lui Hristos naşte în noi smerenie duhovnicească, pentru că duhul Domnului nostru Iisus Hristos este, prin excelenţă, un duh al smereniei.
Prin urmare, dacă chemăm Numele Domnului cu trezvie şi cu evlavie, dacă îi luăm în serios cuvintele şi învăţăm să ne rugăm cu ele, şi dacă ne apropiem de Sfânta Liturghie cu o atitudine dreaptă, atunci, cu siguranţă, vom afla smerenia. Liturghia ne zugrăveşte înaintea ochilor chipul Mielului nevinovat şi neprihănit al lui Dumnezeu, Care S-a adus pe Sine drept jertfă pentru mântuirea noastră. în Liturghie stăpâneşte duhul smerit al Celui Ce ne-a iubit până în sfârşit. Şi această viziune pe care Liturghia ne-o pune înainte naşte în noi recunoştinţă şi mulţumită. Iar dacă vom aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut pentru noi, încetul cu încetul, vom dobândi un duh smerit, vom dobândi smerenia.
Arhim. Zaharia Zaharou
Fragment din cartea "Cunoscute mi-ai făcut mie căile vieţii (Psalmul 15,11)"
Cumpara cartea "Cunoscute mi-ai făcut mie căile vieţii (Psalmul 15,11)"
-
Mandria cea fara de minte
Publicat in : Credinta -
Mandria
Publicat in : Pilda zilei
-
Smerenia si mandria
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.