Cum sa treci mai usor peste pierderea unei persoane dragi?

Cum sa treci mai usor peste pierderea unei persoane dragi?

Oricât ai încerca să te pregătești dinainte, moartea unei persoane dragi nu se petrece niciodată ca un eveniment pe care îl poți accepta cu ușurință. Este la fel de dureros să pierzi pe cineva în floarea vârstei ca atunci când trebuie să-ți iei la revedere de la bunici deoarece nu durata de timp petrecută cu o persoană pe care o iubești ci calitatea sa contează. Există însă și câteva lucruri care deși în realitate nu pot schimba situația, o pot face mai ușoară, ajutându-te să te reculegi și să te vindeci mai repede.

Agențiile de pompe funebre

O agenție de servicii funerare îți poate lua de pe cap grija pregătirilor pentru înmormântare a persoanei decedate și, în principiu, cam tot ceea ce implică ultimul drum. Știai că o agenție de servicii funerare cu experiență poate obține în schimbul tău chiar și ajutorul de înmormântare oferit de la stat?

Dacă nu vrei și în primul rând, dacă nu te simți în stare să te lupți cu birocrația și să aplici de unul singur pentru ajutorul de înmormântare, Agenția Funerară Paul, o agenție de servicii funerare București cu peste 20 de ani de experiență în domeniu, poate face acest lucru în locul tău pe baza talonului de pensie al persoanei decedate. În plus, se poate ocupa chiar și de pregătirea pentru parastas și achiziția și gătirea alimentelor ce urmează a fi date de pomană.

Memorii și amintiri

Când ți se face dor de o persoană dragă, trecută în neființă, acordă-ți câteva clipe pentru rememorarea momentelor petrecute împreună. Caută fotografii, mergi în locurile pe care obișnuiați să le vizitați sau pur și simplu închide ochii și deapănă amintiri.

În acest fel, chiar dacă moartea v-a despărțit, vei simți din nou aproape sufletul pe care l-ai pierdut și vei învăța să apreciezi mai mult timpul petrecut cu celelalte persoane la care ții.

Comunicare

Dacă simți nevoia să vorbești despre greutățile prin care treci, vorbește! Comunică din plin cu familia și prietenii, iar dacă simți că nici așa nu începi să te vindeci, apelează chiar și la ajutorul unui profesionist.

Mai ales dacă ați fost foarte apropiați, să treci mai departe peste moartea cuiva drag nu este simplu pe cont propriu și atunci este bine să apelezi la toate resursele de care dispui, punând un deosebit accent pe comunicare.

Articol realizat de PSK

Pe aceeaşi temă

11 Iunie 2021

Vizualizari: 1109

Voteaza:

Cum sa treci mai usor peste pierderea unei persoane dragi? 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

moartea inmormantarea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact