
Trecerea rugătorului de la rugăciunea de cantitate la cea de calitate, ca şi creşterea lui în cea duhovnicească, adică urcarea lui pe cele trei trepte ale urcuşului duhovnicesc, după mai mulţi Sfinţi Părinţi, nu este cunoscută de cel ce se roagă. Creşterea, adică sporirea în rugăciune, se aseamănă cu o plantă ce creşte fără să ştie şi fără să înţeleagă clipa sau momentul creşterii sale. Este asemenea unui copil ce creşte, trecând de la o vârstă la alta, fără să ştie timpul exact când a sporit creşterea sa. Această creştere şi sporire a creştinului în rugăciune, ca şi creşterea lui în cele duhovniceşti, nu este un rod numai al ostenelilor lui, ci, mai mult, al darului şi al milei lui Dumnezeu.
Adesea este ascunsă această creştere şi sporire a sa fie în rugăciune, fie în cele trei trepte ale urcuşului duhovnicesc, cu iconomie dumnezeiască, ca să nu cadă omul în părerea şi închipuirea de sine. (A se vedea Sbornicul, vol. 1, Editura Mănăstirii Valaam).
"Suirea către desăvârşire este necunoscută in râvnitor", zice un mare rugător.
Totuşi, dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul arată unele semne prin care cineva poate să priceapă la ce măsură se află, adică în care treaptă stă. lată ce zice el: „Omul, când se află in lenevire, se înfricoşează de ceasul morţii; iar când se va apropia de Dumnezeu, se teme de întâmpinarea judecăţii. Iar când cu totul va veni înainte întru dragoste, acestea două se înghit, adică se mistuiesc ele dumnezeiasca dragoste" (Filocalia, vol. X, Cuvântul 38).
Lumina si faptele credintei, Editura Doxologia
Cumpara cartea "Lumina si faptele credintei"
-
Rugaciunea inimii
Publicat in : Religie -
Rugaciunea lui Iisus
Publicat in : Religie -
Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul talcuita de Olivier Clement
Publicat in : Religie -
Rugaciunea
Publicat in : Credinta -
Rugaciunea sotilor
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.