De cand incepem sa cantam colinde?

De cand incepem sa cantam colinde?

Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc. Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.

Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.

Totusi, perioada aceasta in care se canta colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde - atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou.

Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: "Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.

Deci Sfintii Parinti, "care le-au randuit pe toate bine", au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului - cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu - si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.

Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie.

Preot Costin Butnar

Asculta colinde de Craciun - Colinde audio

Despre autor

Costin Butnar Costin Butnar

Colaborator
2 articole postate
Publica din 11 Decembrie 2010

Pe aceeaşi temă

19 Noiembrie 2019

Vizualizari: 100236

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact