De la inimă la inimă
prefaţă
Marius Vasileanu
Niciodată nu este prea târziu ca să pui început bun, spunea uneori părintele Cleopa llie. Ce este începutul cel bun? Câte forme poate lua acest bun început ca necesar însoţitor pe Calea împărătească?
Când poţi să pui început bun, cum trebuie făcut? lată doar câteva din provocările acestei teme. Nu întâmplător, ucenicul revine constant cu această întrebare adresată
duhovnicului, încă din vremea Patericului: Cum să pun început bun?
Vă invit să descoperim împreună răspunsurile la această întrebare universală, şi atât de intimă totodată, prin seria de volume care urmează. Experienţa de viaţă, de trăire creştină, de rugăciune, căutările, alunecările, derivele, izbânzile, frământările, bucuriile, întrebările şi, uneori, răspunsurile din paginile acestei colecţii vor reitera, nădăjduiesc, un bun început pentru viaţa noastră întru Hristos.
*
Cum a fost întâlnirea cu primul duhovnic şi care sunt ecourile primei spovedanii adevărate? Aceasta este tema cărţii de faţă.
Răspunsul este aproape banal, de aceea riscant, pentru creştinul care-şi asumă cu gravitate propria-i credinţă. Sau, la celălalt pol, este o adevărată provocare greu de înţeles pentru cei care aud ori privesc, simt, gândesc de la distanţe din ce în ce mai mari spre cele ale Bisericii. Căci întâlnirea cu un duhovnic şi mărturisirea sunt oricând un prilej de a pune un bun şi nou început. Iar spovedania, în sensul ei tradiţional, nu există decât în prezenţa unui duhovnic.
Ne-am gândit că tematica şi, mai ales, răspunsurile celor care au consimţit să ni se împărtăşească în acest volum pot deveni tonice, preţioase, ziditoare pentru orice cititor, indiferent de gradul său de apropiere de credinţa creştină, aş îndrăzni să spun şi să cred.
Acest binom duhovnic - ucenic constituie şi tema cărţii lui Irenee Hausherr, Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin (Ed. Deisis, Sibiu, 1999), una dintre lucrările cele mai valoroase scrise până astăzi despre acest subiect. în introducerea la lucrarea lui Hausherr, introducere semnată de Mitropolitul Kallistos Ware, acesta din urmă extrage câteva dintre concluziile cărţii, considerând că părintele spiritual, duhovnicul, trebuie să aibă trei daruri, trei harisme speciale: (1) clarviziunea şi discernământul, (2) capacitatea de a-i iubi pe ceilalţi şi de a-şi face ale sale suferinţele altora, (3) puterea de a transfigura mediul uman, material şi nematerial.
De ce oare clarviziunea este aşezată „la pachet" cu discernământul? Dar ce înseamnă discernământ? Sub aspect semantic, cuvântul discernământ trebuie raportat la diakrisis,"separare, distingere", care în scrierile creştine a căpătat un sens specializat: deosebirea duhurilor, a binelui de rău. Aşadar, puterea cu care duhovnicul pătrunde în fiinţa ucenicului, pentru a decripta întreg zbuciumul căutării, trebuie obligatoriu însoţită de discernământ. Adică de puterea de a deosebi ceea ce este ziditor de ceea ce este balast...
Nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că această sumă de mărturii care au fost făcute cu generozitate de cei care au consimţit să răspundă provocării noastre pentru această carte sunt de o nebănuită varietate. Studioşii care vor îndrăzni să cerceteze mai departe, din perspectiva antropologiei religiei, acest subiect s-ar putea să descopere, într-un limbaj tehnic preţios, o adevărată fenomenologie a relaţiei duhovnic - ucenic, ilustrată de această dată cu precădere în actul spovedaniei. Dar mărturisirea nu este decât primul pas, în mod evident. Vom descoperi în această carte că frumuseţea dialogului văzut şi nevăzut, care sporeşte pas cu pas, între duhovnic şi ucenic, nu este depăşită decât de dulceaţa adâncirii întru rugăciune...
Primul duhovnic, prima spovedanie
Diversitatea răspunsurilor provine fireşte şi din experienţa de viaţă foarte variată. Chiar dacă toţi semnatarii au nu numai o viaţă creştină bine închegată, ci şi o viaţă intelectuală, fiind de vârste şi profesii relativ diverse, în mod logic şi duhovnicii întâlniţi pe cale le vor răspunde fiecăruia într-o altă modalitate, personală.
Dar ce duhovnici vom descoperi în volumul de faţă!
Părintele Dumitru Stăniloae, părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Benedict Ghiuş, părintele Sofian Boghiu, părintele Arsenie Papacioc... Alţii sunt mai puţin cunoscuţi (dar nicidecum mai prejos), atât din spaţiul românesc, cât şi din cel occidental.
A fost şansa subsemnatului de a fi iubit de Dumnezeu prin oameni, după o spusă a Sfântului Diadoh al Foticeii, gândindu-mă şi la prietenia de aproape două decenii ce mă leagă de doamna Annick de Souzenelle (Franţa). Acest fapt m-a determinat să o rog să participe la cartea de faţă. A răspuns afirmativ, cu solicitudine şi bucurie, în amintirea, poate, a pelerinajelor făcute împreună, căutând binecuvântarea şi un cuvânt - spre a pune un bun început - pe la chiliile câtorva mari duhovnici de secol XX şi început de secol XXI, pe care i-a dat acest pământ românesc. în răspunsul său, doamna Annick de Souzenelle ne vorbeşte despre întâlnirea salutară petrecută în Paris, la finalul anilor '50, cu părintele Jean Kovalevsky, cel care i-a fost primul duhovnic însemnat. Această întâlnire a determinat-o să treacă de la creştinismul catolic la cel ortodox, „ca să devin o mai bună catolică", cum nu uită niciodată să precizeze, zâmbind, Annick de Souzenelle.
O altă şansă provine din prietenia părintelui loan Georgescu, de asemenea aici prezent, cu părintele Jonathan Hemmings (Marea Britanie), de unde şi mărturia celui din urmă, care a făcut pasul dinspre anglicanism spre creştinismul ortodox. Chipul plin de Hristos al părintelui Serafim Rose, oglindit într-un ucenic de-al său, a fost hotărâtor pentru trecerea la Ortodoxie a părintelui Jonathan Hemmings.
Curios însă: întâlnirea cu duhovnicul i-a făcut pe mai mulţi dintre participanţii la acest volum să constate că abia atunci s-a produs convertirea reală la creştinismul ortodox, chiar dacă unii erau deja botezaţi, mergeau la biserică, ba chiar se spovedeau, se împărtăşeau...
O altă prezenţă specială este domnul Nicolae Rădulescu, care-şi împarte viaţa de după anul de graţie 1989 între Germania şi România. Domnul Nicolae Rădulescu a fost deţinut politic, unul dintre cei 16 arestaţi în lotul Rugului Aprins. Prietenia cu care mă onorează m-a determinat să mă sfiesc în a scrie despre domnia sa până astăzi, pentru că faţă de cei pe care-i simţi foarte aproape sufleteşte îţi este greu să rosteşti prea multe cuvinte în spaţiul public. Mărturia lui Nicolae Rădulescu despre întâlnirea petrecută, în anii '50, cu bună parte dintre membrii emblematici ai Rugului Aprins, despre cele două vizite făcute la Schitul (astăzi Mănăstirea) Rarău, la părintele Daniil Sandu Tudor, constituie pagini de istorie.
Dar istoria Rugului Aprins abia urmează a fi rostită...
Complexitatea volumului de faţă ne-a luat prin surprindere şi pe noi, cei care l-am plănuit, cartea fiind realizată pornind de la o idee a lui Răzvan Bucuroiu. Au venit, din mers, avalanşe de mărturii inedite despre duhovnicii sus-amintiţi, despre fenomenul Rugului Aprins, despre Grupul „Prolog" ori despre viaţa creştină trăită curat, în cine ştie ce cătun uitat din ţară. Căci şi acei duhovnici puţin cunoscuţi au greutatea lor, neîndoielnic, la fel de însemnată în faţa lui Dumnezeu.
Fără să fi plănuit în mod special, prezenţa celor câţiva artişti conferă o aură aparte viului acestei cărţi, dar aduce şi noi mărturii, unele inedite, altele ştiute doar în cercuri specializate, din istoria recentă a culturii româneşti ori a Bisericii Ortodoxe Române.
Adresăm mulţumiri doamnei Carmen Dobre şi părintelui Bogdan-Costin Georgescu pentru traducerile textelor din franceză şi engleză.
In fine, nu pot decât să constat cu recunoştinţă felul în care cei 11 semnatari ai paginilor ce urmează şi-au pus sufletul pe masă, povestindu-ne experienţele lor, uneori atât de intime - căci şi aceasta este o formă de mărturisire. Poate la un nivel mai înalt, căci presupune comuniunea de simţire, de cuget, de rugăciune la care suntem invitaţi toţi cititorii acestei cărţi. Este un prilej să le mulţumesc din nou, din inimă, tuturora, pentru generozitatea, curajul, nonconformismul, entuziasmul cu care au participat la această carte!
*
Tehnic vorbind, volumul de faţă a fost realizat prin invitaţia adresată unor prieteni, unor cunoştinţe ori unor persoane pe care abia astfel le-am cunoscut de a răspunde la acest proiect editorial. Câteva dintre răspunsuri ne-au fost trimise în scris, fără ca eu să fi intervenit cu alte precizări în afara temei propriu-zise. Alţi câţiva ne-au răspuns faţă către faţă. Un cititor atent va realiza această diferenţă în funcţie de stilul fiecărui capitol. (Facem precizarea că acest volum a fost realizat în anul 2016, aşadar, toate referirile cronologice din carte trebuie să ţină cont de acest reper.) Natural, o astfel de întâlnire directă atrage un dialog; am preferat însă ca la transcrierea de pe reportofon să renunţ la întrebările sussemnatului, care nu au prea mare însemnătate, în fond.
Contează mărturia directă, adresată cititorului. Şi prin cititor, din nou, lui Hristos. De aceea şi invitaţia de a citi această carte cu aceeaşi deschidere a inimii cu care a fost scrisă: de la inimă la inimă, regăsindu-ne cu toţii în Inima mare a lui lisus...
Primul duhovnic, prima spovedanie; Editura Lumea Credintei
Cumpara cartea "Primul duhovnic, prima spovedanie"
-
Ce este si cum trebuie facuta spovedania
Publicat in : Religie -
Tinerii si spovedania
Publicat in : Interviuri -
Spovedania: personala sau colectiva?
Publicat in : Editoriale -
Spovedania prin telefon
Publicat in : Editoriale -
Spovedania la distanta. Telefonul si internetul.
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.