Ce părere aveţi despre cei care îndeamnă la luptă împotriva ecumenismului?

Răspuns: Zeloţii au devenit un fel de terorişti în Biserica noastră. Zelotismul ţine de logica omenească. Daca am aborda lucrurile cu rugăciune, am găsi calea cea dreaptă, dar adesea vedem că este cu neputinţă să ai un dialog cu zeloţii, pentru că aceştia trăiesc, se mişcă şi vorbesc pe un nivel foarte jos, acela al înţelegerii raţionale. Ei reprezintă o adevărată piedică în slujirea ierarhilor, nelăsându-i să îşi facă lucrarea în Biserică. Eu nu cred că vreunul dintre zeloţii care am auzit că sunt prin Moldova ar fi mai înţelept sau mai îmbunătăţit duhovniceşte decât Preafericitul Părinte Daniel. Atunci când începem să criticăm asemenea oameni ca Patriarhul, ca episcopii, cu siguranţă ne aflăm pe o cale foarte primejdioasă. Există un ecumenism rău, dar există şi un ecumenism bun. Vorbim despre un ecumenism rău atunci când relativizăm totul şi spunem că toţi suntem una; ecumenismul cel bun este o adevărată artă, care constă în a folosi orice prilej de întâlnire cu cei de altă credinţă pentru a-i evangheliza. Zeloţii din ziua de azi, de pildă, s-ar fi scandalizat să-L vadă pe Domnul, la puţul lui Iacov, stând de vorbă cu femeia samarineancă, care era, de fapt, o desfrânată. Mântuitorul, Care cunoaşte cele tainice ale inimii, a cinstit-o şi S-a smerit înaintea ei, aducând-o la o stare duhovnicească înaltă, pentru că a văzut în adâncul inimii ei căutarea cea adevărată.

Eu sunt de părere că trebuie să avem încredere în episcopii noştri, şi cunoscându-i aproape pe toţi patriarhii, ştiu că sunt oameni serioşi, care nu ar trăda Biserica. Sfântul Apostol Iacov în Epistola sa sobornicească ne îndeamnă să fim întotdeauna gata să dăm mărturie despre credinţa noastră celor care vin către noi. Trebuie să fim foarte fermi în credinţa noastră, însă trebuie să ne purtăm cu bunătate şi cu multă cinstire faţă de ceilalţi, în aşa fel încât să survină în ei o deschidere prin care să îi aducem la Adevăr. Dacă suntem cu adevărat ortodocşi, nu avem motive să ne temem de nimic. Exprimând adevărurile Tradiţiei noastre ortodoxe, fără a contrazice şi a intra în polemici, nu facem decât să revelăm şi să le arătăm celorlalţi unicitatea acestei Tradiţii. Am găsit un argument foarte simplist la aceşti zeloţi care acuză Marele Sinod din Creta. Unul din motivele pe care ei le invocă este că noi atribuim termenul de „Biserică” şi romano-catolicilor şi protestanţilor, or, noi ştim că Biserica este Una. Dacă urmărim firul istoric al Sinoadelor Ecumenice, vedem că celelalte denominaţii creştine au fost menţionate tot cu termenul de „Biserică”. Din toate documentele rămase de la acele Sinoade reiese faptul că tot „Biserici" li se spunea şi acestora. Noi toţi ştim că Biserica este Una şi că aceasta este Biserica Ortodoxă şi de aceea nu oferim Sfintele Taine ale Bisericii niciunui non-ortodox.

Nu este oare de ajuns acest lucru, că noi nu dăm cele sfinte celor care nu mărturisesc adevărata credinţă ortodoxă? Trebuie neapărat să îi şi insultăm? Credeţi că Preafericiţii Patriarhi Bartolomeu şi Daniel nu ştiu că Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească? Cine ar putea şti mai bine decât ei? Aceasta este mărturia Bisericii: este clar că Biserica Ortodoxă este Una, pentru că noi nu dăm Tainele acestei Biserici celor care nu sunt membrii ei, dar trebuie să avem un cuvânt bun pentru toţi cei care intră în dialog cu noi. Am să vă relatez un incident. Un părinte grec din Milano se afla la Sfântul Munte, şi s-a întâlnit cu un zelot, fost profesor de teologie în Grecia, care se retrăsese Ia Athos. Profesorul s-a adresat preotului, zicându-i: „Ce faci, părinte, în mediul acela eretic din Milano?” Preotul i-a răspuns: „Domnule profesor, noi vieţuim acolo şi slujim Sfânta Liturghie pentru fraţii noştri care, datorită anumitor împrejurări ale vieţii, se află în Milano”. Atunci, profesorul a adăugat: „Şi ce faceţi cu toţi ereticii aceia care vă înconjoară?” Părintele i-a răspuns: „îi primim cu blândeţe şi le spunem câte un cuvânt bun, ori de câte ori se întâmplă să ne întâlnim".

„Lăsaţi-i să cadă în prăpastie şi să piară", a replicat profesorul. După cum puteţi observa, aceasta este mentalitatea zeloţilor, care, încetul cu încetul, îi duce până într-acolo încât ei înşişi se exclud din Biserică. Iar acum cred că ajung Ia punctul important despre care doreaţi să vorbesc, Marele Sinod din Creta. Zeloţii spun că acesta nu este nici măcar un sinod. In ultimii şaptezeci de ani, toate Bisericile ortodoxe şi-au manifestat această dorinţă de a se întruni în cadrul unui sinod. Convocarea acestui sinod a avut ca scop să arate lumii că Biserica este Una şi să dovedească faptul că ea are un cuvânt unic, un răspuns unic la toate problemele lumii. Acest sinod nu şi-a propus să discute nicio chestiune fundamentală de teologie dogmatică.

Nu ştiu cât de credibil sunt în afirmaţia mea, însă am luat parte la cele două sesiuni preliminare ale Sinodului în care s-au elaborat şi discutat documentele prezentate în cadrul său, fiind semnate de către întâistătătorii Bisericilor. Impreună cu un alt ieromonah din mănăstirea noastră, Părintele Nicolae, care este rus de origine, am fost chemaţi să lucrăm în echipa de traducători, cu rolul de a traduce în rusă documentele elaborate în greacă. Nu era nicio chestiune de natură dogmatică în acele documente, ci toate scoteau în evidenţă un aspect filantropic al Bisericii faţă de problemele lumii de azi. In acest ultim sinod s-au discutat doar probleme pastorale: cum să se prezinte lumii contemporane adevărul credinţei noastre, care ar trebui să fie relaţia dintre Biserică şi Stat, şi cum ar trebui se raporteze Biserica Ortodoxă la celelalte confesiuni creştine.

Documentele sinodului lasă loc de diversitate în abordarea acestor probleme, diversitate care se naşte din condiţiile de viaţă diferite, existente în diferite părţi ale lumii. Ele îngăduie o anumită flexibilitate. De pildă, în acest sinod, Biserica Georgiană a insistat să nu se accepte căsătoriile între ortodocşi şi heterodocşi. Insă Patriarhul Bartolomeu, care a fost preşedintele de onoare al acestui sinod, le-a explicat: „Dacă acest lucru este cu putinţă în Georgia, nu vă împiedică nimeni să o faceţi, însă noi nu putem să impunem acest lucru întregii lumi ortodoxe contemporane”. Iar Arhiepiscopul Dimitrios al Americii, care are sub oblăduirea sa o dioceză de aproape cinci-şase milioane de credincioşi, a adăugat: „Dacă adopt acest principiu şi interzic căsătoriile cu heterodocşii, îmi voi pierde 95% din credincioşi. Insă, făcând pogorământ, nu numai că îmi păstrez credincioşii, dar izbutesc să-i ţin în Biserică şi pe copiii care rezultă din aceste căsătorii". Şi toţi ceilalţi întâistătători ai Bisericii Ortodoxe au fost de acord cu acest lucru.

După părerea mea, pot să spun, cu toată nevrednicia, că, în documente sinodului, nu am observat nici cel mai mic lucru care să nu fie în acord cu credinţa noastră ortodoxă. Nu vreau să continui cu argumentele, întrucât nu vreau să par că îl apăr pe Preafericitul Părinte Patriarh Bartolomeu. In ciuda tuturor dificultăţilor legate de acest sinod, Patriarhul Bartolomeu a fost foarte fericit că s-a putut organiza această întrunire, conducând lucrările într-o manieră foarte duhovnicească şi, totodată, asigurându-se că totul decurge în cel mai bun mod cu putinţă. Preafericirea Sa, Părintele Patriarh Daniel, a propus ca asemenea întruniri sinodale să aibă loc la fiecare cinci ani şi cred că are mare dreptate.

Ştiu că sunt câţiva ierarhi care s-au abţinut să semneze documentele finale, dar cred că în cazul lor au fost nişte motivaţii omeneşti despre care nu vreau să vorbesc acum. Personal, eu nu am simţit nici cea mai mică primejdie că aş fi trădat ca ortodox. Incă înainte de a începe Sinodul, în Cipru, zeloţii au pus pe panouri mari publicitare următorul text: „Biserica Ortodoxă va fi trădată şi vândută catolicilor". Este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva. Mai demult credincioşii aşteptau încheierea sinodului pentru a-şi exprima opiniile vizavi de el. Să ştiţi că dinamica zelotismului este de aşa natură încât cine-i cedează, încetul cu încetul, iese din Biserică. Sfântul loan Gură de Aur ne îndemna să nu părăsim corabia Bisericii, chiar dacă se clatină pe valuri, pentru că ea o să ajungă la liman.

Arhimandrit Zaharia Zaharou

Fragment din cartea "Cunoscute mi-ai făcut mie căile vieţii", Editura Episcopia Devei si Hunedoarei

Cumpara cartea "Cunoscute mi-ai făcut mie căile vieţii"

 

• Ecumenismul suferintei
  Publicat in : Editoriale
• Ecumenismul intre adevar si erezie
  Publicat in : Editoriale
• Unitatea vietii religioase si pluralitatea formelor ei de expresie
  Publicat in : Editoriale
• Cateva aspecte ale ecumenismului
  Publicat in : Religie
• Provocarile ecumenismului - Andrei Kuraev - Recenzie
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: